Povestea pe care v-o spun acum încă este extrem de discretă, cu toate că scandalul este în toi. Și e inexplicabil că e așa, în condițiile în care e vorba de o problemă care poate arunca lumea în aer. Încă doar se șoptește pe la colțuri, iar cei care-o aduc în atenție sunt considerați conspiraționiști. Doar că povestea continuă să se desfășoare, iar gradul ei de acutizare crește de la o zi la alta. Ca să o înțelegeți, o să v-o spun de la cap la coadă, astfel încât să vedeți mecanismele care-au condus la starea de fapt.
Inițial a fost un zvon, despre care s-a vorbit mult prea mult timp. Inclusiv subsemnatul a atacat problema rezervelor de aur ale FED. Nu se știe cât aur mai deține SUA, nu s-a mai făcut un audit de o groază de vreme și, de aceea, toată lumea se întreabă, pe bună dreptate, ce se (mai) află acolo.
În atacul său frontal asupra mlaștinii, Trump a prins problema din zbor și știe bine că poate ataca astfel statul subteran american. În principal FED-ul, care, în funcție de gravitatea problemei, se poate califica astfel la naționalizare. Și uite-așa, rumoarea referitoare la dimensiunea rezervelor a ajuns să primească un ecou din partea politicului, prin vocea senatorului Rand Paul, care, în privința unui audit, a spus tranșant: „Let's do it!”. Chestiune prinsă din zbor de Musk, pregătit acum pentru declanșarea auditului.
În paralel s-a mai întâmplat ceva. Trump a anunțat mărirea tarifelor în raport cu țările europene, incluzând aici și Anglia. Cu toate că se spune că acesta e începutul a ceea ce am a vă povesti azi, vă rog să țineți cont inclusiv de iminența auditului asupra rezervelor de aur ale SUA atunci când judecați ceea ce urmează.
Așadar, amenințarea cu creșterea tarifelor i-a făcut pe marii bancheri americani să „dea cu sec” pe piața aurului de la Londra, cerând repatrierea FIZICĂ a aurului pe care l-au cumpărat prin intermediul diverselor hârtii garantate cu aur. Toate bune și frumoase, doar că a apărut o sincopă. După ce, inițial, treburile păreau că se rezolvă, au început să apară problemuțe sub forma ... întârzierii livrărilor. Așa a crescut nervozitatea clienților, dar nervozitatea, după cum bine știm, nu rezolvă nimic. Ba, din contră, înrăutățește treburile.
Acum vine bomba. O știre Reuters din 30 ianuarie(vezi aici) vorbește în premieră despre creșterea timpului de preluarea a aurului din Banca Angliei ca efect al „livrărilor mari de aur către SUA”. Astfel, atunci se vorbea despre un timp de așteptare de patru săptămâni. Treburile au continuat să se desfășoare în continuare discret, doar că în prezent termenele de livrare a aurului s-au dublat, ajungându-se la opt săptămâni. Doar că acum nimeni nu mai spune nimic. Și, cu toate că Banca Angliei nu a anunțat nimic oficial, clienții află pe propria piele că „sunt cereri mari de aur și se retrag greu din zona de depozitare”.
Acum, orice om știe că primul lucru pe care-l face o bancă supusă presiunii deponenților este să „temporizeze” retragerile. Astfel, apar limitări ale sumelor pe care le poate retrage un om sau amânări. În cazul Băncii Angliei, pare că a fost aleasă ultima strategie. Ceea ce a stârnit panica printre cei care au aur depozitat acolo, mai ales în condițiile în care surse din piață vorbesc despre faptul că „nimeni nu are habar unde are Banca Angliei depozitat atâta aur pentru a face față obligațiilor de retragere”.
Poate mai țineți minte cum, anii trecuți, vă povesteam despre artificialitatea pieței aurului tranzacționat pe hârtie. Iată că treburile par că au ajuns la tranșare. Însă, așa cum se întâmplă de obicei, a apărut și o terță parte care pune gaz pe foc, anume China. Imperiul Celest a anunțat că sporește produsele de tranzacționare de bunuri în yuani garantate cu aur și, de asemenea, că-și mărește rezervele de aur. Acțiunea nu ar trebui văzută obligatoriu ca un atac, ci ca pe o cale de supraviețuire și de creștere a încrederii în propria monedă. China se confruntă cu scădere a încrederii în moneda sa, pe fondul noilor politici ale lui Trump, motiv pentru care caută să-și stabilizeze poziția. Iar aurul, în vremurile de azi, e moneda forte care vine la pachet cu încrederea din partea piețelor. Și, ca să nu existe dubii, chinezii au anunțat că executarea contractelor garantate cu aur va duce la eliberarea în aceeași zi a cantităților de aur fizic cu care s-a garantat.
Revenind la Banca Angliei, modul în care se petrec treburile acolo este cât se poate de dubios. Nimeni nu spune nimic, presa din insulă tace, cu toate că e scandalul cât casa pe ei. Însă trebuie să înțelegem că ceea ce se întâmplă e cât se poate de normal. Era imposibil ca o țară mică și aflată într-un perpetuu picaj economic să domine piața aurului. Era o pălărie prea mare pentru ea și, cu siguranță, de-acolo s-au înfruptat mulți dintre corupții lumii noastre avându-și sediul la Londra. Iată însă că vremea le tranșează pe toate.
Ceea ce e cât se poate de clar e că aurul pare să fie pe sfârșite la Londra. Iar panica abia la început. De aceea discreția e mare. Însă, în momentul în care va izbucni cu adevărat scandalul, din nou vom vedea cum ne-am lăsat păcăliți de iluzii. Sunt curios câți din țara noastră au azi transpirații reci pe șira spinării. Nu de alta, dar pare că trăim un al doilea episod istoric în care aurul ni se volatilizează peste graniță. Să sperăm că nu e așa, dar mi se pare foarte ciudat că inclusiv bișnițarii de aur fizic conectați la piața din Londra nu scot niciun cuvânt zilele acestea, în condițiile în care o asemenea știre le-ar spori afacerile. Doar că, știți bine, constrângerile sunt mari atunci când ești „conectat”.
Ceea ce vă propun este să urmăriți această pistă întrucât inclusiv stabilitatea noastră se va pune între paranteze în cazul unei explozii a situației de la Londra.
