duminică, 1 martie 2020

Războiul lumilor

Începutul anilor 90 a consemnat o schimbare radicală de doctrină, o împingere a societății, indiferent de paradigma care-o ghidase până atunci, într-o vâltoare cum nu se mai văzuse. Dacă v-aș spune doar atât v-ați chinui să înțelegeți despre ce e vorba și, cel mai probabil, v-ați îndrepta atenția spre evenimentele de natură economico-politice. Ei bine, cu toate că nebunia și-a lăsat amprenta inclusiv în economie și politică, războiul despre care vom vorbi azi e unul nevăzut și, mai mult, neînțeles încă de marea majoritate a oamenilor.

Înainte de a continua, v-aș recomanda să faceți o pauză pentru a aprinde câteva bețișoare parfumate, să exersați posturile yoga care vă detensionează, eventual să vă relaxați într-o ședință de meditație în care să repetați ceva mantre eliberatoare sau, dacă toate acestea nu vi se par suficient de naturale, să atingeți amuleta pe care ați achiziționat-o din cine știe ce călătorie exotică. Vă spun toate acestea deoarece despre ele vom vorbi.

Dar, cum treburile au rădăcini mai adânci, pentru a înțelege ce s-a petrecut cu noi, ar trebui să mergem pe fir în jos unde ne vom întâlni iremediabil cu nebunii ani '60, cu mișcarea hippie și cu vreo câteva personaje despre care v-am vorbit în articolele trecute. Dar și acea explozie are rădăcinile sale, pe undeva pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acolo vom întâlni o ciudată aristocrată de origine ruso-germană, Helena Petrovna Blavatsky, propovăduind o formă stranie de spiritualitate căreia i-a spus Teosofie. La fel de bine, tot prin cotloanele sfârșitului de secol XIX ne vom întâlni și cu Rudolf Steiner, propovăduitorul „filosofiei libertății”, un soi de sinteză între religie și cuceririle științei. Pentru omul serios, cu baze cultural-religioase solide, pretențiile emise de Blavatsky sau Steiner stârnesc râsul. Însă valul celor doi e susținut de o întreagă periferie care, de-a lungul seclolelor, a dezvoltat o subcultură ocultă dornică de articulare. Divinații, forțări profetice, globuri de cristal, cărți de tarot, interpretări, spiritisme s.a.m.d., toate acestea își tot încearcau de-atâta amar de vreme intrarea în societate.

Dacă Societatea Teosofică a rusoaicei, șamanismele lui Gudjieff sau ideile lui Steiner au făcut valuri majore la vremea lor, privind retrospectiv putem spune că, la fel cum au apărut, au și dispărut, nesupraviețuind creatorilor. E fals însă!Apariția acestor valuri a avut rațiunea proprie de-a fi, producând mișcările necesare în gândire. Și, dacă la un moment dat păreau uitate prin dulapul de curiozități istorice, iată că toate acestea(și chiar mai multe!) au reînviat în nebunii ani. Vă puteți explica trecerea aceea bruscă de la o societate conservatoare în care pândeai doamnele urcând scările pentru a le vedea accidental glezna, la nebunia fustelor mini, la sevrajul psihedelic condimentat cu orgii sexuale, multe în public, desfășurate fără discernământ? La explozia de irațional reclamând întoarcerea la natură. Știu, n-ați trăit acele vremuri, mulți nici n-aveți habar că au existat. Însă ele au avut rostul lor.

Apogeul s-a produs în acel fierbinte august al anului 1969, când la Woodstock a avut loc explozia numită „3 Days of Peace&Music”. Dacă ar fi să citim afișul oficial al festivalului - desenat de Arnold Skolnik - am da de-o ciudată formulare care sună cam așa: „Woodstock Music & Art Fair presents an Aquarian Exposition in White Lake, N.Y”. Hmm, păi n-a fost un concert?, vă veți întreba citind acest „detaliu” de pe afiș. Și ce-i cu acel Aquarian?

Nu, n-a fost un spectacol, ci un manifest mascat de-un concert, de-o orgie în masă și de o formă de revoltă nevăzută până atunci în istorie. Dacă v-ați oferi răgazul necesar studierii filmulețelor și a fotografiilor făcute cu acea ocazie, dincolo de muzică, sex, droguri și alcool, veți observa intrarea pe ușa din față a unei noi spiritualități având legătură cu acel misterios „Aquarius”.

Mișcarea hippie a degenerat în Europa în acea revoluție a tineretului despre care v-am mai vorbit, revoluție a cărei biblie părea a fi micuța carte roșie a înțeleptului Mao. Tocmai el, marxistul care-a reușit deturnarea pentru totdeauna a destinului Chinei, a fost așezatv în fruntea „Revoluției Tineretului”. Și, la fel ca toate valurile istoriei, și-acesta părea a se stinge definitiv după ce forțele de ordine, alături de politicienii vremii păreau a fi găsit o cale de mijloc necesară potolirii hormonilor mult prea fierbinți ai protestatarilor. Adormirea mișcării era însă o iluzie. Curând, drogații de la Woodstock, dezinhibatele care dansau goale și se culcau cu cine apucau, zeloții marxismului stradal sau preoții fără de religie, cei care păreau definitiv intrați în hrubele istoriei, au jucat „cartea timpului”.

Ieșirea din scenă a generației conservatoare a părinților lor a condus la preluarea locurilor libere de către noua generație. Generație care, deși nu mai făcea sex în public și nu se mai droga în văzul tuturor, tot mai păstrase o iotă din instinctul inițial. Mai o cămașă multicoloră, mai o chică rebelă, mai niște pantaloni evazați pe la evenimente mondene s.a.m.d. Monstrul nu murise, ci-și luase o formă umană. Iar de pe aceste poziții câștigate, în mod natural s-a produs deturnarea educației tinerelor generații care le-au trecut prin mâini. An de an educația din ce în ce mai precară făcea loc „toleranței”, „feminismului”, dar și unei „alte realizări” care promitea să împace orizontul urban, lumea științei cu cea a spiritualității. Nimeni nu te îndemna să faci eforturi. Realizarea spirituală este legată acum de relaxare, de starea de bine, de confort. Izolările părinților pustiei țin de o istorie mult prea tulbure, în care oamenii n-aveau habar de descoperirile științei.

Noua spiritualitate știe despre toate acestea și împacă creierii precari ai unor generații care n-au habar de nimic cu informațiile răzlețe care le ajung acestora pe la urechi. Buddha, yoga, relaxare, horoscop, tarot, gnosticism, ezoterism, droguri psihedelice, divinație, toate acestea sosesc în frânturi vestindu-l pe Aquarius. Iar ele vin din istorie. Horoscoapele vin din Babilon, gnosticismul dintr-o „istorie comună” și cumva paralelă cu a Creștinismului. Fiecare are ceva de spus și, nu-i așa?, „e imposibil ca toate acestea să fi fost false”. De ce oare au fost respinse de religia oficială? Nu cumva nouă, celor proaspăt iluminați de tandra mângâiere a drogului, ne este ascuns ceva? Răspunsul e întotdeauna afirmativ, iar cel care înțelege e purtat pe aripile line ale lui Aquarius. Dar cine naiba e Aquarius ăsta?, mă veți întreba din nou.

Ei bine, aici e esența. Aquarius e cheia de boltă a întregii mișcări. Conform horoscopului, părăsim Era Peștilor și intrăm cu forță în Era Vărsătorului. De-aici obsesia afișării sale. E greu de spus care e momentul schimbării deoarece am stat sub semnul peștilor vreo două mii de ani, astfel încât generațiile de la jumătatea secolului XX încoace sunt generații de tranziție. Însă momentul calculat cu exactitate nici măcar nu e important. deoarece Importantă este trecerea la „noua lume”. Așa s-a ajuns la „răsăritul Epocii Vărsătorului” care face necesară trecerea la o nouă spiritualitate, o nouă dimensiune holistă privind totul ca întreg și nu părțile disparate. De-aceea religia trebuie să fie una în care știința să nu fie contestată, ci, din contră, pusă la fundație.

Noua limbă a spiritualității e vorbită cel mai bine de gurușii hinduși. Eu au cameleonismul necesar îmnbinării fragmentelor de știință, creștinism, marxism etc. într-o curgere coerentă de idei care rimează cu religia lor. Și, mai ales, cu banul. Nu mai e nicio problemă în a-ți fi percepută o taxă pentru eliberarea ta spirituală. Ține chiar de normalitate. Așa se face că, în anii 60-70, eliberatorii spirituali ai generațiilor mult prea înfierbântate, au parte de scandaluri financiare explozive. Presa dezvăluie luxul extrem în care-și petrec viața „eliberatorii”. Însă, treptat, asta nu mai impresionează pe nimeni. Cărțile lor rămân la fel de „inspiraționale”. Mai mult, cu trecerea timpului, revin în forță ca dovezi ale înțelepciunii pure.

Iată cum anii 90 devin modelați de amintirile istorice ale Woodstock-ului și de spiritualitatea derivată din tufișurile lumii aceleia. Osho e un maestru spiritual, iar toate scandalurile în care-și ruina financiar adepții sunt date definitiv uitării. Filmulețele cu el - folosite în trecut pentru propria-i propagandă - reapar exploziv ca „dovezi vii de înțelepciune”. Citatele din Osho sunt legitimarea oricăruia care vrea să le arate celorlalți „că înțelege”.

Iată-ne în plină invazie a unei spiritualități ciudate. Nu-ți dezvăluie mare lucru, dar îți promite confortul. De fapt nu confortul pe care oricum îl ai, ci împăcarea cu forma ta rudimentară de a te raporta la realitate. Noua spiritualitate nu contestă nimic. Televizorul e bun pentru că „te educi” prin intermediul său, calculatorul e minunat, iar telefonul în care stai concentrat din ce în ce mai mut timp e o cale de acces la paradis. Nu trebuie să suferi, nu trebuie să faci eforturi. Ce dacă ai multe zeci de kilograme mai mult decât normal? Important e să-ți fie bine, iar pentru asta trebuie să te împaci cu tine.

Toate acestea sunt menite a-ți desena o nouă cale. Privit din exterior pare ceva de un romantism tandru. Omul condus cu blândețe spre împlinirea sa pe acest pământ. Iar pentru aceasta nu-i nevoie decât să accesezi una dintre nenumăratele mostre de înțelepciune pe care le găsești la un click distanță.

Lumea s-a schimbat!” - ți se repetă obsesiv. La fel cum ți se introduc periodic frânturi de horoscop, tarot, meditație, relaxare și alte elemente ale noii religii. Care, de fapt, nu e religie, ci evoluție - îți spun ei. Totul în dulcele stil al progresismului. Nu-i așa că e fascinantă călătoria la care ați asistat?

E timpul să reveniți cu picioarele pe pământ, să părăsiți aburii toxici și psihedelici pentru a înțelege despre ce e vorba. „Răsăritul Epocii Vărsătorului” e un proiect de inginerie socială al cărui nume de cod e „Project Nietzsche”. Scopul imediat e acela de distrugere a civilizației creștine și înlocuirea sa cu ceea ce au înțeles „arhitecții” din filosofia lui Nietzsche. Explozia de irațional, teoriile științifico-religioase și întreaga panoplie de „idei” scoase la vânzare pe taraba sufletelor pierdute au sensul și misiunile proprii. Totul e gândit milimetric, iar planul funcționează ca uns. De la Blavatsky pînă aici a fost un drum lung, dar tâmpirea omenirii a reușit și nu mai e decât un pas până la finalizare.

Mă opresc aici promițându-vă un viitor episod în care vom vedea cum își ucide „Vărsătorul” propria armată de strânsură. Până atunci meditați la ceea ce vi se întâmplă întrucât voi sunteți atât călăii cât și victimele. E un joc pe viață și pe moarte programat de-atâta amar de vreme. De-aceea și miza sa e enormă.

17 comentarii:

  1. Lupta împotriva credinței creștine nu a încetat niciodată.
    Etapa actuală pare o ofensivă finală construită pe fondul apostaziei generalizate (ateii, agnosticii care nu au fost creștini niciodată au o vină mai mică).
    Se poate argumenta relativ ușor impactul nefast al renașterii, alt moment... vărsător, venit după epidemiile de ciumă, simultan cu apariția bancherilor creștini și cu primele semințe de reformă a bisericii catolice.
    Realitatea e chiar mai tristă, prăbușirea a fost plantată încă de la apariția imperiului occidental, cînd papa a fost cumpărat cu un stat al său de către franci. Normal că se ajunge la schismă după aia, că e distrus Bizanțul și, astfel, o parte importantă a Europei va fi livrată islamului.
    Viermele necredinței roade permanent, ăsta îi e rostul, iar narcotizarea nechimică nu e o soluție, cum pot să constate destui, dacă vor să analizeze de ce nu sunt mulțumiți cu adevărat niciodată. Evident, nu o fac, dar nici exemplu de sacrificiu și credință nu prea găsesc în jur sau, mai degrabă, nu a apărut noua metodă eficientă de a răspîndi mesajul creștin - sarcină vie cu fiecare generație. Cum din prostie sau din ticăloșie ne îndreptăm spre un nou prăpăd planetar există șanse pentru apariția unor condiții propice (se poate și invers, marile dezastre deschid ambele căi). Rațiunea se trezește cînd grozăvia din jur e mare și nu se mai luptă luciferic cu credința. Probabil vor apărea și sfinții necesari.
    Sau se închid conturile. Merge și așa, și așa. După cum e scris.

    RăspundețiȘtergere
  2. Exemple de propaganda a noii spiritualitati la Voicuvoicu, Romaniiau talent, Accesdirect si alte productii / tembeliziuni cu punctul pe o.

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca lumea ar intelege ca, dintotdeauna omul a fost razboit de demoni (cat se poate de reali), altfel ar sta lucrurile. Ia sa incerci sa-i spui colegului sau prietenului de razboiul nevazut (chiar asa se intituleaza una din cartile sfantului Nicodim Aghioritul), sa vezi cum se schimba la fata si-ti trage o uitatura de iti inghiti vorbele nemestecate. Iar asta din partea unui crestin ortodox!
    Ce sa mai spun de alte religii, culte, denominatiuni, secte si insecte!
    Degeaba ne miram si ne ingrozim. Cum spunea unul dintre marii duhovnici romani, este vremea lui "scapa cine poate"!

    RăspundețiȘtergere
  4. Păcat de muzica acelor ani. Mi-a picat cam greu cînd am realizat ca generatia anilor 60-70 era produsul strălucit al Școlii de la Frankfurt.
    La noi nu cred că a fost nebunia din America. Dar beneficiem de ea din plin acum. In plus, e condimentată cu multa tehnologie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai citit ceva scris de reprezentanții Școlii de la Frankfurt? Sau doar ai auzit că e ceva de rău?

      Ștergere
    2. Cauta in arhiva acestui blog; vei gasi materialul despre viespar...

      Ștergere
    3. @Anonim (23:15) - Bun argument!

      Ștergere
    4. Nu e argument;gasesti mai multe in materialul lui Dan despre talharii dela Frankfurt aka Tavistock Institute NY.

      Ștergere
  5. Eu am cochetat o perioada cu extraterestrii P'ntii care au o baza in Muntii Sandia din New Mexico. https://twitter.com/SandiaWisdom
    Si era interesant ca am aflat multe perspective extraterestre despre planeta pamant si celelalte civilizatii inteligente care astepata sa reia contactul cu noi.
    Asta pana cand intr-un tweet au zis ca au o veste proasta dar pamantul isi da reset si o intrat in faza lui de distrugere. Si atunci am inteles tot!
    Atat controlorii lumii cat si celelalte 50 de factiuni care se lupta pentru profit au lasat sa se inteleaga in foarte multe filme ca pamantul se va distruge singur sau il vom distruge noi.
    Acuma ascult pe unu care isi zice istoric galactic si a spus ca toti care zic ca pamantul nu va rezista si se va distruge doar incearca sa creeze ceva naspa in constiinta omenirii. Asa ca i-am lasat balta si pe extraterestrii aia. Oricum ziceau ca nu pot pune poze reale cu ei ca e ceva conventie sa nu se arate.
    Dar daca vrei sa fii la moda acum lumea asculta Corey Goode si David Wilcock, dar si astia au o naratiune de distragere a atentiei, nimic adevarat.
    Dar vorbesc despre programe militare in spatiu, despre nave spatiale facute de oameni de pe vremea nazistilor si tinute ascunse de public. Ideea lor e ca din 1969 cand omul a ajuns pe Luna crezi ca nu ne-am mai dezvoltat?. Ei vorbesc de faptul ca avem baze pana si pe lunile lui Jupiter si ca multi miliardari fac deja turism spatial si merg sa viziteze inele lui Saturn.
    Sau poti sa citesti blogul lui Cobra , http://2012portal.blogspot.com/. La fel alta naratiune care distrage atentia. Pe portalul lui Cobra am gasit mai multe detalii despre Blavatsky si istoria ei nestiuta, dar si despre familiile nobiliare care conduc Europa si familiile de mafioti.
    Pana la urma realizezi ca cea mai pozitiva ramane liturghia ortodoxa, cu o vechime foarte mare. Si as mai merge cu "Biserica Ortodoxa Secreta". Eu sunt pe o lungime de unda cu majoritatea credintelor acestui grup insa ce nu mi se pare in regula la ei: ura aceasta inversunata impotriva intunericului.
    De Saint Germain nu ai zis nimic.

    RăspundețiȘtergere
  6. Fenomenul extraterestru e de natura demonica. Nimic altceva decît lucrătura diavoleasca.

    RăspundețiȘtergere
  7. Depravarea ca la festivalul Woodstok si tine si in zilele noastre.Acum se numeste festivalul Burning Man si se tine in Nevada.Chiar trebuie sa cautati si sa priviti niste poze despre el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da m-am uitat si intradevar e foarte mare
      costul total de participare la Burning Man ajunge la circa 20.000 de dolari pentru un participant (inclusiv transportul cu până în Nevada).

      Ștergere
  8. E un plan mult mai amplu si incepe cu un eveniment, in 1913, fara de care nimic n-ar fi fost posibil, iar aici intra, in special, perioada 1914-1945.
    Generatia respectiva n-ar fi aparut, fara cele realizate anterior, iar astazi n-am vedea nimic din cele care se petrec sub ochii nostri.
    Sa vedem citeva amanunte:

    https://www.planet-wissen.de/geschichte/deutsche_geschichte/entstehung_der_gruenen/index.html
    Un personaj important in miscarea de atunci, atit in Fr. cit si De.

    https://de.wikipedia.org/wiki/Daniel_Cohn-Bendit

    Unul facut ministru de ext al Germaniei cu aproape 10 clase si nici o calificare:
    https://de.wikipedia.org/wiki/Joschka_Fischer

    Noch vor Beendigung der Untersekunda (10. Klasse) verließ er 1965 das Gottlieb-Daimler-Gymnasium in Stuttgart-Bad Cannstatt ohne Abschluss und begann in Fellbach eine Lehre als Fotograf, die er 1966 abbrach.

    Are legatura cu “intimplarile” din 89:
    https://de.wikipedia.org/wiki/Petra_Kelly

    Mai tirziu, ministru de interne, un coordonator al plavanului:
    https://de.wikipedia.org/wiki/Otto_Schily

    Seful de fatada, pt ca cel adevarat e ceva mai sus prezentat:
    https://de.wikipedia.org/wiki/Rudi_Dutschke

    Demonstratiile, care abunda in tablouri cu Lenin si ceilalti, sint din celebrul vest al romanilor, din Germanika mult iubita. La noi nu s-a aflat, nici pina astazi, ca numitul vest, idolatrizat de romani pina dincolo de orice limita rationala, a disparut, definitiv, in 45.

    https://www.deutschlandfunkkultur.de/west-berlin-1968-der-rausch-der-revolution.976.de.html?dram:article_id=410719

    https://www.dw.com/de/protestjahr-1968-wie-die-kultur-revolte-deutschland-ver%C3%A4nderte/a-43615963
    1968: Die 68er-Revolte
    -https://www.youtube.com/watch?v=OO_9TwmAul0

    La noi nu s-a stiut absolut nimic, despre nimic si se continua in traditia asta, desi traiul din inchipuiri este unul generator de mari pierderi, asa cum se poate vedea in toata tara. Romanii afla abia acum ceea ce-ar fi trebuit sa stie, cel tirziu, din anii 90 si observam consecintele.
    Carti despre minunatul invatamint vestic am postat in trecut.

    RăspundețiȘtergere
  9. Un singur comentariu apropos de Steiner. Eu i-am citit cateva carti si sincer mi-au placut.
    Nu am gasit in ele, la o simpla lectura recunosc, nimic pervertit sau ceva impotriva crestinismului.
    Ma mai documentez.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si mie, chiar daca pare depasit unele lucrari sunt exceptionale
      https://www.spiritualrs.net/Online_alf.html
      Aici am gasit o biblioteca in limba romana cu cartile lui
      Nu stiu ce influenta a avut in ocultism, din cate am citit nu pre a avut succes decat cu gradinitele Waldorf, deci pana la urma Steiner a ramas un pedagog si nu ocultist ca Blavatsky.
      Oricum cel mai mare rau intre ocultisti se pare ca este Bestia 666, Aleister Crowley, care a scris foarte mult si numai texte demonice de ritualuri negre. Ati incercat sa cititi vreo carte de-a lui? Nu intelegi mai nimic, decat ca sunt un fel de scripturi de programe pentru demoni.
      Aleister Crowley a recunoscuto pe Helena Blavatsky ca sora si precedesoare a lui.
      In plus de asta AC si HPB au facut ritualuri magice pentru aducerea anilor 60-70.
      Deci din umbra AC conducea tot si HPB era liderul miscarii.
      in ziua de azi sunt grupuri care studiaza scrierile lui AC mai mult decat ale lui HPB, si chiar daca tehnologia de azi ofera rezultate mai sigure decat magia, mai sunt inca destui care practica ritualuri
      Va las sa judecati definitia pacatului dupa AC:

      „Întrucât„ Nu există nicio lege dincolo de Fă ceea ce vrei tu ”(Liber AL vel Legis III: 60), singura acțiune„ corectă ”este aceea care îndeplinește această voință și singura acțiune„ greșită ”este cea care trântește această voință. Liber AL vel Legis spune (I: 41), „Cuvântul păcatului este restricție”. Crowley explică că „[Aceasta] este o afirmație generală sau o definiție a păcatului sau a erorii. Orice lucru care leagă voința, îl împiedică sau îl deviază, este păcatul” (Legea este pentru toți). În esență, orice formă de moralitate. care funcționează în absolut, spunând că orice calitate este a priori „corect” sau „greșit” (sau „rău”) este anatemă pentru Thelema. „Pentru noi, atunci„ răul ”este un termen relativ; este„ ceea ce împiedică unul de la împlinirea adevăratei Voințe ”(Legea este pentru toți) ..."

      Ștergere
  10. Războiul ca desfășurare a două forțe contrare este parte a evoluției.
    Ignoranța are ca rezultat iluzia cunoașterii unui război "neînțeles încă de majoritatea oamenilor" și reprezinta totodată o cauză necesară a suferinței care este fermentul evoluției.

    RăspundețiȘtergere