Primavara araba si iarna islamica

Lumea a fost șocată în momentul în care proaspăt instaurata putere de la Tripoli a instaurat sharia. Jurnalişti frenetici au început să pună întrebări oficialilor, comentatori de complezenţă s-au perindat pe la diverse agenţii de presă şi televiziuni pentru a demonstra cum aliaţíi au făcut greşeli impardonabile în zonă. Ba, unii mai înflăcăraţi, au încearcat să-şi tragă de guler autorităţile din ţările de origine pentru cheltuirea inutilă a banilor într-un război pentru înlocuirea unui dictator cu posibili extremişti religioşi. Oare aşa să fie?

Extinzând cadrul, putem vedea elemente similare peste tot. În Tunisia alegerile libere au fost câştigate de islamişti(ce-i drept moderaţi), în Egipt partidele islamice fac demonstraţii de forţă atunci când strâng milioane de oameni la rugăciuni publice, iar în Yemen varianta locală a Fraţilor Musulmani şi grupările similare strâng adepţi într-un ritm alarmant. Înseamnă aceastacă s-a ajuns la auto-determinare, că popoarele respective au scăpat drăceştii supravegheri occidentale şi-şi croiesc de capul lor drumul? Dacă mai apelăm puţin la istoria recentă, vom vedea cum în Irak-ul aflat sub ocupaţie s-a adoptat o constituţie care nu e deloc străină de sharia sau Coran. La fel ca şi acum, pe vremea aceea s-au găsit voci dezamăgite în media de peste Ocean care protestau împotriva aşa-zisei scăpări a armatei americane. Mai poate fi pus acest lucru pe seama întâmplării? Oare nu jucăm de ceva vreme în aceeaşi piesă?

Având în vedere aceste aspecte cred că avansul politic al islamismului nu mai trebuie considerat a fi o emanaţie a  hazardului. Pentru cei care nu ştiu, Arabia Saudită - aliatul de bază al SUA în lumea arabă -  are ca piatră de temelie sharia. E drept că, pe măsură ce societatea evoluează se mai umblă la supape pentru modernizarea legii strămoşeşti. Astfel devine cât se poate de logic cum elementele pe care unii le credeau ca fiind dovezi ale scăpării de sub control a situaţiei se dovedesc a fi noile pârghii ale manipulării şi ale menţinerii unui control strict în zonă. Sub aparenţele unei opoziţii faţă de diavolul american se dezvoltă noile paradigme ale conducerii Orientului Mijlociu. Strict din punct de vedere al vârstei, Islamul nu a depăşit Evul Mediu, iar acesta este unul dintre pilonii de bază ai strategiei creionate în think-tank-urile americane. Bazându-se pe realitatea Saudită, a rezultat un model de societate care poate servi mai bine intereselor americane în regiune; este noua paradigmă a Orientului, cea care se instaurează pripit. Astfel, dictatorii excentrici sunt înlocuiţi cu figuri carismatice venite din mediul religios, lideri care vor implementa o societate  închisă(dar cu aparenţe democratice) şi mult mai controlată decât cea actuală. Este noul Orient, mult mai religios şi, în acelaşi timp, mult mai manipulabil. Este, dacă vreţi, un fel de reminiscenţă a lumii medievale. Rămâne să vedem dacă planul va merge până la cap sau dacă se va împiedica de nişte bezmetici care se vor trezi că vor democraţie autentică. Cu toate că e foarte puţin probabil, nu trebuie să excludem surprizele care ar putea veni de acolo de unde tocmai s-a proclamat o victorie fabuloasă împotriva unui dictator cu picioare de lut.

P.S. Am rugămintea să nu consideraţi acest articol anti-islamic deoarece este o religie pe care o respect. Singurul element pe care-l pun la îndoială este mixul politico-religios care, de cele mai multe ori în istorie, s-a dovedit a fi păgubos. Iar când acest mix face parte dintr-un plan de manipulare, lucrurile se sfârşesc în dezastru.