Conventia Pacificului

SUA se află într-o situație destul de delicată. Cu trilioane injectate într-o economie care refuză să se miște, cu tot felul de inițiative dubioase menite a petici ceea ce se mai poate petici, dinamica Americă arată, pe zi ce trece, tot mai șifonată. Dacă am analiza superficial am putea spune că avem de-a face cu un imperiu aflat la apus în care plictisul și banalitatea au înlocuit vivacitatea de altă dată.

Spre deosebire de marile puteri ale trecutului, SUA își dorește să fie un fel de putere perpetuă a post istoriei, o forță care învață din greșelile trecute pentru a se auto-regla în timp util. Ce-i drept, până la actuala criză, americanii au jucat impecabil cartea auto-corecției fiind, de fiecare dată, cu mult înaintea tuturor. De fiecare dată SUA a fost liderul capabil să tragă o lume în spate, chiar dacă aceasta a presupus politici neortodoxe și chiar asasinate rituale. Întrebarea firească pe care ne-o putem pune acum este dacă liderul absolut al planetei mai are puterea să se reinventeze, să-şi regăsească forța de altădată. Privind la ceea ce s-a petrecut până acum am putea cu ușurință să spunem că răspunsul este nu.

Dacă însă mutăm obiectivul către rivalii SUA, vom observa că lucrurile nu stau deloc grozav. Credeți că dinamitata Europă ar putea prelua conducerea? Dezastrele provocate de propriile slăbiciuni, neîncrederi și incompetențe au aruncat bătrânul continent într-o zonă a nisipurilor mișcătoare, undeva în anticamera dezastrului. Privind obiectiv, putem lesne să ne dăm seama că Europa e mai mult o fantomă a ceea ce au fost odată țările care o compun. Însă nu incertitudinea sau reglementările insuficiente sunt elementele care țin continentul departe de idealul său istoric, ci lipsa coloanei vertebrale, obișnuința de a primi mișcările în plic de la fratele mai mare de peste Ocean. Nici îndepărtata Chină nu pare pregătită pentru a prelua frâiele planetei. Cel puțin acum, China prezintă semnele copilului care  crește prea repede: este impresionantă, dar are numeroase dezechilibre interne. Nu este în pericol de cădere bruscă deoarece a știut să-și facă din timp provizia de vitamine, dar are nevoie de consolidare pentru a putea relua asaltul. Alte puteri sunt extrem de departe de prima poziție și e greu de crezut că vor putea vreodată să facă pasul decisiv.

Să fie acestea semnele intrării în penurie a planetei? Atunci când liderului prezent i se prezice moartea și nu există nimeni care să-i ia locul, lucrurile pot avea un deznodământ prost. Dar, totuși, cine a zis că America moare? Așa cum spuneam, SUA a avut întotdeauna puterea de a se auto-inventa. Cine crede că cei aflați în spatele puterii americane stau să privească la țara care cade inevitabil în prăpastie se înșală amarnic. În mediile politice americane e cât se poate de clar că trebuie găsită o cale de ieșire din labirintul incertitudinilor. Cum Europa e măcinată intern și China poate fi viitorul dușman într-un sângeros război comercial, SUA trebuie să găsească o soluție de ieșire. În aceste condiții, Obama tocmai a finalizat unul dintre cele mai bune contracte comerciale pentru SUA. Trans-Pacific Partnership promite să revoluționeze comerțul deschizând, pentru moment, piețele a nouă țări: SUA, Australia, Brunei, Chile, Malaezia, Noua Zeelandă, Peru, Singapore și Vietnam. Pe scurt, cele nouă țări vor micșora taxele vamale pentru produsele provenite din țările membre ale convenției, punând împreună bazele unei gigantice piețe de schimb. În timp ce SUA urmărește creșterea competitivității produselor sale pe aceste piețe prin transparentizarea politicilor economice și a conduitei companiilor deținute de statele membre, celelalte țări pot beneficia de acces facil pe piața americană și, în același timp, speră la eliminarea unor bariere protecțiste americane. Parteneriatul rămâne deschis și altor state, SUA targetând în prezent Canada, Indonezia, Japonia și Mexicul. După cum se poate observa asistăm la înființarea unei piețe extrem de dinamice care poate împinge puternic în sus atât economia americană cât și pe cea a membrilor. Practic, putem spune că avem de-a face cu un fel de piață unică în care fiecare își vede de finanțele proprii, iar riscurile asociate unei țări nu se propagă în toată zona. Putem spune că americanii au învățat la perfecție lecția europeană și evită implicarea țării în scenarii cu grad ridicat de incertitudine.

Dacă vi se pare că avem de-a face cu unul dintre multele tratate comerciale ale SUA, vă înșelați. America exportă în zona Pacificului mult mai mult decât în Europa. În aceste condiții dezvoltarea unei piețe care oricum are un trend pozitiv nu este altceva decât punerea în aplicare a unei politici solide de creștere. Mai mult, întărirea cooperării cu ţările targetate poate impulsiona puternic relaţiile politice, îndepărtând oarecum economiile asiatice de China. Pentru cei care-şi mai amintesc, existase la un moment dat un plan american de creare a unei pieţe unice între Canada, SUA şi Mexic. Cu experienţa negativă de integrare europeană, cred că planurile respective au fost uitate definitiv. Noua convenţie le permite americanilor accesul la o piaţă în plină dezvoltare şi, în acelaşi timp, dă tonul asaltului american asupra lumii emergente. Europa este din ce în ce mai mult o amintire. Ceea ce caută SUA este infuzia de sânge emergent, mult mai dinamic şi mai de folos economiei şi politicii americane din prezent.