Visul

Se făcea că mergeam pe autostradă şi aveam o nelinişte. Nu ştiu de unde venea, dar era prezentă acolo. Autostrada nici mai liberă şi nici mai ocupată ca de obicei. Şi-atunci realizez sursa temerii mele. Conştientizez că sunt ameninţat de un oligofren gigantic, unul care aşteaptă de pe marginea drumului să mă atace. Cât timp sunt în maşină n-are ce să mi se întâmple, gândesc eu căutând să fiu cât mai atent. Şi-atunci realizez că, de fapt, oligofrenul care mă atacă îmi captează gândurile şi mă face neatent la scopul meu. Brusc, în faţă, îmi apare o maşină care păruse să intre de pe un drum lateral fără să se asigure. Uff, gândesc, iată cum era s-o fac lată. Îmi scapă privirea pe marginea străzii şi oligofrenul gigantic era acolo zâmbindu-mi sfidător. Probabil ştia ce-mi făcuse.

Despre economie şi viaţă

Tot aud prin spaţiul public o grămadă de aberaţii. Ba că X distruge economia, ba că Y o afectează, ba că măsura Z e o măsură anti-economică. Cunoaşteţi această retorică, sunt sigur. Menţionez că nu mă interesează cine şi ce spune, ci doar faptul că şablonul cu „economia care suferă” există pe întreg eşichierul politic.

Puţină istorie reală cu un personaj care stă la pândă

Pentru că tot mă fac retardaţii prorus, prochinez, comunist, stalinist sau mai ştiu eu ce, astăzi vă voi spune o poveste aproape în acelaşi mod în care mi-a spus-o un spion de-al licuriciului. Un individ tras pe dreapta de sistem, care se încăpăţânează ca de vreo trei-patru decenii să le transmită retardaţilor din conducerea SUA semnale de alarmă şi previziuni care, ce să vezi?, chiar se îndeplinesc exact aşa cum le-a transmis.

Ecologism cu verdele de la dolar

Suntem în faţa unei crize majore, cu profunde implicaţii în absolut orice domeniu. De la săpătorii de şanţuri care, probabil, nu vor mai avea ce să sape şi până la „marii maeştri” ai sistemului care-şi văd pământul fugind de sub picioare, absolut toţi sunt ameninţaţi de criza care vine. Spun asta nu pentru a epata, ci pentru a vă atrage atenţia că găuroiul e atât de mare încât nici şeful lor suprem, cu toate legiunile sale lăsate libere, nu mai poate face mare lucru.

Fantasmele imobiliare şi iluzia banului infinit

Jyske Bank din Danemarca(a treia bancă din sistem) oferă credite ipotecare pe zece ani cu o dobândă de -0.5% p.a. Da, aţi citit bine şi nu e nicio greşeală! Banca respectivă te plăteşte ca să te împrumuţi, iar la sfârşitul perioadei suma plătită este inferioară sumei primite iniţial.

Oficialii băncii spun că acel minus din faţa dobânzii ar fi cârligul prin intermediul căruia ar vrea să prindă clienţii, iar în final şi-ar recupera banii din comisioanele pe care ar urma să le plătească acei clienţi. Un alt fel de-a da vrabia din mână pe cioara de pe gard. Chiar şi-n aceste condiţii e cel puţin imoral - din punct de vedere strict capitalist - să oferi dobânzi negative. Aruncă în aer orice teorie. Dar să nu ne aventurăm aiurea!

Revoluţia proştilor eroici

Am „senzorii” mei destul de bine implementaţi în societate pentru a observa că masa de prostovani a fost re-radicalizată. Dacă anul trecut era Dragnea, anul ăsta nu e nimeni, dar asta nu-i o problemă pentru a radicaliza masa ineptă. Ştiu, pentru un om cu un minim simţ al realităţii, a te radicaliza „la comandă” e un nonsens. Nu însă şi pentru dobitoacele de laborator care-şi toacă minţile precare sclavagind pe la te miri cine şi având impresia că răstoarnă planeta cu deşteptăciunea lor.

Noua veche fentă sau cum se instrumentează revoluţia proştilor

Primesc până la 100 de cereri de prietenie pe zi. Dau de curiozitate pe unele şi constat că absolut toate sunt identice: două-trei pozuţe, o poză de profil abstractă şi-atât. Put de la o poştă a fake-account. La fel stau treburile şi cu comentariile/reacţiile la articolele mele. Mă trezesc cu câte o şarjă de câţiva comentaci care mă înjură şi-şi dau like unul celuilalt. Sau câte unul care se lipeşte ca râia şi se-apucă să comenteze fiecare articol din ultimele zece zile. Bagă câte-o injurie, strecoară câte-un invectiv pentru a rămâne acolo.