Greva gulerelor albe

Greva japoneză a salariaţilor de la BCR este evenimentul care marchează intrarea într-o nouă etapă a sistemului bancar românesc. Teoretic, salariaţii BCR protestează împotriva programului de lucru, însă adevărata durere a acestora este reprezentată de restructurările pe care Erste le-a început şi pe care, în mod sigur, le va continua. Evenimentul aproape se suprapune cu nemulţumirile referitoare la salarii exprimate mai mult sau mai puţin public de către unii şefi de bănci.

Recentele probleme şi estimările nu tocmai roze pentru sistemul financiar-bancar îi pun pe strategii băncilor în faţa unei situaţii care, peste puţin timp, va avea efecte devastatoare asupra ratei profitabilităţii:salariaţii şi salariile. Dacă ani la rândul băncile au ridicat "preţurile" în lupta pentru salariaţi, se pare că, în scurt timp, va sosi ziua scadenţei. Ce înseamnă aceasta? Restrângeri de activitate şi optimizări de salarii. Pe scurt, vin vremuri grele pentru salariaţii băncilor, iar cei mai expuşi sunt cei din unităţile mici(agenţii şi puncte de lucru).

Greva nu este, în niciun caz o opţiune, mai ales în acest domeniu. Eficienţa muncii în instituţiile bancare este una scăzută, nivelul de cunoaştere este redus, iar salariile mari. Acest cocktail ucigător generează necesitatea unei optimizări a sistemului.

Dezastrul creditului negarantat

Fără doar şi poate, anunţul BCR de suspendare a creditului de consum negarantat(în unele sucursale spun ei) poate fi considerat evenimentul săptămânii trecute. De asemenea, acesta este un moment care confirmă riscul major la care s-au expus băncile autohtone(unele continuă să se expună) prin promovarea acestui produs. Cert este că, în scurt timp, veţi mai auzi de credite negarantate doar în clipurile publicitare(asta dacă nu cumva se va renunţa definitiv la acest tip de credit).

Cu toate că nimeni nu recunoaşte, creditul negarantat a avut un efect devastator asupra băncilor care activează la noi. Fraudele, clienţii care dispăreau peste noapte, buletinele şi cărtile de muncă falsificate alături de marea masă a clienţilor supraîndatoraţi şi ajunşi în incapacitate de plată s-au constituit în cauze ale dezastrului acestui produs bancar. Dacă în prima fază bancherii şi-au frecat fericiţi mâinile văzând cum activul creşte până la cer, după ce au bonusat generos intermediarii şi salariaţii pentru a promova produsele negarantate şi obţinute rapid s-au trezit sub unda de şoc a unui cutremur care le-a ameninţat serios atât scaunele, cât şi viitorul lor în branşă. Nu numai băncile au fost afectate de creditul negarantat. Următorul eşalon a fost cel al societăţilor de asigurări care şi-au văzut profiturile serios subţiate în urma cererilor de despăgubire cauzate de creditele care s-au tot buşit. Singurii câştigaţi au fost recuperatorii care, peste noapte, s-au trezit la cârma unui business înfloritor.

Creditul de consum negarantat reprezintă primul şoc major resimţit de sistemul bancar autohton în ultimii ani. Dacă în urmă cu 10 ani falimentele răsunătoare le demonstrau bancherilor că nu tot ce zboară se mănâncă, actuala turbulenţă ar trebui să-i aducă cu picioarele pe pământ şi să-şi revizuiască/restructureze radical departamentele de management al riscului. Au trecut vremurile frumoase în care orice nou produs era profitabil chiar dacă era conceput de neofiţi. Urmează o perioadă în care concurenţa puternică şi liberalizarea pieţei(vezi liberalizarea titlurilor de stat) va obliga băncile să-şi revizuiască din temelii business-ul. Cei care nu se vor descurca vor intra pe panta alunecoasă a anonimatului.

Agenţiile "care este"

Prin iunie aminteam într-un articol despre abracadabrantele inepţii scoase de o "expertă" a pieţei imobiliare. Printre altele, duduia estima că din septembrie creditele vor fi obţinute mai uşor, motiv pentru care piaţa imobiliară va creşte. Realitatea văd că-i dă dreptate(în special prin prisma noilor norme ale BNR)! :-))

Evident, nu se puteau lăsa mai prejos meseriaşii de la Colliers(alt cuib de esperţi) care au afirmat că "pe piaţă există foarte mulţi cumpărători care au aprobate creditele, însă preferă să aştepte o ieftinire a locuinţelor". Cum s-ar spune, băncile le-au spus cumpărătorilor că le dau creditele, numai să se hotărască odata. O gogomănie mai mare nici că am auzit... Există într-adevăr în procesul de creditare o fază de preaprobare, numai că aceasta are rol de ofertă, nicidecum de angajament irevocabil al băncii că va da banii atunci cînd se hotărăşte clientul să cumpere ceva(printre altele, acel ceva trebuie ipotecat şi numai după această fază se poate aproba un credit). Nu ştiu de ce am vaga impresie că specialiştii care au facut respectiva afirmaţie nu prea ştiu cum e treba cu băncile.

"Analiza" se termină apoteotic cu o ameninţare: "Experţii CB Richard Ellis spun că dacă acest ritm va continua(este vorba de scăderea imobilelor - n.r.), foarte mulţi dezvoltatori se vor retrage de pe piaţă, creând un deficit de ofertă imens într-o piaţă ca Bucureştiul, unde este nevoie de 2-300.000 de apartamente". Cu alte cuvinte, e timpul să mai terminaţi cu prostia asta de scădere că rămâneţi fără apartamente noi.

Comentariile de acest gen mă duc inevitabil cu gândul la debutanţii pe bursă care, după ce cumpără o acţiune care scade a doua zi, se apucă în disperare să laude societatea respectivă pe forumuri gen AGF sau Vanguard în speranţa că vor impulsiona cererea. Experienţa de până acum a arătat că petardele de genul acesta nu prea ţin.

Privind spre SUA

N-am mai vorbit demult despre SUA. Chiar am promis că, atâta timp cât ceea ce previzionaserăm s-a întâmplat, nu mai are sens să pierdem timpul cu analiza a ceea ce se întâmplă. Totuşi, dat fiind faptul că ceea ce se întâmplă acolo se întoarce precum o undă de şoc şi asupra noastră, am considerat interesantă o incursiune rapidă în ţara de peste ocean.

Profesorul Martin Feldstein de la Universitatea Harvard consideră că SUA se află în mijlocul unei mari recesiuni care va avea ca efect, în primul rând, creşterea şomajului. De asemenea, în orizontul apropiat nu se întrevăd semne bune, mai ales că Barack Obama, favoritul din cursa electorală, îşi bazează politica economică pe o creştere a nivelului taxelor, iar aceasta, în viziunea lui Feldstein, reprezintă o gravă eroare care va avea ca efect adâncirea crizei.

Că ceea ce se întâmplă în SUA nu este deloc bine este clar, numai că foarte mulţi analişti au observat că drumul ales de politicienii de peste ocean este unul eminamente greşit. Semnalam într-un articol anterior faptul că politica FED a fost una pripită, iar lipsa de rezultat a acţiunilor de până acum dovedeşte cu prisosinţă acest lucru. La ora actuală FED este o instituţie care doar speră(aşa cum s-a exprimat Henry Paulson) ca stimulentele fiscale să se ajute economia în trimestrele 3 şi 4. Speranţa este deşartă şi sper ca autorităţile noastre să studieze atent ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă acolo.

Piatra de moară care atârnă de gâtul economiei americane se numeşte energie, iar aceasta este din ce în ce mai scumpă, mai greu de procurat şi mai problematică. Pare hilar, dar multpreaiubita energie risipită prosteşte de americani în anii care au trecut se întoarce acum împotriva lor. Rezolvarea problemei este una tipic americană: în loc să investească în energii alternative, se fac presiuni pentru scăderea preţurilor ţiţeiului şi, cea mai mare greşeală, se permite forarea în zonele de coastă(acţiune interzisă până nu demult). Această decizie este asemănătoare(conform editorialistului NYT) cu „a da cocaină drogatului”, aluzie foarte plastică dar extrem de sugestivă.

Recesiunea tipic americană ţine cam 12-14 luni, ceea ce ar însemna(pentru unii) că ne apropiem de sfârşitul crizei. Opinia noastră e că lucrurile nu vor sta aşa întrucât actuala recesiune este o rezultantă a recesiunilor anterioare. Este posibil să asistăm la o intensificare a crizei în următorul an, ceea ce va avea ca efect un grav dezechilibru economic mondial şi, posibil, o tensionare a relaţiilor internaţionale. Rămâne să vedem ce surprize ne va rezerva viitorul.

Critica monetarismului pur

Cred cu tărie că, în aceste zile, trebuie să ne îndreptăm atenţia către fenomenul economic intern întrucât, dacă lucrurile se precipită, riscăm să simţim pe pielea noastră efectele nefaste ale monetarismului extrem. Iar când spun monetarism, mă refer exact la ceea ce am amintit în câteva rânduri, anume la tendinţele de coordonare a întregului sistem economic prin măsuri monetare. Nu sunt singurul care susţine acest punct de vedere. Prefer însă să trag un semnal clar de alarmă întrucât, din turnul de sticlă al BNR, tentaţiile sunt mari, iar actuala inconştienţă guvernamentală poate crea premisele unor dezvoltări haotice.

10.25%, nivelul dobânzii de politică monetară, reprezintă nu numai o valoare mult prea mare ci, în primul rând, o intrare a României în zona nisipurilor mişcătoare. Singurul care a oferit clarificări referitoare la mişcarea BNR a fost Eugen Rădulescu, într-o intervenţie la postul de televiziune The Money Channel(Isărescu va face o declaraţie în cursul zilei curente). Acesta consideră că măsura BNR este justificată în primul rând de "deciziile de majorare a pensiilor şi salariilor fără legătură cu creşterea productivităţii muncii". Privind logic, opinia poate fi corectă, însă adevăratul motiv este legat de disperarea cu care BNR luptă împotriva creditării persoanelor fizice. BNR speră să obţină temperarea creditării persoanelor fizice şi, implicit, o reducere a consumului. Numai că, la nivelul actual al dobânzilor practicate de către bănci pentru persoanele fizice, această majorare nu se simte. În plus, sucursalele băncilor străine(care nu se supun reglementărilor BNR) fac deja o concurenţă puternică, aproape "neloială" am putea spune, prin promovarea unor produse şi condiţii nepermise de BNR băncilor româneşti sau filialelor(în special este vorba de creditele de nevoi personale negarantate, acceptarea unui grad de îndatorare superior s.a.m.d.). În plus, o dobândă mare poate atrage fonduri externe având ca rezultat o întărire inutilă a leului pe termen scurt. Iar întărirea leului înseamnă exporturi scumpe şi importuri ieftine.

Din păcate, efectele majorării dobânzii se vor simţi acolo unde ne aşteptăm cel mai puţin, adică în economia reală. Pentru o firmă fiecare fracţiune de procent contează enorm şi are efecte imediate asupra performanţelor economice. O finanţare scumpă pentru firme înseamnă produse mai scumpe şi competitivitate redusă în faţa "fraţilor" mai mari şi mai hrăpăreţi din Europa. Acesta este şi motivul pentru care toţi analiştii cu ceva mai mulţi neuroni arată cu degetul către Ministerul de Finanţe, cel care ar trebui să adopte strategii de sprijinire a economiei.

Este clar că trăim vremuri grele, dar aceasta este rezultanta fireasacă a intrării în spaţiul comunitar "fără teme făcute". Este greu de luptat acum cînd nu mai poţi oferi subvenţii, când orice încercare de speculare este sancţionată imediat de către Comisia Europeană(locul unde lobby-ul românesc lipseşte cu desăvârşire). Totuşi, nu e imposibil, dar avem nevoie de ceva mai multă luciditate şi responsabilitate(mărfuri extrem de rare într-un an electoral). Sperăm ca în viitor să nu mai asistăm la măsuri pripite. Nu de alta, dar istoria recentă ne-a oferit destule exemple de derapări periculoase cauzate de politici monetare exacerbate(mai ţineţi minte ce s-a întâmplat în Rusia?).

Căruţa defectă

V-aţi întrebat care este motorul creşterii economice din România? Cum de am reuşit să creştem atât de repede într-un timp atât de scurt? Sau de unde provine optimismul nostru legat de viitorul european? Acum zece ani regii şoselelor erau băieţii care-şi aduceau câte o rablă din Germania şi toată lumea îi privea cu admiraţie. Între timp am ajuns una dintre cele mai interesante pieţe din Europa pentru automobilele noi; avem reprezentanţe ale tuturor producătorilor. Suntem unii dintre cei mai mari cumpărători de automobile, de ceasuri de lux, de bijuterii, de telefoane s.a.m.d. De unde această bunăstare?

Sincer, exceptând câteva investiţii majore, nu se prea vede o expansiune industrială a ţării. Este evident că nu facem parte din clubul select care importă materii prime şi exportă produse finite. Situaţia este alta, iar acest lucru este vizibil atât economistului cât şi omului simplu care se întreabă unde a dispărut alimentara de la capul străzii. Realitatea este că bunăstarea care ne-a lovit se datorează unor domenii pe cât de spectaculoase pe atât de volatile: imobiliarele, construcţiile şi retail-ul. Acestea sunt acum "motorul" economic al României, iar combustibilul este reprezentat de banii împrumutaţi de la bănci. Bănci care aparţin unor state vestice şi care nu fac altceva decât să stimuleze, prin intermediul creditului, consumul produselor finite importate. Cu alte cuvinte, piaţa creditului nu face altceva decât să-i menţină competitivi pe fraţii mai mari din vest. Iar asta nu se întâmplă numai în România, ci aproape în întreg estul Europei. Poate vă mai amintiţi "mânia proletară "cu care erau denunţate importurile de Boni-Bon din Turcia prin anii '90. Şi-acum se petrece acelaşi lucru, numai că Boni-Bon-ul are alte nume(Ferrari, Cartier, D&G s.a), iar sumele care se-nvârt sunt ameţitoare.

Lucrurile acestea nu pot merge la infinit şi, mai devreme sau mai târziu, factura va trebui plătită. Cert este că ne apropiem cu paşi repezi de o criză care ne va lovi frontal. Deja românii din Spania şi Italia simt pe pielea lor efectele nefaste ale recesiunii, iar "conducta cu euro" care venea dinspre aceste ţări va seca. Iar rezultatul acestui fenomen se va repercuta, în prima fază, asupra cursului de schimb şi al preţurilor.

Bursa mioritică

Nu am scris foarte mult despre bursă. Am simţit nevoia să intervin doar în momentele iraţionale ale pieţei, mai precis atunci când toată lumea era străbătută de o euforie patriotică şi căuta argumente aberante pentru a susţine "teoria oazei".

Într-o declaraţie şoc făcută în 17 iulie, Patrick Gelin, preşedintele BRD afirma: "Bursa de Valori Bucuresti este cvasimuribunda pentru ca pana acum a trait doar din iluzii, bazandu-se pe o clientela locala formata mai ales din speculatori care nu urmareau decat castiguri obtinute foarte repede, care asteptau ca piata sa creasca in fiecare zi - ceea ce nu merge la nesfarsit, si nu din investitori profesionisti". Declaraţia lui Gelin este corectă şi exprimă pe deplin stilul investiţional al băştinaşilor pieţei. Aceeaşi nebunie s-a petrecut şi pe piaţa imobiliară şi, dacă stau să mă gândesc bine, cred că în majoritatea domeniilor de activitate(într-unele domenii încă vedem excese). Totuşi, spiritul nostru de speculanţi nu poate fi singurul vinovat pentru spasmele şi mediocritatea în care se zbate bursa. În cele ce urmează voi încerca să identific cele mai puternice motive pentru care bursa noastră nu este atractivă şi pentru care, cel mai probabil, nici nu va fi prea curând.

Primul şi cel mai important motiv este legat de birocraţia excesivă, de legi, norme sau regulamentele aberante şi de instituţiile anchilozate ale statului. Aţi încercat să plătiţi impozitul pe veniturile din acţiuni? Aţi dat ochii cu privirea tâmpă a funcţionarului de la finanţe care-ţi spune că nu-ţi ia banii pe impozit pentru că nu ştie în ce cont să-i încaseze? Sau, o altă întrebare încuietoare: mai ştie cineva care e situaţia acţiunilor gratuite de la SIF3? M-am săturat de cât timp a durat procesul acela aberant şi, sincer să fiu, deja mi-am luat gândul de la acţiunile respective. Noroc că mi-am recuperat banii speculând lipsa de logică a investitorilor care, la fiecare înfăţişare din respectivul proces scădeau şi creşteau preţul acţiunilor SIF3. Să mai vorbim de eterna problemă a deţinerilor maxime la SIF-uri? Sau de comportamentul bizar al CNVM-ului? Sau de ritmul lent în care se poate lista o societate la busă, de timpul care se scurge până la înregistrarea unei majorări de capital social? E greu! Legi idioate, autorităţi abulice, piaţă haotică.

O altă piedică în calea dezvoltării bursei este legată de lipsa instrumentelor. Ce anume să tranzacţionezi când instrumentele derivate au fost introduse la 10 ani de la prima şedinţă a bursei, când titlurile de stat se vor tranzacţiona (cică din septembrie, rămâne de văzut...) iar tranzacţionarea short urmează să fie introdusă peste 8 luni!!! Vă imaginaţi cât de aberant sună? Într-o piaţă care ar trebui să fie un exemplu de dinamism vorbim de luni şi ani pentru introducerea unor instrumente de bază.

Al treilea element care trebuie luat în calcul este lipsa emitenţilor. O bursă nu poate funcţiona doar cu două bănci, cinci SIF-uri şi două socităţi de utilităţi. Pentru a asigura o funcţionalitate a pieţei trebuie să fii capabil să oferi societăţi din toate domeniile de activitate, indici sectoriali s.a.m.d. Iar pentru asta trebuie să umbli, să convingi acţionarii, să fii dinamic. E ilogic să te gândeşti că investitorii vor face coadă la uşa ta rugându-te să-i listezi. Şi-a pus cineva problema lipsei emitenţilor? S-a întrebat cineva de ce durează atâta listarea fondului Proprietatea? A analizat cineva letargia de pe RASDAQ unde găseşti de la foste CAP-uri până la covrigării? S-a vorbit mult de o piaţă a firmelor mici, în special din domeniul IT şi al serviciilor. Ar fi fost o iniţiativă foarte bună şi ar fi adus un oarecare dinamism pe piaţa autohtonă. În plus, ar permis firmelor mici şi mijlocii să găsească mai uşor finanţări ieftine şi să devină mai dinamice. Totul însă s-a oprit la vorbe.

Există desigur nenumărate alte probleme. Există lipsă de strategie, delăsare şi vorbărie inutilă. Probabil am putea ajunge campioni la trăncănit lucruri fără noimă. Numai că acestea nu aduc nimic, nu produc niciun efect. Iar bursa, aşa cum arată acum nu inspiră încredere. Şi tind să cred că pe termen mediu nu se întrevede nimic bun.