Am asistat în ultimele douăzeci și patru de ore la tot soiul de reacții isterice la decizia premierului grec de a declanșa un referendum cu privire la acceptarea planului de ajutorare a UE. Începând cu liderii occidentali care văd cum le fuge pământul de sub tălpi și până la liderii mai neînsemnați ai Estului, cu toții, la unison, înfierează trădarea grecească. De la moderați până la exaltați, cu toții aruncă vorbe grele peste decizia premierului grec. Cum bine se știe, în momente de isterie generalizată e bine să tragem aer în piept și să încercăm să privim situația cu luciditate.
Să începem cu începutul, anume cu soluția de săptămâna trecută pentru care liderii europeni au fost felicitați la unison. Teoretic, Greciei i se reducea datoria la jumătate, astfel încât presiunea exercitată asupra țării devenea sustenabilă și toată lumea ar fi fost fericită. Aceasta, așa cum am afirmat, funcționează doar din punct de vedere teoretic. Practic însă, soluția de la Bruxelles nu reprezintă altceva decât o ecuație vagă, cu multe necunoscute, cu rezultate imprevizibile și cu o singură certitudine pentru Grecia: pierderea suveranității. Nu este absolut nimic exagerat în ceea ce am spus. Grecia, în urma aplicării planului european de ajutorare își pierde suveranitatea, iar din acel moment am avea de-a face cu o formă nouă de vasalitate. Oricât de nebunesc li s-ar părea democraticilor lideri din spatele pârghiilor europene, pierderea suveranității(chiar și în numele unor principii mărețe) este o decizie care nu poate fi luată de un premier. Sau, mai bine spus, poate fi luată de acesta în măsura în care este inconștient. Urmarea firească a unei asemenea măsuri ar fi un răsunător proces de înaltă trădare care, dincolo de pedeapsa previzibilă, ar scoate definitiv numele Papandreou din istoria țării. În aceste condiții, gestul lui Papandreou nu este altceva decât o mostră de normalitate deoarece grecii trebuie să fie conștienți de decizia pe care și-o asumă. Indiferent că vor accepta sau nu planul european, pentru ei urmează o perioadă deosebit de grea. Însă, o perioadă grea asumată individual este traversată infinit mai ușor decât una dictată.
În ceea ce privește repercusiunile, lucrurile sunt previzibile și deosebit de grave. Primele lovite vor fi națiunile din Est, aflate puternic sub influență grecească. Practic, această bucată de Europă le-a fost atribuită(la concurență cu Austria) în vremea în care și ei luau parte la masa bogaților. De-atunci lucrurile s-au schimbat, zona nu prea mai interesează pe nimeni și, în consecință, angajamentele verbale sunt uitate. În mod normal, UE ar trebui să fie cea care să ofere soluții pentru protejarea acestor țări, însă singura putere a Uniunii este aceea de a cosmetiza. Având fundamente îndoielnice, puternicele națiuni ale Vestului seamănă din ce în ce mai mult cu niște giganți de carton buni doar pentru butaforie. Confruntați acasă cu probleme majore declanșate de aceeași Grecie, cu siguranță că nu vor mai avea niciun interes în această zonă. Cel mai probabil semnal pe care-l vor da va fi că scapă cine poate. Și aceasta, pe fondul unei întăriri a disciplinei financiare deoarece, așa cum v-am mai spus, nu cred că euro va dispărea, ci că va fi "purificat" în focul viitoarei crize.
Dacă vă întrebați ce e de făcut în noile condiții, vă voi da un răspuns simplu: asigurați-vă disponibilitățile. În cazul în care vom avea parte de un scenariu radical, o groază de bani se vor evapora de pe piață, astfel încât singurii câștigători vor fi cei care vor ști să-și asigure banii. Nu credeam că o să ajung în situația de a da o asemenea recomandare radicală, dar cred că lucrurile se apropie de terminus. Inițial estimasem că ar putea urma o perioadă de creștere de un an înaintea unui nou dezastru financiar. Cu toate că încă nu am renunțat la acel scenariu, trebuie să luăm în considerare faptul că realitatea introduce tot mai multe variabile negative care trebuie să ne pună în gardă.
Cum vezi aceasta minima asigurare pentru cei care detin lichiditati in lei ?
RăspundețiȘtergereAm pus aceasta problema in mai multe randuri si sunt convins ca nu e nici simplu nici lipsit de riscuri sa dai un raspuns cat de cat utilizabil ... dar ... poti incerca ... totusi ?
absolut normal si de salutat gestul lui papandreu. asa ar fi trebuit sa faca si ai nostri guvernanti. dar de ce nu a spus despre referendum in timpul negocierilor de reducere a datoriilor?! "madam merghel,jupan zarkozi, sa stiti ca mai este un hop de trecut elada toata sa voteze"
RăspundețiȘtergereSalut Dan,
RăspundețiȘtergereIti urmaresc blogul de multa vreme si multa lume cu care povestesc se minuneaza de ce zici, si si mai mult de ce ai zis si s-a indeplinit.
Sunt unul dine cei multi care muncesc pe un salar + bonus. Parte din bani ii dau la altii care nu au ca sa fie bine si altora, iar dar de strans nu am decat cateva mii de euro.
Am vazut recomandarile tale din trecut de a pastra bani in valuta diversificata, iar mai recent in franci elvetieni. Am vazut si recomandarile altora care recomanda sa facem stocuri de alimente.
Stiu ca salvarile sunt individuale, dar asa ca idee generala, ce vcariante crezi ca ar fi ok sa incerc. Sau poate mai usor de zis e ce sa nu fac.
Te gandesti la o devalorizare a banilor?
Iti multumesc mult,
Dan
Ce înțelegi prin:
RăspundețiȘtergere"asigurați-vă disponibilitățile"
"asigure banii"?
Cash is king?
Pai daca se evapora multi bani din piata, ce mai facem cu ce ramane, DUPA?
RăspundețiȘtergereSincer, nu vad cozi in fata bancilor ca sa-si retraga banii. Deci momentan nu vad de ce as intra in panica. Parerea mea este ca au mai fost si o sa mai fie crize din astea, in mod evident se vor pierde bani, dar nu cred ca situatia e chiar asa de catastrofala.
RăspundețiȘtergere@DanC
RăspundețiȘtergereSolutia cea mai simpla, sigura si la indemana (cred eu) este o casa la tara, 1ha de pamant si scule agricole (plug, sapa, cazma, coasa, etc). Bani pusi deoparte cat sa-ti iei un cal si seminte. Suna simplist si brut? Consecinta fireasca a unei crize sistemice profunde este dereglarea brutala a sistemelor complexe ce nu mai pot fi intretinute. Studiu de caz: in faza terminala a unei astfel de crize, marile orase vor deveni realmente o jungla de beton in care cei puternici (mafia) ii vor subjuga pe cei slabi, iar legea va fi arbitrariul fortei brute. Pana la urma acest scenariu va duce la reorganizarea colectivitatilor umane in entitati mult mai mici, mai simple, mai suple si mai transparente, unde impostura va fi respinsa in mod natural. Aceasta este si concluzia lui Dan in postul "Ce societate?" (exceptional articol!). Problema este cat va dura aceasta tranzitie, iar casa la tara si calutul este o solutie curata (probabil sunt si altele, dar eu inca nu le vad) pt. perioada de tranzitie.
Poate bat campii; sper sa fie asa, sau macar asta sa fie cel mai dramatic scenariu...Insa cu siguranta schimbarile vor fi enorme, tot ce putem spera este sa fie cat mai line.
Cat priveste "salvarile individuale" (despre care a vorbit si Dan cu mai mult timp in urma), sunt o realitate trista si totodata dovada inspaimantatoarei lipse de profunzime a majoritatii covarsitoare a oamenilor, care nu inteleg ca valoarea adaugata a unei societatati/colectivitati o da "colaborarea" iar nu "concurenta". Cohorte de oameni merg la seminarii si team-building-uri unde se predau si se fac exercitii bazate pe aceste concepte, si nu inteleg ABSOLUT NIMIC. Si cand spun aceste lucruri am in minte exemple concrete si la obiect.
mai baieti , mai lasati-ma cu varianta de casa la tara si pamant si etc , ce dracu doar nu ne intoarcem in evul mediu , hai sa fim mai realisti si sa lasam povestile si sperietorile pentru fraieri
RăspundețiȘtergereCe imi plac oamenii astia optimisti ( din fire nu pe ceva argumentat) care ei nu cred ca va fi chiar asa de rau ( ce sa zic) si dupa ce ii loveste rau in moalele capului se scuza ca nu avea de unde sa stie .....penibil si impardonabil domnule dragon :)
RăspundețiȘtergerePierderea suveranitatii s-a inregistrat in momentul in care ai renuntat la propria moneda, si te-ai asezat voluntar la masa Euro. Nu tin minte atunci sa fi iesit grecii in strada, cand banii europeni curgeau valuri pentru a subventiona livezi inexistente de maslini.
RăspundețiȘtergereDe asemenea, stupoarea si furia generata ca urmare a anuntului premierului grec de a tine un referendum DUPA ce acesta cu o saptamana inainte lauda planul de salvare ("incepe o noua era pentru Grecia", daca isi mai aduce cineva aminte), este pe deplin justificata. Da, poate ca grecii trebuie lasati sa decida in aceasta privinta, de o importanta capitala pentru ei. Pot intelege asta, si pot fi si de acord cu asta. Dar timingul este oribil. Problema tine de un mod de a-ti trata partenerii. La bataie nu este numai Grecia, ci si chiar toata zona Euro. Acolo unde au fost dezbateri aprinse daca risipa grecilor ar trebui rasplatita cu banii contribuabililor cehi sau estonieni sau portughezi (UE nu inseamna numai Franta si Germania). Daca avea de gand sa tina un refernedum, putea foarte bine sa-si anunte partenerii de acest lucru. Ce a facut el este un manelism, un mod de a face politica ca la crasma, gen Basescu. Astazi anuntam ca nu taiem salarii, maine marin tva si taiem 25% din salarii. Gura mica!
Papandreu nu-si da seama ca in discutie nu este numai tara sa, ca sunt si altii care strang cureaua la fel de bine ca si ei, poate in conditii mai dure (cazul Romaniei). Insa in mod evident, il doare-n cur. Nu cred ca ar trebui laudat un astfel de comportament politic. Pentru ca pana la urma, pentru deciziile politice proaste, platim noi toti, cu varf si indesat
Da Anonim tu ramai la oras ca o sa vezi tu in scurt timp cat o sa mai valoreze casutza ta de la oras......dar nu asta e marea problema nu , ca doar nu ai intentii de a vinde problema este ca ce vei face cand vei plati din ce in ce mai mult pe utilitati si alimente iar salariile vor scadea sau cel mai fericit caz vor ramane la fel ..... nu vreau sa te sperii ca poti ramane si fara loc de munca , am N exemple ce gandeau identic cu tine acuma cand sunt in rahat spun ca nimeni nu i-a avertizat ca va fi naspa . Vezi tu asta e paradoxul crizei unii prefera sa sufle si in iaurt altii se joaca cu oala fierbinte considerand ca e la misto !
RăspundețiȘtergereAm si eu o intrebare pt tine tu manaci cumva plastic si tabla zincata sau manaci din pamantul pe care il cultiva unii ? Voi astia veti cadea primii si sincer nu va compatimesc ......
Grecul nu are cuvant. Va spun asta pentru ca traiesc de 10 ani in Cipru. Azi spune una, maine alta. Grecii nu sunt oameni de incredere si basta.
RăspundețiȘtergereDe fapt ce nu inteleg cei de la carma UE (sau nu vor sa inteleaga) este, ca nu poti aplica politici comune grecilor si nemtilor pentru ca au cultura diferita. Asta e problema de baza a UE si din cauza asta se va si destrama la un moment dat.
@defindus: daca ai N exemple de oameni care gandeau ca Anonim (nu sunt eu) si ei acum sunt in rahat, atunci cum ar putea anonim (celalalt) sa cada primul? Asta da paradox!
RăspundețiȘtergerePai nu e un paradox deloc caderea se va face gradual asta e perversitatea acestui moment care il traversam . NU vom atinge toti in acelasi timp fundul gropii, dar suntem inca suficient de ignoranti incat , ca atunci cand vedem unul in groapa sa credem ca noua nu ni se va intampla ca noi traim in alta lume .
RăspundețiȘtergere@dragon: daca astepti sa vezi cozi la retragerile de bani din banci, atunci e foarte clar! Ala e inceputul sfarsitului, cu acte in regula, si limpede ca apa de izvor pentru toti :))
RăspundețiȘtergerealt anonim
@definidus: Nu-i vorba de optimism fara fundamente ci pragmatism. Sistemele actuale si monezile (euro, dolar etc.) actuale vor mai fi si peste 20 de ani. Sunt dispus sa fac un pariu pe asta.
RăspundețiȘtergereCe credeti ca lumea aceasta de 7 miliarde de oameni se poate reintoarce la troc? Sau ca prin cumpararea unui teren de 1ha undeva la tara va asigurati hrana daca se adeveresc scenariile apocaliptice ale unora. No way... Pentru cei care chiar cred in scenarii apocaliptice, le recomand investitii nu in aur, nu in argint si nu in terenuri, ci in ARME.
Revenind pe partea serioasa a lucrurilor, si ca sa raspund si lui Anonim, nu astept formarea cozilor in fata bancilor, dar momentan bancile par sa fie inca too big to fail. Daca il ascultam pe gasca cu argintul acum jumatate de an, as fi luat argint la 60 de dolari uncia (fizic cam atata era), si acuma ma chinuiam sa-l vand cu 25.
Cum am mai zis, crize au fost, o sa mai fie, poate vom mai pierde si niste bani. Sanatate sa fie, ca bani se pot face.
@dragon-Deacord cu tine in cel mai nefericit caz doar armele ne mai pot salva fundul . Dar eu nu ma gandesc pana acolo nu pentru ca nu e de luat in calcul ba chiar este dar mai este ceva vreme pana atunci si poate totusi se va evita ( asta imi doresc) . Acum revenind la pragmatism crize au mai fost dar ca asta nu prea stiu sa mai fi fost de la Marea Depresiune . Si nu banii sunt adevarata problema , criza are in primul rand un aspect moral -institutional pe care multi il acopera cu un aspect financiar si doar atat . Nu am reusit inca sa cream un sistem valabil si cat mai putin coruptibil si asta face trimitere la aspectul crizei d ecare vorbeam. Dorinta unora de a deveni dumnezei ne-a adus in pragul unei noi crize ce inglobeaza multe aspecte carora nu le vad o rezolvare grabnica
RăspundețiȘtergereDragul meu Dan,
RăspundețiȘtergereDe mai multi ani citesc sporadic blogul tau si nu pot sa nu remarc stilul tau apocaliptic-misterios de a aborda lucrurile. Poate dovada faptului ca apocalipsa financiara, economica, sociala, etc. s-a amanat de atata ori ar trebui sa te convinga sa-ti moderezi tonul previziunilor tale.
Numai bine si la mai multe postari,
Adam
@Anonim 23:40,
RăspundețiȘtergereAi pus punctul pe i.
Adevarul este ca lucrurile merg din ce in ce mai bine! Astia cu blogurile lor bat campii...
Tu dormi linistit, FMI vegheaza pentru tine!
stati linistiti,na va fi niciun referendum.nu este in interesul lumii financiare sa se produca.interesul bancilor este sa se produca o hiperausteritate,pentru a-si recupera banii.acesta este cel mai probabil scenariu pentru ca politicienii nu-si reprezinta cetatenii ci reprezinta interesele marilor banci.
RăspundețiȘtergeredespre casa la tara si o bucata de pamant nu am prea multe cuvinte de spus:prostii...sau frustrari ale celor care chiar se ocupa de asa ceva.am un prieten care creste industrial 6000 de porci.daca puteti face asa ceva este o afacere foarte buna.
@Defindus. De acord si eu ca strategia "back to the roots" pe care unii anonimi o asociaza cu intoarcerea in Evul Mediu, nu are cum sa dauneze celui care o adopta.
RăspundețiȘtergereDoar ca... daca in mediul urban lucrurile vor degenera urat, asa cum previzionezi, fenomenul se va extinde si in mediul rural, iar posesia unei arme nu va fi decat o intarziere a deznodamantului... :)
Anonimului care pariaza ca va exista euro si dolarul peste 20 de ani... prietene, nu traiesti pe Terra, asa-i? Tu n-ai auzit de globalism, Guvern Unic, Moneda Unica si alte unicitati?