joi, 5 ianuarie 2023

Telenovela ivermectinei: FDA a întors-o ca la Ploieşti


Mai ţineţi minte postarea celebră „Nu eşti un cal”? A fost făcută de FDA pe reţelele de socializare şi reluată de toţi prostovanii planetei. Ataşat aveţi o captură de la oficina Hotnews. La fel a fost peste tot în lume: de fiecare dată când FDA emitea o flatulenţă, echipa de propagandă o prelua prompt şi-o ventila pe post de parfum de firmă.

Însă, din nefericire, treburile nu au funcţionat aşa unse doar în domeniul propagandei, ci şi în cel medical. Numeroşi medici care prescriau ivermectina s-au văzut forţaţi la modul brutal să nu mai acţioneze în direcţia interesului pacientului, ci al propagandei deşănţate a FDA. Doar că în SUA practica medicală este foarte bine reglementată, iar medicii au o oarecare independenţă. FDA poate interzice un medicament, dar are răspundere pentru asta. Tocmai de-aici le vin problemele actuale.

Un grup de medici americani au dat în judecată FDA pentru ilegalitatea deciziei de interzicere a ivermectinei. Procesul a fost închis de un judecător numit(Atenţie!) de Trump, dar medicii nu se lasă şi vor face apel. Partea interesantă este că, în ciuda închiderii dosarului la prima instanţă, s-au obţinut mai multe victorii decât aţi putea crede. 

În primul rând, avocatul FDA a pledat nevinovat deoarece, spune el, FDA n-a interzis niciodată ivermectina, ci a făcut doar o recomandare de neutilizare a acestui medicament. Cu alte cuvinte, ivermectina n-ar fi fost interzisă niciodată. Zău? Mai ţineţi minte cazul coreeanului bolnav de COVID şi aflat la terapie intensivă, căruia familia a trebuit să-i obţină trei hotărâri judecătoreşti pentru ca spitalul la care era internat să permită medicului său de familie să-i administreze ivermectina? Omul a scăpat de COVID, în condiţiile în care s-a aflat la câteva ore de moarte cu „medicaţia oficială” recomandată de aceeaşi FDA.

Partea şi mai frumoasă este că judecătorul a închis cazul bazându-se pe două argumente(le recomand atenţie maximă celor cu democraţia-n cuget şi simţiri!). Primul - şi cel mai importantă - va fi halucinant pentru trompetele democraţiai americane: spune judecătorul că Guvernul nu poate fi acţionat în instanţă decât dacă el, adică Guvernul, permite acest lucru!!! Cea de-a doua este un tertip de doi bani, menit a cimenta decizia. Reclamanţilor li se reproşează că nu au adus un „corp-delict” în instanţă care să dovedească faptul că Gvernul a provocat moartea şi astfel primul argument să pice. Probabil onoratul judecător şi-ar fi dorit ca medicii să vină în instanţă cu o căruţă de cadavre ale celor care-au murit pentru că n-au fost trataţi cu ivermectină. De parcă numărul de morţi nu ar fi justificabil!

E interesant că medicii au făcut apel, iar FDA e încă în corzi. Chiar şi un copil înţelege că atunci când eşti o autoritate nu te joci de-a duelul cu jurnaliştii(în cazul de faţă cu Tucker Carlson). Astfel încât, penibila schemă prin intermediul căreia avocatul FDA încearcă să pună batista pe ţambal nu funcţionează. Aceeaşi FDA care e vinovată pentru vaccinarea forţată în masă se face acum că plouă. Staţi puţin că problemele o vor ajunge din urmă, iar partea cu ivermectina e cea mai mică problemă a agenţiei americane.

Vă voi spune în treacăt că Japonia efectuează o amplă anchetă asupra numărului fără precedent de morţi în urma vaccinării. Profesorul Masataka Nagao de la Facultatea de Medicină a Universităţii Hiroshima vorbeşte într-un raport despre temperatura neobişnuit de mare a celor care mor în urma vaccinării anti COVID(peste 40 de grade la deces şi în jur de 33 de grade la momentul autopsiei!). Spune el că acesta este un semn că vaccinul modifică iremediabil sistemul imunitar al pacientului, provocând anomalii de funcţionare. Este de remarcat că sunt studii care arată că proteina spike a fost găsită în numeroase cazuri de herpes în pielea pacienţilor, motiv pentru care acestora li s-a reactivat virusul respectiv. Este opinia profesorului Sigetoshi Sano care, într-o prezentare, a evidenţiat proteinele spike de la nivelul pielii utilizând un colorant special. 

Sunt curios, după ce toată nebunia vaccinării va ieşi din plin la iveală, FDA va pleda tot nevinovată? Avocatul lor va spune şi atunci că a fost vorba de simple recomandări?

P.S. Până la ei, cred că ar trebui investigată şi la noi violenţa cu care echipe de miliţieni şi procurori au tăbărât asupra farmaciilor veterinare obligându-i pe farmacişti să predea sau să distrugă stocurile de ivermectină. Răspunde cineva pentru asta? Evident nu, doar securismul e pe cele mai înalte culmi ale domniei sale. Şi încă o chestie: cel puţin formal, la americani s-a făcut cât de cât dreptate prin plecarea deviantului Fauci. La noi spionul Arafat văd că e nemişcabil!

22 de comentarii:

  1. mai rau este ca la noi stau inca nemiscati si acei criminali in halate albe care legau pacientii de pat si le administrau acea pilula galbena care relaxau muschii toracici astfe incat sa isi slabeasca functionarea, si apoi pe motive de insuficienta respiratorie intubau fortat pacientul condamnandu-l la moarte sigura.
    Aceste bestii criminale ar trebui sa raspunda TOATE in fata Legii pentru crima cu premeditare, si asta impreuna cu toti responsabiii politici (ca de ex. acel acacat, si complicii lui!)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu Ivermectina, fara Ivermectina, habar n-am cum ar fi fost mai bine, pregatirea mea, e departe de specializarea asta, asa ca n-am cum ma pronunta in vreo directie sau in cealalta. Cert e ca eu nu m-am vaccinat cu nimic, nici n-am luat vreun medicament si in perioada aia de nebunie, am avut de doua ori... ceva, care se poate foarte bine sa fi fost Covid. N-am avut nici macar curiozitatea sa ma testez dar m-am autoizolat in casa si apoi, cat a fost sa fie, am purtat masca aia, mai mult sau mai putin utila.

    Acum, am iar ceva, gripa, Covid, ciuma ori ceva de genul si ma tratez cu antivirale de pruna naturala, preparate in batatura proprie. E pe trecere ce-oi avea si asta e!

    FDA si OMS. Sunt niste organisme, unul statal (american) si unul international, cu competente in reglementarea utilizarii medicamentelor si a procedurilor medicale, in situatii concrete de afectare a sanatatii publice. Problema e ca ambele institutii, trateaza orice afectiune existenta, LA MODUL GENERAL, doar medicul curant al unui pacient, avand atat competenta cat si responsabilitatea de a aplica sau nu cele recomandate de aceste organisme, unui pacient anume! Orice pacient, in afara de faptul ca este unic si special in felul lui, prin afectiunile si sensibilitatile medicale preexistente, apartine unei tipologii regionale, determinata de modul de alimentatie, modul de viata, obiceiuri, etc: chiar daca sunt afectati de acelasi virus, intr-un fel va fi tratat un taran din Dobrogea, care se hraneste cu mamaliga si branza de la oile proprii si care trage zi-lumina de sapa pe camp si in cu totul alt fel, un corporatist de la Goagal, din Silicon Valley, care se hraneste cu hamburgeri din plastic, “cultivati” de o imprimanta 3D si care face bataturi in cur de stat in fata calculatorului!

    FDA e un organism american si se adreseaza STRICT americanului mediu, FDA traseaza niste linii generale de tratament a unei afectiuni care-i afecteaza pe AMERICANI, decizia finala a modului de tratament pentru un pacient sau altul, ramanand totusi, la medicul curant, care va analiza pacientul prin particularitatile lui.

    OMS e un organism international, cam cu aceleasi atributii ca si FDA dar cu adresabilitate, tot GENERALA, la pacientii din tarile membre OMS. Si in cazul asta, decizia finala, este a medicului curant si a nimanui altcuiva!

    La mine, dupa riguroase analize stiintifice, facute ba prin beciul propriu, ba pe sub masa (in functie de cat de amplu a fost testul), “tratamentul” cu tzuica, a functionat si functioneaza, asa ca-l recomand tuturor! CU siguranta, nimeni pe lumea asta, nu ma poate nici acuza, nici condamna pe mine, ca am facut o asemenea recomandare si ca pentru ca m-au ascultat, unii s-au apucat sa-si bata nevestele, altii s-au urcat la volan si-au ajuns pe lumea cealalta, via pomul in care au intrat, sau mai rau! Tampit e ala care m-a ascultat orbeste si a dat-o-n bara, nu eu care am facut o recomandare!

    Exact asta e situatia si in cazul FDA, OMS sau Arafat, cu atat mai mult, cu cat cei chemati sa aplice recomandarile lor, erau si sunt SPECIALISTI in medicina, oameni cu experiente relevante in domeniu, nu niste ageamii ametiti, care sa aplice mecanic ce li se spune, fara nici o analiza!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. In cantitati ff mici da(un deget pe orizontala:), altfel alcolul se transforma in otrava acida pentru corp. Ne oxidam ca niste prosti astfel deschizind lard portile unei diversitati de boli cumplite.

      Ștergere
  3. Asa cum vad eu lucrurile, NU FDA, OMS sau Arafat sunt vinovati de zecile de milioane de morti ci altii!

    Care altii?

    Pe de o parte, avem guvernele nationale, care au decis sa aplice ca LEGE, recomandarile generale ale FDA, OMS sau ale unor arafati, mai mult sau mai putin competenti in domeniu. Guverne care au decis sa gestioneze o problema eminamente medicala, prin intermediul institutiilor de forta, institutii care n-aveau si nu au, nici in clin, nici in maneca, vreo legatura cu medicina! Guverne care au decis “sa trateze” o problema strict medicala, cu pulanul si carnetelul de amenzi al militianului si cu amenintarea armei soldatului.

    Guverne criminale, care au decis ca, incalcandu-si propriile Constitutii si norme legale, sa imputerniceasca pe unul sau pe altul, de obicei pe cineva lipsit de competentele profesionale necesare, de a dirija dupa capul lui, vietile cetatenilor, trimitandu-i direct in morminte. Guvernele care au pus in opera cea mai mare dezinformare generalizata, in acelasi timp santajand si amenintand, chiar eliminand, pe cei constienti si care au refuzat sa aplice mecanic niste aberatii medicale criminale.

    Pe de alta parte, avem medicii. Medicii aia anonimi, din sectiile de infectioase, din cabinetele de medicina de familie, aceia care au avut contactul direct cu pacientii, care calcand in picioare atat juramantul depus cat si cele mai elementare norme profesionale si de bun simt, au trimis CU BUNA STIINTA, oamenii la moarte, aplicand “tratamente” si “proceduri” aberante, recomandate de niste organizatii de aiurea si impuse de guvernele nationale.

    Ei sunt adevaratii si principalii vinovati de mortile si mutilarile cauzate de Covid si de tratamentele aiurea administrate! Ei sunt cei care pentru confortul personal sau din lasitate, au ales sa ucida, in loc sa vindece!

    Arafat? E un individ oarecare, doar! Are niste merite profesionale certe, mai degraba in domeniul organizarii unei ramuri a medicinii dar, fara legatura cu vreo epidemie, fara legatura cu virologia sau biologia. Cum a ajuns un secretar de stat din ministerul de interne (de la militie, ca sa fim clari!), sa dirijeze despotic vietile romanilor in perioada de pandemie? I-a batut Arafat pe primul ministru, pe ministrul sanatatii, pe cei din Colegiul medicilor, pe joianis, asa incat alora sa li se faca frica de el si sa-l asculte orbeste? Cum a ajuns un secretar de stat de la militie, fara competente medicale CERTE, in mod clar fara experienta in domeniul cerut, fara drept de practica medicala, fara studii de specialitate in virologie, boli infectioase sau biologie, sa aiba un cuvant mai greu in domeniul medical, decat specialistii DE FACTO in domeniu?

    Ca e spion sau nu, ca e bine sau rau intentionat, e lipsit de importanta in contextul asta! E clar ca Arafat n-a facut NIMIC de capul lui si ca acum, cineva are nevoie de un tap ispasitor in persoana lui, doar pentru a devia atentia publica de la vinovatii reali! Personal, n-am nici un fel de sentiment fata de Arafat, nici nu-l simpatizez, nici nu-l antipatizez. Cunoscandu-l personal de multa vreme, stiu ca e un tip orgolios si razbunator, cu ceva tendinte dictatoriale pe tarlaua lui dar asta nu-l face nici mai bun, nici mai rau decat multi altii din jurul lui.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nimic în viață nu e atât de important, pe cât crezi că este subiectul la care te gândești în momentul prezent.
    Un handicapat nu este nefericit toată viața, din cauza dezavantajelor inerente. Un milionar nu este satisfăcut toată viața, datorită conturilor din bancă și a libertății pe care i-o oferă banii. Ei pot experimenta bucurii sau dezamăgiri în același fel ca oamenii obișnuiți. Când noi ne gândim la ce înseamnă să ai un handicap sau să câștigi la loto, ne focalizăm doar pe un aspect al problemei. Fără îndoială, un accident fizic grav sau câștigarea unei mari sume de bani sunt evenimente majore, dar durerea și euforia nu persistă. În scurt timp, viața va continua, iar focalizarea noastră va fi îndreptată către alte evenimente, ce ne vor produce alte stări. Procesul se numește iluzia focalizării.Acest lucru il fac cei care ne smecheresc tot timpul fara sa reactionam corespunzator.
    Iluzia focalizării este speculată intens de agenții de marketing. Ei trebuie să ne facă să credem că produsele sau serviciile pe care le vând vor avea un impact major în calitatea vieții. De aceea, este pus accentul pe schimbarea pozitivă majoră pe care produsul o va dezvolta în viața noastră. Atunci când urmărim o reclamă eficientă, focalizarea noastră este orientată doar pe anumite aspecte ale existenței noastre viitoare, ce au legătură cu produsul în cauză. Politicienii speculează într-un mod similar iluzia focalizării. Aduc în atenția publicului anumite probleme, exagerând importanța lor. Lumea este mobilizată la vot, dar după alegeri, schimbările în legislație nu produc un impact major, pentru că focalizarea oamenilor este redirecționată către alte subiecte.
    Educația este un factor important determinarea veniturilor populației, dar nu atât de important pe cât am crede. Dacă toată lumea ar avea același nivel de educație, inegalitatea veniturilor ar fi redusă doar cu 10%. Veniturile sunt un factor important pentru nivelul de satisfacție al oamenilor, dar nu atât de important. Dacă toată lumea ar avea același venit, diferența dintre nivelurile de satisfacție ale oamenilor va scădea doar cu 5%.
    Atunci când suntem puși să evaluăm nivelul de satisfacție generală al vieții noastre, este crucial contextul în care suntem puși înainte de întrebare. Într-un studiu, o serie de studenți au primit două întrebări: una despre nivelul de satisfacție generală al vieții lor și alta despre nivelul de satisfacție al vieții amoroase. Am putea crede că ordinea întrebărilor nu ar avea de ce să afecteze răspunsurile, însă ordinea a avut o mare importanță. Studenții care au primit întâi întrebarea despre calitatea vieții amoroase, au răspuns la întrebarea despre nivelul de satisfacție generală fiind clar influențați de aspectul vieții amoroase. Studenții care au primit întâi întrebarea despre nivelul general de satisfacție, s-au focalizat pe alte aspecte, generând o evaluare în consecință.
    Iată cum contextul în care suntem puși înainte să facem o evaluare sau o alegere este hotărâtor pentru decizia pe care o vom lua. Un agent de marketing iscusit te poate face să crezi că viața ta este oribilă dacă nu-ți achiziționezi un monitor 4k, ultimul model de smartphone, un supliment nutritiv sau un capac roz la WC. Un politician abil te poate face să crezi că o reducere de 50% a taxelor te va face deodată extrem de fericit. Doar că după alegeri observi că surplusul financiar nu se traduce într-o satisfacție personală mai mare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. donisroi,

      dar de ce nu se interzice prin lege, orice forma de marketing agresiv?

      Pentru ca spre exemplu mie:

      1) ajunge ca sa mi se rupa de virtutile oricarui produs,
      2) deoarece ajunge ca sa mi provoace voma, insistenta cu care este promovata bagatela respectiva.

      Dati-le dreaq` de afaceri facute cu forta! Pentru ca suntem deja satui de constrangerile din comuniZm.

      Modificati dreaq` Constitutia in sens restrictiv, cu privire la drepturi si libertati, sa vedem daca abuzatorilor le mai convine sa nu mai poata abuza unilateral de aceste drepturi si libertati.

      Unii prefera sa manance mai putin sau deloc, decat sa manance, dar sa si deplanga "Moartea Caprioarei"!

      Capitalistii ii chinuie nu doar pe consumatori cu reclamele abuzive, ci ii chinuie si pe producatori ca sa le produca!

      Sa le puna cineva piciorul in gat ordinarilor astora!
      Odata pentru totdeauna!

      Fi-le-ar "civilizatia" a Dreaq`! Focu` Gheenii de capul lor!

      Ștergere
  5. Oamenii au tendința să se concentreze pe lucruri negative. E o trăsătură moștenită evolutiv. În viața noastră în sălbăticie, focalizarea pe pericole ne-a oferit o mai mare capacitate de supraviețuire. Indivizii care se gândeau mai mult la animale sălbatice periculoase care-i puteau ataca, la dezastre naturale care le puteau pune viața în pericol (vulcani, inundații, secete, incendii) sau la triburi adverse beligerante, aveau mai multe șanse de supraviețuire decât cei indivizii care se gândeau doar la plăcerile vieții. Însă combinarea iluziei focalizării cu concentrarea pe subiecte negative produce suferință, pentru că tindem să dăm prea multă importanță aspectelor nefavorabile ale vieții. Cu cât ne gândim mai mult la un aspect negativ, cu atât el devine mai important și cu atât suferim mai mult.
    Din fericire, avem un procedeu prin care ne putem echilibra: meditația. În meditație, focalizarea este orientată către cel mai important aspect al vieții: respirația. În comparație cu respirația, toate celelalte fenomene pălesc în importanță. Atunci când concentrarea este axată pe fiecare inspirație și respirație, iar fiecare gând este lăsat să se îndepărteze, la fel ca un nor, te cuprinde un sentiment de calm și relaxare. Realizezi că îți ești suficient, că totul este în tine și că nimic din exterior nu-ți poate altera starea mentală. Realizezi că satisfacția își are originea în acest sentiment și nu în ceva din exterior.
    Atunci când devenim neliniștiți, cu preocupări excesive pentru aspecte înguste, atent selecționate de mintea noastră, sau de manipulatori iscusiți, trebuie să ne oprim, să facem un pas înapoi, să ne urmărim respirația, să ne relaxăm corpul, să lăsăm gândurile să treacă, iar apoi să revenim pentru a constata dacă acele aspecte erau cu adevărat importante, sau erau importante doar pentru că ne focalizam pe ele.Asa este si cu vaccinurile si cu medicamentele...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Grupurile ce se axeaza doar pe dezvaluiri despre: masonerie, oculta, reptilieni, covid, criza economica...etc isi construiesc singure o matrice energetica capcană, pentru ca tot ce le va intra in realitate le va aminti membrilor acelui grup de baubaul de sub pat.
      Grupurile axate pe NLP si gândire pozitivă vor avea un timp iluzia ca totul in jur este roz bombon si fericire. Vor avea chiar si sincronicitati foarte interesante. Am experimentat asta puțin timp intr-un grup new age de pe net, unde membrii grupului chicoteau si hăhăiau cam tot timpul, starnindu-mi banuiala si curiozitatea🤣 Se si autosugestionau, dar am auzit ulterior niste zvonuri despre ayahuasca. Nu stiu daca erau adevarate.
      M-am trezit la timp din somn si am revenit cu picioarele pe pământ.
      Un grup new age se simte bine atata timp cât sunt atrase noi victime in sistem. Este ca in jocurile piramidale: castiga doar cei din varful piramidei, cei de la bază ramanand cu buzele umflate. Cred ca mai folositoare decat meditatia este joaca sufletului tau de-a creatorul. Probabil multi oameni au descoperit asta, pentru ca sunt foarte multi care redescopera ceea ce stramosii stiau bine: desenul, pictura, sculptura, vopsitul si tot ceea ce se face folosindu-se emisfera cerebrala " neraționala".
      Meditatia este doar puntea intre cele două emisfere. Odata ce ai trecut puntea, devii mult mai creativ in tot ce faci si incepi sa observi cât de absurd este construita lumea asta de catre iluzionisti ce-si vând iluziile invelite in ambalajul potrivit fiecarui om.

      Ștergere
    2. donisroi, te citez:

      " Oamenii au tendința să se concentreze pe lucruri negative. E o trăsătură moștenită evolutiv. În viața noastră în sălbăticie, focalizarea pe pericole ne-a oferit o mai mare capacitate de supraviețuire. Indivizii care se gândeau mai mult la animale sălbatice periculoase care-i puteau ataca, la dezastre naturale care le puteau pune viața în pericol (vulcani, inundații, secete, incendii) sau la triburi adverse beligerante, aveau mai multe șanse de supraviețuire decât cei indivizii care se gândeau doar la plăcerile vieții....."

      De ce generalizezi zicand "oamenii"? E chiar deja dovedit aspectul, ca este total invers decat zici, adica faptul ca:

      Majoritatea se gandeste doar la placerile vietii. Numai o minoritate se preocupa - moderat/partial - de lucrurile negative. Iar in cadrul minoritatii, doar exceptiile se lasa obsedate/posedate total de lucrurile negative ..... si tocmai de aceea exceptiile sunt cele care bat permanent cu lucrurile negative in/la cap: mai ales majoritatea, dar si minoritatea din care s-au nascut!

      Insa majoritatea - dupa cum stim deja cu totii - ignora/uita repede lucrurile negative comise de catre exceptionalii obsedati/posedati, tocmai ca sa aibe mai mult timp la dispozitie pentru placerile vietii.

      In timp ce "moderatii", invata de la exceptionali cum sa traga " `resce profit" pe spinarea majoritatii, din promovarea a tot felul/soiul de "amenintari" !

      Ștergere
    3. Pesimistul („concentrat pe lucruri negative”) nu este altceva, așa cum se admite îndeobște, decât un optimist bine informat. Ca adjuvant al „iluziei focalizării”, se spune mai sus, trăiește suferința.
      Despre suferință, zice Paul Claudel: „Dumnezeu nu a venit in lume pentru a eradica suferința, Dumnezeu nu a venit in lume nici măcar ca să o explice. Dumnezeu a venit în lume ca să umple suferința umană cu prezența Lui”.
      Optimistul gol este și el un adjuvant al „iluziei focalizării” și folosește în acest sens, cu precădere, imaginația. Și creativitatea este un produs al imaginației.
      Despre imaginație, zice Sf. Serafim de Sarov: „Imaginația este puntea dracilor către minte și apoi către suflet”.
      Punctul pe „i” al meditației este discernământul.
      Angelica B.

      Ștergere
  6. Luati-l la bani marunti pe Rafila. Intr-o emisiune la Antena3, cu mai multi participanti, inclusiv doctorul Alexie, dom' ministru actual (nu era ministru atunci) a vituperat amarnic impotriva ivermectinei si lui Alexie (mai sa-i retraga licenta).
    A mai afirmat ca ivermectina va fi introdusa intr-un studiu clinic in niste spitale (nu a zis care). De atunci au trecut aproape 2 ani. A auzit cineva de concluziile acestui studiu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1043661820315152

      Ștergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. https://m.activenews.ro/opinii/Cazul-Berzunti-Poporul-asta-vreti-voi-sa-l-opriti-sa-rada-178663

    RăspundețiȘtergere
  9. Despre Frică și ale sale tentacule paralizante

    #NealeDonaldWalsch #FearSpeech
    Despre Frică știm că reprezintă a 2-a cea mai nocivă stare de spirit atunci când ne referim la vătămarea propriei noastre stări de sănătate, și în special a imunității. Pe primul loc e starea de Mânie.
    Vorbitorul spune că Frica va dispărea atunci când nu ne mai temem că nu vom obține ceea ce noi credem că avem nevoie, iar noi – românii – spunem sus și tare că bogat nu e omul care are mult, ci cel care are nevoie de puțin!
    Plus frica inerentă de a pierde ceea ce avem deja, și asupra căruia ne-am aplecat inima. Creștinismul ne învață să nu ne facem idoli aici pe pământ, nici din viață trupească, nici din sănătate, nici din persoanele dragi, averi, faimă, șamd, după cum suntem învățați în versetul biblic 37 de la capitolul 10 al Evangheliei după Matei, pe care vă invit să-l descoperiți!

    https://t.me/AG_RealEducation

    RăspundețiȘtergere
  10. .... Oho.... Ce multă manipulare la comentarii.... Numai filosofie...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unii chiar si-au experimentat filozofia practicata, si tocmai de aceea o si practica in continuare, si ii si indeamna pe altii ca s-o faca, pentru a constata si ei veridicitatea respectivei filozofii.

      Ștergere
  11. Am citit tot ceea ce ati comentat toti, si sunt 99% in asentimentul vostru!

    Fara Focu` Gheenii nu rezolvam nimic!
    Resetu` trebuie sa fie unul scurt si necrutator!
    ,
    Eu n-am apreciat niciodata gustul unui succes amestecat chiar si cu foarte putin cacat!
    Si nici nu concep sa iau vreodata antivomitive, de frica c-as putea sa raman fara succes!
    Mai bine, "ma cac eu definitiv in el", de succes!

    Dar, vorba Maestrului Pianist Johnny Raducanu:

    "Haiducii nu mai sunt ce-au fost pe vremea mea!"

    RăspundețiȘtergere
  12. Sper sa ma credeti cand va spun, ca pentru mine obtinerea unui succes trudit prin adancirea unei perversiuni, nu ca nu-mi da absolut nicio satisfactie
    - pentru ca am incercat candva si am si reusit, dar n-am fost fericit ca am reusit - ci chiar m-ar imbolnavi cu psihicul.

    Si eu ma mir de mine, si ma intreb mereu:
    oare unde, de la cine, si cand, am invatat ca sa mi construiesc o protectie impotriva Hipnozei si a Atacurilor Satanice?

    RăspundețiȘtergere
  13. Nemișcabil va fi spionul și la autopsie, dacă s-a vaccinat. Întrebarea este: s-a sau nu s-a...? Încă așteaptăm cu interes să ne spună și "generoșii" domni Gheorghiță și Rafila dacă ei și-au vaccinat copii, după ce au recomandat tuturor părinților din România s-o facă.

    RăspundețiȘtergere
  14. Iar sunt spitalele pline de Covid?

    Iar mor oamenii pe capete din cauza Pandemiei?

    Dar racelile care dau in penumonie

    - pentru ca oamenii n-au parte in anotimpul rece de caldura, din cauza luptei contra incalzirii globale care provoaca schimbari climatice -

    nu umplu spitalele ??????

    Intreb si eu asa, ca neinitiatul/profanul/omul de nestiinta!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)