„Am ajuns ca România” - este titlul unui editorial din presa greacă. Nici nu mai contează ce scrie acolo, titlul spune totul. Peste tot în lume, modul absolut amatoricesc și arbitrar în care o putere coruptă și ilegitimă a interzis brutal dreptul de a alege și a fi ales a ajuns caz școală. Și nu numai în presă, ci și în mentalul colectiv. Iată că, după treizeci și cinci de ani de la Revoluție, România redevine sursa de vești negative a lumii.
Am urmărit halucinat modul în care UM-urile de presă se raportează la evenimentul dictatorial. Dincolo de ordinele primite, ceea ce e de-a dreptul înfiorător e faptul că sunt indivizi care se bucură din suflet pentru abuzul produs. Cu toate că știu că au primit ordin, deci nu o fac din conștiința lor, cu toate că e în mod evident o măsură dictatorială, proștii se bucură! Și se bucură sincer. Fapt care ne arată că, la mai bine de trei decenii de la Revoluție, încă nu s-a înțeles ce-i aia libertatea.
M-am uitat absolut perplexat la modul în care Gâdea, un semidoct mâncător de căcat , spunea natural că Societatea Spectacolului a lui Guy Debord este o carte conspiraționistă. De ce? Pentru că a pomenit-o Georgescu într-un podcast. Primul instinct e să-i spui că e prost, dar imediat constați că e prea puțin. N-ai cum să-i spui că e prost deoarece ar însemna să-l lauzi. Și toți sunt la fel ca el : niște spălați pe creier, niște neica nimeni plătiți să mestece rahat în direct.
Constat că acum Georgescu este de incriminat pentru că a vorbit rău despre Trump. Când vorbea bine despre Trump era la fel de incriminat deoarece, desigur, n-ai cum să vorbești bine despre Trump. Ideologia o interzice. Uneori, văzând spectacolul îngălat pe care-l fac slugile puterii, înțelegi cu teamă că România e doar la un pas de a deveni o Coree de Nord în Europa. Există însă o diferență: dictatorul care-a fondat dinastia aflată la putere în Coreea, cel puțin a participat la război, a văzut moartea în față și a avut suportul populației când a instaurat regimul său. Aici, la noi, întreaga dictatură este instaurată de niște partide care au avut permanent statut de minoritari, n-au avut niciodată o majoritate a votului, fiind aleși, de fiecare dată prin niște procese electorale în care a votat o minoritate a populației.
Acum, când a ieșit la lumină mecanismul absurd, mascat permanent de alegeri așa-zis libere, ce ne-a mai rămas? Privim ca proștii cum am fost manipulați timp de mai bine de o generație. Doar că, de fiecare dată când mecanismul ascuns devine vizibil se produce ori o revoluție, ori se pun bazele unei dictaturi.
În timp ce e evident că ceea ce s-a întâmplat până acum cu România e scandalos, cei aflați la butoane au găsit răspunsul la toate întrebările cu o strategie demnă de grădiniță, care ar putea fi denumită „Panaceul Jos Georgescu!”. Culmea, există proști care, hipnotizați, au pus botul. În timp ce o masă imensă de oameni tremură de frig pentru că „e scump gazul sau e scumpă electricitatea”, în timp ce există oameni care fac foamea mai rău decât pe vremea lui Ceaușescu pentru că n-au bani, a uita de realitatea crâncenă din propria-ți ogradă de dragul unui slogan nici măcar nu mai e semn de prostie, ci doar un element care demonstrează că ceea ce ți se întâmplă e nu doar logic, ci deplin meritat. Idioților, realitatea e mult mai crâncenă decât vă imaginați! Doar dacă ne uităm la datoria externă care a explodat, având presiuni terifiante de la giganticul deficit, doar privind aici ar trebui să avem transpirații reci pe șira spinării întrucât acestea stau deasupra grumazului nostru precum cuțitul unei ghilotine! Iar aici e doar un aspect.
Fie că ați stat în casă atunci când trebuia să fiți în stradă, fie că faceți parte dintre idioții utili ai puterii, veți avea un destin similar. Inconștiența vă face să nu înțelegeți dezastrul în care se află așa-numitul stat român. Există o imagine mai mult decât clară pe care v-o aduc în atenție, anume faptul că ANAF-ul a ajuns într-o asemenea disperare încât impozitează cu 70% transferurile de bani dintre rude. Ce altă imagine de stat eșuat vă mai trebuie? Așadar, toți cei care trimit bani din străinătate rudelor din țară ar trebui să înțeleagă că de-acum „comisionul” perceput de statul român este de doar ... 70%! Nu cred că este o altă imagine mai potrivită pentru a înțelege ceea ce urmează. De ce se întâmplă asta? Pentru că meritați!
România își merită pe deplin destinul întrucât oamenii săi nu au fost niciodată interesați să-și ia destinul în mâini, ci doar să cerșească ceva de la stăpânire. Iar atunci când te comporți ca un sclav față de conducerea țării, consecința logică este înrobirea ta. Și, treptat, odată cu înrobirea vine și orbirea. Credeți că aveți habar despre ce se întâmplă cu adevărat în România?
Realitatea pe care deja mai nimeni nu o mai înțelege este una crâncenă: România nu e o țară, ci un grup infracțional, conectat la un alt grup infracțional internațional. Ca în orice mafie, și în aceasta intrarea are regulile sale. Trebuie s-o iei de jos, să știi să păstrezi secretul și să cunoști regula împărțirii. Altfel ești victimă. Apariția lui Georgescu a fost un eveniment generat strict de griparea mafiei mondiale. De fapt nu de gripare, ci de o restructurare a centrilor de putere. Așa cum se întâmplă în toate domeniile, și în ceea ce privește mafia apar scindări. Așa s-a întâmplat acum: o mafie monolitică se sparge în câteva mafii mai mici. Problema e că noi am fost alocați celor mai jegoși dintre ei.
Vă puteți imagina că Franța - care a fost dată afară de africanii ăia amărâți - și-a găsit o nouă Africă aici, în țara noastră? Vă puteți imagina că ăia, fără să facă războaie, s-au conectat la furtunul bunăstării de-aici doar prin coruperea unor jigodii? Știu că vă sună straniu, dar fix asta se întâmplă. România nu mai e țară, ci doar un teritoriu din care Franța și alții își trag profiturile. Olanda, un limbric de țară, face o evaziune fiscală deșănțată, trăgând de aici sume colosale de bani care nu sunt impozitați. N-aveți habar cât se fură!
Însă, pentru ca toate acestea să se întâmple, e nevoie de o populație care să suporte. Mai țineți minte cum uleiul românesc se vindea la jumătate de preț în Franța? Românul plătea de două ori mai mult pentru uleiul produs la el în țară. La fel e și cu energia și va fi din ce în ce mai greu. De ce? Pentru că așa e regula pentru robi. Iar când dintre robi „se ridică” unii deștepți care, pentru a trăi puțin mai bine, fac propagandă stăpânirii și-și mai și găsesc proști care să-i creadă, atunci putem spune fără probleme că poporul merită deplin să fie strivit. De altfel, pentru a nu exista probleme acum, în sfidarea Constituției, se produce o înlocuire a populației, astfel încât România va deveni o amintire. Asta-i ceea ce ați făcut în 35 de ani! E rodul propriei voastre lașități! Halal să vă fie!
România de azi a abandonat de mult normalitatea și bunul simț. E normal să fie așa, orice dictatură se bazează pe lipsa logicii. Doar printr-o fracturare continuă a logicii dictatorul își poate proiecta puterea. Știm toți că o acțiune contrazice bunul simț, dar dictatorul postulează că acela e bunul simț și astfel își impune voința întrucât sclavilor le e frică să-l confrunte. Și uite-așa, unii dintre ei, ajung chiar să repete cu convingere că aia e normalitatea.
Scrie în constituție că votul de a alege sau de a fi ales este garantat? Scrie! Atunci de ce i se interzice unui om acest drept, FĂRĂ ABSOLUT NICIO DOVADĂ? Pentru că trebuie! Pentru că așa e normal. E noul normal și dacă nu-l aplauzi vor veni melițienii să te aresteze.
De ce se întâmplă așa? Pentru că Georgescu e de vină! De ce ai prețuri mari la energie? Din cauza lui Georgescu! De ce mori de foame? Pentru că Georgescu! De ce trebuie să te duci carne de tun în Ucraina? Pentru că „Jos Georgescu!”. De ce ești jefuit de stat la lumina zilei? Pentru că ne atacă Georgescu! Și dacă nu strigi „Jos Georgescu!”, dacă n te arunci în genunchi în fața măreței puteri care luptă cu Georgescu pentru binele tău, ești bun să fii arătat cu degetul pentru că tu ești banditul, trădătorul, ăla din cauza căruia țărișoara are de suferit.
Am mai văzut spectacolul ăsta, m-am săturat de jigodiile trădătoare care huzuresc din lupta împotriva „dușmanilor poporului”. Asta e țara! Spălați-vă cu ea pe cap!
Da, nimic de adaugat !
RăspundețiȘtergereBa da, citatul celebru:
Ștergere"The illusion of freedom will continue as long as it's profitable to continue the illusion. At the point where the illusion becomes too expensive to maintain, they will just take down the scenery, they will pull back the curtains, they will move the tables and chairs out of the way and you will see the brick wall at the back of the theater."
Frank Zappa
La noi se trucheaza alegeri de pe vremea lui Vadim contra Iliescu.Insa acuma au dat manusile jos.
"Daca asta este tzara / Care vine pe platou / Eu imi bug p.. in ea/ Si v o fac cadou" ...au zis unii demult . Ura si la gara , adica in vama....ultimu sa stinga becu
RăspundețiȘtergereTocmai acest lucru este dorit de păpușari....Le faceți pe plac.
ȘtergereMAREA MANIPULARE DE LA CCR INPOTRIVA CANDIDATULUI CALIN GEORGESCU
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/live/MI2UB7SkQeI?si=HcHo1zsbo2wKCWWH
Eu cand ti-am zis mai demult ca suntem prostii Europei ai zis ca nu se poate, ca blabla. Acum ma crezi? Ucraina are nevoie de carne de tun, doar n-o sa trimita nemti si francezi, ce dracu?
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergereTOTUL A FOST PREMEDITAT!!!
Marcel Ciolacu ne spunea după anularea alegerilor ce s-a intamplat, dar mai ales, ce se va intampla: " au fost anulate pe fond nu pe persoane...
Acum, cand se depun noile candidaturi, VA FI VORBA DE PERSOANE, nu de desfasurare de alegeri."
Am văzut azi că fix așa au procedat, în 7 decembrie au anulat alegerile pe fond, iar azi 11 martie 2025 au procedat pe persoană, au respins candidatura lui Călin Georgescu.
Corelați asta cu ceea ce a sesizat Radu Moraru astăzi.
CCR a anulat alegerile pe fond, nu la respins pe Călin Georgescu, iar BEC a respins ieri 10 martie 2025 candidatura lui Călin Georgescu făcând referire la decizia CCR din 7 decembrie, care nu era despre candidatul Călin Georgescu (pe persoană), ci pe fond (privind ingerințele unui actor străin în alegeri).
https://www.facebook.com/share/r/19tHtJqeW6/
Foarte bine scris despre Gâdea. Ăsta i-a susținut și pe javrele de Bodnariu. Aici se ajunge.
RăspundețiȘtergerehttps://matei.info.ro/rel.html#abuzuri
A se vedea AbuzuriAsupraCopiilor.webm (al III-lea filmuleț).
Prin blocarea lui Georgescu au generat in perspectiva mii de potentiali Georgescu dar mult mai radicali. Si cu cat blocheaza mai multi cu atata creaza altii mult mai radicali. Pana cand se aleg cu unul la butoane care le face retroactiv un Pinochet. La toti de pe lista.
RăspundețiȘtergereDomnule Dan ,am cateva întrebări: De ce a apărut tocmai acum prodcastul înregistrat în Iulie 2024 cu Georgescu unde il face praf pe Trump și Vance și Israel? Credeti ca Georgescu a pierdut sustinerea SUA pt acest video ? GEORGESCU a făcut premeditat acest prodcast că poporul să își piardă încrederea în naționaliști ,Georgescu este duplicitar ( în sensul că nu poți ataca SUA și Israel în Iulie și după să vorbești că tu ești cu Trump și Vance și urmezi linia lor ? Georgescu este doar o slugă a masoneriei și a fost impus să credem că este pt neam si țară și după să autodetonat că poporul să își piardă încrederea încă 35de ani în eventualii salvatori? Georgescu este nebun a făcut acest lucru fără să își dea seama ? ( adica nu poti ataca in halul care a facut el in Iulie 2024 si dupa asta sa te sucesti cerand ajutor de la Trump si Vance ) Eu unul cred ca totul a fost premeditat intre doua blocuri de putere care doresc o Romanie scakva si supusa !Va multumesc
RăspundețiȘtergereLink la podcast???
ȘtergereCeea ce a prezentat Antena 3 e un material trunchiat. Oricum, susținerea SUA nu a existat niciodată.
ȘtergereSpun asta demult...
ȘtergereThe show must go on...
RăspundețiȘtergereParca vad ca, daca o sa mai aiba loc alegeri prezidentiala anul asta (ca in mod logic ar trebui sa anunte Ciolacu/Bolojan direct numele presedintelui, ce rost are atata cheltuiala inutila pt pastrarea unor aparente, cand toata lumea stie cum sta treaba) o sa numere flamanzii astia din comisiile sectiilor de votare milioane de voturi nule, dar care au chenar desenat de "alegator" in care apare numele CG.
Curat legitim viitorul presedinte "ales", moncher!
"milioane de voturi nule, dar care au chenar desenat de "alegator" in care apare numele CG."
Ștergereoamenii inteligenti cand nu au ce sa voteze STAU ACASA.
https://nuvotati.wordpress.com/2012/05/03/ce-reprezinta-votul/
prostii revolutionari se duc sa LEGITIMIZEZE SISTEMJUL.
"În această seară democrația a triumfat. Le mulțumesc românilor că au ieşit la vot, astăzi, pe caniculă şi au dat legitimitate candidaților aleși. Partidul Social Democrat a câștigat alegerile.
Tot ce am obținut astăzi reprezintă încrederea pe care ne-au dat-o românii, dar şi munca fiecăruia dintre colegii noștri. Votul dat astăzi a confirmat că am guvernat bine într-o perioadă complicată, iar măsurile luate de PSD la guvernare au fost apreciate de către români.
PSD a obținut un scor mai bun în comparație cu alegerile din 2020. Vom avea mai multe Consilii Judeţene, mai mulţi primari în municipii reședință de judeţ, mai mulţi primari în orașe şi comune şi mai mulţi consilieri județeni şi locali. Iar acest lucru se vede şi în scorul alianței politice de la europarlamentare unde am obținut peste 50% din voturi. Ne-am îndeplinit obiectivul. Guvernul pe care îl conduc are legitimitatea românilor. România va avea o voce în Parlamentul European"
https://www.antena3.ro/politica/alegeri-locale-2024/marcel-ciolacu-reactie-dupa-primele-rezultate-exit-poll-ne-am-indeplinit-obiectivul-712089.html
In aceasta "tara" porcurorii refuza sa primeasca plingereri penale impotriva ONG-ului udmr, iar daca totusi ai "norocul" sa ajungi in instanta cu acest ONG , judecatorii isi bat joc de justitie ..... RIP Romania !
RăspundețiȘtergere"de-acum „comisionul” perceput de statul român este de doar ... 70%! Nu cred că este o altă imagine mai potrivită pentru a înțelege ceea ce urmează. De ce se întâmplă asta? Pentru că meritați!"
RăspundețiȘtergerePentru ca sunteti prosti de dati in gropi si continuati sa traiti in gunoiul ala de tara, populata si locuita majoritar de gunoiae umane care ei insisi voteaza, accepta si sustin toata clasa conducatoare care ii fura si ii abuzeaza non stop de peste 80 de ani, dupa care aplauda ca focile.
"România își merită pe deplin destinul întrucât oamenii săi nu au fost niciodată interesați să-și ia destinul în mâini, ci doar să cerșească ceva de la stăpânire. Iar atunci când te comporți ca un sclav față de conducerea țării, consecința logică este înrobirea ta."
O foarte mare parte din populatie a fost extrem de interesata de propriul destin, motiv pentru care a emigrat si nu vrea sa se mai intoarca inapoi, decat cu mici exceptii.
"România nu e o țară, ci un grup infracțional"
Exact asa a fost de milenii. De aia toata istoria se reduce doar la "biserica a vandut tara, biserica l-a vandut pe voda" si "boierii au vandut tara, boierii l-au vandut pe voda", motiv pentru care absolut toti vecinii Romaniei au stapanit pe aici multe sute de ani si rad de romani de se caca pe ei.
https://en.wikipedia.org/wiki/First_Bulgarian_Empire
https://en.wikipedia.org/wiki/Second_Bulgarian_Empire
Off, ce înseamnă să-ți uiți istoria! Să uiți că România și Românii au renăscut din propria cenușa de atâtea ori...
RăspundețiȘtergereNe este acum mai greu decât în 1916-1918 când România ajunsese la o treime din suprafața iar capitala era la Iași... Razboi, coloane de refugiați flămânzi și bolnavi, păduchi, tifos..., Și totuși istoricul Nicolae Iorga într-un discurs remarcabil rostit în fața Parlamentului refugiat la Iași, evocând trecutul istoric, a reamintit cuvintele lui Petru Rareș, când se afla și el în pribegie ,,vom fi iarăși ceea ce am fost și încă mai mult decât atât’’. Și așa a fost!
Ne este mai greu ca-n 1946, după un război devastator, foamete si boli, când hidra bolșevică-kazara a acaparat puterea prin fraudă și abuzuri criminale stingătoare la cer, umplând temnițele cu cei mai buni dintre cei mai buni Români și totuși iată-ne acum ajunși cu sinaxarul neamului românesc plin cu sfinți.
Hai să nu ne isterizăm, să nu deznădăjduim, pentru că vedem doar că în ciuda tuturor încercărilor, DUMNEZEU ESTE LA CÂRMA LUMII !
De coiful dacic se mai aude ceva? Dar de Coldea?
RăspundețiȘtergereSe vor alege între ei . Vor fi hapii . Fericiți își vor vedea de ale lor. Cînd se va liniști totul și vor crede că au scăpat atunci le va veni pierirea . Cind nu se va mai aștepta nimeni . Și cred că totul va porni de la ,,un fleac" . În 90 au schimbat regimul cu minerii . Acum li se va întoarce cu vîrf și îndesat . Totul se face cu Multă Răbdare și încredere în Dumnezeu .
RăspundețiȘtergereeu cred ca mai mult decit prostie,in societatea romaneasca este vorba si de patologie psihiatrica grava si cronicizata.....este vorba despre schizofrenie colectiva,care din nefericire nu se poate vindeca....Unde se vor gasi medici care sa se ocupe de terapie colectiva???singura solutie este evitarea acestui segment social,si trebuie asteptat ca natura sa-si faca lucrarea sa, prin care acest segment al societatii va disparea(nu exista garantie ca nu va fi inlocuit cu altul care vine din urma)....Schizofrenia este o boala psihica care afecteaza major gindirea si perceptia,exact ce vedem ca se intimpla....oameni bolnavi ajunsi in functii de raspundere si care fac prapad in jur in timp ce oamenii normali nu pot intelege ce se intimpla...Asta se intimpla...ce v-am descris mai sus....aplatizarea gindirii,discursuri si decizii halucinante,incoerente dar cu caracter definitiv....patologie tipica pentru schizofrenie....originea acestei realitati trebuie cautata in istoricul Romaniei..
RăspundețiȘtergereSingurul care a vazut si a descris exact realitatea (care din pacate nu s-a schimbat deloc) a fost Mihai Eminescu.....
,,Cum nu vii tu Tepes Doamne,ca punind mina pe ei
Sa-i imparti in doua cete, de nebuni si de misei,
Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni....."
In final un mare BRAVO ,tuturor rominilor care se duc disciplinat ,in fiecare zi la munca,pentru ca tot acest segment social (parazitar 100%) sa poata fi intretinut regeste....
https://chatgpt.com/share/67d14d1f-fe2c-8013-8f36-21674e3d3e3b
RăspundețiȘtergerePuținătatea poporului român...........
RăspundețiȘtergereStimate Domnule Dan Diaconu, ma inclin in fata dumneavoastra.Consider ca faceti parte dintre "ultimii mohicani" care mai au un suflet de roman in inima lor.Ati desfasurat o munca titanica de-alungul anilor, ca sa ne deschideti mintile si sufletele; nu a fost in zadar.Multi au "crescut" si altii au mai deschis ochii.Fara nicio indoiala ca va adresati prin scrierile dumneavoastra, unei "nise" - putini, dar buni.Aceasta "mana" de oameni nu pot lupta cu - "e prosti, da' multi" - niciodata.Asadar ne ramane speranta, credinta si alegerea drumului catre salvarea individuala.Cine a avut ochi sa vada si urechi sa auda, va avea un avantaj in "goana dupa libertate".Spunea un filosof ca, cu cat gradul de inteligenta este mai mare, cu atat suferinta va fi mai mare; ceea ce este foarte corect.Traind in "tarcul societatii", te vezi miscandu-te in acelasi loc cu turma, incepi sa fii disperat de indolenta si prostia "oitelor" care te inconjoara.Din nefericire ai pe cap o alta "stea" - culoare, si toate "oitele" te privesc ostentativ si incep sa "behaie" la tine.Sa invatam a trai in turma "oitelor", sa incercam a ne construi mica noastra "bula" de aer curat, sa invatam a ne detasa de nenorocirile care ne inconjoara, sa ne iertam pe noi, sa ne impacam cu noi, sa facem pace cu noi insine; poate ca atunci vom reusi sa facem pace cu toti.Va doresc multa sanatate si - chapeau Maestre!
RăspundețiȘtergereUr-sula dixit: "Am optat pentru procedura de urgență conform art. 122"
RăspundețiȘtergere"Este timpul să construim puterea Europeană prin forță"
Șefa UE, Ursula von der Leyen, invocă starea de urgență pentru a accelera producția de echipamente militare "în fața agresiunii rusești".
Acești nebuni sunt absolut hotărâți să ducă un război fierbinte cu Rusia.
Uniunea Europeană este o dictatură.
Cu Rusia si cu SUA deodata. Ca a mai incercat Europa asta de 2 ori si stim cum s-a terminat. De data asta nici nu o sa mai vina armatele pana la Paris si Berlin. Le transforma in desert atomic de la distanta.
ȘtergereIntrebare: cum de au reușit africanii să-i dea afară pe francezi?
RăspundețiȘtergereCorect.S-a ajuns aici pentru ca marea majoritate a romanilor sunt indiferenti.Ma uit la cunostintele mele,prietenii mei.Abia trag de doi-trei sa-i duc la vot,la referendum,de proteste ce sa mai zic...Majoritatea nici macar nu vor sa vorbim politica.Jalnic...
RăspundețiȘtergere"România este vândută" - Miron Cozma
RăspundețiȘtergerehttps://x.com/marian_nok/status/1899527205346009182?t=sfkVJ2-OQjah65f9lA4zoA&s=19