luni, 23 ianuarie 2023

Naţionalismul dezirabil


Până în urmă cu puţin timp, a afirma că eşti naţionalist te arunca într-o zonă de izolare. Erai un ciumat în momentul în care contraziceai tezele fleşcăite ale moşilor impotenţi din spatele „fenomenului WEF”. S-a instaurat de multă vreme o falsă axiomă a inteligenţei globaliştilor vs prostia naţionaliştilor. Asta în condiţiile în care realitatea ne arată că izvorul nesecat de prostie vine tocmai din tabăra internaţionalist-globalistă. Dacă vreţi un exemplu, uitaţi-vă în cuibul de viermi infecţi numit SNSPA şi spuneţi-mi care dintre cadrele didactice de-acolo are un IQ mai mare de 90. Nu, nu e glumă, dacă ar accepta să se testeze, ar ieşi la lumină întreg puroiul. De altfel, pentru majoritatea, nici măcar nu e nevoie de vreo testare. Pur şi simplu îi laşi să deschidă gura şi înţelegi instantaneu despre ce e vorba. 

Însă, după ce Trump a câştigat alegerile, treptat s-a răspândit curentul naţionalist, patriotismul luând avânt. Nu vreau să pic în capcana în care l-aş considera pe Trump vreun patriot autentic, în condiţiile în care nici sinceritatea nu i-aş pune-o la îndoială. Trump era sincer, dar, ca orice american, e superficial. De asemenea, din toată ideologia sa a ieşit un artefact aproape comic, anume naţionalismul economic. Adică fix ceea ce convenea structurii subterane de putere.

De atunci a început să se răspândească noua formă de naţionalism, anume naţionalismul dezirabil. Este acela care-i permite unei nulităţi ca Meloni să vorbească în slogane patriotice în timp ce-şi îndeplineşte misiunea pentru care-a fost aleasă, anume reaşezarea vechii Axe contra Rusiei. Acelaşi naţionalism bulevardier face ca la noi să răsară tot felul de buruieni care trag la slogane precum beţivul la băutură. Altfel, toată această gloată e absolut inutilă. N-au habar pe ce lume sunt, dar pentru a intra „în lumea bună” a politicii îţi dau cu stângu-n dreptul, încercând să bată pe la poţile unor puteri, doar-doar i-o băga cineva în seamă. Ba că ar fi obligaţia noastră să le dăm din oficiu cetăţenia evreilor plecaţi de bunăvoie, ba că ar trebui să returnăm statului Israel banii pe care i-a plătit lui Ceauşescu, ba că nu trebuie să spunem nimic despre teritoriile noastre care acum sunt în Ucraina deoarece, vezi Doamne!, Ucraina luptă cu ruşii şi ruşii sunt eminamente răi!

Să le luăm pe rând: evreii nu au plecat din România pentru că n-ar fi vrut sau pentru că i-a dat Ceauşescu afară din ţară. Nu! Au plecat pentru că atât ei cât şi statul Israel au vrut acest lucru. Faptul că statul Israel a plătit pentru fiecare familie era perfect justificat în logica vremurilor de atunci. O plecare atât de masivă a populaţiei se lăsa cu distorsiuni economice care trebuiau cumva acoperite. La fel s-a întâmplat şi cu saşii. De ce-ar trebui să le dau eu din oficiu cetăţenia? Vor cetăţenia, sunt liberi s-o ceară pe baza legilor în vigoare. N-am înţeles de ce nu le dai prin lege cetăţenia românilor care-au emigrat pe la începutul secolului în America. Fără doar şi poate vei mai găsi nişte Andrew, John sau mai ştiu eu cum care-ţi vor spune că la origine sunt „rumanian”, dar nu ştiu să arate pe hartă unde-i ţara aia! „Român e cel care simte româneşte”, idioţilor!

Şi-o să vă mai spun o chestie legată de evrei. Foarte mulţi dintre cei care-au plecat atunci şi-au dat seama abia când au ajuns că au luat ţeapă, dar nu mai aveau ce să facă. De altfel, un amic evreu rămas aici se întreba cum naiba de-au acceptat atâţia evrei să plece din ţările în care ajunseseră în vârful piramidei sociale pentru a merge în Israel unde-au luat-o de la zero. Înţelegeţi probabil ce tragedie au trăit acei oameni. Şi n-au fost doar români, ci din tot Estul Europei, iar majoritatea din Rusia.

În ceea ce priveşte problema cu Ucraina, treaba devine de-a dreptul flagrantă. Păi ce patriot eşti mă, tu, cel care te uiţi în altă parte atunci când Zelenskyi comite atâtea abuzuri împotriva românilor de-acolo. Cum de nu iei măsuri când vezi că românii sunt luaţi cu japca şi aruncaţi în luptă în timp ce ucrainenii sunt strămutaţi din Donbas şi au bani să-şi cumpere proprietăţi în Cernăuţi? Cum e posibil ca românii să fie dai afară din biserici şi preoţii arestaţi? Cum e posibilsă se dea foc altarelor româneşti pentru a se spune apoi că ruşii au dat cu bomba, asta în condiţiile în care se vede limpede cine e vinovat după filmările de la faţa locului. Zici că eşti patriot pentru că eşti anti-rus? E simplu să fii „revoltat al sistemului”. Adică s-o faci pe istericul la adresa celor care spun împotriva trilului oficial. Cel mai elocvent exemplu e Cristian Tudor Popescu, ziaristul-manea care înfuleca rahatul cu polonicul, arătându-le proştilor cum trebuie să facă. Sau amazoana aia de la Realitatea care urla împotriva vaccinurilor în condiţiile în care cu un an în urmă declara redacţia „liberă de nevaccinaţi”. S-a dat liber la critica lui X, harşt şi eu! Cunoaştem specia.

Mi s-a luat de tot circul inept pe care-l văd derulându-se prin faţa ochilor noştri. Naţionalismul dezirabil e la fel de toxic precum globalismul galopant. Ar trebui să vedeţi asta în condiţiile în care un papiţoi precum Rareş Bogdan s-a transformat din globalist corect politic în naţionalist de fanfară. Mi-e scârbă, dar mă abţin deoarece ştiu că Ion Luca Caragiale, dacă-ar fi trăit în prezent, ar fi scris exact aceleaşi opere nemuritoare deoarece proştii, filfizonii, închipuiţii şi înfumuraţii fără motiv nu vor dispărea niciodată. Iar vinovăţia pentru proliferarea speciei ne revine tot nouă. Noi îi votăm, noi îi împingem în sus, noi nu exercităm presiunea care trebuie pentru eliminarea tuturor jivinelor de care ne tot lovim. Şi, mai grav, noi ne amăgim că dacă au spus un slogan rudimentar se dovedesc a fi „oameni de bine”. 

P.S. Pentru a nu fi greşit înţeles fac de pe acum precizarea că naţionalismul adevărat nu e anti-rus, anti-american, antisemit, sau mai ştiu eu ce alt anti. Patriotismul adevărat e „Pro România şi Pro Poporul Român” în întregul său istoric. Gândiţi-vă bine la asta pentru a nu pica în capcanele înşelătoare care se-arată la tot pasul.

44 de comentarii:

  1. Aveti perfecta dreptate in ceea ce afirmati , dar eu consider ca patriotismul si nationalismul nu trebuie amestecate ! Patriotismul e un sentiment pe care il ai sau nu ! Nationalismul este o ideologie care se plimba de la stanga la dreapta si se intensifica in perioade de criza sau electorale in functie de situatie si interesele diferitelor partide !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai degraba este asa:
      "Patriotism is the last refuge of a scoundrel. Samuel Johnson"
      Patriotismul este ultimul refugiu al nemernicilor de la putere.
      Zic sa nu confundam patriotismul(instrument al jigodiilor) cu iubirea reala de tara si popor. Trebuie doar sa ne insusim diferenta dintre cei doi termeni pentru a nu ajunge bataia de joc a superbogatilor.

      Ștergere
    2. Acum termenii s-au denaturat total, dar inițial sensul lor era acesta:
      Patriotismul = dragoste față de popor, de țară, de tradiții, dar fără Dumnezeu. Un exponent al patriotismului a fost Ceaușescu.
      Naționalismul = dragoste față de țară, de tradiții și mai cu seamă dragostea față de nație, adică de neam, în sensul de „neam cu Dumnezeu”. Un exponent al naționalismului a fost Ștefan cel Mare.
      Angelica B.

      Ștergere
  2. Istoria României este bogată și diversă, cu o serie de perioade de glorie și de înfrângere, de independență și de subordonare față de alte puteri. Ca patriot adevărat, trebuie să înțelegem aceste evenimente și să le acceptăm, fie că sunt bune sau rele, pentru a înțelege cum am ajuns unde suntem astăzi și pentru a ne putea construi un viitor mai bun.

    Un aspect important al patriotismului adevărat este respectarea și aprecierea istoriei și tradițiilor noastre. Aceasta înseamnă să înțelegem și să apreciem importanța personalităților istorice și a evenmentelor care au contribuit la dezvoltarea țării noastre. De asemenea, înseamnă să păstrăm și să promovăm cultura și tradițiile noastre, precum și să încurajăm tinerii să se identifice cu acestea.
    Pe de altă parte, patriotismul economic al lui Trump se concentrează pe promovarea intereselor economice ale Statelor Unite și pe protejarea industriei naționale, chiar dacă acest lucru ar putea fi la detrimentul altor țări sau al relațiilor internaționale. Acest tip de patriotism poate fi văzut ca fiind egoist și nu neapărat axat pe binele țării în ansamblul ei.

    Un alt tip de patriotism fals este acela care se concentrează pe promovarea unei anumite etnii sau naționalități, cum ar fi patriotismul anti-rus sau anti-semit, sau patriotismul pro-american sau pro-german. Acest tip de patriotism poate duce la discriminare și ură față de alte grupuri etnice sau naționale și poate duce la tensiuni și conflicte.

    Este important să ne amintim că patriotismul adevărat nu este despre excluderea sau discriminarea altor grupuri, ci este despre dragostea și loialitatea față de țara noastră și poporul său, în întregul său divers.
    Tehnicile de psy-op (operațiuni psihologice) utilizate pentru a promova acest tip de patriotism care poate duce la discriminare, ură, tensiuni și conflicte pot include:

    Propaganda: Utilizarea mass-media pentru a răspândi informații false sau distorsionate despre anumite grupuri etnice sau naționale, în scopul de a le demoniza și de a crea un sentiment de ură și de teamă față de acestea.

    Folosirea emotiilor: Apelarea la emoții puternice, cum ar fi frica sau furia, pentru a manipula opinia publică și pentru a crea un sentiment de susținere pentru acțiuni discriminatorii sau agresive împotriva anumitor grupuri.

    Manipularea societății: Crearea de grupuri de susținere sau de organizații care promovează acest tip de patriotism și care încurajează discriminarea sau agresiunea împotriva anumitor grupuri.

    Crearea de diviziuni: Folosirea tacticilor de divizare, cum ar fi rasismul sau xenofobia, pentru a crea o atmosferă de ură și de intoleranță între diferite grupuri etnice sau naționale.

    Utilizarea forței: Folosirea forței fizice sau a amenințărilor pentru a împiedica sau a oprima anumite grupuri etnice sau naționale.

    RăspundețiȘtergere
  3. 2010: România se confruntă cu o criză economică, cu o creștere a șomajului și cu o scădere a nivelului de trai al populației. Guvernul de la acea vreme, condus de Emil Boc, a luat măsuri de austeritate, cum ar fi tăierea salariilor și pensiilor publice.

    2011: Guvernul Boc a căzut, iar în decembrie, după alegeri anticipate, a fost ales un nou guvern condus de Victor Ponta. Guvernul Ponta a anulat măsurile de austeritate și a înțeles să încurajeze creșterea economică.

    2012: România a început să se recupereze economic, cu o creștere a PIB-ului și o reducere a șomajului.

    2013-2014: Guvernul Ponta a continuat să încurajeze creșterea economică prin reforme în domeniul fiscal și al învățământului. Au existat însă tensiuni politice în această perioadă, cu proteste anti-guvernamentale și schimbări în componența guvernului.

    2015: Guvernul Ponta a căzut după proteste masive împotriva corupției și a fost ales un nou guvern condus de Dacian Cioloș. Guvernul Cioloș a continuat reformele începute de guvernul Ponta, în special în domeniul fiscal și al învățământului.

    2016: România a înregistrat o creștere economică solidă. În ianuarie, Guvernul condus de Dacian Cioloș a fost înlocuit cu un guvern tehnocrat condus de Sorin Grindeanu. În timpul mandatului său, Guvernul Grindeanu a luptat pentru a menține stabilitatea economică și a înțeles să implementeze reforme structurale pentru a îmbunătăți mediul de afaceri și a atrage investitori străini. În decembrie, Guvernul Grindeanu a fost înlocuit prin moțiune de cenzură, iar un nou guvern condus de Mihai Tudose a fost format.

    2017: Guvernul Cioloș a căzut, iar în decembrie, după alegeri anticipate, a fost ales un nou guvern condus de Liviu Dragnea. Guvernul Dragnea a început să adopte măsuri populiste și a înțeles să încetinească reformele începute de guvernul Cioloș.

    2018: România a înregistrat încă o creștere economică solidă, cu un PIB de aproximativ 4,5%. Au existat însă tensiuni politice în această perioadă, cu proteste anti-guvernamentale și acuzații de corupție împotriva liderilor guvernului.

    2019: Guvernul Dragnea a căzut după proteste masive împotriva corupției și a fost ales un nou guvern condus de Ludovic Orban. Guvernul Orban a început să adopte reforme în domeniul justiției și al administrației publice.

    2020: România a fost afectată de pandemia de COVID-19 și de consecințele sale economice. Guvernul Orban a luatmăsuri pentru a susține economia și a evita colapsul. Totuși, în ciuda acestor eforturi, economia a înregistrat o scădere semnificativă. În plus, au existat tensiuni politice în această perioadă, cu proteste anti-guvernamentale și acuzații de abuzuri împotriva drepturilor și libertăților cetățenilor în timpul pandemiei. În decembrie 2020, Guvernul Orban a căzut și a fost ales un nou guvern condus de Florin Citu.

    2021: Guvernul Citu își continuă reformele economice și promovează o politică fiscala responsabilă, înțelegând să reducă cheltuielile publice și să încurajeze investițiile private. În același timp, se confruntă cu provocări precum proteste și critici din partea unor grupuri de interese, precum și cu dificultăți în implementarea reformelor și în obținerea acordului parlamentar. În ciuda acestor provocări, guvernul reușește să atenueze impactul pandemiei asupra economiei și să încurajeze o relansare economică. În iunie 2021, guvernul Citu a fost înlocuit cu un nou guvern condus de Nicolae Ciuca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca ai vazut alt film. Nu a existat niciun guvern Dragnea, iar daca si orban a luat masuri bune, iar ciolos a facut reforme...

      Ștergere
    2. Cap coadă, comentariul acesta seamănă a nutreț pentru idioți.Sper să nu-l halească multă lume.Pentru o clipă,nu mi-am putut, totuși, reprima o lacrimă de emoție în colțul ochiului la gândul că ai noștri guvernanți luptă până la sacrificiu pentru binele nostru.

      Ștergere
  4. Puterea dominantă a lumii de azi stă pe 3 idei noi, mai precis trei ideologii, prin care se derulează o revoluție culturală similară. E vorba de: neo-marxism, neo-liberalism și neo-conservatorism. Punerea lor împreună derutează tocmai pentru că puternicii zilei se bazează pe falsele opoziții stânga-dreapta la nivelul fiecărei țări și pentru că ele par curente ce se exclud reciproc, când de fapt se susțin reciproc. Fără a le trata împreună, va fi foarte greu să înțelegem vreodată natura globalismului (ca ideologie dominantă) și jocul de oglinzi al falselor alegeri, pe care îl practică și în care sunt epuizate energii oneste.Globalismul a invins si va invinge deoarece demult (8-10 ani) a confiscat nationalismul de orice fel, oricum sar numi el....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da donisroi,

      oportuniZmul inseamna progres .... intotdeauna prematur, spre cimitirul global!

      Daca nu "arzi", atunci nici nu te "usuci de viu pe chicere"!

      Ștergere
    2. Aplicabilitatea ideologiilor politice s-a dovedit a fi niste bombe cu ceas , fac ti-tac ! Oamenii nu sunt roboti usor de programat in totalitatea lor , matrixul acestor ideologii are scapari masive ! Se incearca retete noi cu aceleasi vechi ingrediente PUNCT

      Ștergere
  5. Nationalismul e praf oricum. Dansam pe alta melodie, sa nu fie abrupta schimbarea. Poate crapa si rusul, sa mai scapam de medievali.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pe ce melodie dansam mai postmodernistule ? pana una alta vezi sa nu crapi tu trimis fiind pe frontul ukra de modernistii tai in frunte cu bideul spurcat ,sau daca esti babalac de netrimis pe front de vreo boamba ruseasca!

      Ștergere
  6. Da, ați pus punctul pe i: să fim pro-România și pro-romani! Dar vi se pare posibil, psihologic și conportamental vorbind, ca cei veșnic re-activi să devină peste noapte pro-activi? Puteți enumera, măcar pe degetele d3 la o mână 🙂, domeniile în care românii sunt pro-activi la modul pozitiv? Excelent articol și adevărat ați scris, dar citind cele câteva comentarii talambe de pe facebook, cu referire la articolul de aici, constat câtă lipsă de logică și cât de aiurea comentează unii! Pur și simplu nu fac nici cel mai mic efort să înțeleagă sensul a ceea ce scrieți! Păcat. Analfabetismul mental e în creștere accelerată.

    RăspundețiȘtergere
  7. De acord cu tine! Dar explică-le tu nationalistilor de fațadă ca o țara cuprinde tot. De la om, la padure si ape si animale. Pentru ca un sistem sa functioneze cât de cât, ar trebui sa-si faca fiecare treaba pentru care este plătit.
    Vorba dlui Colceag, fiecare om ar trebui sa aiba un
    " rost" pentru ca lucrurile sa mearga bine. Omul fara rost e prost. Ocupa locul oamenilor cu rost.
    Dizarmonia se instaleaza atunci cand prostul ia locul omului inteligent si patriot. Nu vreau sa ma gândesc cati copii de bani gata iau locul copiilor inteligenti si seriosi.
    Mai sunt de acord cu tine ca paradis pe nivelul acesta de constiinta nu exista. E un nivel școală.
    Dar chiar asa?!!
    Parca s-a strans toata nebunia lumii pe la noi! Deschizi TV? Urlă unii la altii si se invinovatesc reciproc. Intri pe orice blog nationalist? Urlete si invinovatiri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria-Aurelia,

      ia intreaba-l pe dom` profesor Colceag:

      nu cumva prostii ajung predominanti, pentru ca desteptii sunt doar virtuali/potentiali?

      Prea multa inteligenta este cea care a condus la viclenie!
      Niciodata prostia!

      Ai uitat:
      " Fericiti cei saraci cu Duhul, pentru ca a lor .... "?

      Ștergere
    2. Maria-Aurelia,

      Cred ca nationalistii nu pot fi de fatada, ci.

      ori sunt, ori nu sunt, chiar daca se straduie sa para insa nu reusesc!

      Repet faptul ca:

      nationalistul nu sare la gat, pana cand nu este muscat de cur de catre strainii - intrusii - pe care i-a lasat ca sa se aciuieze pe langa el, si i-a si hranit, chiar daca nu ca pe copilul lui!

      Vezi: Bastos la daci, si Ephialtes la greci!

      Ștergere
  8. Am mai văzut filmul ăsta în epoca de aur și în ceea ce a urmat după.
    Dacă vrei să vezi tovarăși panicați, parcă loviți de bombe ", este distractiv să aduci vorba de mișcarea legionară. Au trecut deja aproape 100 ani de la infiintare și peste 80 ani de la desființarea ei dar încă sunt speriați de moarte tovarășii când doar se pomenește în treacăt numele ei. Oare de ce?
    Sunt unele lucruri, unele idei care transcend dincolo de conservarea vieții unui individ, spre un țel comun căruia merită să-i plătești prețul suprem, viața ta pentru îndeplinirea lui.
    Când ești cu spatele la zid, nu mai ai ce pierde, doar totul de câștigat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miscarea Legionara a avut un tel pana la asasinarea lui CZC dupa a fost penetrata de comunisti !

      Ștergere
    2. În 1938, înainte de a fi asasinat de Carol al 2-lea, Corneliu Zelea Codreanu, intuind ce avea să urmeze, a desființat el însuși Mișcarea Legionară și tot ce ținea de ea. Până aici vorbim de această mișcare. Restul e altă piesă de teatru. Istoricul Gică Manole zice că Horia Sima a reînființat Garda de Fier tocmai ca s-o denatureze din interior, în primul rând ca imagine, el fiind agent străin (pe linia Mosad și alte servicii pe care acum le numim „globaliste”). Treaba cu scenariile contrafăcute, gen „masacrul de la Bucea”, operau încă de atunci, din perioada interbelică și, de bună seamă, mulți fraieri (și istorici) au pus botul. Normal că urmașii lor și-au „botuxat” botul.
      Angelica B.

      Ștergere
    3. Asasinatul a fost in asentimentul lui C2 ,dar nu el l-a orchestrat , nu el la cerut , a fost prea las sa aiba puterea sa isi asume asa ceva !

      Ștergere
    4. La prima vedere, aș fi fost tentată să spun că e normal ca numitul C2 să nu-și asume asasinatul, pentru că, oricum, era marioneta Elenei (Grünberg Wolff) Lupescu, de care era dependent și sexual. Cert este că asasinatul a fost cerut din afară, de către servicii secrete străine, iar C2 era oricum marionetă. Că l-au orchestrat în cârdășie cei din camarila lui C2 (Armand Călinescu, Ernest Urdăreanu, Gabriel Marinescu, poate și Duduia, față de care C2 și-a dat acordul) ce mai contează. Dar și Armand Călinescu tot cu acordul lui C2 a fost asasinat (orchestrare făcută împreună cu Horia Sima care era informatorul lui Mihail Moruzov, șeful Serviciilor noastre), devenind din călău victimă.
      Cu alte cuvinte, ML nu numai că trebuia desființată, dar și imaginea ei trebuia murdărită printr-o acțiune de PR negativ (din interior) și să rămână așa definitiv în istorie. În numele „scenariului” comiți asasinate, apoi le pui în cârca adversarului. Altfel spus, pentru a-ți ascunde crimele, dai vina pe celălalt (fără dovezi), numindu-l „incorect politic”. Ce, în pandemie nu s-a întâmplat la fel?
      În plus, Căpitanul a fost asasinat și pentru că Nicolae Iorga le sugerase cumva soluția desființării ML până și din mentalul colectiv, asta la modul alegoric: „Eu, Domnilor, l-am întrebat odată pe Colonelul Boyle: Cum ai putut Dumneata, Domnule, să salvezi singur colonia românească din Odessa, în vremea revoluției bolșevice? Și Colonelul Boyle mi-a răspuns: Domnule Profesor, eu sunt canadian și vânător, iar la noi, în Canada, vânatul cel mai al dracului e câinele sălbatic. Te atacă în haită. Poți să dobori Dumneata unul, doi, patru; cei ce rămân te sfâșie. Ei, dar de ești vânător cu experiență, vei observa Dumneata că în grămada care atacă este unul care conduce. Pe acela de-l țintești între ochi, toată liota se împrăștie”.
      Angelica B.

      Ștergere
  9. https://www.protv.ro/batempalma/stiri/reactia-lui-andrei-beleut-dupa-ce-a-castigat-suma-de-42-000-de-lei-za-fost-un-joc-foarte-intens.html Derulați mai jos după ce apare știrea din link și puteți găsi o altă știre cum "Toată lumea își bate joc de generalul rus Gherasimov" nu știu cum să vă trimit captura de ecran cu ceea ce au scris "vitejii" de la pro, deși știrea propriu zisă este că am apăsat pe link să văd și eu cum își bate întreaga lume joc de Gherasimov, despre cum că i-a pus pe soldați să se bărbierească mai des, însă unde scrie scrie că își bate lumea joc de Gherasimov și când apeși este altceva și inclusiv adresa din link zice de bărbierit și nu că își bate joc cineva de altcineva, dar la pro sunt" "viteji" de mucava și în fața lui Gherasimov s-ar scăpa pe ei de atâta "vitejie". Eu i-aș împușcă în craniu pe asemenea "viteji".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu era vorba de Gherasimov, ci de un alt general rus, aflat in rezerva, si anume: Sobolev. Care a doua zi a si retractat prostia debitata.

      Ștergere
  10. "Iar vinovăţia pentru proliferarea speciei ne revine tot nouă. Noi îi votăm, noi îi împingem în sus, noi nu exercităm presiunea care trebuie pentru eliminarea tuturor jivinelor de care ne tot lovim."
    ___________________________

    Sînt de altă părere. În 6 puncte.

    1/6. Intr-un sistem proclamat "la deruta" democratic (pentru a masca oligarhia plutocratica din spatele scenei), cu vot universal, televizor in fiecare casa si tehnici avansate de propaganda, indoctrinare si manipulare a turmelor de oi, votul meu si al tau nu mai conteaza. Daca va uitati la comentariile de pe blogurile americane, veti intilni tot mai des expresii sarcastice de genul: "Vote harder next time! It'll work this time!".

    Dacă reușești să te trezești din somnul cel de moarte, nu mai vezi nici politică, nici divertisment, nici celebrități. Vezi doar mincinoși, hoți, trișori, actori, narcisiști, tirani, nebuni, psyops, marionete, opoziție controlată și ritualuri satanice.

    RăspundețiȘtergere
  11. 2/6. Un bătrân republican american scria zilele trecute:
    "...ce trebuie să facem ca partid pentru 2024..." Elefantul din cameră este MAREA FRAUDĂ. Nu-mi pasă ce strategie folosești sau care vor fi candidații declarați - fraudulos - cîștigători de aparatul electoral democrat din marile orașe!!!! Dacă republicanii nu pot câștiga cu cea mai mare inflație din ultimii 40 de ani, cu benzina de 5 dolari/galon, cu granițele deschise, cu cel mai nepopular președinte din istorie și cu statisticile de criminalitate în creștere peste tot, atunci nu pot câștiga în "mediul" actual. Până când nu vor fi organizate alegeri corecte și libere în toată țara, VOTUL NU CONTEAZĂ.

    RăspundețiȘtergere
  12. 3/6. Biden e presedinte fiindca l-au votat americanii? Ar fi ajuns ultra-mediocrul Obama presedinte fara cele $2 miliarde bagate in fundul lui de Soros & Co., fara serviciile secrete si toata massmedia impingindu-l in fata?

    Trudeau, cu vreo 30% din voturi pentru liberali, conduce guvernul Canadei de vreo 7 ani si tara spre faliment. A contat votul canadienilor? Sana Marin? Jacinda Ardern? Macron? Liz Truss? Ursula von der Leyen? Basescu? Johannis? Toti prim-ministrii romani din 1990 incoace? Etc. etc...

    Democratia e peste tot la fel: o perdea de fum pentru plutocrati.

    RăspundețiȘtergere
  13. 4/6. Toți cei care votează acceptă implicit, prin simpla lor participare la procesul electoral, regulile jocului și post factum nu mai au nici un drept să se plângă:
    - nici de rezultatele votului - oricare ar fi ele,
    - nici de faptul că procesul electoral a fost incorect/corupt - dacă oficial se pretinde că a fost corect,
    - nici de legile votate în următorii ~4 ani de cei pe care i-au legitimat prin participarea lor la vot, chiar dacă nici măcar unul singur din cei votați de ei nu a ajuns la putere.

    Singurii care au dreptul moral să critice și sistemul politic, și procesul electoral, și legile în vigoare sînt cei care refuză să participe la farsele electorale.

    RăspundețiȘtergere
  14. 5/6. Calitate, nu cantitate.

    Votul ar produce un lider bun și o națiune puternică dacă ar arăta cam așa:
    1) Creșterea vârstei de vot la 35 de ani
    2) Testul civic, care indică și alfabetizarea, trebuie să fie trecut.
    3) Doar capul familiei are drept de vot. Soții trebuie să aleagă.
    4) Niciun angajat al guvernului, inclusiv militarii și polițiștii, nu are drept de vot.
    5) Nici unul dintre cei care primesc vreun tip de cec guvernamental, subvenție sau ajutor, nu are voie să voteze.
    6) Alegătorii trebuie să voteze în persoană.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bune puncte,art. .

      Ștergere
    2. votul doar dupa 35 de ani?
      pai occidentul colectiv a redus varsta de vot la 16 ani. Parca vad ca-l vor reduce la 6.

      doar capul familiei are drept de vot? pai actuala familie desi e unisex, vrea neaparat ca sa voteze separat.

      Ștergere
    3. Și doar ăștia să plătească taxe și impozite.

      Ștergere
    4. Nu as pune o limita de varsta atat de sus , dar in rest e perfect ! Dar cum explici celui care nu se incadreaza ca el nu e egal cu vecinul de palier ? E dreptul lui sa voteze chiar si prost , pagubos , etc ....democratia iti ofera acest privilegiu ! Enjoy citizen !

      Ștergere
    5. "...Dar cum explici celui care nu se incadreaza ca el nu e egal cu vecinul de palier ? E dreptul lui sa voteze chiar si prost , pagubos , etc ....democratia iti ofera acest privilegiu ! Enjoy citizen !"

      Kinule,

      deci e absolut clar faptul, ca cine a inventat votul, a vrut ca sa dea si celui slab putere (desi ii da doar virtual/imaginar, nu-i schimba lui cu absolut nimic "Constitutia", ci i-o schimba doar celui puternic) tocmai pentru ca stia ca-i si prost, nu doar slab?

      Doamne, astea nu sunt Creaturile Tale, Doamne!

      Ștergere
  15. 6/6. Portarul cel important
    de Jeff Thomas
    https://internationalman.com/articles/the-all-important-doorman/

    Imaginează-ți scena asta: Un lider tribal dintr-o țară îndepărtată vizitează SUA. Este adus la un mare hotel cu apartamente din New York. Când coboară din mașină, se uită la grandioasa clădire și este foarte impresionat. Un portar în uniformă iese din hol și coboară pe trotuar. Bărbatul din tribul îndepărtat vede tresele de aur și nasturii de alamă ai jachetei sale și decide imediat că este vorba de o persoană foarte importantă. Se uită din nou la clădire și îi spune portarului: "Aveți o casă grozavă. Trebuie să fiți într-adevăr foarte important".

    Desigur, dacă am fi de față, am putea râde de naivitatea omului. Proprietarii unei clădiri atât de impozante nu i-ar saluta niciodată pe oameni la intrare. Ei lasă astfel de sarcini triviale servitorilor angajați, în timp ce ei conduc adevărata afacere fără a avea vreodată nevoie de un contact direct cu turiștii care intră în clădire. Și, în plus, portarii vin și pleacă - sunt, la urma urmei, dispensabili. Proprietarii - cei care controlează ceea ce se întâmplă în clădire - își păstrează pozițiile pe termen lung... și pot rămâne anonimi, dacă doresc acest lucru.

    Acest concept simplu ne este destul de ușor de înțeles și, cu toate acestea, avem dificultăți cronice în a înțelege că, în majoritatea țărilor, președintele sau primul ministru nu este în niciun caz cel care ia deciziile importante în conducerea țării.

    Presupunem că, deoarece ni s-a permis să ne votăm liderul, acesta chiar este liderul nostru. Dar, așa cum zicea Mark Twain, "Dacă votul ar putea schimba ceva, nu ne-ar mai lăsa să votăm".

    În mod similar, Meyer Rothschild, omul a cărui familie a pus stăpânire pe finanțele Europei, a spus: "Lăsați-mă să emit și să controlez banii unei națiuni și nu-mi pasă cine face legile acesteia." Familia sa este cea care trage sforile de secole, dar, la fel ca și proprietarii blocului de apartamente, sunt foarte discreți.

    În mod remarcabil, cei mai mulți oameni încuviințează dând din cap la citatele de mai sus, dar cumva încă își mai imaginează că liderul votat de ei este cel care conduce.

    Aproape oricine va accepta faptul că sistemul de vot din țara sa a devenit corupt într-un fel sau altul și este și mai probabil să recunoască faptul că băncile centrale controlează fluxul de bani. Cu toate acestea, ei persistă să creadă că, chiar dacă alegerile sunt finanțate de marile bănci, de complexul militar industrial, de Big Pharma etc., cumva, cei care sunt aleși rămân loiali alegătorilor, nu celor care au plătit pentru alegerea lor.

    Și își imaginează că acești aleși conduc show-ul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Absolut corect. Nicio fisura in niciunul din cele 6 puncte.

      Ștergere
  16. Cititi, si va minunati!

    https://www.mediafax.ro/externe/epoca-vestului-salbatic-s-a-incheiat-la-forumul-economic-global-vera-jourova-cere-sanctiuni-pentru-elon-musk-si-interzicerea-discursului-la-ura-in-sua-21532313

    Nu stiu ce io-r putea face lui Musk, dar Faraonii de la Davos le-au bagat deja europenilor mortu` in casa pe fereastra!

    Vorba lui Basescu:

    "De ce va este frica, nu scapati!"

    Io cand am citit, simteam - vorba unui nemultumit de postarile mele - cat sunt de multumit, pentru ca spre norocul meu, eu am devenit deja schizoid.

    RăspundețiȘtergere
  17. Daca strainii adoptati n-ar mai musca mana care i-a hranit, atunci si nationalismul parintesc ar fi cu mult mai bland!

    RăspundețiȘtergere
  18. Domnu Dan, ce ai fumat domne?
    Romania este condusa de Securitate, care este condusa de afara, care aia de afara au stapani, care stapani nici nu vor sa auda de asa ceva ci doar de jaf asupra natiunilor si cotropire si control total. Cancerul prim al Romaniei este Securitatea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bre, nene, mata zici că fără virgulă cancerul prim este Securitatea cu Majusculă nu cu majuscule. Așa, și, politrucii de forță sunt niște îngerași?
      Vorbește, nene!
      Ce s- a întâmplat în decembrie 1989? Cum au dat vina unii pe Securitatea de atunci ca să se scoată ei basmale curate?
      Ale' frontul salvării naționale!
      Pe naiba ca să nu zic pe dracu'!
      Din acest trunchi au crescut crengile și crenguțele politice de astăzi. Sunt uscate. Și frunzele refuză să le înfrunzească. Și vedeți că nu se numește Securitate. Au alte denumiri. Poate că printre ei mai sunt și oameni care-și fac treaba conform fișei postului. Cine sunt beneficiarii rapoartelor muncite de ei?
      Cine nene?
      Este adevărat că actualele servicii sunt penetrate până -n măduva oaselor. Dar, cei mai penetrați sunt șefii și nu furnicuțele de execuție.
      Nu mai dați vina obsesiv pe fantomele Securității.
      Vă temeți?
      M

      Ștergere
  19. Constati ca mersul la vot e toxic la baza si uns cu sperante desarte pe deasupra , dar continui sa crezi ca totusi reprezinta o solutie .....! Ma depaseste logica asta submisiva nu mi-o pot insusi din pacate !
    Trecand la ceva mai aplicat am sa explic cum stau lucrurile ! Candidatul X de la partidul Q , castiga alegerile devenind primar in urbea W ! Din momentul urmator el urmeaza sa puna in aplicare planul cu acele contracte ce le-a promis si garantat cand a devenit candidatla primaria W pentru partidul Q! Fiindca daca nu percuteaza contracte cu dedicatie nu mai pupa un nou mandat plus multe alte necazuri pe capul lui ! Asta e un aspect , un altul este legat de alte alegeri gen parlamentare , europarlamentare si prezidentiale , cand iar primarul X isi face echipa de campanie si merge sa convinga urbea sa voteze o lista de candidati ale partidului Q. Urbea abia daca stie si cunoaste unul sau doi de pe acea lista ,care nici macar nu se sinchisesc sa isi faca ei o promovare si cunoscut proiectul (gargara), au latraul in teritoriu pe X-ulescu care tuna si fulgera prin comuna la x-uletii mai mici (consilierii locali) ca nu isi fac bine treaba si nu conving de-ajuns oamenii sa iasa la vot bre ca e democratic , dar trebuie cu arcanul adusi daca nu vor ! In realitate votul vostru mascheaza combinatiile hotarate de mafia politico-securista sub pretextul unor alegeri libere si democratice ! Gargara si manipulare , tot ei pregatesc supape ca mamaliga sa nu explodeze de tot ci doar sa pufaie !

    RăspundețiȘtergere
  20. nu poti fi cu adevarat patriot sau nationalist (inca nu fac bine diferenta), fara a-i leza pe cei care te subjuga din exterior, pentru ca actiunile tale reale in acest sens sunt contrare intereselor lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonimule,

      nici nu e vreo diferenta!

      Doar ei diferentiaza/"nuanteaza" - "Divide et impera" - intr-una, pana cand te fac ca sa ajungi de nerecunoscut, chiar si pentru tine insuti!

      Ștergere
    2. Ba există o diferență clară pe care am reamintit-o într-un comentariu mai sus. Îl reiau și aici:
      Anonim25 ianuarie 2023 la 14:26
      Acum termenii s-au denaturat total, dar inițial sensul lor era acesta:
      Patriotismul = dragoste față de popor, de țară, de tradiții, dar fără Dumnezeu. Un exponent al patriotismului a fost Ceaușescu.
      Naționalismul = dragoste față de țară, de tradiții și mai cu seamă dragostea față de nație, adică de neam, în sensul de „neam cu Dumnezeu”. Un exponent al naționalismului a fost Ștefan cel Mare. La fel și Corneliu Zelea Codreanu.
      Angelica B.

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu) sau forumul Trenduri de pe Telegram(https://t.me/+HBtgL7y2hgVhMmY0).