miercuri, 4 ianuarie 2023

Când realitatea e mai crâncenă decât ceea ce prevedeau „conspiraţioniştii”


Sper că vă amintiţi că am fost printre primii(la nivel mondial şi singurul de-aici din ţară!) care au susţinut activ că vaccinurile induc mutaţii ale virusului SARS-CoV-2. De asemenea, am fost printre puţinii care au vorbit despre pandemia vaccinaţilor, într-un moment de isterie extremă în care trompetele sistemului vorbeau despre cum vor muri nevaccinaţii pe capete. 

Ce s-a întâmplat între timp vedeţi limpede. Fenomenul morţilor subite este în toi. În doi ani au murit subit mai mulţi sportivi decât în 40 de ani! Asta e muşcătura crâncenă a statisticii.  E o perioadă în care aceleaşi trompte imbecile vorbesc despre faptul că moartea subită poate fi indusă chiar şi de o respiraţie mai puternică. Iar proştii care au căzut în capcana propagandei chiar se uită în gura imbecililor şi se chinuiesc să respire mai lent. 

Ştiţi, pe vremea pandemiei puţini aveau curaj să spună ferm în faţă care-i situaţia. Iar acei puţini erau ţinta imbecililor de la putere şi a armatelor lor idioate din media. M-am săturat câţi scuipaţi am luat din cauza opiniilor mele. M-am săturat de cât am fost înjurat de nulităţile precum Orban sau Cîţu(i-aţi uitat?) care, atenţie!, puneau securiştii să monitorizeze „fenomenul conspiraţionist şi anti-vaccinist din societatea românească”. Asta în timp ce ei comandau doze pentru de şase ori populaţia României, doze care acum sosesc în conformitate cu contractul şi care sunt distruse deoarece lipsa lor de eficienţă e deja acceptată! 

Dar stai că vorbeşti prostii!” - îmi vor spune idioţii argumentând că acele vaccinuri sunt inutile pentru că n-ar fi „actualizate”. Asta ar însemna ca România să mai arunce banii pe alte doze aşa-zis „actualizate” şi, în cel mai bun caz, testate pe 2-3 şobolani. Hai totuşi să dăm cărţile pe faţă şi să vedem unde ne aflăm!

Singapore, cea mai vaccinată ţară din lume este îngenuncheată în faţa variantei Omicron XBB. De asemenea, zonele hipervaccinate ale SUA cunosc acelaşi fenomen. Partea interesantă de-a dreptul este că Omicron XBB este capabil să treacă peste orice anticorp creat de campaniile de vaccinare. Mai mult, mutaţia sa faţă de varianta originală Wuhan este atât de mare încât e similară ca diferenţă cu mutaţia SARS faţă de SARS-CoV-2! Ciudat, nu-i aşa? 

Persoanele vaccinate cu mai multe doze sunt cele mai vulnerabile. De fapt, algoritmul e simplu conform unui studiu deja oficial: cei vaccinaţi cu trei doze sunt de 3,4 ori mai vulnerabili la infecţia cu noua variantă decât nevaccinaţii!!! Ce-avem aici, dragii moşului? De asemenea, devine oficial că motivul principal al mutaţiilor este ... vaccinarea. Virusul găseşte astfel căi de scăpare din joaca pe bani mulţi desfăşurată de o mână de inconştienţi mânaţi în luptă doar de dorinţa de bani şi control.  

Mai avem însă şi-o altă surpriză rezultată din modul absolut aberant în care s-a abordat lupta împotriva actualei pandemii: anticorpii monoclonali, tratamentul minune împotriva covidului pe care-l cunoaştem sunt absolut ineficienţi împotriva variantei XBB! Iar varianta XBB se răspândeşte teribil între cei vaccinaţi. Cum e, am avut dreptate cu epidemia vaccinaţilor? Am avut dreptate cu mutaţiile? 

Mă înjurau de mama focului cei care spuneau că sunt conspiraţionist. Iată că treaba a devenit de-a dreptul oablă iar chestiunea bubuie în media oficială, cea care era cu „vaccinarea, izolarea şi ştiinţa”. Absolut tot ceea ce aţi citit mai sus e preluat dintr-un articol publicat de ... Wall Street Journal(link-ul aici). Dacă între timp dispare, căutaţi-l în Wayback Machine. 

Partea interesantă e că acum bubuie studiile care arată că absolut tot ceea ce s-a făcut e o nebunie. Dacă inclusiv nemţii au admis, în urma autopsiilor, că cei care au murit subit acasă, fără a avea un istoric de comorbidităţi, au murit din cauza vaccinării anti-COVID! Australienii s-au hotărât să dea de la buget despăgubiri sub forma coșciugelor pentru cei care mor. Sau ceva bani pentru cei care dezvoltă forme grave. Şi nu numai ei. Politicienii de peste tot din lume încearcă să se pună la adăpost aprobând scheme de compensare. Doar că aici nu e vorba de compensare, ci de genocid făcut prin încălcarea celor mai elementare drepturi ale omului. Băgaţi bine la cap ceea ce s-a întâmplat pentru că urmează timpuri negre!

37 de comentarii:

  1. The Genocid must go on! Aviz amatorilor care vor sa-si incheie rapid socotelile cu viata! Pt ca, din acest punct de vedere, serurile anti-Covid s-au dovedit extrem "de sigure si de eficiente" pt calatoria in Lumea Ailalta! Si pe deasupra, sejurul e si gratis!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da' bun! Dupa ce am aruncat bani pe fereastra cu vaccinurile si sustinerea cu 75% din salariu ca sa stea unii acasa, acum aruncam cu bani ca sa dam despagubiri. Intre timp, la persoanele juridice au crescut taxele ca la balamuc. Tre' sa luam de undeva toti banii astia, nu? Cei mai buni sunt tot fraierii plebei. Sper ca timpurile negre sunt pentru astia care fac experimente pe noi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Scuze de interventie, dar "conspirationisti" sunte ceivcare conspira nu cei care investigheaza..

    RăspundețiȘtergere
  4. Tot ce ai spus la începutul pandemiei a fost sa lauzi China luni de zile și sa critici autoritățile noastre ca nu au închis granițele din secunda unu pentru a nu întra în tara "infectați" din diaspora și ca s-a întârziat impunerea măștilor și vaccinurilor obligatorii. Pesemne ca statul pe net încontinuu îți alterează percepția realității. "Singurul din România și printre primii din lume" care ne-a avertizat..))) Inaintemergatorule, prorocule, mântuitorule...))) Te-a murat internetul omule și ți-ai pierdut complet cunoașterea de sine.Apeleaza rogu-te la un exorcist să-ți scoată internetul din ființă ca prea îl iei în serios.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum de te-a afectat partea subiectivă a articolului și nu ai nicio problemă cu mesajul obiectiv al său? Sau nu ai "recepționat" acest mesaj?

      Chiar sunt curios despre opinia dumitale referitor la oportunitatea și eficiența vaccinurilor în general și al celui anticovid în special...

      Ștergere
    2. @cozubas
      Desi ai dreptate la partea cu "printre primii" si la partea de impact totusi tonul tau e prea la misto.

      Omu si-a pus credibilitatea si blogul la bataie si pentru asta merita apreciat. Si daca a convins 10-15 prosti sigur a salvat o viata.

      As mai adauga ca opinia oricui de aici nu a avut o valoare pe tema covid. Neavand concluzii produse din agregarea datelor colectate, nefiind specialisti in virusi mutatii pandemii si combatere, pozitionarea oricaruia dintre noi a fost la inspiratie.

      Cum ar fi fost daca vaccinul ar fi fost facut cu bune intentii? Picam de prosti cu accente criminale.

      Ștergere
  5. Este interesant ca au permis aparitia acestor studii. Pana acum cateva luni, cine scria asa ceva era cenzurat, iar daca macanea mai tare, de regula imbraca ultimul costum. Asta dua ce-si ucidea familia, ca asta a fost patternul pe antivaccinisti in toata lumea. Si nu de acum,,, Deci, ce interes au sa apara astfele de studii? Ce interes au sa spuna vaccinatilor: gata, pana aici ti-a fost! Este evident ca un procent insemnat dintre vaccinati va muri pur si simplu de stres( inima rea) odata cu amplificarea acestui mesaj. Sa vrea sa mai adauge inca un motiv de haos la importul de crima organizata, satanism, deviatii sexuale? Urmeaza oare acea perioada cumplita de care Apocalipsa lui Ioan vorbeste cu atatea amanunte, care va preceda Anticristul?

    RăspundețiȘtergere
  6. se imbolnavesc pentru ca au bagat gene hiv in vaccin, astea sunt studii reale pe site-ul nih..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mdaa..., si oare ce-i de facut in cazul asta?
      De unde obtinem HARTA unde se afla El, cum dam de grupurile celor saraci cu duhul, facatorii de pace, cei ce pling, de cei blinzi, milostivi, si curati cu inima, de cei prigoniti pentru dreptate?
      Amza

      Ștergere
  7. Sint convins ca au presat atit de crincen (tancuri pe strazi, politie calare, tunuri cu apa, brutalitate politieneasca, cenzura internetului, arestari pentru opinii pe facebook, amenzi colosale etc.) pentru ca procentul vaccinatilor sa bata spre 98% cel putin (cam asta era tinta ventilata de minuitorii senilului dement Biden), ca sa nu existe un "grup martor" care sa-i dea de gol pe genocidari. Daca s-ar fi realizat asta, efectele criminale ale vaccinurilor ar fi putut foarte bine fi atribuite altor cauze inventate. Pentru care, desigur, veterinarul Bourla ar fi scos, urgent, noi vaccinuri salvatoare. S.a.m.d. pina la reducerea populatiei la o suta de milioane.

    De astia nu scapi prin alegeri si vot universal.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce urmează?
    Vreau sa știu cu amănunte !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vei avea in curind program de oprire a luminii(si ce le-or mai bese mintea). ..alte detalii punctuale? Cauta prin ziarele pariziene, nemtesti. Din nefericire(in cazul asta) suntem in acelasi bloc cu ei. Speram sa fim numai la bine cu ei, la placinte...

      Ștergere
  9. Studiile apar pentru ca pur si simplu cad oamenii din picioare si este nevoie de o explicatie, amortizeaza efectul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Studiile apar pentru ca exista si cercetatori care nu au putut fi cumparati, sunt munti de date care totusi pot fi cercetati, iar bugetul redus acum e alocat sa blocheze corelatia decese vaccinare.

      Oamenii grei au marcat profitul si au iesit, fraierii adica noi inca platim nota de plata iar unii sufera si cu sanatatea.

      Ștergere
  10. De fapt de la început toate drumurile duceau la vaccin și vaccinul la moarte. Acum asistăm la faza post-vaccinare în care stăpânii lumii ne râd în fața că deși ne-au condamnat la moarte nu le putem face nimic.
    Cei vaccinați nu se pot revolta iar dacă o vor face vor muri la o simplă atingere de tastă.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu va mai întrebați ca copiii retardați ce urmează. Războiul deja este în casele noastre și încă va întrebați ce urmează....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cozubas,

      cu observatia asta, chiar mi-ai castigat simpatia/atentia.

      Ștergere
    2. Posibil să avem înțelegeri diferite ale unor noțiuni precum "război", sau "casa" și de-aia nu sunt de acord cu d-tale.
      In casa mea nu este nici un război.
      Dacă te referi la distanța relativ mică între frontul ruso-ucrainian și România, tot nu aș putea fi de acord cu ceea ce ai spus d-ta.
      Dacă te referi la războiul economic, sau la cel dintre clasele sociale, sau la oricare alt tip de război, de asemenea acestea nu mă afectează psiho-emotional.

      Ștergere
    3. Laurentiu,

      bun, e clar ca avem aceleasi intelegeri ale notiunilor de "razboi" si de "casa"!

      Ce ne deosebeste intradevar, este perceptia ta blocata benevol, pentru a nu ajunge ca sa fii afectat psiho_emotional la fel ca noil.

      Cred ca va trebui sa iei cat de curand o doza noua de inhibitor de perceptie, pentru ca sa n-ai supriza ca te trezesti in timpul "operatiei"/razboiului, si cu intestinele rasfirate in afara corpului!

      Ștergere
    4. Nici chiar asa, Dorule. Ai vazut prea multe filme americanesti.
      Viitorul este asa cum ni-l dorim. Eu nu-mi doresc razboi in Romania, deci nici nu incerc sa ma gandesc ce-ar trebui sa fac in caz de.
      Si eu ca eu, un nimea'n drum... Dar nici Arsenie Boca nu a vazut foc in Romania, ci Romania inconjurata de foc!
      :)))))
      Oricum, cat e gluma-i panarama, dar energia gandului este un fapt dovedit stiintific. Pe cand aluzia ta la ochelarii de cal, pardon, "inhibitorul de perceptie", este o ironie nevinovata, pe care nu o iau in seama...
      Stiu doar atat: ca modul in care gandeste un procent de 15% din populatia lumii (incepand cu cel mai pacatos crestin care se roaga pt pacea lumii si pana la... Dalai Lama si pustnicii necunocuti din Athos) tin in echilibru restul de 85% de omusteni orbiti de ganduri pline de frica, ura, negativism... Care, din aceste motive, chiar nu ar merita sa traiasca in viitorul negru pe care si-l imagineaza, daca e s-o iei logic.

      Ștergere
    5. FOARTE BUNE CONCLUZII ..distribui

      Ștergere
  12. https://rgnpress.ro/2021/04/14/123-de-cadre-medicale-catre-iohannis-si-guvern-medicii-romani-nu-mai-tolereaza-aberatiile-guvernului-incetati-starea-de-teroare/

    RăspundețiȘtergere
  13. Tot pe noi cei neinjectati cade beleaua ! Ce urmeaza? Multe rahaturi si cat mai pe fata ! O sa vedem limpede si legatura cu Ucraina ! Ce nu inteleg de ce inca oficial Rusia nu face public ce au gasit in Ucraina(o fi facut si nu stim noi?) ! Fiindca dincolo de copacii din padure este un ecosistem pe care nu reusim sa vrem al intelege !

    RăspundețiȘtergere
  14. Stoian George-Daniel4 ianuarie 2023 la 20:29

    Cu tot respectul, dl Diaconu, vă spun că nu ați fost singurul din România care a atras atenția asupra faptului că vaccinarea provoaca mutații tot mai periculoase. Încă din martie 2021 am fost și alții care, în cadrul protestelor la care am participat (proteste împotriva măsurilor criminale impuse de anumiți teroriști aflați în diverse functii decizionale), am vorbit în mod public despre pericolul apariției unor mutații tot mai periculoase, mutații provocate tocmai de vaccinarea extinsă a populației. Iar despre acest risc am vorbit deoarece medici și oameni de știință de prima mână (Luc Montagnier, Geert Vanden Bossche, Michael Yeadon etc) au atras atenția, încă de la începutul campaniei de injectare extinsă a populației cu vaccinurile genocidare de tip ARN mesager, asupra pericolului apariției unor mutații mult mai periculoase în rândurile celor vaccinați. Așadar, cu tot respectul cuvenit pt extraordinara dvs muncă de informare a oamenilor, este incorect și nedrept să susțineți ca ați fi singurul din România care a atras atenția asupra acestui pericol provocat de vaccinuri. Cine nu mă crede, să caute pe Internet (dacă or mai fi rezistat) filmările de la protestele care au avut loc în anii Marii Terori psihologice derulate asupra populației.

    RăspundețiȘtergere
  15. Ceea ce patesc vaccinatii cu vaccinurile magice anti-covid de la cele 3-4 firme occidentale este adevarat. Cu o exceptie. Se numeste Israel. Cea mai vaccinata tara din lume. Va amintiti? Ati auzit de morti subite in Israel? Poate incearca cineva raspunsul la aceasta intrebare. Eu suspectez ca loturile de vaccin cu mARN nu au fost la fel peste tot. Si atunci poate intelegem al cui este planul si ce urmareste cu el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/2592177/

      Ștergere
    2. Bravo Trandafire!
      Iti vin in ajutor si eu:
      https://romania.europalibera.org/a/studiu-o-posibil%C4%83-leg%C4%83tur%C4%83-%C3%AEntre-vaccinul-pfizer-%C8%99i-cazurile-de-miocardit%C4%83-la-tineri/31286184.html

      " Autoritățile sanitare din Israel susțin că au constat că un număr mic de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani au suferit de inflamație cardiacă după vaccinarea cu Pfizer.

      Ministerul Sănătății din Israel a arătat marți că a constatat că inflamația cardiacă, sau miocardita, a fost observată în urma unui studiu efectuat în perioada decembrie 2020 și mai 2021, perioadă în care au fost vaccinate 5 milioane de persoane, potrivit Reuters.

      În toată această perioadă au fost înregistrate 275 de cazuri de miocardită în principal la bărbații tineri care au primit vaccinul Pfizer. Autoritățile din Israel spun că este probabil să existe o legătură între vaccinare și această afecțiune.... "

      Prostia n-are granite/etnie!
      E un fenomen global/cosmopolit/universal!
      A zis-o chiar cel mai stralucit dintre conationalii lor!

      Ștergere
    3. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/2592177/

      Ștergere
  16. V-aş recomanda propriul meu loc de argumentat. Sigur NU am fost nici primul, nici singurul care a abordat tema cOvidiului... Am fost foarte cenzurat. Nici astăzi nu pot da linkuri pe feisbuc sau pe alte vrăjeli de socializare. Mă rog... scriu pentru mine, cînd dă Domnu'... Nu mă-npinge nimeni, nu am scopuri, ţeluri de atins, targheturi. Am argumentat zic eu, binişor, cu unele argumente încă valabile: https://dacia-ro.blogspot.com/2020/03/praznicul-sfintului-covidiu.html ...şi încă vreo două-trei postări după, am reluat şi completat argumentele. Multă sănătate vă urez!

    RăspundețiȘtergere
  17. Dan, iti multumesc pentru tot ce ai facut si tot ceea ce faci. Ai fost si esti unul dintre luptatorii pur sange pentru Adevar. Te felicit pentru asta. Constiintele trezite se evidentiaza in timpurile de intuneric tocmai prin faptul ca sunt extrem de rare. Rare ca primele raze in intunericul deplin al diminetii. Vali (alias Ban.Cher.Vali in alte medii).

    RăspundețiȘtergere
  18. Sunt vaccinat de doua ori in 2020, vaccin si rapel. Doar atat.

    Din Octombrie-Noiembrie 2022, dupa un episod de gripa care a durat 30 de zile, au aparut si am ramas cu ele pana astazi inclusiv, dureri toracice permanente - in zona plexului solar - suportabile. Ele se manifesta mai ales atunci cand imi apas usor sternul, dar si ori de cate ori ma intorc de pe o parte pe alta in pozitia de culcare.
    Asta fiind al doilea simptom pe care-l asociez cu vaxinarea.

    Pentru ca primul simptom, care a aparut undeva cam prin 2021, este amortirea cel mai des usoara dar permanenta, a 2 degete de la partea exterioara a mainii stangi.

    Am 59 de ani, si cu exceptia anchilozarilor "datorate" varstei, nu am avut pana la varsta asta nevoie de doctor, deci nici nu m-am intoxicat vreodata cu vreo substanta legala sau ilegala.

    M-am dus la vaxinat nu din convingere, ci doar de dragul copiiilor care cred orbeste in "virtutile" stiintei, cat si din respect pentru unii "semeni" ai mei - vecini, colegi de slujba, etc. - oricum disperati/distrusi psihic cu mult inaintea obligativitatii vaxinarii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nasol, dacă "spovedania" e adevărată și dacă concluziile (că există efecte negative produse de vxn) sunt reale. Ce-or zice copiii tăi acum...
      Dar, bine măcar că ei nu au efecte adverse.
      Să fii sănătos și să auzim numai de bine!

      (P. S.: nu prea a fost vorba de obligativitate. Poate prin China și Australia, dar la noi nu îți pierdeai libertatea, sau viața, Doamne ferește! dacă refuzai vxn. Cel mult locul de muncă, "prietenii", neamurile (proaste, de obicei)... Eu cunosc și polițiști și angajați din spitale care nu s-au înțepat și nici nu și-au pierdut locul de muncă.)

      Ștergere
    2. Laurentiu,

      copiii mei au creierul spalat de "autoritati"/"putere", tot asa cum il avea majoritatea populatiei si inainte de `89.

      Desi reclama si ei tot felul de simptome, si se si duc des la medic in scop de "preventie", daca "autoritatile" medicale le dau asigurari ca aceste simptome n ar fi o consecinta a "vaxinarii multiple a prost", ei se straduiesc doar ca sa nu ma acuze pe mine, ca as fi si eu unul dintre "conspirationistii nenorociti"!

      Ca au fost si norocosi, care nu s-au vaccinat pana la eliminarea obligativitatii "recomandarii", si nici n-au avut de suportat consecintele nesupunerii lor civice, acestia au fost o exceptie fericita, dar care n ar trebui ca sa scuteasca "autoritatile" de acuzatia de:

      "terorism de stat"!

      Ștergere
  19. Oricum, constat ca a inceput oficial, Episodul 2 din Epopeea Pandemiilor!
    Big Pharma nu are cum sa piarda vreodata jocul asta!
    Dupa cum nici Biserica n-a pierdut nimic niciodata, desi a gresit colosal de nenumarate ori!
    De pierdut au pierdut si pierd doar cobaii.

    Sa nu uitam insa niciodata

    - tocmai pentru ca s-a petrecut rar in istorie, dar in ciuda raritatii s-a petrecut totusi si sigur/cu certitudine -

    "Gadilatul cozii dragonului" !

    Adica, faptul ca cercetatoru` s-a dus dreaq` cu cobaii lui cu tot!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)