luni, 1 martie 2010

The broken BRIC

Dacă anul trecut spectrul crizei a fost  realmente călcat în picioare de câteva membre ale BRIC, anul acesta pare unul în care foştii performeri vor fi încercaţi din greu. Şi nu numai economic. Politica rudimentară practicată de ţările respective pare a atârna ca o piatră de moară în lupta regimurilor totalitare sau semi-totalitare cu criza. 

China este ţara care efectiv a spulberat anul trecut toate previziunile negative. Creşterea economică a fost una conformă cu planificarea oficială, permițând astfel un parcurs politic lin şi fără griji. Acolo lucrurile sunt simple: cât timp asiguri joburi pentru fluxul imens de proaspăt intraţi pe piaţa muncii totul e OK. În caz contrar, apele ar deveni ceva mai tulburi solicitând imaginaţia şi forţa Partidului Comunist Chinez. Secretul creşterilor înregistrate anul trecut de chinezi a stat în creditele acordate cu largheţe de bănci. Acestea au ajuns atât în investiţii cât şi în consum(creditele de nevoi personale au fost oficial încurajate). Cu toate că s-a încercat controlul strict al sumelor împrumutate, se pare că robinetul de bani a inundat destul de bine piaţa, atât timp cât preţul imobiliarelor în unele zone a luat-o razna. Stoparea acestei tendinţe s-a făcut brusc: la recomandarea oficialităţilor aplicaţiile de credit au fost setate pe refuz generalizat. Astfel se urmăreşte o stabilizare a situaţiei, însă marea provocare a acestui an va fi tot creşterea economică. Creştere care, dacă nu va veni poate conduce la complicarea situaţiei politice. Şi, pentru a înţelege mai bine la ce fel de probleme mă refer vă voi spune o poveste destul de puţin mediatizată.

Un fermier din regiunea Xiashuixi, sătul de abuzurile pe care trebuia să le suporte din partea secretarul de partid a tocmit cu aproximativ 150 de dolari un tanar de 19 ani pentru asasinarea oficialului. Tânărul, pe numele său Zhang Xuping, l-a înjunghiat mortal pe secretarul de partid. A urmat arestarea sa şi condamnarea la moarte. Numai că lucrurile s-au complicat teribil: peste 20 000 de oameni din regiunea respectivă au depus o petiţie comună cerând eliberarea tânărului. Mai mult, Zhang este văzut ca un fel de eliberator de către locuitorii zonei, căpătând o aură aproape legendară. Gravitatea acestei situaţii este una extremă.(pentru a câştiga timp, procesul a fost amânat pentru luna noiembrie în speranţa că localnicii vor mai uita de abuzurile  făcute de victimă). Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă pe vremea lui Ceauşescu o masă compactă de oameni ar fi depus mărturie în favoarea unui ucigaş al unui prim-secretar. Desigur, putem spune că, raportându-ne la populaţia Chinei, avem de-a face cu o întâmplare marginală. Ţinând însă cont de faptul că avem de-a face cu un regim comunist n-aş paria că restul secretarilor de partid sunt nişte îngeraşi, iar cel pe care vi l-am prezentat doar o excepţie. Mai degrabă lucrurile stau total invers, amplificate fiind şi de semi economia de piaţă care a introdus tentaţii diverse în  societate.

Ceea ce am vrut să demonstrez cu această ştire a fost că tensiunea socială dă semnale clare în ţară. Abuzurile partidului unic(în majoritatea cazurilor generate de corupţie) au creeat o stare de tensiune latentă, gata oricând să explodeze. În aceste condiţii, scăderea nivelului de trai poate fi scânteia declanşatoare de revolte, fenomene care nu sunt luate în calcul de nimeni. Întrebarea esenţială care se pune acum este legată de tactica pe care urmează să o aplice executivul chinez pentru asigurarea creşterii economice din acest an. Creditarea nu mai poate fi o soluţie. Aprecierea monedei, atât de aşteptată de partenerii comerciali, este o armă perversă: în prima fază ar acţiona benefic întrucât ar creşte puterea de cumpărare, stimulând consumul. Dar, în momentul imediat următor, binefacerile i-ar fi ştirbite(dacă nu chiar anulate) de scăderea competitivităţii. De asemenea, un regim totalitar ştie foarte bine că o îmbunătăţire prea mare a nivelului de trai se poate transorma în duşmanul său. Acesta este şi motivul pentru care avem de-a face cu paradoxul ţară bogată - popor sărac.

În Rusia tensiunile sociale au atins o cotă alarmantă. Regimul dictatorial al lui Putin(atât de admirat de unii) pare a trece printr-un moment critic. Creşterea şomajului, care a depăşit 9%, pune o presiune puternică asupra guvernanţilor. Un alt fenomen îngrijorător(cauzat de primul) este cel al creşterii violenţei. poliției față de populație. Ministerul de interne pare depăşit de situaţie din moment ce încurajează populaţia să-şi asigure apărarea(auto-apărarea) prin orice mijloace. 

Cu toate că oficial a fost decretată ieşirea din recesiune, Rusia este într-una din cele mai proaste perioade a sa. Veştile pozitive servite de putere nu fac nimic pentru a atenua suferinţele celor aproximativ 8 milioane de şomeri. Singurul domeniu care funcţionează acolo este exportul de materii prime. Cu toate că au resurse imense, ruşii nu au reuşit să evolueze deloc, transformându-se pe zi ce trece într-o ruină poleită a fostului Imperiu. Şi cum prognozele dau ca sigură atingerea nivelului de 12 milioane de şomeri până la jumătatea acestui an, se pare că provocările dictatorului de la Răsărit sunt majore.

Deocamdată v-am prezentat două situaţii limită din "grupa autoritaristă" a BRIC. Ceea ce am vrut să subliniez a fost faptul că, pentru acest an, cele două puteri vor avea de făcut faţă atât problemelor economice cât şi celor politice. Dacă în statele democratice problemele politice pot fi rezolvate printr-o cădere de guvern, alegeri anticipate sau de un switch la guvernare, în regimurile autoritare aşa ceva e de neconceput. Rămâne să vedem dacă şi anul acesta stăpânii respectivelor zone vor găsi formula magică de depăşire a problemelor.

10 comentarii:

  1. "Poliţia pare depăşită de situaţie din moment ce încurajează populaţia să-şi asigure apărarea(auto-apărarea) prin orice mijloace" - ?????? (sursa , va rog)

    RăspundețiȘtergere
  2. In China exista libertate economica, nu exista libertate politica. Partidul unic face ce vrea. Tensiunile sint cu predominanta in mediu rural si sint inabusite rapid. Nu sint mediatizate niciodata. Uite un exemplu:
    http://being-alive-and-free.blogspot.com/2009/06/censorship-in-china.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Larry Livingstone: Sorry, m-am exprimat aiurea... Era vorba de violenta politiei si recomandarea ministerului de interne... Am corectat!

    RăspundețiȘtergere
  4. In China sunt permanent revolte muncitoresti, dar nu sunt mediatizate. De la Tien-An-Men incoace avem impresia ca pe acolo a fost numai liniste, dar nu e deloc asa. Muncitorii se rascoala periodic impotriva conditiilor de lucru iar provincia musulmana din vest e macinata de mici revolte nationaliste care din cand in cand dau in clocot (parca anul trecut a fost una grava).

    De altfel de revolte chinezesti am avut si noi parte, cand la o fabrica din Bacau muncitoarele chineze l-au atacat pe patron cu furculitele in urma cu 2-3 ani.

    Pur si simplu comunistii chinezi au fost mai destepti decat ai nostri si au inteles ca daca dau paine si circ poporului, isi vor putea pastra puterea bine-mersi. Au abandonat ideologia oficiala leninist-maoista in favoarea mentinerii la putere. In atatea zeci de ani s-a format, ca si la noi, o clica de tineri pui de comunisti care controleaza tot in materie de economie. Citeam undeva ca 95% din intreprinderile private sunt controlate de cineva care e ruda a cuiva sus pus din partidul comunist.

    Uite aici un film interesant din 2003: http://www.youtube.com/watch?v=G48TEhZC3LA. Suna cunoscut?

    Pe de alta parte nu ne putem hazarda in prognoze privitoare la destinul Chinei. Capitalism d-asta cu partid unic nu a mai existat decat rareori in istorie (cazul cel mai notabil - Taiwan) si e greu de stiut care vor fi, de fapt, consecintele unei supraincalziri economice. Cel putin cazul Taiwanului arata ca un regim anti-democratic rezista mai bine socurilor inerente unei economii de piata decat unul democratic. De aceea cred ca toti cei care canta prohodul Chinei s-ar putea sa aiba o surpriza.

    RăspundețiȘtergere
  5. China insider sees revolution brewing: ...the number of recorded incidents of ''mass unrest'' grew from 8709 in 1993 to more than 90,000 in each of the past three years.

    RăspundețiȘtergere
  6. Vine revolutia. Vine peste tot... :-)

    Si sa vezi distractie cand or incepe chinezii sa se desumfle si sa vanda bonduri americane... ;-)

    RăspundețiȘtergere
  7. ...cand vor da drumul chinezii la bondurile americane vom avea avertizare de cod rosu pentru inundatie cu dolari... :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Tipii de la Congressional Research Service au o alta parere...

    Un fragment din raportul CRS catre Congresul american din 8 mai 2006 :

    A number of traditional social factors have impeded the rise of a national protest movement in China. Workers and peasants in China lack organizational linkages not only to each other but also to other social groups that have led protest movements in the past, such as students and intellectuals.
    First, many analysts argue that social activities and organizations in China tend to be “cellular” and localized rather than “horizontal” or involving counterparts elsewhere. For example, workers generally have attempted to resolve their grievances within their own factories and appeal to enterprise managers rather than to workers in other factories. This identification with the enterprise is reinforced by common living areas and dialect and the lack of broader forms of collective identity or solidarity, such as a trade union or church.
    Similarly, rural protests, despite their numbers, have remained largely isolated and scattered with narrow, economic demands, directed at local officials and not the communist regime. Second, according to many analysts, educated and middle class Chinese have largely benefitted from the rising economy, have not been affected by the demonstrations, and have shown little inclination to champion the poor...

    RăspundețiȘtergere
  9. Hasta la victoria siempre!

    RăspundețiȘtergere
  10. >Capitalism d-asta cu partid unic nu a mai existat decat rareori in istorie

    In acea parte de lume nu e chiar asa o raritate modelul. :)

    RăspundețiȘtergere