luni, 9 ianuarie 2023

Timpuri de răscruce


Amploarea sancţiunilor impuse Rusiei este una nemaivăzută în istorie. Aşa cum am mai spus de multe ori, faptul că banii tăi pot fi confiscaţi într-un mod atât de barbar a stârnit transpiraţie rece pentru multe ţări care nu-s aliate cu SUA. Şi chiar ţările care au o oarecare cooperare militară - precum Arabia Saudită - se văd obligate să-şi creeze o strategie deoarece nimeni nu ştie când „i se va pune damblaua stăpânului”.

După o vizită de succes a lui Xi în Arabia Saudită, zvonurile despre un petro-yuan s-au transformat în certitudini. Până una-alta China e cel mai mare cumpărător de petrol de pe piaţa mondială. SUA, tot din raţiuni geopolitice, a intrat pe piaţă agresiv, ca ofertant şi concurent direct al Arabiei Saudite. De asemenea, şi-a arogat un fel de primat în ceea ce priveşte aprovizionarea Europei cu hidrocarburi „la orice preţ”. 

SUA e încă numită cea mai mare economie a lumii, cu toate că mulţi spun contrariul. Statistic, SUA papă mai puţin de 20% din ceea ce numim comerţ internaţional. E mult! Doar că mai mult de 30% din ceea ce se vinde şi se cumpără în lume se facturează în dolari. De asemenea, 60% din rezervele valutare globale sunt în dolari. Ce ne spune nouă asta? Nici mai mult nici mai puţin decât că sunt prea mulţi dolari pe piaţă faţă de capacitatea economică a SUA. Dacă mâine băncile centrale si-ar arunca jumătate din rezerve în piaţă ar fi un blocaj economic total. N-ai cum să nu vezi asta, oricât de orb ai fi. Dublaţi riscul cu pericolul ca respectivele rezerve să-ţi fie confiscate la fel cum le-au fost confiscate ruşilor. Iar EUR, ca monedă remorcată la dolar, are acelaşi renume. Deci?

Concluzia e simplu de tras, dar greu de implementat. În condiţiile în care majoritatea covârşitoare a produselor financiare sunt în dolari, e greu să muţi de pe o zi pe alta paradigma financiară a planetei. Totuşi, nu imposibil. 

Încă de anul trecut, analistul Credit Suisse Zoltan Pozsar anunţa într-o notă către investitori începutul sfârşitului pentru dolar şi iminenţa unui Bretton Woods 3. Este un semn al timpurilor, dat de epuizarea conceptului unipolar şi răsăritul lumii multipolare, conduse nu de către actualul G7, ci de un G7 al Estului, unde marile puteri sunt cele bogate în resurse. Degeaba ai bani dacă nu ţi-i vrea nimeni. Rusia are hidrocarburi, aproape toată gama de produse miniere, are agricultură s.a.m.d. China are, de asemenea, o groază de produse minerale şi o indusrie care funcţionează „ceas”. India are nu doar populaţie, ci şi resurse extrem de mari, la fel ca Brazilia - „agricultorul lumii” - sau Africa de Sud. Iată o imagine total diferită de ceea ce ni s-a spus până acum. 

Totul se schimbă cu o viteză fenomenală, accelerat fiind de conflictul din Ucraina. E clar că într-o perioadă atât de complexă trebuie să vii cu o strategie. Ruşii sunt ocupaţi cu războiul. Chiar şi aşa, şi-au sporit convenţiile bilaterale. Gazul rusesc se va vinde în Europa prin hub-ul turcesc. Erdogan e în extaz deoarece are un plafon la ţar, plafon care-i permite să compere în lire produsele ruseşti. Iar treaba funcţionează bidirecţional întrucât şi ruşii pot cumpăra din Turcia în ruble. Înaginaţi-vă scenariul în care Turcia vinde pe euro sau dolari şi plăteşte o bună parte a gazului în lire. Sau ruble, cum solicită Putin. Ce înseamnă asta din punct de vedere financiar pentru Turcia? E simplu de înţeles. De asemenea, Putin a accelerat teribil integrarea economică cu Iranul, convenţia bilaterală cu India şi cu o groază de ţări prietene din Africa. Însă e doar o imitare a comportamentului chinezesc. 

De mai bine de un deceniu chinezii se chinuiesc cu contractele bilaterale de plată în valuta proprie, doar că e un mecanism greoi pe care e aproape imposibil să dezvolţi produse financiare evoluate. În plus, e un haos să întreţii tot felul de produse pe valute diferite. Astfel încât e nevoie de ceva diferit. Ce-ar putea fi?

Încă de la primele contracte de petrol în yuani, chinezii au avut ideea garantării lor în aur. Cu alte cuvinte, pui un colateral care chiar are greutate şi recunoaştere. Astfel, China face un pas lateral către o abordare monetară clasică. Poţi folosi orice monedă atâta timp cât în acel contract o acoperi în aur. Aşadar, prin utilizarea colateralului-aur faci o  acoperire parţială a monedei proprii în aur. Cu alte cuvinte nu mai trebuie să-ţi converteşti întreaga masă monetară la aur, ci doar banii puşi la bătaie în contractul pe care-l închei. E o găselniţă interesantă care va accelera găsirea unei formule monetare unice.

Practic, în acest moment, se poate dezvolta o monedă internaţională de schimb acoperită în aur. De fapt aici e miza Chinei care a renunţat să mai cumpere datorie americană - de fapt mai şi vinde controlat din ea! - pentru a cumpăra aur. În noiembrie Banca Centrală a Chinei a cumpărat 32 de tone, pentru ca în decembrie să mai cumpere 30 de tone de aur! Asta nu schimbă momentan clasamentul deoarece China rămâne tot e locul 6, după Rusia. Dar dă un semnal extrem de puternic pe piaţă. Semnal pe care China nu vrea încă să-l dea deoarece ar vrea mai întâi să-şi completeze deţinerea de aur prin tehnica paşilor mărunţi. Oricum, rezervele reale de aur ale Chinei sunt mult mai mari. Ceea ce deţine Banca Centrală este doar vârful aisbergului. Deţineri importante de aur au şi alte instituţii ale statului, precum Ministerul Apărării sau cel de Finanţe. 

Ce urmează? Cred că predicţiile lui Zoltan Pozsar sunt cât se poate de corecte. Cel mai probabil, din momentul unificării fluxurilor financiare ale BRICS, căderea dolarului şi a ceea ce se numeşte „Occident Colectiv” va deveni inevitabilă. În cea mai recentă notă - intitulată „Război şi Pace” şi făcută public de portalul Zerohedge - Zoltan Pozsar identifică şase fronturi pe care marile puteri îşi duc războaiele:

  • blocada financiară pe care G7 o desfăşoară asupra Rusiei;
  • blocada energetică a Rusiei faţă de Europa;
  • blocada tehnologică a SUA faţă de China;
  • blocada navală a Chinei faţă de Taiwan;
  • blocada SUA asupra sectorului EV al UE prin intermediul legislaţiei pentru reducerea inflaţiei;
  • mişcarea Chinei în zona OPEC+ pentru facturarea petrolului în yuani.
De aceea, conform analistului ungur, 2023 ne va aduce extinderea BRICS(denumită sugestiv BRICSpansion), care va genera dedolarizarea şi mai multor fluxuri financiare internaţionale. CBDC-urile se vor răspândi, ceea ce va accelera şi mai mult capacitatea de interconectare a Băncilor Centrale ale BRICS într-o reţea care va detrona anchilozata reţea a băncilor corespondente care ţin în picioare dolarul. 

Războiul va rămâne o constantă şi în 2023, de fapt el este o constantă începând cu 2019(războiul comercial cu China, războiul împotriva COVID, războiul împotriva Rusiei, războiul împotriva inflaţiei s.a.m.d.). Astfel, 2023 va fi pentru investitori „un an al riscurilor non-lineare”. Pentru a nu complica analiza, vă voi mai spune doar că Zoltan Pozsar vede trei clase de aur care vor fi esenţiale începând cu acest an: cel galben, cel negru şi cel alb. Adic aurul clasic, petrolul şi ... litiul. Iar acestora este obligatoriu să li se adauge şi cuprul, cobaltul s.a.m.d. În ceea ce priveşte litiul, ar trebui să mai fac o paranteză pentru a vă spune că acum cel mai mare producător e Australia, urmată de Chile şi China. Doar că, în ceea ce priveşte rezervele, treburile stau din nou invers, clasamentul arătând aşa: Bolivia(21 mln T), Argentina(17 mln T), Chile(9 mln T), SUA(6.8 mln T), Australia(6.3 mln T), China(4.5 mln T). Din nou, zona BRICS extinsă e campioană!

Vom avea, cu siguranţă, un 2023 exploziv deoarece acum va începe marea decuplare. Într-adevăr, după cum spune şi Zoltan, dolarul nu-şi va pierde puterea peste noapte. Dar paşii în care va cădea vor fi vizibili la lumina zilei.

14 comentarii:

  1. Multumim domnu` Dan,

    dar despre evolutia viitoare a Rublei fata de birlicii Dolar SUA si Euro, in contextul slabirii ambilor, poate chiar al "delistarii" lor din Cazinoul Valutar Global, ce-ati mai aflat?

    Cu stima!
    Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rubla este singura moneda evaluata in aur, azi la 4340 ruble pt 1 gram de aur. Au plecat de 5000 de ruble/gram, au avut cel mai bun pret de 2900, apoi au fluctuat. In Martie anul trecut erau la 10000 de ruble per gram, o pozitie foarte proasta, dar dupa liberalizare scorul a devenit favorabil Rusiei. Acum este cererea si oferta aurului, plus petrolul. Dolarul american nu mai are o influenta majora asupra economiei rusesti.

      Ștergere
    2. Multumesc pentru raspuns.
      Stiti cumva, si "pe piata cui" este cotat Aurul in Ruble, si viceversa?
      De-a fluctuat in halul asta? Pentru ca "corelatia de cacat", cu fluctuatia Rublei fata de ambii birlici din Martie anul trecut, mie imi pute de la o posta!

      Ștergere
  2. "mişcarea SUA în zona OPEC+ pentru facturarea petrolului în yuani."

    bănuiesc că e o scăpare din graba redactării, probabil corect era "mişcarea Chinei... " în loc de "mișcarea SUA... "

    RăspundețiȘtergere
  3. mi se pare totusi prea mare entuziasmul celor care se desprind de dolar, nu vor fi lasati sa scape asa usor cum descrieti aici, vor mai fi zeci de detalii nestiute, dar in mare a-ti atins principiul dominoului, piesa care desprinsa face sa cada tot castelul

    RăspundețiȘtergere
  4. pentru cetateanul de rand ce inseamna in afara de cresterea preturilor, chiar dublarea lor in cazul energiei?
    ma refer de exemplu putem astepta o intarire a leului fata de dolar si euro sau leul e legat de dolar mai rau, in sensul ca e golit de putere ca sa sustina dolarul? sau sustine euro acest leu national si euro sustine doilarul? si cand pica , pica fiecare pe rand, sau toate odata?
    adica, am mai trait asta prin anii 90 cand dimineata painea era 15000 lei si seara 30000 lei. Sa ne asteptam la fluctuatii de valoare monetara? cat va dura furtuna valorilor?
    Pana la urma ne spuneti ca ar fi mai bine sa nu detinem bani, sau cat mia putini posibili?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dupa lira turca - veche, noua, si mai noua - leul este a doua cea mai masturbata moneda/valuta din lume.

      de ce a doua?

      pentru ca spre deosebire de lira turca veche, noua, si mai noua, desi s-a depreciat exponential de mai multe ori la rand fata de ei, leul nu a echivalat insa niciodata in toata istoria sa cu birlicii emisi de SUA si UE, ci s-a mentinut permanent ca o moneda de maxim: lumea a 3 a, a 4 a, a 5 a ....

      Bulgarii baremi, i-au fixat = inghetat Levei variatia valutara, macar in raport cu birlicul UE, tocmai ca sa evite o intrare completa in trepidatii/oscilatii a economiei, odata cu trepidatiile/oscilatiile celorlalte pozitii valutare.

      Ștergere
  5. Si atunci, in pofida acestor avertismente, de ce UE/SUA se pregatesc atat de remarcabil sa isi predea toata puterea celor din BRICS? Fara aceasta contributie sau cooperare din partea occidentului, ascensiunea tarilor din Asia nu ar fi fost posibila. De ce acum conteaza resursele (commodities, petrol, gaze, aur)? Ce anume stiu cei din varf ca va avea loc, pe plan geologic/astronomic, astfel incat resursele unei tari sa devina moneda forte (digitala)? Si daca stiu, cum e posibil sa faca astfel de previziuni intr-un sistem heliocentric? Prima sansa la CBDC va fi daruita tarilor vestice, insa ca o solutie pentru faliment. Si nu moneda digitala acoperita de resurse, dar si mai bine planuita pentru control (de data asta mondial). Nici un expert in domeniul financiar, inclusiv cel listat in articol (unul foarte bun), nu prevede aparitia unui nou agent patogen care sa dea peste cap previziunile calendaristice, si astfel sa accelereze cu mult prabusirea economica si financiara (coronaflu si coronapox).

    RăspundețiȘtergere
  6. In BRICS doar India conteaza, restul sunt niste entitati in decadere.
    Iar India probabil va dori mai mult, mai ales ca e mult mai legata de Vest fata de restul. Unele unitati de productie incep sa se mute din China in India.
    Indienii au mai multi millenials decat chinezii, iar la Gen Z e dezastru pentru China. Si chiar daca nu au educatia chinezilor, stau decent.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ia uite-l si pe asta!

      Deci, si tu esti ferm convins de faptul ca:

      descultii lumii ar continua ca sa ramana niste trogloditi, care vor ravni - perpetuu asimptotic - la halucinatiile de marire ale occidentului colectiv!

      Bravo lucidule!

      Ștergere
  7. Cred ca Lula Da Silva va face RICS din BRICS si cred ca China de asta a mobilizat partial trupele, SUA nu respecta nicio regula.

    Din punct de vedere al criptocratiei mondiale, eu tot vad jocul ca fiind de suma nula. Actionarii Vanguard, Blackrock, chiar daca doar varful aisbergului, detin participatii in toate companiile din toate tarile.

    Mi se pare mai mult de concurs de teambuildign, care sa arate stapanilor care reuseste sa gestioneze mai bine economiile si sa aduca si crestere si predictibilitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Silentiosule,

      Scoaterea B din BRICS ar fi facut-o doar Bolsonaro, fugit la americani!
      Lula da Silva - popularul, nu populistul - va pune Brazilia ca sa atace America, impreuna cu Mexicul!

      Ștergere

  8. dragii si dragele,

    viitorul vostru/nostru, depinde exclusiv de directia in care il privim!

    Daca vom continua ca sa cascam gura exclusiv la occidentul colectiv - asa cum am facut si pana acuma - e clar ca alternativa la a nu ne lua dreaq`, nu exista si nici nu va exista vreodata, garantat!

    RăspundețiȘtergere
  9. E misto rau de tot telenovela braziliana:

    masele il cer pe Bolsonaro, dar el fuge din tara, ghici unde, la Nemernicani?

    Mai mult ca sigur ca masele cer altceva, de-a fugit Bolsonaro!

    Mai intai Revolutia a inceput in Mexic, cica sub forma luptei statului contra narcotraficantilor, apoi in Brazilia, si azi si in Peru!

    Daaaa, sigur aici e vorba de iesit masiv in strada, pentru sustinerea occidentului colectiv si a politicilor sale globale.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)