marți, 16 martie 2010

Alchimistii

În mai multe rânduri am discutat pe acest blog despre suspecta piaţă a aurului. Metalul care ne domină în bună măsură din cauza a ceea ce eu consider a fi un complex istoric, riscă să producă în scurt timp cel mai mare scandal din istorie. Privind retrospectiv nu putem să nu remarcăm că, cel puţin în secolul XX, aurul a fost subiectul unor manipulări masive de preţ operate atât de cei care aveau interese politice cât şi de entităţile aflate în spatele "pieţelor libere" de tranzacţionare a aurului.

Ca şi structură, piaţa aurului(şi a argintului) este dominată de LBMA(London Bullion Market Association), o entitate care grupează marii distribuitori de pe piaţă. Ca şi procent, LBMA tranzacţionează peste 90% din aurul mondial ceea ce-i transformă în campionii acestei pieţe. Din statisticile publicate de LBMA, analistul Adrian Douglas a calculat că zilnic LBMA tranzacţionează o cantitate netă de douăzeci de milioane de uncii, adică aproximativ 25% din producţia mondială anuală de aur(vezi sursa). Cu alte cuvinte, alchimiştii de la Londra au reuşit să găsească modalitatea de a produce aurul din nimic. Evident, un cârcotaş ar putea spune că se ajunge la aceste cantităţi din cauza contractelor care se anulează reciproc şi că, dacă am anula aceste "perechi" de contracte, s-ar ajunge la valori substanţial mai mici. Chiar şi aşa, cantităţile manipulate sunt suspect de mari pentru a putea fi deţinute de membrii LBMA. 

În realitate, lucrurile se pare că stau cu totul diferit faţă de cum sunt percepute de către marea masă. Nu este vorba decât despre un mega sistem fracţional având la bază aurul. Vânzătorii emit hârtii cu acoperire în aur şi stochează o cantitate pe care ei o consideră suficientă pentru a asigura livrarea în cazul unui scenariu negativ. Experienţa ne arată că nicio estimare de acest gen nu are sorţi de izbândă. De asemenea, din raţiuni de optimizare a business-ului, este logic ca vânzătorul să încerce reducerea cheltuielilor. În acest caz, cea mai facilă modalitate de "optimizare" este reducerea cantităţii de aur deţinută şi mărirea cantităţii de hârtii emise. Pentru mulţi, ceea ce spun acum poate suna a delir, dar în realitate chiar aşa stau lucrurile.

Misterul în ceea ce priveşte posibilitatea emiterii de hârtii fără acoperire reală în metal preţios este explicat chiar pe site-ul LBMA, la definiţia pentru unallocated accounts:

This is an account where specific bars are not set aside and the customer has a general entitlement to the metal. It is the most convenient, cheapest and most commonly used method of holding metal.
The units of these accounts are one fine ounce of gold and one ounce of silver based upon a 995 LGD (London Good Delivery) gold bar and a 999 fine LGD silver bar respectively. Transactions may be settled by credits or debits to the account while the balance represents the indebtedness between the two parties.
Credit balances on the account do not entitle the creditor to specific bars of gold or silver, but are backed by the general stock of the bullion dealer with whom the account is held. The client is an unsecured creditor.
Aşa cum a observat şi Adrian Douglas, nu se specifică nicăieri cantitatea de metal pe care vânzătorul trebuie să o deţină, dar, în schimb, se specifică în clar faptul că "the client is an unsecured creditor". Obţinem astfel un framework ideal pentru a construi instrumente pseudo-onorabile din care băieţii isteţi ai pieţelor globale să scoată profituri frumuşele(doar tranzacţiile se fac pe bază de comision). 

Şi pentru că am ajuns la capitolul băieţi deştepţi, a sosit momentul să vedem cine se află de fapt în spatele LBMA. De pe site-ul aceleiaşi onorabile instituţii, aflăm că Market-Making Members sunt:
  • The Bank of Nova Scotia
  • Barklays Bank
  • Deutche Bank
  • Goldman Sachs
  • HSBC USA
  • JP Morgan
  • UBS
  • SG
Prezenţa celor de la Goldman pe lista onorabililor nu mai este, cred, pentru nimeni o surpriză. Oare şi-aici o fi vorba tot despre "lucrarea lui Dumnezeu" pe care meseriaşii lui Lloyd Blankifein o duc la îndeplinire?

21 de comentarii:

  1. la revolucion is a commin', my friend.

    http://gordongekkosblog.blogspot.com/2010/03/its-going-to-implode-buy-physical-gold.html

    RăspundețiȘtergere
  2. In zilele noastre este foarte usor sa fii ''alchimist'', scoti bani de hîrtie de la banca si îi transformi în aur. Nu pierdeti timpul ! Cînd LBMA va exploda, veti avea sau nu veti avea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa merita cine cumpara titluri si alte genuri de hartie igienica. Ala nu e aur, e tzeapa pe fata.

    Nici macar alchimie nu se poate numi, ci e escrocherie pe fata. Mai ceva ca in povestea cu tungstenul unde macar baietii au muncit la turnatorie sa faca un lingou.

    In cazul titlurilor pe aur furtul se face din condei. Aviz amatorilor. Singura asigurare este aurul fizic zilele astea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte interesanta analiza si evidenta escrocheria. Dar cred ca trebuie aduse doua completari. In primul rand legatura cu aurul produs intr-un an nu e foarte relevanta, intrucat nimeni nu spune ca se vinde numai aurul produs anul asta, iar in al doilea rand este evident ca intr-un an un "lingou" se tranzactioneaza de mai multe ori, la fel ca un pachet de actiuni.
    Dupa cum bine stii si cantitatea d epetrol produsa zilnic este depasita de cateva ori de cantitatea de petrol tranzactionata zilnic

    RăspundețiȘtergere
  5. Specializându-mă în piaţa metalelor, am avut pentru câteva luni curiozitatea să fac o comparaţie între analizele de piaţă ale principalilor jucători pe piaţa de "asset management", pentru investiţiile futures la aur. Ca să nu uit, nu de alta, mi-am notat totul conştiincios. Surpriza mare a fost că unii jucători scriau una în analizele destinate publicităţii, alta recomandau clienţilor (ca de obicei, informaţii aflate pe alte surse, dar verificate). Mi-am dat seama că interesele sunt altele, nu cele ale investitorilor. Aşa că am rămas să mă ocup de chestii mai "pământeşti"... Păcat că nu avem în RO publicaţii specializate, sigur şi-ar fi asigurat ceva procese pentru daune morale!

    RăspundețiȘtergere
  6. http://finance.yahoo.com/tech-ticker/marc-faber-don't-expect-another-crash-...-bernanke-won't-allow-it-441135.html?

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut Dan,

    felicitari pentru blog, il urmaresc de mult !
    Am citeva intrebari:
    - ce parere ai despre investitia in argint (fizic) in acest moment ?
    - crezi ca in cazul exploziei pretului la aur fizic, raportul intre pretul aurului si argintului va creste, sau acest lucru va trage si pretul argintului in sus ?
    - in Romania poti cumpara legal aur fizic (coins, bullions, nu ma refer la bijuterii) ? Mai e valabila legea cu 'cocoseii' ?
    - crezi ca o crestere a pretului aurului in conditiile in care acesta este oricum ridicat este justificata economic sau doar se pregateste urmatorul bubble, de data asta al aurului ?

    RăspundețiȘtergere
  8. Asa raducule, mai rasuceste si tu cutitul in rana... :)

    Dane, promit ca nu-i mana mea aici, verifica ip-urile daca vrei. Poti sa-i raspunzi omului, desi sunt sigur ca n-o vei face.

    RăspundețiȘtergere
  9. à raducu
    Spre deosebire de banii de hîrtie care se pot fabrica în cantitati infinite, aurul este cantitativ limitat. Toata productia mondiala din toate timpurile este disponibila si nimic nu s-apierdut de-a lungul istoriei, caci aurul este indestructibil. Cantitate de aur cunoscuta, care prin extractie anuala din subsol creste aprox în acelasi ritm cu populatia globului (+,- 1,7% pe an) este azi estimata la aprox 4 miliarde de uncii, altfel spus daca fiecare om de pe planeta ar vrea sa posede o uncie, nu ar fi suficient pt toata lumea.
    Aceste cîteva caracteristici fac din aur moneda ideala. In contextul actual cred ca min 30% din portofoliu în aur fizic (bulion coins) este o decizie înteleapta.

    RăspundețiȘtergere
  10. @raducu

    http://www.businessday.co.za/articles/Content.aspx?id=103724

    RăspundețiȘtergere
  11. relativ la argint. la sfirsit se abereaza un pic. sau nu? muahahahaha

    http://www.youtube.com/watch?v=OAGVlLuFEoQ

    RăspundețiȘtergere
  12. ... evident intermediarii castiga cel mai bine din goana... dupa prostii. Gogorita finala va fi plasarea in bratele prostanilor a aurului fizic la pret... de pret.

    RăspundețiȘtergere
  13. Interesant cum scapa un aspet important. Baietii aia care vind aur (Golden sacks) au imprumutat aur de la diverse banci nationale cu dobanzi foarte mici, ca sa aiba si acea mica fractiune necesara in aur fizic pentru matrapazlicurile lor.
    Asta se stie.
    Ce ma ingrijoreaza pe mine e ca acum vreo 6-7 ani s-a spus ca o mare parte din aurul BNR e depus la banci in strainatate. De atunci nu s-a mai auzit nimic daca el exista fizic in subsolul BNR sau e doar pe hirtie.
    Cind o plesni buboiul, credeti ca bancile alea nationale care au imprumutat pe baietii destepti vor mai vedea ceva inapoi? Mi-e teama ca nu.
    Intrebarea ramine: cit aur fizic exista acum in BNR?

    RăspundețiȘtergere
  14. Raducu: Personal prefer argintul din cauza ca, spre deosebire de aur, are si o alta utilitate in afara de zdranganele. In ceea ce priveste investitia in oricare din ele ma abtin(poate ca gresesc, dar imi asum greseala). Iar cand ma abtin ma gandesc la un celebru milionar(pe vremea aceea nu prea existau miliardari) care a topit in beciul propriei case cateva tone de argint(si pe vremea aceea oamenii se fereau de inflatie). N-a facut mare branza. Doar si-a asigurat o oarecare celebritate.
    In ceea ce priveste legalitatea detinerilor de aur, din cate stiu eu, nu mai sunt probleme. Poti sa-ti faci si casa din aur...

    RăspundețiȘtergere
  15. Un proverb spune sa nu iti pui toate ouale intr-un singur cos. Cred ca este bine sa diversifici si sa investesti intr-o paleta larga: imobiliare, depozite la termen, bursa si aur. Nu cred ca e diferenta foarte mare intre bani si titluri de aur. Banii sint bucati de hirtie care au valoare atit timp cit exista incredere in ei.

    RăspundețiȘtergere
  16. Nova Scotia spuneai? cred ca aurul tarii e de mult transfomat in hirtiute... Ia vedeti unde e jumatate din aurul BNR:
    61 tone...

    RăspundețiȘtergere
  17. @Dan
    Multumesc pentru raspuns, sic Flavian :)).
    Am tot auzit in ultima vreme diversi propovaduitori destul de agresivi ai ideii ca "argintul e noul aur" si eram curios sa aflu o parere echilibrata. Inteleg ca preferi argintul pt utilitate. Problema este ca, fiind un metal industrial, intr-o situatie de recesiune economica cererea de argint ar trebui sa scada, deci si pretul... si atunci nu mai are rost sa te refugiezi in argint. Pina acum imi pare ca au cistigat mai mult intermediarii, vorba lui AristotelCostel.
    @tarabostes
    Nostim articolul, suna foarte cunoscut, citi dintre noi nu am vindut ceva exact inainte sa-i creasca pretul ?
    @Claudiu
    Daca si Kiosaki a ajuns sa faca reclama la investitia in argint...

    RăspundețiȘtergere
  18. @AristotelCostel
    Nu acela e finalul. Finalul e cind statul confisca aurul. Dupa care se reia de la inceput...
    @Dan
    Am mai cugetat un pic... cererea industriala poate sa scada dar lacomia nu scade niciodata... deci aur :)

    RăspundețiȘtergere
  19. raducule, mai bine imi ziceai mersi de ajutor, desi n-am facut-o pentru tine si mare lucru n-ai aflat... ;-)

    RăspundețiȘtergere
  20. Cele mai mari bule de acum sunt bursele si fiat money. Cand acestea se vor sparge, prima o va umfla pe a doua, pentru a face poc mai puternic la final. Deflatie urmata de hiperinflatie in termeni familiari.

    De fapt hartie igienica se cheama. Pentru cei care nu pricep, sa mearga la baie si sa vada cam cate role pot face din dolarii pe care ii au la saltea. Iar apoi sa calculeze cam cate baxuri de hartie sunt echivalente cu un sac de faina.

    Pentru cine n-are hartiile la saltea, ghinion. Dupa ce bancile fac poc, banii de acolo vor ramane... virtuali. Metalele pretioase, hrana, combustibilii si alte bunuri tangibile vor ramane in continuare... tangibile... :-)

    RăspundețiȘtergere
  21. Cred că din articol se poate vedea ce uşor ar putea fi fentate - la o adică - cerinţele şi reglementările unui sistem ce ar presupune doar "monede/valute private cu acoperire în aur" ... :)

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)