The broken BRIC

Dacă anul trecut spectrul crizei a fost  realmente călcat în picioare de câteva membre ale BRIC, anul acesta pare unul în care foştii performeri vor fi încercaţi din greu. Şi nu numai economic. Politica rudimentară practicată de ţările respective pare a atârna ca o piatră de moară în lupta regimurilor totalitare sau semi-totalitare cu criza. 

China este ţara care efectiv a spulberat anul trecut toate previziunile negative. Creşterea economică a fost una conformă cu planificarea oficială, permițând astfel un parcurs politic lin şi fără griji. Acolo lucrurile sunt simple: cât timp asiguri joburi pentru fluxul imens de proaspăt intraţi pe piaţa muncii totul e OK. În caz contrar, apele ar deveni ceva mai tulburi solicitând imaginaţia şi forţa Partidului Comunist Chinez. Secretul creşterilor înregistrate anul trecut de chinezi a stat în creditele acordate cu largheţe de bănci. Acestea au ajuns atât în investiţii cât şi în consum(creditele de nevoi personale au fost oficial încurajate). Cu toate că s-a încercat controlul strict al sumelor împrumutate, se pare că robinetul de bani a inundat destul de bine piaţa, atât timp cât preţul imobiliarelor în unele zone a luat-o razna. Stoparea acestei tendinţe s-a făcut brusc: la recomandarea oficialităţilor aplicaţiile de credit au fost setate pe refuz generalizat. Astfel se urmăreşte o stabilizare a situaţiei, însă marea provocare a acestui an va fi tot creşterea economică. Creştere care, dacă nu va veni poate conduce la complicarea situaţiei politice. Şi, pentru a înţelege mai bine la ce fel de probleme mă refer vă voi spune o poveste destul de puţin mediatizată.

Un fermier din regiunea Xiashuixi, sătul de abuzurile pe care trebuia să le suporte din partea secretarul de partid a tocmit cu aproximativ 150 de dolari un tanar de 19 ani pentru asasinarea oficialului. Tânărul, pe numele său Zhang Xuping, l-a înjunghiat mortal pe secretarul de partid. A urmat arestarea sa şi condamnarea la moarte. Numai că lucrurile s-au complicat teribil: peste 20 000 de oameni din regiunea respectivă au depus o petiţie comună cerând eliberarea tânărului. Mai mult, Zhang este văzut ca un fel de eliberator de către locuitorii zonei, căpătând o aură aproape legendară. Gravitatea acestei situaţii este una extremă.(pentru a câştiga timp, procesul a fost amânat pentru luna noiembrie în speranţa că localnicii vor mai uita de abuzurile  făcute de victimă). Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă pe vremea lui Ceauşescu o masă compactă de oameni ar fi depus mărturie în favoarea unui ucigaş al unui prim-secretar. Desigur, putem spune că, raportându-ne la populaţia Chinei, avem de-a face cu o întâmplare marginală. Ţinând însă cont de faptul că avem de-a face cu un regim comunist n-aş paria că restul secretarilor de partid sunt nişte îngeraşi, iar cel pe care vi l-am prezentat doar o excepţie. Mai degrabă lucrurile stau total invers, amplificate fiind şi de semi economia de piaţă care a introdus tentaţii diverse în  societate.

Ceea ce am vrut să demonstrez cu această ştire a fost că tensiunea socială dă semnale clare în ţară. Abuzurile partidului unic(în majoritatea cazurilor generate de corupţie) au creeat o stare de tensiune latentă, gata oricând să explodeze. În aceste condiţii, scăderea nivelului de trai poate fi scânteia declanşatoare de revolte, fenomene care nu sunt luate în calcul de nimeni. Întrebarea esenţială care se pune acum este legată de tactica pe care urmează să o aplice executivul chinez pentru asigurarea creşterii economice din acest an. Creditarea nu mai poate fi o soluţie. Aprecierea monedei, atât de aşteptată de partenerii comerciali, este o armă perversă: în prima fază ar acţiona benefic întrucât ar creşte puterea de cumpărare, stimulând consumul. Dar, în momentul imediat următor, binefacerile i-ar fi ştirbite(dacă nu chiar anulate) de scăderea competitivităţii. De asemenea, un regim totalitar ştie foarte bine că o îmbunătăţire prea mare a nivelului de trai se poate transorma în duşmanul său. Acesta este şi motivul pentru care avem de-a face cu paradoxul ţară bogată - popor sărac.

În Rusia tensiunile sociale au atins o cotă alarmantă. Regimul dictatorial al lui Putin(atât de admirat de unii) pare a trece printr-un moment critic. Creşterea şomajului, care a depăşit 9%, pune o presiune puternică asupra guvernanţilor. Un alt fenomen îngrijorător(cauzat de primul) este cel al creşterii violenţei. poliției față de populație. Ministerul de interne pare depăşit de situaţie din moment ce încurajează populaţia să-şi asigure apărarea(auto-apărarea) prin orice mijloace. 

Cu toate că oficial a fost decretată ieşirea din recesiune, Rusia este într-una din cele mai proaste perioade a sa. Veştile pozitive servite de putere nu fac nimic pentru a atenua suferinţele celor aproximativ 8 milioane de şomeri. Singurul domeniu care funcţionează acolo este exportul de materii prime. Cu toate că au resurse imense, ruşii nu au reuşit să evolueze deloc, transformându-se pe zi ce trece într-o ruină poleită a fostului Imperiu. Şi cum prognozele dau ca sigură atingerea nivelului de 12 milioane de şomeri până la jumătatea acestui an, se pare că provocările dictatorului de la Răsărit sunt majore.

Deocamdată v-am prezentat două situaţii limită din "grupa autoritaristă" a BRIC. Ceea ce am vrut să subliniez a fost faptul că, pentru acest an, cele două puteri vor avea de făcut faţă atât problemelor economice cât şi celor politice. Dacă în statele democratice problemele politice pot fi rezolvate printr-o cădere de guvern, alegeri anticipate sau de un switch la guvernare, în regimurile autoritare aşa ceva e de neconceput. Rămâne să vedem dacă şi anul acesta stăpânii respectivelor zone vor găsi formula magică de depăşire a problemelor.