Obiectiv despre Oana Gheorghiu

Am văzut-o ieri, pentru prima dată, pe Oana Gheorgiu. Sincer să fiu nu mă interesa deloc personajul întrucât nu am la ce anume să mă aștept de la o eroină de-a reziștilor. Însă, văzând controversele pe care le stârnește, m-am pus să mă uit la intervențiile domniei sale. Și uite-așa am scormonit clipurile cu interviurile recente pentru a înțelege despre ce e vorba. 

Cum a ajuns Oana Gheorghiu în Guvern spune chiar domnia sa: „Am fost numită de premierul României pentru că am simțit că e nevoie de mine și am acceptat lucrul ăsta”(vezi aici). Situația, în sine e de râs deoarece imediat te întrebi cum și pe cine a numit. Păi dacă ai fost numită „pentru că ai simțit că e nevoie de tine” înseamnă că tu sau cineva interesat te-a propus, nu bolovanul-premier. Așa ar suna logic dacă ar fi să-i găsesc nod în papură, doar că n-o să fac asta deoarece eu am altă opinie despre respectiva doamnă.

Ca să încep cu începutul, vă voi spune că mie îmi face impresia unei persoane încuiate, bună doar să recite poezii pre-învățate și să susțină interviuri cu întrebările știute, din partea unor intervievatori de doi bani precum Pândaru(UM Digi24) sau Curlin(UM B1). Nu impresionează prin absolut nimic și, exact ca orice rezist, când vorbește, se scorojesc pereții.

Nu pot însă să nu remarc „misiunea” care-i este alocată acestei doamne, anume reformarea statului, digitalizarea și debirocratizarea. Dumnezeule, dar ce-o recomandă în afară de „vocea și talentul ei”? CV-ul este unul de-a dreptul subțire, iar de aruncat se aruncă mereu în față faptul că „a făcut un spital”. Inițiativa e lăudabilă, dar o să pătrundem în cele ce urmează ceva mai adânc pentru a înțelege inclusiv chestiunile gri care planează asupra acelui spital. Până una-alta, constat cu stupoare că vorbește cu o teribilă nonșalanță despre „salariile nesimțite”. OK, o poți aborda atâta vreme cât nu ești beneficiar de salariu nesimțit, dar când tu, cu mânuța și voința ta, te-ai supra-plătit din banii celor care au făcut donații, ei bine, atunci chestiunea asta nu poate fi nimic altceva decât tupeu. Să vă explic de ce.

Doamna în cauză pozează în filantroapă. Problema e că nu poți fi filantrop pe banii altora. Și nici măcar pe banii tăi dacă o faci precum o face, de exemplu, dumnezeul lor Soros. Ce face Soros? Bagă bani în așa-zise proiecte umanitare - care în realitate sunt fraude borfășești prin intermediul cărora își plasează stipendiații în intestinele statelor în care acționează - și primește scutiri de impozite. Cu alte cuvinte el împușcă doi iepuri dintr-o lovitură: beneficiază și de scutiri și mai și face trafic de influență, plasând reziști în aparatele statelor în care are interes. 

Ce-i cu „filantroapa” noastră? Păi nu e filantroapa întrucât domnia sa are un ONG care a luat inițiativa și care a strâns fonduri pentru a construi acel spital. Repet, inițiativa e lăudabilă, dar era cu atât mai lăudabilă dacă n-ar fi băgat mâna în donații pentru a-și plăti salariul nesimțit. Pentru a se disculpa, domnia sa vine cu un text: „banii necesari funcționării sunt asigurați din dobânzi, nu din banii donatorilor”. Fals! Oare de ce nu-și asumă salariul și recurge la minciuni nesimțite, așa cum numai reziștii sunt capabili să o facă? Dobânzile ălea de care vorbește doamna în cauză sunt bani ai donatorilor întrucât dobând acoperă o parte din inflație. Cu alte cuvinte, prin faptul că-ți băltesc banii ăia în cont nu înseamnă că produc ceva, ci, din contră, că se subțiază. Iar voi, întrucât ați transformat o asociație într-o mașină de făcut bani pentru voi și familiile voastre sunteți cumva similari cerșetorilor profesioniști care spun o poveste pentru a impresiona „donatorul” de pe stradă.

Dacă ai fi făcut toate chestiile ăstea gratuit, fără să beneficiezi de vreun sfanț, ar fi fost ceva remarcabil, adică un adevărat act de filantropie. Ceea ce face însă doamna Gheorghiu nu e filantropie, ci parazitism filantropic. Dar pentru a nu fi acuzat că sunt prea dur voi merge pe ideea pe care o subliniază domnia sa, anume că „sunt anumite costuri de funcționare care trebuie acoperite”. De asemenea, voi fi inclusiv de acord că domnia sa ar trebui să fie plătită de către ONG-ul pe care îl patronează. Însă, chiar și așa, problemele dânsei nu se termină aici. A fi plătită cu 20 000 - 25 000 lunar pentru ceea ce face mi se pare o jinire, o adevărată jăpcuire a banilor strânși. N-am studiat actele, dar bănuiesc că și asociata sa ridică o sumă similară, ceea ce duce costurile salariale doar cu plata celor două doamne pe la 100 000 RON/lună. E mult, e puțin?

Pentru a fi corecți, o să evaluăm activitatea pe care o fac cele două doamne. Dacă ar trebui să le încadrăm undeva, rolul pe care și l-au asumat este cel de antreprenor în construcții. Spun asta deoarece spitalul pe care l-au făcut este, în esență, o construcție. Cu alte cuvinte cele două doamne au supervizat construcția unui spital despre care se spune că a ieșit extrem de bine. Jos pălăria, însă acum vine întrebarea: cu cât este plătit un antreprenor în construcții? Acum am și eu cunoștințe în zonă și, o medie ar merge undeva între 5 000 și 7 000 RON/lună. Dacă e un antreprenor bun și proiectul e unul important(de exemplu un cartier rezidențial într-o zonă premium) se poate ajunge la 10 000 lei/lună. Ideea e că pentru un spital nu ai de ce să angajezi doi antreprenori întrucât doar aia ai de supervizat. Cu alte cuvinte, doamnele în cauză și-au mărit frumușel veniturile din banii ONG-ului pe care-l patronează.

Există însă, așa cum am spus, o zonă gri inclusiv în ceea ce privește construcția spitalului. Luând ca etalon spitalele regionale construite cu fonduri europene, ne rezultă un preț pe pat situat în jurul sumei de 550 000 EUR. Acesta este însă prețul complet, care include și echipamentele. Fără echipamente, prețul ajunge undeva la 330 000 EUR pe pat. Mergând acum la spitalul construit de Asociația „Dăruiește Viața”, care are 140 de paturi și a costat 53 de milioane EUR, ne rezultă un cost pe pat de 378 571 EUR. Suma, în sine, mi se pare ciudată. Dacă într-adevăr cei de la „Dăruiește Viața” au făcut doar clădirea, rezultă un cost cu aproape 50 000 EUR mai mare pe pat. Dacă însă au făcut clădirea și au și dotat-o cu echipamente, atunci rezultă o economie de 172 000 EUR pe pat, ceea ce ar fi o performanță extraordinară și ar ridica probleme asupra întregului program autohton de ridicare de spitale. Însă, întrucât chestiunile sunt extrem de neclare în ceea ce privește echipamentele, nu am cum să mă pronunț, ci doar arăt cifrele.

Acum, dacă ar fi să fim corecți, nu ar trebui să acuzăm nici dacă prețul ar fi ieșit mai mare, dat fiind faptul că cele două se află la primul proiect de acest gen, astfel încât sunt inerente greșelile. Nu vreau să arunc cu noroi, mai ales că, cel puțin s-a făcut ceva cu zero bani de la stat. Și, de mișcat, treburile s-au mișcat destul de bine. De asemenea, vreau să le dau peste nas inclusiv pesedeilor care urlă că „și Olguța a făcut un spital”. Oricât de mult aș respecta activitatea Olguței în ceea ce privește modul în care arată Craiova, nu putem ignora faptul că Olguța nu a trebuit să strângă banii, ci doar să facă proiectul. Cele două au luat de la zero și, cu ajutorul oamenilor simpli și al unor firme, au dus totul la bun sfârșit. Ceea ce e remarcabil într-o țară în care nimic nu se duce la cap.

Problema mea este însă cea legată de aparențele de care se leagă doamna Gheorgiu. Nu, domnia sa nu este o filantroapă, ci, probabil, un bun organizator de ONG, un manager de proiect care a reușit să ducă ceva de la A la Z. Salariul pe care și l-a luat de la „Dăruiește Viața” poate fi încadrat la capitolul salariu nesimțit indiferent de justificarea pe care o găsește. Dar, dacă punem în balanță cu banii pe care unii reziști precum Ghinea sau Barna îi încasează din ONG-uri care nu fac nimic, din nou trebuie să ne punem întrebări. Totuși, din perspectiva salariului păe care și l-a auto-alocat, a vorbi cu o asemenea ușurință despre salarii nesimțite mi se pare a vorbi despre funie în casa spânzuratului.

Ajunși aici probabil vă întrebați dacă e sau nu OK numirea domniei sale pe funcția pe care o ocupă. Din punctul meu de vedere NU. Însă, dacă ne uităm la ce strânsură e în Guvern, ce neica nimeni se învârt pe-acolo, am putea evalua altfel povestea. V-am spus, n-o suport ca tipologie umană, dar gândiți-vă că e colegă cu Pledoiu, Marean Neacșu, Țoiu, Moșteanu, Miruță, Pîslaru, Manole, Buzoianu și, peste toți aceștia, Bolojan. Ce naiba să mai contești acum? Nu e limpede că acolo se simte exact ca peștele-n apă? Cu alte cuvinte, problema nu e Oana Gheorghiu, ci întreaga menajerie care-și spune pompos Guvernul României.