marți, 31 ianuarie 2023
Cuiul otrăvit
Dacă până acum arhitectura de securitate de după Al Doilea Război Mondial a fost considerată una solidă, evenimentele recente ne arată că lumea a luat-o realmente razna. Nu doar că nimeni nu pare a se linişti, dar, mai mult, SUA caută cu disperare să readucă moroii trecutului la realitate.
luni, 30 ianuarie 2023
După ce-au băgat SUA-n rahat, RAND schimbă pagina
Să ne înţelegem: tot ceea ce se întâmplă în Ucraina a fost documentat şi gândit de RAND Corp. Nulitanea Nuland este creaţia RAND Corp. Întreaga politică externă şi militară a SUA e „Made in Rand Corp”. SUA însăşi e RAND Corp. Ştiu că pare puţin generalizant, dar credeţi-mă că nu e mai nimic greşit în ceea ce susţin.
duminică, 29 ianuarie 2023
Arme diferite
Cum recunoşti un imperiu decadent şi cum îţi dai seama că o altă putere răsare? În principal e deosebit de simplu: în timp ce puterea în ascensiune acumulează, puterea decadentă caute să-i taie aripile celei în ascensiune. Aşa se întâmplă lucrurile de când lumea. Imperiile ajung la impotenţă şi sunt măcinate de propria lor incompetenţă. De fapt, ironia sorţii face şi ca absolut toate acţiunile luate de imperiile decadente să sfârşească în final în curtea lor, distrugându-le ceva pe acolo. Iar finalu îl ştie toată lumea.
joi, 26 ianuarie 2023
Vânzarea evreilor români
Articolul de faţă este menit a readuce în atenţie o problemă pe care politicienii de doi bani ai României tot o scot în faţă atunci când se simt slabi, crezând că dacă fac anumite slujuri către Israel li se vor ierta propriile prostii sau laşităţi. Primul care a adus problema înapoierii plăţilor pentru evreii plecaţi din România a fost băsescu, în perioada în care era ţinut la Cotroceni contra voinţei poporului, graţie securiştilor şi unor ticăloşi din Vestul Europei care, pentru asta, şi-au luat bani cu vârf şi îndesat. Prin scamatoria făcută băsescu credea că va scăpa de problemele pe care şi le crease singur. Evident că nu s-a întâmplat asta. Apoi a urmat Dragnea. Nu ştiu ce aştepta în condiţiile în care avea 70% din Parlament. La fel a constatat şi el pe propria-i piele că evreii nu-ţi vindecă impotenţa şi că, mai mult, ceea ce credea el că reprezintă o mare problemă, pentru evrei de fapt nu era nicio problemă. Apoi au venit băieţii de galerie ai lui George Simion care s-au gândit să-şi rezolve acuzaţiile de antisemitism cu acţiuni absolut aberante(plăţi de despăgubiri, de pensii, oferirea de cetăţenii s.a.m.d.). Întrucât cea mai mare parte a politicienilor sunt efectiv inculţi, neavând habar de istoria recentă sau de realităţile statului Israel, readuc în atenţie evenimenul numit „vânzarea evreilor”. Care, după cum veţi înţelege, n-a fost tocmai o vânzare(cel puţin în ceea ce-l priveşte pe Ceauşescu!).
miercuri, 25 ianuarie 2023
La 90 de secunde de Apocalipsă
Să începem cu începutul. La Kiev se desfăşoară un straniu război pentru putere generat de o campanie anti-corupţie începută de presa de acolo. După cum bine ştiţi, în Ucraina nu mai există presă independentă, astfel încât întreaga campanie nu-i nimic altceva decât o comandă de la cel mai înalt nivel.
luni, 23 ianuarie 2023
Naţionalismul dezirabil
Până în urmă cu puţin timp, a afirma că eşti naţionalist te arunca într-o zonă de izolare. Erai un ciumat în momentul în care contraziceai tezele fleşcăite ale moşilor impotenţi din spatele „fenomenului WEF”. S-a instaurat de multă vreme o falsă axiomă a inteligenţei globaliştilor vs prostia naţionaliştilor. Asta în condiţiile în care realitatea ne arată că izvorul nesecat de prostie vine tocmai din tabăra internaţionalist-globalistă. Dacă vreţi un exemplu, uitaţi-vă în cuibul de viermi infecţi numit SNSPA şi spuneţi-mi care dintre cadrele didactice de-acolo are un IQ mai mare de 90. Nu, nu e glumă, dacă ar accepta să se testeze, ar ieşi la lumină întreg puroiul. De altfel, pentru majoritatea, nici măcar nu e nevoie de vreo testare. Pur şi simplu îi laşi să deschidă gura şi înţelegi instantaneu despre ce e vorba.
duminică, 22 ianuarie 2023
Reinventarea unei fantome
La baza militară Ramstein - aflată sub ocupaţie americană încă de la finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial - summitul organizat de SUA pentru operaţiunea „arme în Ucraina” s-a finalizat cu un eşec răsunător. Pe scurt, nemţii au refuzat să trimită tancuri Leopard în Ucraina. Şi nu doar asta, dar, mai mult, au interzis statelor care au cumpărat tancuri de la ei să facă asemenea transferuri, cu toate că polonezii - vârful de lance al americanilor - au făcut scandal spunând că o asemenea decizie ar fi incorectă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






