Capcanele istoriei

Te-ai aştepta ca recent apăruta carte a lui Lucian Boia să-i pună pe mulţi într-o încurcătură teribilă. Comportamentul normal al unui om cu musca pe căciulă este acela de a face un pas în spate; cel puţin aşa am fost învăţaţi că funcţionează lucrurile. Ei bine, România merge după cu totul alte reguli. Bunul simţ şi modestia sunt chestiuni negative, înlocuite brutal cu minciună, tupeu şi aroganţă. Aşa se face că mulţi dintre cei care ar trebui să tacă s-au aruncat cu arme şi calabalâc în promovarea lucrării lui Lucian Boia. Poate că n-ar fi rău dacă aceasta nu ar fi o tactică de ocultare a propriilor mizerii. 

Ce-ar fi dacă ne-am îndepărta puţin de acuzarea lui Cioran, a lui Ionescu sau a lui Eliade(nişte titani în faţa cărora visătorii noştri cârpaci nu reuşesc nici măcar să atingă dimensiunile unui purice) şi am încerca să vedem ce sentimente ne cuprind la citirea unor nevinovate scrisori ale unui individ pe care nu-l voi eticheta. Neştiind dacă scrisorile sunt reale(ce-i drept nici n-am auzit ca autenticitatea lor să fi fost contestată), n-o să-i dau aici numele şi, mai mult, voi păstra discuţia la un nivel pur ipotetic. Nu voi face altceva decât să-mi pun o singură întrebare: cum ar putea fi caracterizat unul care în prezent s-ar ocupa cu lecţii de morală în condiţiile în care îi scria în aceşti termeni geniului Carpaţilor?

"(...)Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala (...) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani. 

Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.

Am avut, intr-adevar ghinionul de a participa cu doi ani in urma , la o conferinta (incluzand o parte teoretica si una practica), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditatiei trancendratale”. Conferinta – la care m-am dus pe linia unei firesti curiozitati intelectuale – mi s-a parut neinteresanta sub raport stiintific, drept care nu am mai frecventat niciuna din urmarile ei , mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp dupa aceea, sa aduc la cunostinta unui lucrator al Ministerului de Interne opinile mele critice privind “meditatia trancendratala”. 

(...) Intre culpa mea reala si consecintele ei imediate ca o uriasa disproportiune care, in spiritul echitatii cu care ne-a obisnuit conducerea noastra de partid si de Stat nu poate sa fie corectata. 

Ranit sufleteste de spulberarea intr-o clipa, a atator ani de eforuri entuziaste, si de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovarase Secretar General la dreapta dumnevoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti rediscutarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce doresc e sa-mi dovedesc, in continuare, ca si pana acum, buna-credinta loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal."