vineri, 19 martie 2010

Dezechilibre europene și implicații românești

Recenta câcâire a oficialilor europeni în ceea ce priveşte ajutorarea Greciei nu face altceva decât să scoată în evidenţă gravele deficienţe de funcţionare a Uniunii. Nu este destul să te proclami european, să ai discurs impecabil şi să pozezi în marele arhitect al construcţiei europene. Mai trebuie să şi demonstrezi că înţelegi ce anume înseamnă Uniunea Europeană şi, mai ales, trebuie să dai dovadă de solidaritate.

Eşecul în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor Greciei se datorează unei politici duplicitare practicată de conducătorii celor mai influente state europene, în frunte cu Germania. Desigur, nemţii sunt considerați de mulţi ca un exemplu de corectitudine, iar faptul că sunt obligaţi să participe la acţiunea de ajutorare este perceput aproape ca un abuz. Este evident o opinie a celor mai superficiali observatori, incapabili să înţeleagă bucătăria internă europeană.

O simplă lecturare a statisticilor i-ar aduce pe aceștia cu picioarele pe pământ deoarece vor constanta cum unul dintre principalii creatori de dezechilibre din UE este chiar nedreptățita Germanie. Aşa cum am afirmat de multe ori, creşterea Germaniei bazată pe exporturi a ajuns să sufoce efectiv unele state din UE. Puţini ştiu că doar 1/3 din exporturile nemţeşti au destinaţii din afara UE, în timp ce 2/3 merg în interiorul UE. Acestă cantitate uriaşă de mărfuri germane beneficiază din plin de lipsa taxelor vamale şi adânceşte deficitul comercial al unor state lipsite de apărare. Privind din acest punct de vedere, putem spune că Germania este un fel de Chină a Europei, iar mare parte din creşterea sa fabuloasă este de fapt subvenţionată de cele mai sărace state.

În aceste condiţii, lipsa de solidaritate în ceea ce priveşte problemele din Grecia este de-a dreptul toxică pentru viitorul Uniunii. Trebuie înţeles că politica de austeritate îmbrăţişată(de fapt impusă) de guvernul grec nu este panaceul care va scoate ţara din impas. Este necesară, dar nu şi suficientă. Grecia trebuie ajutată financiar, iar dacă europenii nu sunt capabili să ofere acest ajutor nu înţeleg care mai este rolul UE.

Probabil că, dacă n-ar fi existat, problemele Greciei ar fi trebuit inventate pentru a înţelege cu adevărat cum funcţionează acum UE. Pentru noi acesta este un semnal de alarmă care ar trebui să le deschidă mintea corifeilor adoptării euro cu orice preţ. Chiar dacă unii s-au înfierbântat din nou şi ne predau lecţia creşterii economice prin consum, cred că nu ar trebui să cădem în capcana adoptării premature a monedei unice. Acum ar trebui să conştieentizăm un lucru cât se poate de simplu: datoriile pe care le-am acumulat până în prezent reprezintă costul intrării noastre premature în UE. Nu este un secret pentru nimeni că România a intrat total nepregătită în spaţiul unic, dar atunci era vorba de o decizie mai mult politică, iar costurile plătite cred că îşi pot găsi justificare în avantajele pe care le avem din punct de vedere al stabilităţii şi al apartenenţei la, probabil, cea mai puternică economie mondială. În ceea ce priveşte trecerea la euro, nu cred că trebuie să ne grăbim. Altfel, costurile pe care va trebui să le plătim ceva mai târziu vor fi uriașe. Personal cred că e bine să nu ne jucăm cu focul, chiar dacă pentru unii acest joc reprezintă încununarea carierei lor profesionale.

23 de comentarii:

  1. Na vezi ca mai avem si multe puncte de vedere comune. Articolul asta e chiar reusit.

    Atat in ce priveste politica de export nemteasca si transformarea multor tari europene in piete de desfacere. Cat si in privinta viselor pe care le au unii cu privire la adoptarea Euro.

    RăspundețiȘtergere
  2. Perfect de acord. Dovedesti ca extinderea UE a fost in fapt o constituire a Lebensraumului german (si austriac, tot un drac) in est. Forta de munca, resurse ieftine, active ieftine, inapoiere, lipsa de productivitate asta caracteriza Europa de Est. Si o dorinta imensa de a-si parasi conditia, de a evada ideologic si geografic din lagar. Germania si-a tras partea leului din extinderea UE si au inteles ca nu mai au nevoie de panzere pentru a stapani Europa, doar de o foarte buna organizare, lucru in care exceleaza.

    RăspundețiȘtergere
  3. Articolul asta e ... complet aberant.

    Deci de vina pentru dezastrul din Grecia e faptul ca economia germana e foarte productiva, si nu faptul ca grecii sunt niste lenesi care traiesc pe imprumut.

    Si nu numai atata, dar insasi comertul liber un dezastru, daca stau sa duc ideile acestui articol la consecinta lor logica. Mda.

    RăspundețiȘtergere
  4. Articolul nu e aberant, poate putin partinitor, insa e doar un punct de vedere impartasit de englezi mai ales, care are succes putin si in germania.
    Se pot identifica 2 "trenduri", unul pro si celalalt contra a ceea ce bine descrie articolul: exporturile prea mari ale germaniei. Depinde ce presa citesti.
    Pe de alta parte, altii si-au distrus economia, transformand-o in una bazata pe servicii si "razand" de nemti ce fraieri is ca ei muncesc. Astora le-ar conveni ca nemtii sa nu mai "munceasca" asa mult, ca sa poata si ei recastiga o parte din piata. Concluzia mea e ca e cu doua taisuri.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ daniel i

    Nu e aberant deloc, daca ai fi avut contact cu mediul de afaceri occidental ai fi stiut ca nici acolo nu lucreaza genii si incompetenta este la fel de prezenta ca in Romania.
    Grecii au riscat acolo unde altii nu au facut-o, multe companii occidentale au intrat in Romania dupa ce grecii le-au deschis drumul. Din pacate pentru ei au intrat cam tarziu. Si sunt frustrati.
    Germania s-a dovedit la fel ca acum 50 de ani, ia contact cu o companie germana si ai sa vezi cum sunt priviti ceilalti. Pentru ei suntem tot oameni de mana a doua. E valabil si pentru englezi si francezi. Obiceiurile capatate ca imperii dispar greu.
    Singura observatie e ca englezii inca au onoare, ceilalti vad doar banii si sunt departe de ce vor sa para. Eu apreciez grecii si turcii pentru curajul si sinceritatea lor, ei nu isi ascund goana dupa profit dupa imagini false cum fac companiile germane.

    Devine clar ce inseamna UE, cand a fost bine s-au infruptat toti, majoritatea companiilor vestice vand in est prin companii grecesti.
    Acum ii lasa balta. Incep sa ma intreb daca ai nostri din incompetenta nu au accesat fondurile europene sau pur si simplu aceste fonduri nu exista.

    RăspundețiȘtergere
  6. Fondurile exista, guvernanti nostri sunt extrem de incompetenti. Functionarii lor promovati pe pila nu vor sa puna osul la munca sa aprobe proiectele fara spaga iar spaga nu dai decat aia cu proiecte care sunt pline de dude si pica la o reverificare ulterioara. Avand in vedere ca nu putem sa absorbim banii europeni sa ne construim o economie competetitiva nu avem ce sa cautam in uniune dar na... clica care a cumparat ieftin activele in anii 90 trebuia sa isi descarce stocul la preturi vestice si ce moment mai bun decat intarea in EU?

    RăspundețiȘtergere
  7. Mda..nemtii stiu atit de bine sa se plinga. Cum nu le convine ceva mic de tot se pling. Tot timpul ai un 'frecus' cu ei.
    Nu am stiut pina acum ce politica a avut Germania si cum functioneaza economia lor. I-am cunoscut pe nemti la nivel profesional(ne-lucrind in domeniul comertului).
    E pacat ca tarile sarace sustin atit de mult economia Germaniei in detrimentul proprilor economii. Oare o sa se puna vreodata lucrurile in ordine? Din tot ce citesc am senzatia ca absolut totul e un haos si parca ne indreptam spre un hau.

    RăspundețiȘtergere
  8. Slabut rau. Voi toti uitati un lucru - omul nu e doar producator, ci si CONSUMATOR.

    Din postura de producator, evident ca mi-as dori sa n-am concurenta.

    Din postura de consumator, tare imi doresc accesul la bunuri de calitate (precum alea care vin din Germania).

    Si ceva imi zice mie ca daca as mentiona conceptul de "avantaj comparativ", v-ati uita confuzi la mine.

    RăspundețiȘtergere
  9. Daniel I: Ca sa intelegi mai bine cum stau lucrurile iti voi explica pe intelesul tau. E ca si cum ai fi cu Monica Belluci pe o insula pustie si ea ti-ar taxa fiecare partida de sex cu 10 000 EUR fara sa-ti ceara banii imediat. Iti garantez eu ca dupa ce ar veni "providentialii" salvatori diferenta dintre tine si Grecia ar fi doar de marime a datoriei. Si nu stiu a cui va fi mai mare... De asemenea, cred ca se vor gasi destui opinenti pe margine care sa-ti spuna sfatos ca e numai vina ta deoarece ai fi avut si alte alternative, dar ai preferat "avantajul competitiv".
    Lasand gluma la o parte, iti recomand sa studiezi evolutia exporturilor nemtesti din '90 si pana in prezent. Daca intelegi la ce ma refer inseamna doar ca ai fost superficial, iar asta se poate ierta. Daca nu, te iert oricum pentru ca nu are sens sa fiu suparat pe tine. :-))

    RăspundețiȘtergere
  10. 1. Insultele sunt ieftine, argumentatia costa. Probabil de aia am primit din unele si nu celelalte.

    2. Ce anume e de urmarit la exporturile Germaniei ? Volumul, structura, destinatia lor ?

    3. Eu tot n-am inteles (sincer) cu ce e vina Germaniei, pentru ca absolut nicaieri nu este explicat.

    Deci care e problema ? Ca Germania exporta deflatie, in timp ce tari precum Grecia sau Spania ar avea nevoie de inflatie pentru a-si mentine competitivitatea ? Pot fi de acord cu asta, dar nu vad cu ce e vina germanilor.

    Ca uniunea monetara (asa cum functioneaza in acest moment) e o himera, pentru nu poate functiona cata vreme fiecare stat component duce politici economice si/sau fiscale diferite ? Se poate, dar iarasi - cu ce e vina germanilor ?

    Si de curiozitate personala, care ar fi alternativa la comertul liber ? Autarhia ?

    RăspundețiȘtergere
  11. Daniel I: Raspunsuri:
    1. Da, asa e!
    2. Tot.
    3. Nu e vina mea ca n-ai inteles.Nu am facut vorbire despre comertul liber, ci despre comertul egoist.
    Exemplu: Bucurestiul este Germania Romaniei. Dupa logica ta, ar trebui ca Bucurestiul sa-i lase pe cei din zonele sarace ale tarii sa moara de foame pt. ca "äia sunt lenesi si produc numai datorii". Asa e? Daca da, treci la loc! Nota 2. :-))
    Pentru extinderea povestii la nivelul UE, poti citi comentariul lui asybaris sau poti reciti articolul meu cel slab pana-l intelegi. :-))

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu personal nu pot intelege conceptul de "comert egoist".

    Orice activitate economica e egoista, in sensul ca fiecare agent economic isi urmareste propriul interes si actioneaza in consecinta.

    In plus, nu mi-e clar cum Bucurestiul poate "lasa pe cineva sa moara de foame".
    Singurul scenariu pe care il concep e ca la Bucuresti se elaboreaza anumite legislatii economice care avantajeaza numai capitala si dezavantajeaza pe altcineva.

    Asta e ideea, ca regulile jocului in UE sunt gandite sa-i avantajeze pe germani ?
    Foarte posibil, dar cum ? Sau de fapt insasi plusul de productivitate al Germaniei e "egoist" ?

    RăspundețiȘtergere
  13. Daniel I: Presimt ca intindem prea mult discutia asta si chiar n-am chef. Daca intelegi bine, daca nu ramai cu dilema. ;-)
    Ideea e urmatoarea: pana la constituirea UE, producatorul german platea taxe vamale, iar in acest fel tarila mai sarace isi protejau productia interna sau luau o taxa pentru ceva ce nu produceau(poti sa-i spui taxa pe consum daca vrei). Dupa aderare au disparut taxele vamale, iar singura protectie a fost cursul valutar.
    Crearea EMU a desfiintat si aceasta ultima posibilitate de protectie, iar cei dezvoltati au invadat efectiv piata cu produse mai ieftine. Aderarea unor tari total nepregatite nu a facut altceva decat sa le transforme in importatori neti(este si cazul nostru). Vina nemtilor(si a Francezilor s.a.m.d.) consta in faptul ca au inchis ochii atunci cand grecii falsificau statisticile pentru a putea adera. Si au inchis ochii pentru ca primeau practic gratis o piata de desfacere. Marea parte a datoriilor Greciei provin din acest consumism obligatoriu(exemplul cu Monica nu e chiar atat de ieftin pe cat ai afirmat).
    Cam asta e, in mare, ideea. Daca am fost explicit e OK, daca nu n-o sa mai revin.

    RăspundețiȘtergere
  14. Grecii au crezut ca trecerea la Euro aduce lapte si miere. Si a adus, pentru o perioada. Romania ar trebuie sa traga concluziile de rigoare din criza Greciei. E practic un "trade-off" intre dezv. pe termen lung si beneficii pe termen scurt.

    Baietii destepti (Cehia, Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca, etc) o duc foarte bine cu Germania practic in coasta lor. Contra-exemplul e Slovenia, care a trecut la Euro si o duce bine.

    Intrebarea mea catre Dan: daca nu aparea aceasta criza, exista o "problema a Greciei" ?

    RăspundețiȘtergere
  15. Alina: Da. Si nu obligatoriu o problema a Greciei. Intrebarea nu era "daca" ci "cand se va intampla".
    Cu Slovenia e altceva. Au doar 2 mil de locuitori si 56 mld $ PIB. Cu toate acestea, nu as spune ca o duc grozav (9% somaj, crestere economica de -6% etc.).

    RăspundețiȘtergere
  16. Adica M Schumacher e vinovat pt ca e cel mai bun si cîstiga tot timpul, deci singura solutie e sa-l scoatem din campionat sa-si iasa din mîna si sa mai cîstige si altii.
    Pt cei care sunt sinceri si care au fost prin germania cred ca este vizibil ca sunt un popor harnic, modest, corect, disciplinat, instruit, tehnic, etc.
    In ultimul secol au rambursat datorii de razboi excesive fabricate din creion tuturor actuelelor tari dezvoltate în faliment si foste puteri coloniale. Ce am putea spune mai mult de atît? Pt nemti cred ca o buna solutie ar fi iesirea unilaterala din UE si întoarcerea la DM. în acest caz, voi ati pastra economiile voastre în DM sau EUR ?

    RăspundețiȘtergere
  17. Am inteles. Pai daca e sa o luam asa, cate din tarile care au aderat in 1999 la zona euro au respectat in totalitate conditiile initial convenite (datorie publica sub 60%, deficit bugetar sub 3%) ? Aproape nici una.

    Euro e clar (cel putin in forma lui actuala) o creatie politica, si faptul ca tari mai putin competitive (gen Grecia, Spania) au de suferit intr-o uniune monetara cu o economie puternica am zis si eu (dar probabil superioritatea ta intelectuala nu ti-a permis sa citesti).

    Chestia care ma deranjeaza e urmatoarea - de ce ar fi contribuabilul german (sau roman, sau francez, sau de oriunde ar fi) obligat moral sa achite nota de plata pt guvernul incapabil si corupt al Greciei ?

    RăspundețiȘtergere
  18. horatiu: Daca Germania s-ar intoarce la DM, 2/3 din exporturile ei ar deveni mult mai putin competitive. Tu chiar crezi ca ei au sustinut conceptul european din prostie? Nu, asta le-a permis sa se dezvolte. In mod normal din aceasta constructie trebuie sa castige toata lumea, nu unii sa castige iar altii sa piarda.
    Ca sa intelegi ca suntem pe aceeasi lungime de unda, revin la ceea ce ai spus tu despre nemti, anume ca sunt un popor "harnic, modest" etc. Este la fel si in China(cu diferentele de rigoare). Eu sustin sa mai eliminam din modestie si sa le dam posibilitatea sa consume mai mult din productia interna. Despre asta e vorba!
    Daniel I:Din pacate trebuie sa plateasca atat contribuabilul german cat si cel roman, bulgar s.a.m.d. Greseala ta e ca reduci totul la nivel national(aici e egoismul de care vorbeam), in timp ce UE e o entitate supranationala care, usor, usor, trebuie sa ajunga sa functioneze ca un stat, nu ca o caruta trasa in 10 directii de 100 de magari vocali, fiecare stiind "cel mai bine" care e directia buna.

    In alta ordine de idei, nu trebuie sa te superi ca te-am luat putin peste picior. Am reactionat si eu pentru ca prea-i faceai prosti pe toti cei care comentasera inaintea ta. Asa ca, daca-ti schimbi putin atitudinea, probabil ca vom ramane prieteni. :-))

    RăspundețiȘtergere
  19. >Pt cei care sunt sinceri si care au fost prin germania cred ca este vizibil ca sunt un popor harnic, modest, corect, disciplinat, instruit, tehnic, etc.

    Hmmm ... asta e valabil la modul general dacă te uiţi la generaţia care bate către 40 de ani şi peste ( adică taman ăia care au probleme cu menţinerea în câmpul muncii într-o economie cu o piaţă a muncii rigidă ca cea a Germaniei ) - deja la cei se sub ... Dumnezeu cu mila ... :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Pai tocmai aia e, eu nu sunt de acord cu "proiectul european".

    Piata comuna, comert liber, libera circulatie a fortei de munca si a persoanelor ? Excelent !

    O uniunea politica avand in frunte "mandarinii" bruxellezi ? Nu vad de ce ar fi o idee asa buna.

    Sa nu fiu inteles gresit, nu gandesc deloc in termeni "nationali". Opinia mea e ca statul-natiune e o entitate politica perimata, i-a trecut utilitatea. Dar dizolvarea ei trebuie sa se petreaca de la sine, sub influenta pietei libere si a migratiei fortei de munca.

    Desnationalizarea fortata (adica ce vor unii "pro-europeni") nu face decat sa provoace o reactie contrara si in sens opus - si de aceea o consider complet contra-productiva.

    Plus ca modul in care UE intelege sa isi aroge tot mai multe din atributele rezervate traditional guvernelor nationale delegitimizeaza complet "proiectul".

    Cum poti sustine cu onestitate ca reprezinti "vointa poporului" cata vreme functionezi in vigoarea unor tratate trecute pe ascuns prin parlamente (sau a unor referendumuri repetate pana a "iesit" rezultatul dorit) ?

    RăspundețiȘtergere
  21. Permite-mi sa te contrazic si eu.
    Lumea, constienta de puterea USA, ca si organism unit a constientizat la un moment dat ca decalajul se adanceste, ca si state nationale au o capacitate limitata de a se tine de acesta si au hotarat o uniune.
    Daca nu se realiza uniunea monetara, statele prin mecanismele de schimb a valutelor proprii s-ar fi complacut in grade diferite de competitivitate si pe ansamblu nu ar fi putut mentine ritmul.
    La urma urmei ca sa inveti sa inoti, trebuie sa te arunce cineva in apa. Dupa ce inghiti cateva guri zdravene de apa, te uiti cum fac cei din jur de se mentin la suprafata. Daca esti destept, dupa un timp poti inota alaturi de profesionisti, daca nu (cazul Greciei) cand ai obosit strigi dupa salvamar.
    UE a cheltuit o groaza de bani (mare parte din contributia Germaniei si Frantei) pentru cresterea competitivitatii statelor membre, daca acestea au cheltuit banii pe salarii in aparatul de stat, nu e vina Germaniei.
    duduS

    RăspundețiȘtergere
  22. >Si au inchis ochii pentru ca primeau practic gratis o piata de desfacere.

    Şi simultan au făcut pe dracu' în patru pentru a-şi proteja cît mai bine piaţa internă, mai ales în domeniul forţei de muncă. ;)

    RăspundețiȘtergere
  23. Anonim - e mai greu sa ramai la suprafata in timp ce inotatorii cu experienta te imping la fund pentru a se ridica ei mai sus.

    MIA are dreptate aici, libertatea ca si concept a UE este frumoasa si nimeni nu contesta asta. Problema e ca aceasta libertate nu se aplica la toate nivelele.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)