Semi-intelectualul

Îi recunoști dintr-o mie. Sunt cei care vor să fie vizibili, care glăsuiesc citate din gânditori la modă crezând că, prin aceasta, se cațără pe culmile progresului și civilizației intelectuale. Sunt cei care l-au făcut milionar pe scriitorul cu iluminarea brutală, cei care-i memorează banalitățile și le rostesc pe un ton grav, de parcă toată forța universului se concentrează în citatul respectiv. De cele mai multe ori lasă să se subînțeleagă că mostra de înțelepciune le-ar aparține, iar când cineva recunoaște citatul zâmbesc superior părând a spune că ”iată, marile spirite se întâlnesc!”.

Probabil cunoști cel puțin o duzină, te lovești de ei pe stradă, uneori îți strică ziua, alteori rostesc enormități atât de mari încât te fac să râzi o săptămână. Sunt indivizi fără niciun fel de fundație, în alte vremuri ar fi fost categorisiți ca semianalfabeți și ar fi fost trimiși la grajduri. Acum, într-o societate eminamente dezordonată, îi găsești peste tot și, fără a greși, am putea spune că țara întreagă e a lor. Au idei puține rezultate din deducții schioape ale căror fundamente sunt puținele lecturi fragmentare. Nu sunt capabili să înțeleagă o scriere. Lectura este pentru ei captivantă numai în măsura în care reușesc să găsească prin primele paragrafe un citat pe care, desigur, îl vor repeta cu aceeași tonalitate victorioasă la vreo masă câmpenească sau la un festival al berii. 

Probabil n-aș fi scris despre semi-intelectuali dacă nu aș fi observat că boala aceasta este una contagioasă. Prietenii semi-intelectualului tind să-și egaleze așa-zisul maestru și observă cu stupoare că nici nu e greu. Practic schema e simplă și nu ai nevoie decât de cunoștințe minime de scris și citit. În prima fază cumperi sau, dacă vrei să arzi etapele, te abonezi la Dilema, această Mecca a semi-intelectualului. E obligatoriu să te plimbi cu numita foaie sub braț, să o așezi victorios pe birou, să o fâlfâi în pauza de cafea și să-i citești mostra de înțelepciune a lu' Pleșu. Îți place pentru că o înțelegi. La urma urmei sunt aceleași subiecte ca în Libertatea numai că sunt folosite cuvinte mai fistichii pe care le găsești cu ușurință în DEX(online). Așa afli ce-a făcut Badea, de ce e Gâdea prost, de ce n-o suportă geniul pe Dana Grecu sau pe mai știu eu ce altă luptătoare cu prompteru'. Îți place deoarece subiectele mostrelor săptămânale de inteligență variază. Nu, nu e numai politică. Afli și despre Dan Diaconescu, Elodia, Măruță s.a.m.d. Așa înțelegi că e simplu și cu telectualitatea asta, numai că e scrisă cu vreo câteva cuvinte mai dificile pe care oricum tehnologia te ajută să le înțelegi. Pasul următor este cel al auto-admirației. Pur și simplu te uiți în oglindă și te minunezi cât ești de deștept. De-acum faci parte dintr-un club select. Ești la aceeași masă cu Sever Voinescu, Radu Naum, Ovidiu Nahoi(aici ai o dilemă că nu știi exact dacă nu cumva se pronunță Nahoa), Adrian Cioroianu s.a.m.d. Sunt oamenii care i-ai văzut la televizor(sic! pt. fraieri) și care acum devin colegi cu tine pe tărâmul abstract al ideilor. Sunteți voi toți și, desigur, în capul mesei el, maestrul desăvârșit, Pleșul tuturor celor care nu pot fi înțelese. După iluminarea care te-a cuprins și care te face să prinzi aripi, urmează ultima etapă, cea a desăvârșirii. Lumea trebuie să te cunoască, așa că faci eforturi pentru a te face înțeles. Toți cei din jur vor observa schimbarea însă ea se va vedea cel mai pregnant în online. Citate din Dilema, like-uri peste like-uri la afirmații ale idolilor tăi(pe care-i ai în lista de prieteni), vorbe de duh pe twitter și, în final, un citat cool în semnătura fiecărui mail care pleacă de la tine. Desigur, fiind un dilematic, începi să comentezi articolele de-acolo, te implici, înfierezi ceea ce-ți șoptește autorele că e de înfierat, trăiești satisfacția intelectualului care e peste vremurile sale.

Și, cu toate că viața de intelectual e grea, o înfrunți cu stoicism. Mergi la ceainării dubioase unde ceaiul are gust de rahat, da-i lauzi calitățile, asculți poețași suspecți cum își recită poezelele și te lași impresionat, mergi la operă cu toate că, în sinea ta, ești neliniștit pentru că ține mult și nu înțelegi nimic. Da'  tre' să te vadă lumea! Reziști pentru că lumea se schimbă în jurul tău și-ți place. Auzi că Nuți secretara  îi spune lu'  contabila că ești deștept, că știi multe și că a văzut ea că ai numai cărți de Pleșu și Liceanu(sic! tot pt ei) pe birou.

Așa se transformă, pe zi ce trece, întreaga societatea. Spuneți-le semi-intelectuali, semidocți sau cum vreți. Realitatea tragică e că lumea aceasta e a lor. Într-o țară fără valori proliferează aceste specii banale care, la umbra alor lor maiștri parazitează intelectual societatea. Așa că stau să mă întreb disperat care ne sunt valorile, de unde ne vin și, mai ales, dacă mai avem. Toți circarii ridicați până acum s-au dovedit a fi enorme forme fără fond, filfizoni ai culturii și, spun unii, profitori infecți. Au reușit să transforme societatea într-un haos dominat de ciracii lor semi-intelectuali. Îmi amintesc trist cum la câtva timp după Revoluție se vorbea despre literatura de sertar. Dacă la alții a existat, la noi s-a dovedit a fi un mare fiasco, o minciună peste care s-a trecut cu nepăsare. La fel se vorbește acum despre valorile pe care le-am avea, dar care sunt obtenebrate de târla de semi-intelectuali. Din nefericire cred că existența valorilor autohtone e mai degrabă o speranță a noastră. Ele, valorile, pur și simplu nu există aici. Dacă ar exista ar avea baze solide, ar fi universal recunoscute. Fără a nega excepțiile, cred că trăim într-un deșert intelectual în care e imposibil să rodească valorile. Singurul element care ne poate elibera de această capcană e raportarea la universal. Renunțați la România aceasta deoarece e toxică. Raportați-vă la universal! Și, pe cât posibil, stârpiți atât semi-intelectualii cât și curentul lor nociv. Altfel vom persista în această capcană fără ieșire(să fie Ieud?:-) ).

P.S.(tot pentru ceilalți) În ultima paranteză se demonstrează existența unor excepții...