Italia

În urmă cu mai bine de un an am publicat mai multe atenţionări legate de actualitatea din Italia. La momentul respectiv au fost foarte mulţi cei care au luat în râs atenţionarea spunând că, în realitate, toate acestea nu sunt decât obsesii sau mai ştiu ce alte idei depresive. Am repetat atenţionările asupra Italiei inclusiv atunci când în prim-planul atacatorilor se afla Spania. Iată că, din nefericire, Italia a fost doborâtă ieri. Cu un randament al obligaţiunilor pe 10 ani care a decolat spre 7.5%(nu e nicio greşeală!) ţara nu mai are practic nicio şansă. Deja datoria, ca şi în cazul Greciei, devine nesustenabilă, iar ajutorarea din partea instituţiilor internaţionale nu va face altceva decât să amâne momentul falimentului mărind gradul de îndatorare, dupa pattern-ul deja cunoscut.

Privind retrospectiv lucrurile par mai clare ca oricând. La ce te poţi aştepta de la o ţară condusă de un circar sinistru? Un individ care, cel mai probabil, va înlocui scaunul de prim-ministru cu priveliştea zăbrelită. Un om pentru care impulsionarea economiei a însemnat ajutorarea făţişă a propriilor companii, iar reforma s-a transformat într-un instrument de faultare a justiţiei pentru a-şi asigura supravieţuirea politică. Ar trebui să luăm bine aminte şi să înţelegem că acesta este destinul trist al oricărei ţări care-şi amanetează puterea unor prostovani.

Dar, desigur, nu are sens să pierdem vremea criticând ceea ce se vede cu ochiul liber. Am scris acest articol pentru a încerca să pătrundem ceva mai adânc în subiect deoarece Italia de acum este ca un iceberg, în sensul că problemele cele mai grave se află în tenebre. Cea mai mare problemă a ţării este sectorul bancar. Cât timp Super Mario îşi pregătea scaunul de la BCE suspiciunile au fost evitate elegant. Odată cu recentul asalt al dobânzilor, problemele sectorului bancar italian se vor adânci. Aici este, de altfel, şi marele pericol deoarece Italia are bănci extrem de extinse, care trebuie să-şi asume în această perioadă costuri destul de mari pentru susţinerea subsidiarelor. Este puţin probabil ca băncile peninsulare să facă rost de bani în condiţiile în care probabilitatea de întoarcere a banilor pompaţi în statul italian este aproape nulă.

Îngenuncherea Italiei este evenimentul premergător îngenuncherii Austriei. Iată că la mai bine de trei ani de când avertizam că Austria reprezintă o construcţie financiară grandioasă cu fundaţie de carton, cei de la S&P s-au trezit să avertizeze că Austria nu ar mai putea susţine subsidiarele din Est. Prin afirmaţia anterioară n-am vrut să subliniez că sunt vreun soi de Mama Omida sau m ai ştiu eu ce alt prezicător ocult, ci că lucrurile erau destul de clare încă de atunci, dar, bineînţeles, insuficiente pentru ştaiful unei agenţii de rating obişnuită să dea cu capul în perete doar de la viteze mari. Revenind la subiect, voi mai aminti doar că Italia reprezintă poarta de intrare triumfală a adevăratei crize în Est. În cazul în care situaţia nu se va rezolva(chiar dacă e puţin probabil tot mai sunt portiţe de ieşire) ţările estice se pot confrunta cu o criză devastatoare. Şi toate acestea sub privirile îngăduitoare a vesticilor care, cu numai două decenii în urmă, le promiteau dezvăluirea drumului cel mai scurt către prosperitate.