Cu Grecia dincolo de haos

Am asistat în ultimele douăzeci și patru de ore la tot soiul de reacții isterice la decizia premierului grec de a declanșa un referendum cu privire la acceptarea planului de ajutorare a UE. Începând cu liderii occidentali care văd cum le fuge pământul de sub tălpi și până la liderii mai neînsemnați ai Estului, cu toții, la unison, înfierează trădarea grecească. De la moderați până la exaltați, cu toții aruncă vorbe grele peste decizia premierului grec. Cum bine se știe, în momente de isterie generalizată e bine să tragem aer în piept și să încercăm să privim situația cu luciditate.

Să începem cu începutul, anume cu soluția de săptămâna trecută pentru care liderii europeni au fost felicitați la unison. Teoretic, Greciei i se reducea datoria la jumătate, astfel încât presiunea exercitată asupra țării devenea sustenabilă și toată lumea ar fi fost fericită. Aceasta, așa cum am afirmat, funcționează doar din punct de vedere teoretic. Practic însă, soluția de la Bruxelles nu reprezintă altceva decât o ecuație vagă, cu multe necunoscute, cu rezultate imprevizibile și cu o singură certitudine pentru Grecia: pierderea suveranității. Nu este absolut nimic exagerat în ceea ce am spus. Grecia, în urma aplicării planului european de ajutorare își pierde suveranitatea, iar din acel moment am avea de-a face cu o formă nouă de vasalitate. Oricât de nebunesc li s-ar părea democraticilor lideri din spatele pârghiilor europene, pierderea suveranității(chiar și în numele unor principii mărețe) este o decizie care nu poate fi luată de un premier. Sau, mai bine spus, poate fi luată de acesta în măsura în care este inconștient. Urmarea firească a unei asemenea măsuri ar fi un răsunător proces de înaltă trădare care, dincolo de pedeapsa previzibilă, ar scoate definitiv numele Papandreou din istoria țării. În aceste condiții, gestul lui Papandreou nu este altceva decât o mostră de normalitate deoarece grecii trebuie să fie conștienți de decizia pe care și-o asumă. Indiferent că vor accepta sau nu planul european, pentru ei urmează o perioadă deosebit de grea. Însă, o perioadă grea asumată individual este traversată infinit mai ușor decât una dictată.

În ceea ce privește repercusiunile, lucrurile sunt previzibile și deosebit de grave. Primele lovite vor fi națiunile din Est, aflate puternic sub influență grecească. Practic, această bucată de Europă le-a fost atribuită(la concurență cu Austria) în vremea în care și ei luau parte la masa bogaților. De-atunci lucrurile s-au schimbat, zona nu prea mai interesează pe nimeni și, în consecință, angajamentele verbale sunt uitate. În mod normal, UE ar trebui să fie cea care să ofere soluții pentru protejarea acestor țări, însă singura putere a Uniunii este aceea de a cosmetiza. Având fundamente îndoielnice, puternicele națiuni ale Vestului seamănă din ce în ce mai mult cu niște giganți de carton buni doar pentru butaforie. Confruntați acasă cu probleme majore declanșate de aceeași Grecie, cu siguranță că nu vor mai avea niciun interes în această zonă. Cel mai probabil semnal pe care-l vor da va fi că scapă cine poate. Și aceasta, pe fondul unei întăriri a disciplinei financiare deoarece, așa cum v-am mai spus, nu cred că euro va dispărea, ci că va fi "purificat" în focul viitoarei crize. 

Dacă vă întrebați ce e de făcut în noile condiții, vă voi da un răspuns simplu: asigurați-vă disponibilitățile. În cazul în care vom avea parte de un scenariu radical, o groază de bani se vor evapora de pe piață, astfel încât singurii câștigători vor fi cei care vor ști să-și asigure banii. Nu credeam că o să ajung în situația de a da o asemenea recomandare radicală, dar cred că lucrurile se apropie de terminus. Inițial estimasem că ar putea urma o perioadă de creștere de un an înaintea unui nou dezastru financiar.  Cu toate că încă nu am renunțat la acel scenariu, trebuie să luăm în considerare faptul că realitatea introduce tot mai multe variabile negative care trebuie să ne pună în gardă.