vineri, 27 martie 2020

Misterele pandemice

Dacă cineva mai avea vreo speranță în ceea ce privește buna-credință a celor care ne conduc, evenimentele de dată recentă sunt în măsură să ne arate că absolut totul e o minciună macabră, iar acum nu se face altceva decât o tranșare în masă a conștiințelor. O să încep prezentarea situației de la nivelul imediat vizibil pentru a urca treptat spre sferele ceva mai înalte și puțin accesibile.


Observându-i pe-ai noștri, te-ai aștepta ca marea majoritate a factorilor de decizie să pice din picioare în urma epuizării generate de complexitatea momentului. Aiurea, în loc de asta avem o sarabandă a jefuirii banului public: contracte semnate de instituții ale statului, dar derulate prin firme de apartament, achiziții la prețuri halucinante, cheltuieli inutile, dar menite a institui anxietatea s.a.m.d. Toate acestea în condițiile unei subțieri masive ale veniturilor statului, subțiere de care, în primul rând, guwernerul e responsabil.

Ce s-a întâmplat după ce a fost dezvăluită tărășenia cu măștile cumpărate aproape la greutatea lor în aur? Sistemul și-a scos prostul pe TV pentru a ne spune doct că România va fi centrul european al achizițiilor de materiale de necesitate. Baliverne fără sens. Adică ce vrea să ne spună Plăvanul? Că Germania își va exporta măștile și biocidele pe care le produce în spațiile logistice din România pentru ca apoi să le reimporte? Baliverne aiuristice menite a-i păcăli pe proștii infectați de propaganda deșănțată care se desfășoară în media.

Dacă e criză te-ai aștepta la măsuri de stimulare, la chestiuni concrete. Ce-avem în schimb? Un amatorism teribil, dar care amatorism are grijă ca nu care cumva stăpânii să sufere. Bunăoară avem ca mostră ordonanța de urgență pentru amânarea ratelor. Aveți idee cum ar fi trebuit să arate această ordonanță? Trebuia doar să suni la bancă - e pandemie, să nu uităm! - și banca să-ți comunice prin mail termenii amânării. Mai precis, lunile de suspendare trebuiau să nu existe și să se adauge la sfârșitul creditului. Simplu și fiabil. Cum au făcut-o băieții, o vede toată lumea: pe perioada suspendării ți se calculează dobânda - inclusiv la dobânzile aferente principalului devenit scadent în acea perioadă! - ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar această dobândă îți e inclusă în principal și disipată pe perioada rămasă de creditare. Drept urmare, la sfârșitul perioadei de aparentă păsuire, te vei alege cu rate mai mari. Tradus, prețul pandemiei în care ai fost aruncat fără s-o ceri e plătit de tine. Dacă mă întrebați pe mine, asta e sfidare pe față, jaf la drumul mare. De fapt, statul nu face altceva decât să garanteze băncilor că n-o să piardă nicio centimă. Ba, mai mult, chiar să câștige din prelungirea cu până la 9 luni a contractului de credit!!!

Disperații „dă driapta” vor spune că așa e corect. OK, dacă așa e corect, ar însemna că eu, care plătesc șomajul tehnic din banii mei - mă rog, ai firmei - ar trebui să iau de undeva dobânda pentru perioada în care țin banii blocați, adică până când onor Cîțu va catadicsi să-mi returneze banii. Cine plătește dobânda aia, Cîțule? N-ai vrea să dai o lege prin care ea să fie imputată salariaților? În logica ta, cam așa ar trebui să se petreacă treburile, doar suntem „dă driapta”. Și, după ce că oamenilor oricum le-au scăzut veniturile, ar mai trebui să-i babardim și cu obligația de acoperire a dobânzii suportate de firmă! Ar fi ca la bănci.

Bine, acum și eu sunt exagerat când am pretenția să fiu tratat ca stăpânii ăstora. Dar să mergem mai departe și să urcăm pe sfoara puterii. Extinzând puțin orizontu,l observăm că peste tot treburile se fac similar. În Italia aproape oricărui mort i s-a trecut și COVID-ul în certificatul de deces. Și ca să nu mai facă familia scandal, i-au mai și dat pe morți la incinerare în regim de urgență. Deh, doar nu trebuie să rămână nicio urmă! La fel se petrec treburile și-n Spania, acoperite doar de știrile cu bătrânii găsiți morți în propriile locuințe. Dacă nu știți, acesta e un fenomen omniprezent în Japonia și din ce în ce mai frecvent în Occident. Dar s-au scos acum din tolbă fenomenele răs-știute pentru a-i impresiona pe arestații la domiciliu.

E interesant de văzut însă cum în Franța, cel care-a făcut public tratamentul cu hidroxiclorochină și azitromicină e atacat la baionetă de întreaga stirpe care sclavagește industria farma. Ei bine, pe ce motiv credeți că e atacat omul? Nu c-ar fi omorât pe cineva - doar toți ăia pe care-i tratează au prostul obicei de a se vindeca în șase zile. Ei bine, omul se face vinovat că n-a respectat protocolul medical. Ați înțeles chichița? Nu-i bai că omori pe cineva dacă respecți prescripția oficială de otrăvuri scumpe, problema e dacă salvezi oameni cu medicamente ieftine! Și uite-așa, prostimea vede pus în scenă un spectacol de prost gust în care cel care-ar fi trebuit să fie considerat erou e ba nebun, ba ticălos, ba criminal. Pe asta cu criminal jur că n-am înțeles-o! S-o fi spânzurat de oftică vreun mahăr din industria farma?

În SUA propaganda întrece orice limită. Trump se dovedește acum, mai mult ca oricând, un pion bun să dezvolte secte de adepți gata să se sinucidă pentru el. De altfel asta pare a fi fost menirea sa: scindarea societății în secte radicale, numai bune de antagonizat și, cine știe, puse să se răfuiască ziua-n amiaza mare.

Există însă în SUA un fenomen cam ciudat. FED-ul își arată din ce în ce mai clar vulnerabilitățile. Mă rog, observatorii atenți le observaseră de mult timp. Încă de la criza trecută s-a văzut că „lumina lumii financiare” e cam impotentă. Însă, de fiecare dată, FED-ul își masca neputințele prin grandioase spectacole de artificii financiare care-o făceau să pară infinit mai puternică. De ce oare acum nu se mai întâmplă așa? Cei mai grăbiți ar putea să spună că „nu se mai poate”. Aiurea! Dacă e să mă întrebați pe mine v-aș spune că nu se mai putea din 2008. Și-atunci?

Răspunsul e dat de un jucător tăcut. Ați mai auzit pe undeva vorbindu-se despre FMI? Mai țineți minte cum, la criza trecută, FMI era omiprezent? Sărea cu pachete de asistență, „salva” proștii băgându-i în mormânt s.a.m.d. Oare acum de ce nu mai e așa? E simplu de intuit: pentru că are o altă misiune. Dacă te uiți în întreg peisajul financiar vezi numai instituții găurite-n fund și profund corupte. E o ecuație aproape fără ieșire: oamenii sunt faliți, statele sunt falite, băncile sunt falite, băncile centrale nu mai au ce face. Nici măcar „măicuța” lor care, de la ultima criză, n-a făcut altceva decât să „observe”. Și, ca să mai fac o observație, dacă până și Fondul suveran de investiții al Norvegiei anunță pierderi de peste 124 miliarde înseamnă că pe undeva e groasă rău. Cu toate acestea FMI tace.

De ce tace e simplu. FMI are balanța curată ca lacrima, e imaculat ca prima zăpadă. Mai mult, deține un instrument care e pregătit de atâta amar de vreme să preia frâiele finanțelor mondiale: Drepturile Speciale de Tragere(în engleză SDR - Special Drawing Rights), un fel de coș valutar alcătuit pe baza „greutății” fiecărei valute. Ceea ce e interesant e că tocmai chinezii au fost cei care, la criza trecută, au cerut imperativ trecerea de la dolar la SDR. Acum bănuiesc că n-ar mai vrea-o din cauză că greutatea yuan-ului în SDR e disproporționat de mică față de puterea economică a Chinei. Cam la fel cum greutatea dolarului e mult prea mare față de cât de falită e America. Ca să nu mai vorbim de liră! Însă, unde-i ordin cu plăcere!

Poate vă întrebați acum de ce era nevoie de tot spectacolul cu aramata scoasă în străzi la nivel mondial. În primul și-n primul rând e un exercițiu. Targetul e acela de a se trece la o monedă mondială unică și apoi - pe modelul UE - la un guvern unic la nivel mondial. Restrângerea drepturilor peste tot în lume e un exercițiu amplu menit a observa dacă scenariul funcționează. Mai mult, trebuie să-i obișnuiască pe proști cu restrângerea drepturilor prin intermediul stării de necesitate. Nu cred că vor schimba acum banul deoarece trebuie verificat modul concertat de acțiune. Dacă se va face o schimbare, aceasta va fi reprezentată de utilizarea SDR în comerțul internațional cam la fel cum a fost utilizat EUR înainte de adoptarea sa ca monedă. După care, treptat, se vor face pașii necesari adoptării sale accelerate.

Așadar, după ce efectele așa-zisei pandemii actuale vor fi trecut, gândiți-vă bine că ea nu a fost decât începutul unei crize de proporții. Nu vă culcați pe-o ureche și înțelegeți două lucruri: că lumea e prea mică astfel încât n-ai unde să fugi și că de inevitabil nu poți scăpa. Se va întâmpla mai curând decât credeți!

19 comentarii:

  1. Exact aici suntem .......vezi sa nu care cumva sa iti inchida blogul , prea le dai la gioale !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @kinu
      Vezi care-i problema cu UM#postacii securitatii?
      Datorita distrugerii scolii au devenit atat de prosti si analfabeti functionali incat nu mai impresioneaza pe nimeni :D
      Si daca inchd securistii blogul asta cei?
      O sa fie redeschis intr-o tara libera de securisti :P
      In primul rand blogul asta este dublat pe facebook, cat e acolo e ok.
      Daca totusi presupunem ca ar fi inchis, si atunci mai exista garla alternative libere: Gab, Diaspora, VK; sau canale ca Telegram, Wire, Riots (nu dau watsupu pentru ca aala e fb deci cia)
      Cine va vrea sa-l citeasca in continuare o va face fi linistit :D
      N-a reusit China cenzura totala cu tot maretul lor firewall, acolo-i bariera limbii care a tras clapa coloanei a 5a.
      Pai daca in '89 romanii se informau numai "din surse oficiale" cum ritos ne repeta imbecilii astia...?
      @Dan Incepe sa-ti pregatesti backupul si anunta-ne.

      Ștergere
  2. "Nici o problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de cunoştinţe la care a fost creată.” Albert Einstein.

    RăspundețiȘtergere
  3. Epoca dinozaurilor a apus.
    Pa, pa!

    RăspundețiȘtergere
  4. si uite ca au inceput... https://www.theguardian.com/politics/2020/mar/26/gordon-brown-calls-for-global-government-to-tackle-coronavirus

    RăspundețiȘtergere
  5. "Dusmanul poate ataca oricand...uneori mai devreme...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Priviți și ascultați CINE ne conduce și ia decizii pentru noi:
      https://www.youtube.com/watch?v=ZW0-4yLpJ1M
      „. . . am discutat măsuri pentru a crește riscul de infectare în spitale, a cadrelor medicale și a pacienților” — a spus ‘marele’ om de stat LuCOVID Orban împins de trei ori ca prim-ministru de către Iohannis ! De, "alle gute zache sind drei".
      Gura păcătosului adevăr grăiește. Cel de lângă Orban este noul ministru al sănătății care nici nu a clipit la afirmația lui Orban; mai mai să dea din cap a confirmare.

      Ștergere
  6. Măcar dați-i lui Trump recunoașterea faptului că e cel mai mare fan al metodei de tratament din Franța și i-au fost trimise lui Cuomo 10000 de doze de la nivel federal ca să-l încerce cu bolnavii din New York.

    RăspundețiȘtergere
  7. Omului i se cunoștea meritul, scria pe veteranstoday-dar, era normal să fie inițial demonizat, strica ploile. Între timp, lucrurile s au reglat, el a fost diabolizat de media- cine citește ulterior că s- a greșit, iar oamenii? ...Cine a priceput bine, cine nu....asta e . E cazul clasic al dezinformării, fără că aparent să o faci...

    RăspundețiȘtergere
  8. "E o ecuație aproape fără ieșire: oamenii sunt faliți, statele sunt falite, băncile sunt falite, băncile centrale nu mai au ce face."

    Asta este rezultatul marxismului si al keynesianismului care face ravagii de mai bine de doua secole. Poate reusim sa scapam de molima asta care a adus cel mai mare numar de crime cu premeditare din istoria umanitatii. Peste 200 de milioane de oameni macelariti de masele de debili mintali care sustin utopiile egalitariste marxiste.

    Prostovanimea care voteaza si sustine aceste utopii egalitariste nici macar acum, atat in ziua de astazi cat si in plina "pandemie" nu pricepe ca egalitarismul marxist nu duce doar la o singura clasa sociala in care toti oamenii vor fi egali, ci la doua clase diametral opuse si profund inegale:
    1. prima clasa este cea a "faraonilor", asa cum a fost Ceausescu si clica lui de peceristi, procurori, securisti si "tortionari".
    2. a doua clasa, cea a sclavilor al carei singur scop in viata este sa-i slujeasca pe primii.

    Exact cum ai avut in Romania pana in 1990 si cum ai acum in Coreea de Nord sau in Venezuela unde clasa sclavilor a reusit sa ridice sobolanul la nivel de arta culinara.
    https://www.theguardian.com/world/2020/mar/04/venezuela-president-nicolas-maduro-recommends-every-woman-have-six-children-crisis

    http://keynesatharvard.org/

    PS. Pentru ca inca mai sunt o gramada de prosti care il sustin pe Ceausescu si regimul lui totalitar si falimentar, pacat ca nu a reusit Ceausescu sa implementeze si sa dea drumul la "Circurile Foamei", acestea ramanand in faza de constructie si implementare. S-ar fi putut observa un alt nivel al "egalitatii" marxiste si al prostiei umane absolute.

    https://ro-ro.facebook.com/DestineFranteInInchisorileComuniste/photos/despre-comunism-cu-petre-tuteacomunismul-e-cea-mai-mare-aflare-%C3%AEn-treaba-din-ist/225451234314272/

    http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Petre+%DEu%FEea%40comunism

    https://s3media.247sports.com/Uploads/Assets/445/212/8212445.jpg

    PPS. Evident ca "neo-marxismul" adica ceea ce acum se numeste "democratie" sau "social democratie", sistemul in care un prost care nu stie nici macar ce limba vorbeste are drept de vot si votul lui are aceeasi valoare cu a unui academician trebuie sa dispara.

    https://www.youtube.com/watch?v=TkcGnmZSjRE
    https://www.youtube.com/watch?v=awwPcxmrxzU

    RăspundețiȘtergere
  9. "Nu vă culcați pe-o ureche și înțelegeți două lucruri: că lumea e prea mică astfel încât n-ai unde să fugi și că de inevitabil nu poți scăpa."

    Putin probabil sa se intample sau cel putin un asemenea scenariu nu va fi posibil fara un nou razboi mondial.
    Asa cum in cadrul UE ai state cu sisteme de taxare mari ca Franta, Belgia, etc, ai paradisuri fiscale nedeclarate ca Germania, Olanda, UK, etc. ai si tari cu taxe mici ca Bulgaria, Ungaria, Irlanda, etc. care sunt acuzate a fi paradisuri fiscale desi nu sunt, asa vei avea si de acum inainte, o diversitate de state si de politici.
    Sa mai amintim de opozitia unor state europene in a primi "cote de emigranti" sau de a implementa noul "green deal"?

    La nivel mondial diversitatea si deferentele intre politici de tot felul este si mai mare. Sa nu uitam, ca la nivel mondial de-a lungul timpului au fost unii care se credeau divini, altii care se credeau atinsi de (dumne)zei si acum avem altii care se cred alesi. Asa cum divinii si atinsii au sfarsit decapitati si sau luati in furci, asa vor sfarsi si cei alesi, cu toate drepturile si imunitatile lor speciale. Este doar o chestiune de timp.

    In afara de acest lucru, ce a vrut si ce vrea China nu are nici o importanta pentru simplul motiv ca spre deosebire de natiuni de imbecili ca Romania, China este o curva economica si politica care isi vede propriul interes incercand sa valorifice in avantaj propriu oportunitaile de moment. Bravo lor. De aia au ajuns unde sunt acum, desi in 1990 erau mai jos decat romanii.

    RăspundețiȘtergere
  10. Vreo soluție aveți? Un om simplu ce ar trebui să facă? Este o doamnă Dănuța își zice singură și a pus o imagine pe rețelele sociale cu o instituție mai veche decât națiunile Unite și ceva cu holograme, cu teledistanta. O cheamă și Bud.eanu. Ne puteți da o soluție?

    RăspundețiȘtergere
  11. Zice Cristoiu că la ce ne ajută tehnologia, că nu doboară virusul și că statele dezvoltate vor avea sistemele sanitare publice în colaps... Inclusiv cea mai afectată țară. Că la ce ne folosesc nucc.lear weapons? Că Marte? Domnule Diaconu ce se întâmplă? Ce se întâmplă? De ce spuneți că lumea este mică și cu inevitabilul? Ce este cu statele industrializate? Semnat Unkown

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. apropo de tehnologie, circula zilele astea un video cu Joshua Coleman in care omul vorbeste ca tocmai tehnologia a otravit planeta; asa cum ante 1920 s-a inundat fizic atmosfera cu unde radio, acum a aparut 5G-ul cu acelasi efect: electrizarea organismului uman si de aici virusii ...
      nu as zice ca e pura coincidenta..

      Ștergere
    2. For starters...:
      Tarile industrializate sau deindustrializat demult

      Ștergere
    3. Planeta s-a inundat cu marxisto-comunisto-satanisti, avortati din p...a Curvelor-Revolutia Franceza&Revolutia bolsevica, care au inundat lumea cu dementi procustieni, care au vrut sa ciunteasca pe toti la dimensiunea gandita de ei."Daca poporul nu vrea schimbarea(propusa de noi, n.m.), atunci poporul poate sa piara"- Dostoievski,Fratii Karamazov. Si de acolo inainte, toata nebunia istoriei moderne: revolutii,lagare pentru "dusmanii poporului"; eugenie,euthanasie, sterilizari,"solutia finala";reeducari tip Pitesti;Poporul Ales si Poporul de Stapani Herrenfolk; plutoane ale mortii;NKVD-GestaPO-Securitate;delatiunea ca politica sociala de stat;reducerea populatiei prin otravire din aer, din apa,din pamant; prin uragan de avorturi si prin vaccinuri;5G si microciparea tuturor oamenilor si apoi-apoteotic, prin show planetar de tip BlueBeam:Un imparat&zeu-o credinta Mudana-un popor.
      Sper sa nu va sminteasca expresia folosit la inceputul commentului meu...

      Ștergere
  12. am reevaluat personajul:
    - omul explica istoria miscarii rezist
    - structurarea criminala care paraziteaza societatea.
    https://www.youtube.com/watch?v=kTCtTP9KKyE

    RăspundețiȘtergere
  13. https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/sanatatea-este-contagioasa-ne-asigura-dr-sorina-soescu-715817.html

    RăspundețiȘtergere
  14. Sinuciderea Uniunii Europene
    În acest timp, Uniunea europeană răspunde în mod necorespunzător la epidemia coronavirusului. În loc să combată boala (teste generalizate, tratamentul persoanelor infectate, cu clorochina, îngrijirea de urgență a pacienților cu respirație artificială și interferon Alfa 2B recombinat), ea previne supraaglomerarea spitalelor sale (cu domiciliul obrigatoriu al populației sănătoase) [5]. Economia ei s-a oprit, și Banca centrală Eeuropeană anunță o recesiune de 5%, dacă această situație se va prelungi timp de două săptămâni, dar probabil vor fi șase.

    Când apogeul epidemiei va fi trecut, ea nu va mai fi o mare putere económică, și lumea va fi organizată într-un mod nou, fără ea.

    Thierry Meyssan

    RăspundețiȘtergere