sâmbătă, 27 iulie 2024

Legenda americanului deștept și bancul evreiesc aplicabil lui Putin

În campania sa electorală, Trump susține sus și tare că va rezolva rapid  conflictul din Ucraina. Chestie care a făcut ca, instantaneu, să se creeze două tabere: cei care susțin că Trump va abandona proiectul american din Ucraina și cei care spun că, din contră, frezatul va aduce și mai mult conflict. Iar toată lumea se întreabă, pe bună dreptate, ce va face Trump? Întrebarea în sine e o prostie deoarece Trump știe un singur lucru, anume că habar n-are!

Ideea unora că un om de afaceri eficient ar putea conduce impecabil o țară e una proastă. Omul de afaceri, de obicei, are o viziune, dar nu are(sau are foarte puțin) habar despre cum să-și pună acea viziune în aplicare. Pentru aceasta recrutează oameni pe care-i plătește pentru a-i duce proiectul la îndeplinire. Treaba omului de afaceri constă în a superviza pe parcurs dacă treaba merge în direcția sa sau dacă se abate de la țintă. De obicei, dacă angajezi oameni prea creativi sau prea inteligenți, viziunea inițială e călcată în picioare. Și aici vine o altă dilemă: accepți ceea ce-ți propun creativii? Uneori poate fi o binecuvântare, alteori te pot băga în groapă. Și aici ține de fiecare, dacă e sau nu suficient de flexibil. Asta nu înseamnă că unul care e flexibil e mai bun decât unul cu „idei fixe”. Din nou, depinde de situație. Dar să închidem paranteza și să revenim la problema noastră.

Partea proastă e că nu așa se conduce o țară. Poți avea oricâte viziuni, ele nu valorează nimic. Un lider adevărat are și viziunea, dar, în mare, știe și drumul, iar oamenii și-i alege dintre cei care au viziuni similare. Cu alte cuvinte, oamenii săi - dacă sunt oameni politici adevărați - au propria lor viziune, oarecum congruentă cu cea a liderului. Opusul acestui tip de lider e individul tiranic, egocentric, fără alte idei în afara celei de a cuceri puterea, care se înconjoară de proști și de ticăloși și a cărui conducere e un dezastru. Trump, ca orice om politic al ultimului secol, face parte din a doua categorie.

În fapt, Trump e rupt de realitate nu doar în ceea ce privește Ucraina, ci de absolut orice altceva. El este un habarnist total, bolnav de putere, care se înfoiază de fiecare dată când ia o decizie radicală sau când își expune puterea în public. De altfel, egocentrismul radical este și singurul motiv pentru care a intrat în politică. Nu-i mai ajungeau hotelurile sale în care tuna și fulgera, de aceea se visează împăratul unei țări. Viziunea sa îngustă îl face să-l adore pe Vladimir Putin. De ce? Pentru că Putin - în viziunea sa - se identifică fix cu ceea ce și-ar dori el însuși pentru sine: puteri tiranice și discreționare. Doar că viziunea aceasta e una e una absolut greșită întrucât Putin este liderul unui întreg aparat care gândește la unison cu el. Și este suficient de inteligent încât să profite de imaginea pe care Trump o are despre sine.

Revenind la Ucraina, treaba devine de-a dreptul sulfuroasă întrucât deja se văd semnele dezastrului pe care Trump îl va provoca acolo. Citeam ieri în The Wall Street Journal un articol scris de Mike Pompeo împreună cu David Urban, „A Trump Peace Plan for Ukraine”. Ce spune cetățeanul Pompeo acolo? Planul e în mai mulți pași, după cum urmează:

  1. Întărirea sancțiunilor împotriva Rusiei prin crearea unei blocade energetice asupra țării și asupra tuturor terțelor părți care fac afaceri cu producătorii de energie ai Rusiei;
  2. Consolidarea NATO prin impunerea unui prag minim de 3% din PIB pentru cheltuieli militare;
  3. Aprobarea unui plafon de împrumuturi de 500 mld. $ pentru achizițiile militare ale Ucrainei, fără limită în ceea ce privește tehnologia;
  4. Banii de la punctul 3 vor intra în industria americană, ceea ce va fi o lecție pentru Rusia „a cărei economie este mai mică decât a Texasului sau a Californiei”.

Acest plan - spun autorii - va fi suficient pentru ca Ucraina să îngenuncheze Rusia și s-o trimită umilă, precum un școler prins asupra faptului, la masa negocierilor unde să accepte absolut toate aberațiile ucrainenilor. 

Cum vi se pare? M-am amuzat când am văzut cât efect a avut articolul în media rusească. Au explodat: „a avut dreptate Putin atunci când a spus că Biden e mai bun!” - asta urlau mai toți la unison. Dar totuși, merită să punem pariu pe un astfel de scenariu?

Ca să înțelegem, trebuie să mergem la rădăcină, adică la autori. David Urban este un lobbyst cunoscut(American Continental Group), care mai deține și un vehicul de investiții(BGR GROUP), avocat asociat la Torridon Law și ... contributor la CNN. Pe lângă asta, mai e și membru în Boardul West Point, dar deține și diverse poziții pe la alte universități(Carnege Mellon, Drexel, etc.). Banii, așa cum vă imaginați, îi câștigă din lobby.

Dar Mike Pompeo? N-o să vă spun ceea ce deja știți, ci ceea ce nu știți. Spre deosebire de coautorul său, Mike Pompeo e contributor la ... Fox News. Oups! Ăștia doi așadar, acoperă întreg spectrul mediei americane. Nu e ciudat? Dar stați că nu e tot: începând de la finalul anului trecut, Pompeo se află în board-ul operatorului de comunicație KyivStar - cel mai mare din Ucraina! Care-s performanțele de business ale lui Pompeo pentru a ocupa o astfel de funcție? Evident, niciuna. Poziția este una menită a i se împinge mită legală. De unde? Din banii pe care SUA îi „investește” în Ucraina. Poate țineți minte episodul referitor la modul în care banii de ajutoare sunt evaporați prin offshore-uri. Pompeo e acolo pentru a se afla în apropierea „canalului de bani”, astfel încât să-și poată trage partea leului. 

Acum cred că înțelegeți deplin că întreg articolul nu-i nimic mai mult decât o clasică operațiune de lobby. Zelenskyi(care s-a întâlnit cu Pompeo de cel puțin două ori în ultimul an) are tot interesul să „demonstreze” că politica SUA va rămâne similară, indiferent de cine ar veni la putere. Iar pentru asta dă banii inclusiv pe agitație măruntă precum cea efectuată de Pompeo. În plus, prin împingerea în buzunarele acestuia a unui purcoi atât de mare de bani, pariază și că, în cazul în care Trump îl va reangaja în structurile statului american, va avea un aliat de nădejde acolo. Până una-alta piticul de la Kiev a obținut o victorie de etapă.

Ajunși aici vă veți întreba, pe bună dreptate, care-i planul real al lui Trump? Pe scurt, vă voi spune apăsat că acest plan nu există. De aceea apar viermii precum Pompeo cu schemele lor ponosite, luate din research-ul statului subteran american, planuri prin intermediul cărora încearcă să salte oarece comisioane atât de la limbrici precum Zelenskyi, cât și de la mahării adevărați precum Lockheed, RTX, Boeing, Northrop Grumman etc. Aceștia sunt „creativii” lui Trump, cei pe care se bazează să-i rezolve problema. Obișnuit fiind să-și spună dorința pentru ca slugile să găsească soluția, Trump aplică aceeași viziune din business în politică, unde se dovedește o adevărată catastrofă. De aceea soluțiile sale efectiv nu există. Pentru că sunt însăilături de fantasme cu lobby, adică niște nimicuri din care nu are cum să iasă ceva. 

Revenind la punctele articolului vom vedea că nu țin. Hai să vedem! În primul rând, sancțiunile nu mai au niciun efect. Ce să întărească? Să spună că-i belește pe indieni dacă mai procesează petrolul rusesc? Păi ar avea o mare problemă! Să le spună saudiților că sunt nasoale înțelegerile pe sub masă cu Putin? OK, dar care-i contra-miza americană? Țineți-vă bine: le promite saudiților că îi vor ajuta să lupte împotriva Iranului!!! Păsărica asta a scos-o chiar Trump pe gură! Adică te pune să pui capac unui parteneriat profitabil, promițându-ți că te bagă în război. Vă dați seama câtă oligofrenie? Nu mai stau să mai înșirui aberațiile. 

Ceea ce vreau să spun e că legenda care circulă, cea a americanului providențial, deștept și cu strategia pusă la punct, e absolut falsă. Nimeni n-a văzut vreodată cum arată un american deștept, astfel încât să crezi că ar putea exista - chiar și teoretic - e o dovadă clară de prostie! De aceea, dacă e să pariez ceva(sau să-mi doresc, întrucât e același lucru) atunci aș merge pe tinerețe. Adică, în locul prostiei lui Trump aș alege mult mai proaspăta, necizelata și rudimentara prostie a Kamalei. Dacă e să fie ceva care merită, atunci să fie prostia cea mai păduchioasă, îmbâcsită, cretină, aia care te face să-ți fie rușine de rușinea ei. 

De ce n-ar fi așa cum visează tefelimea, adică Trump să fie înfrânt și-n locul său să vină cea mai mare cretină a istoriei? După ce un bolnav de demență senilă, care făcea pe el și flatula în public a stat la cârma SUA, de ce n-ar continua politica țării una care e perfect compatibilă în prostie și imbecilitate cu actualul ocupont? Nu mai vorbesc că, în termeni de distrugere a poziției SUA, Kamala cred că ar fi mult mai eficientă. 

Nu în ultimul rând, o să vă clarific poziția lui Putin prin intermediul unui banc evreiesc. 

Se întâlnesc Ițic și Ștrul:

- Unde mergi, Ițic?
- Unde să merg? Până la Varșovia.
- Vai, cât de ticălos ești, Ițic! Când îmi spui că mergi la Varșovia, tu vrei să cred că te duci la Lemberg, dar tu, de fapt, vrei să mergi tot la Varșovia.

Ei bine, când a spus că-l preferă pe Biden, Putin a vrut ca lumea să creadă că îl dorește pe Trump, în timp ce el, în realitate, îl dorea pe Biden. De ce? Pentru că numai Biden, în scleroza sa, a putut să coboare atât de jos SUA. Iar mai jos de-atât, cu aceeași viteză sau chiar cu o viteză mai mare, doar Kamala, demna urmașă a lui Biden, poate s-o facă! Așadar, pariați pe Kamala! Ne va fi greu la început, dar buboiul se va sparge mai rapid și mult mai spectaculos! 

38 de comentarii:

  1. Pe mine m-au pierdut știrile când am citit că Trump se preface că iranienii au reușit să recruteze pe un tânăr apărut în reclama Blackrock să tragă cu o armă spre el.

    Deci, scuză -ma dar se pare că explicațiile fanteziste in politica și economia SUA sunt mai importante că faptele propriu-zise, acestea devenind doar lemne de pus pe foc.
    Fie-care își face un foc și bagă lemne.
    Dacă vorbești doar de fapte e propagandă Russia, dacă o dai pe Sf-uri ai toate șansele să fi aplaudat de gloata wokeism.
    Trump a assasinat HUAWEI, poate face orice vrea ca și Biden. Doar că interesele lui nu sunt in Au-au-Ucraina.
    Că îl doare alt-ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trump va tăia finanțarea Ucrainei, el are treaba cu Iran și China. Planul e ca Europa să susțină mai departe complexul militaro-industrial american din Ucraina în timp ce americanii sub direcția lui Trumpette își refocuseaza armele pe Iran care susține pe Houthi și în perspectiva posibilitatea de conflict cu China.
      Biden era prea moale cu China. Făcea gafe. Trump e mai sadic cu chinezii.
      După tentativa eșuată de asasinare a lui Trump l-au băgat pe Benjamin Netanyahu să zică americanilor că ne focusăm pe Iran.
      Trumppette a fost de acord cu abordarea problemei iraniene și de Ucraina nu se mai vorbește.
      Războiul mai durează până după alegerile americanesti și Trump va spune Europei să continue singură cu Ucraina.
      De aceea ne zice Șoșoacă din parlamentul european că UE se pregătește de război și făcut Arme.
      Trumpet va da independența Europei să se scufunde liniștită fără să fie deranjată.
      Iar după o scufundare că Titanicul să nu ne mirăm că Șoșoacă ajunge președinte în Europa votată de fomiștii europeni și Ursula în cătușe.


      Ștergere
    2. "Trump a assasinat HUAWEI, poate face orice vrea ca și Biden. Doar că interesele lui nu sunt in Au-au-Ucraina.
      Că îl doare alt-ceva."

      Nu conteza ca nu sunt interesele lui personale, dar daca nu le respecta si protejeaza... tocmai ce i-a trecut glontul pe la ureche. Urmatorul glont, in mod sigur nu-si va mai rata tinta.

      https://www.oaklandinstitute.org/war-theft-takeover-ukraine-agricultural-land

      Ștergere
  2. Asta e un articol care mi-a mers la suflet.Desi locuind si muncind prin zona cred ca buboiul asta care sta ca o pecingine asupra lumii trebuie spart odata pentru totdeauna.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu mai vorbiti de funie in casa spanzuratului.
    IQ mediu USA: 97.43
    IQ mediu RO: 86.88 (cei mai prosti din UE si pe ultimele locuri din emisfera nordica)
    Sursa: https://worldpopulationreview.com/country-rankings/average-iq-by-country

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știi cum se fac studiile ăstea? Cel despre care vorbești pretinde că este făcut pe vreo 1600 de subiecți. Considerând că sunt 100 de țări(sunt mai multe!), rezultă 160 de oameni pe țară. Întreabă orice sociolog despre reprezentativitatea unui astfel de eșantion.
      Nu știu dacă ai aflat despre sondajul prezentat de Reuters în care Kamala ar fi peste Trump. Detaliile hilare se văd în metodologie: au fost intervievați mai mulți democrați decât republicani. Cam la fel e și cu făcăturile ăstea care scot SUA în top mondial IQ. Dacă trăiești în peșteră și nu te-ai lovit de ei, poate că ești tentat să crezi. Dar după ce te-ai întâlnit și ai interacționat cu ei, ți-e de ajuns să tragi concluzia că-s proști ca noaptea.
      P.S. Mai e ceva legat de studiile IQ-ului. Cea mai inteligentă ființă din lume(certificată cu un IQ de 228) este Marilyn vos Savant, o tipă care toată viața a fost ... ziaristă. Este urmată în clasament de doi indivizi, unul astrofizician, iar celălalt matematician. Niciunul dintre ei nu stă la baza vreunei descoperiri fenomenale și nici nu a avut vreo carieră de impact pentru societate. Așa că nu cred că are sens să ne lăsăm păcăliți de chestii înșelătoare.

      Ștergere
    2. Avem IQ -ul cel mai mic . O fi , n-o fi . Dar in viața reală ne descurcăm mult mai bine ca mulți cu IQ-ul mare .

      Ștergere
    3. Un experiment destul de interesant https://youtu.be/RAlI0pbMQiM?si=Q3sAykN4pCgnp9kb

      Ștergere
    4. Cine a calculat IQ ?

      Ștergere
    5. IQ de 228 e o aberație spusă pentru a insufla teama și inferioritatea în cei normali

      Ștergere
  4. Interesant articol.
    Atunci,...Kamala să fie! 😄

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca ea va iesi cu siguranta. Altfel baietii nu s ar fi straduit asa de mult sa o pozitioneze drept o figura centrala a viitoarelor alegeri. Aiquul este absolut irelevant in traiectoria de picaj pe care ne deplasam CU TOTII, nu numai ei.

      Ștergere
  5. Nu conteaza numele presedintelui. Se pare ca razboiul deja incepe. Majdal Shams.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu cred că Trump sau Kamala au vreo relevanță în decizii sau că ar putea modifica traiectoria deciziilor primite prin plic de la stăpânii adevărați. Pâine și circ!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Serios? De aia au incercat sa-l omoare pe Trump, ca nu conteaza cine va fi presedinte?

      Ștergere
    2. 7:44
      Tu crezi tot ce vezi pe sticla monitorului? La chestii de genul asta nu exista "A ÎNCERCA".

      Ștergere
  7. La obiect ! Idiocracy și Simpson,premiul Nobel ! Chiar,ce își spun proștii de președinți din toată lumea cînd se întâlnesc?,despre ce vorbesc?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre comfortul din buncare? Iau cu toti lectii de la “Bunkernâi dzed”? In caz ca stiti despre ce expert in buncare vorbesc.

      Ștergere
  8. Deci: nici vorba de "pacificatorul" Trump, ci de un "inflamator" - Noul Nero - al intregii lumi, da?

    Trump continua politica lui Pinocchio Biden prin:
    sprijinul Ucrainei contra Rusiei,
    al Israelui contra Palestinei/Iranului,
    si al Taiwanului contra Chinei, da?

    RăspundețiȘtergere
  9. Și încă ceva....apropo de deschiderea jocurilor olimpice de la Paris. Iadul este gol, toți dracii sunt aici pe pământ. Autorul lui Romeo și Julieta....

    RăspundețiȘtergere
  10. Israelul se autodistruge, daca nu cade urgent la pace cu Hamas, pentru crearea anul viitor a Statului Palestina!
    Nu doar Iranul islamist este cu ochii pe genocidarul Israel, ci si Turcia musulmana!
    Daca islamul face pace cu mahomedanii, luati va adio de la Israel.
    Pariul pe un Israel revansard si genocidar, e un pariu pierdut.
    S au razbunat supranumeric, adica: destul, zic eu!
    Sau, daca ei si doresc ca sa umble toata viata lor inarmati pana in dinti, in loc ca sa respecte statul vecin, atunci din cauza asta nu trebuie ca sa sufere/ca sa implice o lume intreaga, in prostia lor "nationala"!
    Comunitatea Intetnationala le a dat un deget - de pamant drept stat - si acum ei vor ca sa i taie Comunitatii internationale ambele maini, prin alungarea/exterminarea palestinienilor de pe teritoriile care le apartin exclusiv?
    Asa cum i au COLONIZAT FORTAT si americanii pe bastinasii indieni?

    RăspundețiȘtergere
  11. Domnule, va urmaresc de mult! Elocinta cu care faceti analize, este la ea acasa. Se vede clasa de analist conjugat cu realitatile la vedere. Trec direct la intrebare...Sunte-ti absolut convins ca asa stau lucrurile cu Trump? Daca a fost plantat acolo unde a fost sau unde va fi. Stiti desigur a sunt doua factiuni care vor sa ne aiba, asa e? Bun Stiti de asemenea ca unii sunt la vedere si ceilalti nu.Stiti de asemeni ca ne manipuleaza cu personaje din aria teatrului sau filmului(vezi cazul Biden care la ultima aparitie avea multi centimetri in plus fata de cel care sa retras pentru Covid) Asadar nu-l invinuiti pe Tump . Este o papusa ca toti cei care ies pe piata dinaintea publicului. Oare chiar credeti ca Trump a castigat alegerile in 2016 pe merit? A-ti vazut reactia in familia Clinton la aflarerea rezultatelor scrutinului? Ma opresc aici. Cert este ca suntem oi si este indiferent pe mana cui intram. Multumesc!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Pt Anonim 27.07 21.20
    Chiar crezi in datele despre IQ românesc,furnizate de un ONG plin de habarniste gonflate care trebuie să-și justifice banii primiți de la bătrânii codoși, înrăiți in rele ! Eu am auzit taman invers! SUA importă la greu creiere și inteligența,având în vedere plictiseala din tânără generație americană ! Trump va pierde alegerile având în vedere planul ticluit de democrați! La aceste alegeri nu vor mai putea fura că la cele din 2020 Noroc ca au scos-o pe Kamala neprihănită,odihnita și menajata din pălărie cu 4 luni înainte de alegeri ! Toată structura de campanie electorala a lui Trump trebuie modificată ,vocabularul și temele trebuie modificate ! Noroc că nici Kamala nu debordează de inteligența și hărnicie ! Lumea ar putea fi condusă de două nulități absolute,Ursula și Kamala ! Semnul finalului,al dezastrului și degradării lumii în care trăim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti praf, nene. Cine a furat in 2020? Te-ai apucat de baut de dimineata?
      Despre IQ, 86.88 e media, adica aproximativ jumate sunt sub valoarea asta. Tu de exemplu esti mult sub, undeva pe la 70 probabil. Pentru tine tot ce citesti e pierdere de vreme, nici nu stiu de ce te obosesti.

      Ștergere
  13. Pentru cei care cred ca Trump este tot una cu biden sau Harris mentionez ca Trump nu vrea razboaie si democratii vor razboaie. In plus Trump nu apartine gruparii de neocons tip Cheney. Are defecte omul dar fata de Kamal e mult mai capabil. Democratii vin la inaintare cu cartea rasiala, legebeteque, energia mai scumpa, taxe marite, imigratie exploziva samd. Daca cistiga ei meniul va fi viermi si gindaci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar totuși nimeni nu reușește sa explice DE CE se fac ei toate astea?

      Ștergere
  14. Biden abia putea sa traga jos pantalonii. Deci nu el a tras in jos tara ci sfatuitorii si sforarii lui.

    RăspundețiȘtergere
  15. Odată cu venirea lui Trump la putere, Europa va trebui să poarte responsabilitatea pentru sprijinul suplimentar pentru Kiev, a spus Orban


    El a menționat că UE va plăti un preț mare pentru acest lucru și acest lucru va afecta și Ungaria.

    Multe țări, contrar ordinelor din Occident, se alătură treptat cu Rusia, care s-a adaptat cu succes la sancțiuni și dă dovadă de flexibilitate economică, tehnică și socială.

    Tăcerea UE cu privire la explozia Nord Stream este un act de capitulare. Politica europeană s-a prăbușit, și-a abandonat propriile interese și urmează planurile democraților americani.

    Ucraina nu va deveni membră a Uniunii Europene și NATO, pentru că UE nu are bani pentru asta.

    Uniunea Europeană a pierdut deja conflictul și nu va putea finanța funcționarea și restaurarea Ucrainei fără Statele Unite.

    Kievul negociază să nu ramburseze împrumuturile primite anterior.

    - Premierul ungar Viktor Orban.

    @Slavyangrad

    RăspundețiȘtergere
  16. Dl.Diaconu, sunteți într o mare eroare. Pompeo a fost în guvernarea Trump 2016-2020 și s a dovedit a fi un ticălos neocon. El și Pence l au lucrat pe Trump. Trump știe acum f bine cine e Pompeo. Sa spui ca Pompeo va mai fi în echipa Trump e o eroare care dovedește necunoașterea istoriei recente. In ceea ce priveste Ucraina,Trump va veni și va cere Ucrainei sa facă pace cu tot ce presupune ca America nu mai da niciun ban. Și le va spune europenilor ca e treaba lor ce fac mai departe cu Ucraina. SUA are treaba cu Iran și China. Nici nu trebuie sa fii prea inteligent sa intelegi ca fără banii SUA, Ucraina cade. E de ajuns.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ue e deja termenu' mort, nu liber, din ecuatia puterii globale, vorba lu' Orban!
      Asa ca, n are Ue ce cacat sa mai faca in Ucraina!
      Vi s a prezis aici, ca Ucraina va deveni Siria Europei, adica: un Iad locuit doar de Zoombie postnucleari! 😅🤣😂
      Care se vor pravali peste toata Ue!

      Ștergere
  17. ...kamala sau trump,fix pix...tot aia e...putin e linistit ca i se innoada curu-n lacrimi de cine iese... noi ne certam cu altii pe cat de cretini suntem iar Chabad vegheaza pentru noi. PS: treaba cu IQ e o prostie, cand o ai de 10 cm te mai certi pe mm!?

    RăspundețiȘtergere
  18. Chiar nici un cuvant despre Robert F. Kennedy Jr. ? Trebuie sa tinem ori cu Trump ori cu Kamala?

    RăspundețiȘtergere
  19. Il s'appelle Mort ! Je vous ai annoncé sa venue.
    Mort et souffrances, c'est son cadeau pour l'humanité ! Allez-vous vous laisser faire ? Numai bine

    RăspundețiȘtergere
  20. Apropos de sansa!
    Mitingul supermasiv antiimigratie de la Londra, a avut loc dintr o initiativa comuna/de masa, spontana, tocmai pentru ca "poolimea" insasi vrea ca sa puna - pana cand nu sucomba - un stop continuarii supraaglomerarii din "Paradis", indiferent de rasa/religie/orientare sexuala/etc.
    Din nemultumirea ca guvernantii ei, sunt:
    surzi, muti, si orbi, la practica santajului administrativ numit Dumping Social!

    RăspundețiȘtergere
  21. Imi e neclar ce anume e mai bine ptr situatia mondiala: Trump sau Kamala ? Kamala in mod cert va continua politica lui Biden de extindere a NATO si sustinere a Ukrainei, prin urmare ne poate atrage (pe noi romanii in special, sau europenii in general) intr-un razboi major cu Rusia, poate chiar nuclear.
    Cu Trump e neclar, posibil sa se ajunga tot la razboi, dar din alte motive.

    RăspundețiȘtergere
  22. De aceasta data- Cred ca greșiti d le Diaconu; America și Occidentul- sunt precum o societate comercială in pragul falimentului, sau mai degrabă- intr un faliment încă nedeclarat; Triumph-el însuși trecut de câteva ori- cu firmele sale prin astfel de situații/ este omul cel mai potrivit pentru funcția de președinte al USA, intr un astfel de moment critic, de Rascruce ; pe de alta parte , pentru a putea fi contracarata pecinginea globalista, un personaj de acest fel/ care a dovedit curaj, fermitate și determinare -este singurul in măsura sa gestioneze resetarea atât de necesară lumii occidentale

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)