Around the World

Ion Diaconescu

Nu am scris până acum despre moartea lui Ion Diaconescu din cauza faptului că efectiv nu am putut să o fac. Pur și simplu, în aceste momente, nu pot să mă împac cu ideea că se stinge una dintre cele mai mari generații pe care le-a dat această țară. Ar fi trebuit să învățăm de la acești oameni extrem de multe, dar nu am făcut-o. Ar fi trebuit să fim mândri că am fost contemporani cu ei. N-a fost așa. Acum această generație pleacă demn și discret pecetluind ruperea noastră definitivă de istorie. 

Ion Diaconescu a fost unul dintre ultimii seniori ai acestei țări. Toată viața a luptat în linia întâi. A fost un exemplu pe care nu l-am înțeles încă. A fost un mare om și, înainte de toate, un mare român. Dumnezeu să-l odihnească! 

Defectiunea slovaca si realitatea europeana

Ieri s-a mai scris o pagină halucinantă a hazliei realități europene. Parlamentul slovac nu a reușit să voteze consolidarea Fondului European de Stabilitate Financiară, fapt care produce o nouă întârziere în aplicarea planului propus de cele două caricaturi politice Merkel și Sarkozy. Dacă ar fi fost vorba de un vot de neîncredere, justificat prin poziții tranșante, atitudinea parlamentului slovac ar fi putut fi luată în considerație. Însă acolo avem de-a face cu o sterilă luptă politică internă, iar poziția referitoare la EFSF este folosită ca modalitate de șantaj. Este o chestiune cel puțin jenantă care ne arată cât de departe suntem de ceea ce ar trebui să fie UE.

Din nefericire, întreaga construcție europeană se transformă, pe zi ce trece, într-o formă fără fond. Nu înțeleg relevanța ieșirilor la rampă ale cuplului comic Merkel-Sarkozy, la fel cum nu înțeleg de ce în aceste momente Comisia Europeană este absolut invizibilă. Aproape că s-a uitat că există Barroso. Despre van Rompuy nici nu mai discutăm pentru că el cred n-a fost vizibil nici măcar când s-a născut.  Este cât se poate de dubios că, în loc să vedem luări de poziții clare ale oficialilor UE, avem parte de spectacolul tern al unei vaci nemțești acompaniate de un pitic deviant franțuz. E trist să constatăm cum întreg destinul unui continent se năruie sub presiunea incompetenței acumulate în toate structurile de decizie. 

Cu probleme cât se poate de clare, Europa riscă să pice din cauza unor proști care nu înțeleg ce au de făcut. Este cât se poate de clar că moneda unică nu mai poate fi susținută de niște economii necorelate. În momentul în care ai ales să mergi pe un drum trebuie să-ți asumi cât se poate de clar faptul că, pe lângă beneficii, vei avea parte și de obligații. Dacă vrei să ai o piață comună și o monedă unică e clar că trebuie să-ți asumi problemele acestei construcții indiferent că ești român, bulgar, neamț sau olandez. Din păcate, ceea ce vedem acum nu este altceva decât un circ ieftin în care toți trag să aibă parte de beneficii, iar când apar problemele redevin naționaliști și circari. Așa nu mai merge!

Pentru a înțelege mai bine la ce mă refer vă voi mai da un exemplu. În urmă cu două zile am urmărit alocuțiunea prim-ministrului Cameron din parlamentul britanic. Acesta, nici mai mult nici mai puțin, îi asigura pe parlamentari că niciun ban al contribuabililor englezi nu va fi folosit pentru salvarea Greciei. În aceste condiții mă întreb cât se poate de sincer ce mai caută Anglia în construcția europeană? Oare nimeni nu a observat cum englezii nu au pierdut niciun prilej de a se comporta de fiecare dată ca niște veritabile cozi de topor ale SUA? Cât timp se va mai pierde până când cineva îi va pune la punct și le va propune ferm să aleagă direcția în care vor merge? Nu de alta, dar personal nu văd avantajele participării engleze la mecanismele de decizie din interiorul UE. Și, ca să mă exprim tranșant, nu văd în niciun fel avantajele pe care economia engleză le aduce celei europene.

Din păcate, așa cum arată acum, Uniunea Europeană este o șandrama pe cale de a se dărâma. Dacă nu va reuși să se salveze ne vom întoarce toți cu mulți ani în urmă, iar consecințele acestui rateu se vor face simțite cel puțin cincizeci de ani. Cu toate că nu-mi pierd optimismul în legătură cu Europa, am o temere legată de posibilitatea ratării acestui moment istoric. Și, în final, aș mai spune un lucru: sensul oricărei construcții politico-economice este acela de a aduce prosperitate și nu de a transforma acest termen într-o noțiune abstractă. Este un fapt la care ar trebui să se gândească serios toată suflarea Bătrânului Continent. 

Sfarsitul Lumii vine peste 14 zile, sase ore, trei minute si cinci secunde

De când a făcut saltul la FMI, Christine Lagarde și-a schimbat cu 180 de grade opiniile. Dacă atunci când era responsabila finanțelor din Franța avea opinii cât se poate de clare privind politica de austeritate, saltul peste Ocean a făcut-o să devină, peste noapte, adepta politicii de injecții financiare oriunde și oricând. Iar pentru a-și pune în practică noua ideologie a găsit de cuviință să iasă ca țața-n piață cu declarații  referitoare la capitalizarea băncilor europene. Departe de mine gândul de a contesta realitatea cruntă în care se află respectivele instituții financiare, însă consider că declarațiile făcute de madame Christine Madeleine Odette sunt de neacceptat deoarece au indus turbulențe grave.

Având acele declarații la bază, puzderia de analiști de colț de stradă a început să dezvolte teorii aberante. S-au înaintat termene, cifre și prognoze. Desigur, cifrele au fost cât se poate de aproximative, iar în ceea ce privește prognozele, toate au fost contrazise de realitate. Ultima prognoză vine tot dinspre FMI și aparține lui Robert Shapiro. Acesta a afirmat la BBC nici mai mult nici mai puțin că Europa urmează să se prăbușească în următoarele două-trei săptămâni. În urmă cu ceva timp, pe vremea când banking-ul era o meserie respectabilă, asemenea afirmații n-ar fi fost făcute nici de portarii băncilor. Însă, cum trăim în perioada în care toți târlicii incompetenți s-au cățărat pe funcții de importanță vitală, asemenea declarații ajung să facă parte din cotidian. Poate că o opinie precum cea menționată ar fi făcut sens într-un cerc restrâns, dar să ajungi cu asemenea declarații la BBC este, din punctul meu de vedere, dovada unei prostii galopante. 

N-am înțeles până acum ce urmăresc cei de la FMI. Dacă vă gândiți că o cădere a Europei i-ar ajuta în vreun fel vă înșelați. Căderea statelor finanțate de FMI reprezintă o amenințare pentru ei, deoarece, în dezvoltarea crizei, ei sunt cei care urmează. Cum însă în acea instituție angajările și numirile se fac pe bază de frății, e cât se poate de logic ca o parte importantă din rezerva de prostie a lumii să fie depozitată acolo. În timp ce mulți acuză FMI de a fi parte a unei conspirații mondiale și, pentru a-și justifica opiniile, aduc în prim plan deciziile aberante impuse unor state intrate în faliment, personal încep să am o opinie contrară și să consider că, în afară de ticăloșie e vorba și de foarte, foarte multă prostie. 

Reîntorcându-ne la situația băncilor europene, trebuie să remarcăm că suntem pe cale să asistăm la cea mai mare prostie din toate timpurile. E necesară recapitalizarea lor de către stat? Cu siguranță nu! Recapitalizarea este obligația acționarilor. În măsura în care statul este acționar la o bancă, atunci are o obligație. Altfel, toate acestea intră în fișa de post a acționarului. Datoria oficialilor din UE este să rezolve situația din Grecia și să prevină dezastrul italian. Eventual se pot gândi la garantarea disponibilităților din conturi și la asigurarea lichidității în cazul unei reacții în lanț(cu toate că acum nu pare, o asemenea soluție va fi infinit mai ieftină). Recapitalizarea băncilor nu va face altceva decât să împingă statele membre într-o gaură neagră ale cărei proporții nu pot fi cunoscute. 

Cunoscând limitările liderilor europeni cred că vor apleca urechea la sfaturile de peste Ocean și vor pica în capcana în care au picat americanii. În ceea ce privește ”Sfârșitul Lumii” prezis de analiștii lu' pește voi spune un lucru care e valabil de când lumea: atunci când aprozaristele ajung să vorbească despre iminența unui eveniment, cu siguranță că respectivul eveniment nu se va întâmpla. Într-adevăr, e o perioadă incertă în care asigurarea lichidității trebuie să fie preocuparea fiecăruia. Riscurile sunt majore, dar de aici până la a prezice cataclisme financiare mai e mult. 

Un film superb

Torentul

Aflat pentru ultima dată în poziția de șef, Trichet a ținut să-și încheie cariera la BCE prin aruncarea de bani pe piață pentru prevenirea deraierilor accidentale. Este o mișcare discutabilă, care a fost pusă de mai multe ori sub semnul întrebării și care, cel mai probabil, va fi continuată de Mario Draghi.

Europa nu face altceva decât să copieze politica americană. În timp ce BCE se substituie pieței libere în ceea ce privește emisiunile de bonduri ale statelor membre, oficialii nu știu ce măsuri să ia pentru recapitalizarea băncilor deoarece problemele lor sunt din ce în ce mai spinoase. Dexia este doar una din multele găuri negre ale sistemului financiar european. Îmi spunea foarte plastic un prieten că Dexia reprezintă începutul suferinței pentru Europa Occidentală. Marii lideri ai statelor puternice din UE nu au făcut altceva decât să-și bată joc de țările lovite de criză. Oare cât de moral este să condiționezi acordarea unui ajutor financiar de cumpărarea unor servicii inutile? Cât de departe poate merge ticăloșia celor care în fața publicului joacă rolul salvatorului, iar în particular fac presiuni pentru diverse potlogării? Din nefericire pentru ei, ziua judecății vine mult mai repede decât credeau. Criza grecească începe să lovească din ce în ce mai radical. În prostia lor, atât francezii cât și nemții, nu au fost conștienți nicio clipă că joaca cu focul se poate transforma în incendiu.

Lucrurile sunt mult mai interconectate în UE. Acest fapt trebuia înțeles și evaluat înainte de jocurile duplicitare. Desigur, n-a fost așa și, în locul analizelor, politicienii prostovani ai UE au preferat loviturile de imagine, discursurile patriotarde și potlogăriile financiare. Cum bine știm din istorie, indeciziile se răzbună. Iată de ce, pornind de la o situație care inițial putea fi rezolvată elegant s-a ajuns într-o fundătură. În cazul în care Grecia are parte de un derapaj politic, cel mai probabil va decide părăsirea zonei Euro, o mișcare cu consecințe benefice pentru țară(în acest moment), dar dezastruoasă pentru Uniune. Este o ironie a sorții faptul că întreaga construcție europeană a ajuns la mâna unei economii care are mai puțin de 2% din PIB-ul UE.

Disperați de situație, liderii UE încearcă o rezolvare pripită. Cum unii nu prea au resurse sunt tentați să copieze politica americană și se uită cu jind către BCE sperând ca acolo, în tezaurul instituției, să găsească o baghetă magică prin intermediul căreia să rezolve toate problemele. Desigur, această baghetă există și poartă numele de torent financiar, adică ceea ce se pregătește acum BCE să facă. Prin programul anunțat, băncile cu probleme vor avea acces aproape nelimitat la împrumuturi cu dobândă mică. Într-adevăr, prin această intervenție, pe termen scurt, jena financiară a unor instituții va dispărea ca prin farmec. Marea problemă care se pune este dacă într-adevăr acest tratament neobișnuit va rezolva ceva. Experiența ne învață că nu. Din moment ce un manager a înțeles că există și această posibilitate, cel mai probabil o va considera normală. Și cum nu este prima dată când BCE dă oxigen la liber toată lumea se va baza pe nemurirea acestei facilități.  

Văzând că lucrurile se calmează, oficialii vor prefera continuarea jocurilor lor sterile în locul găsirii măsurilor necesare a fi implementate. Astfel nu vor observa cum întreg sistemul financiar-bancar european va intra în poveste și cum BCE se va transforma într-o Alice în țara minunilor. Cum realitatea se răzbună de fiecare dată, dulcea visare a întregului sistem bancar continental riscă să fie spulberată de un adevărat cataclism care nu va mai putea fi oprit. Știu, sună radical și oarecum cu șanse mici de a se îndeplini. Însă credeți că avem motive să fim optimiști în condițiile în care jocurile politice în Europa sunt făcute de niște panglicari?

Luând ca model politica americană, putem observa cum rezultatele mărețelor injecții de capital nu au reuşit  decât să conducă economia într-o modestă stagnare, nicidecum spre mult aşteptata creştere. Nu cred că sunt motive să considerăm că în UE se va ajunge la altceva. Ceea ce rămâne de văzut este direcţia pe care o vor lua torenţii monetari injectaţi cu dărnicie de Băncile Centrale. Până acum, americanii au reuşit să-i ţină în frâu pe-ai lor. Va reuşi Europa acelaşi lucru?

P.S. Este interesant de observat cum Banca Angliei a anunţat un program similar de injecţii motivând că ne aflăm în cea mai gravă criză din istorie. Nu a făcut acest lucru înainte de decizia BCE pentru a se proteja de o devalorizare accentuată a monedei. Concluzia e simplă: dolarul, euro şi lira sterlină au ales să se devalorizeze împreună(păstrând neschimbate raporturile dintre ele, nu fac valuri). Deocamdată nimeni nu spune nimic. Întrebarea e până când?

Ziua despartirii

"Apple has lost a visionary and creative genius and the world has lost an amazing human being. Those of us who have been fortunate enough to know and work with Steve have lost a dear friend and an inspiring mentor. Steve leaves behind a company that only he could have built and his spirit will forever be the foundation of Apple."

(preluare de pe site-ul Apple)