joi, 20 mai 2021

Ateu, ateu propagandist, ateu credincios


Titlul articolului de azi se referă la cele trei stadii prin care trece un ateu. Nu-s obligatorii. Unii se opresc la câte unul dintre stadii, dar mulți trec prin toate trei. Ca printr-o boală. Și, ca orice boală, și ateismul lasă sechelele sale. 

Infecția atee se instalează de obicei în tinerețe. Pentru individul plin de sănătate și energie, ale cărui preocupări țin spre totalitate de lumea aceasta și care, în plus, este deplin ajutat de precara educație laică, instalarea ateismului reprezintă aproape o normalitate. Am putea spune însă că această stare e una de pre-ateism, similară perioadei de incubație la infecțiile cu viruși sau bacterii. Pentru mulți aflați la acest nivel, ateismul este o inconștientă stare de a fi. Nici nu-l percep deoarece nu-și pun întrebări care să le depășească moțul chipiului. 

Lumea însă nu e statică. În viață încep să apară întrebările chiar dacă educația te canalizează spre o existență plină de certitudini. Vin evenimente care te fac să gândești altfel, îți faci planuri pe termen lung, începi să conștientizezi care-i harta vieții și să te întrebi asupra marii necunoscute care urmează după ce firul tău pe acest pământ se va fi rupt. Educația laică îi dă omului instrumentul rațional pe care-l poate aplica facil pe baza materialistă care i-a fost inoculată în școală. Acesta este momentul critic în care cei suficient de infectați își conștientizează ateismul. Și-așa individul se transformă din om în ateu. În acest stadiu omul încearcă să-și rezolve dilemele existențiale prin intermediul rațiunii. Practic, având certitudini, are un instrumentar suficient pentru a-și desena clar și simplu întreaga problematică a existenței. Unii rămân aici, fixându-se în instrumentarul rațional pe care-l cunosc și care le asigură confortul. 

Este însă o problemă întrucât cei în care persistă întrebările încep să aibă bănuieli. Mai mult, simt o singurătate cumplită care, așa cum vom vedea, nu-i va părăsi prea curând. Astfel, atât din nevoia de auto-justificare, dar și din cea de socializare, se transformă în atei-propagandiști. Trec la următorul nivel, cel în care încearcă atât să-și rezolve propriile întrebări atrăgându-i pe alții. Au nevoie de justificare așa cum fiecare sectă are nevoie de adepți. Acest tip de ateu, de cele mai multe ori, este un caraghios. Se-agață de tine exact la fel cum se agață „Martorii lui Iehova”. Îi zici „bună ziua”, iar el, în loc să-ți răspundă, te întreabă: „ești tu conștient că ziua e bună sau crezi în misticisme?”. Și-apoi urmează o serie de judecăți de valoare care aproape te îneacă. Și cauți să scapi cât mai repede. Acest tip de ateu militant îl găsești de cele mai multe ori pe forumuri. Alocă spații impresionante comentariilor pentru că din asta caută să-și tragă cât mai mulți adepți.

Însă și stadiul acesta se epuizează, făcând loc ultimului. Culmea, în ateul militant se instalează îndoiala. Nu poate lăsa însă instrumentarul său materialist-rațional de-o parte. Și-așa începe să caute „alternative” care să nu-i contrazică materialismul său rațional, dar care să compenseze lipsa spiritualității. Așa îl vei vedea brusc pe ateul nostru începând să poarte cristale, interesându-se de yoga și alte „tehnici orientale”. Va începe să creadă în „energii nedescoperite”, în orgoni, simboluri și alte chestii. Va căuta „să înțeleagă” șamanii, poate chiar va începe să se drogheze pentru „a-și debloca mintea”. Vreți un exemplu? Yuval Noah Harari, autorul aberației Sapiens, este un practicant al meditației Vipassana. Oamenii ajunși la acest nivel, de fapt realizează a nivel inconștient că absolut toată viața lor de până atunci a fost trăită în minciună. Cei mai simpli sau cei foarte sofisticați - extremele, dacă ar fi să definesc corect termenul - reușesc să se rupă relativ ușor de acest stadiu, revizuindu-și radical conceptele despre viață. Ceilalți, adică marea majoritate, vor simți permanent nevoia de compensare și vor rătăci de la o credință dubioasă la alta. Puteți înțelege zbaterile futile ale acestui stadiu citind „Arta de a fi” a lui Erich Fromm sau înfiorător de stupida carte a lui Bertrand Russell, „În căutarea fericirii”. În timp ce Fromm ne indică să mergem spre budismul Zen, Russell ne spune că ne putem găsi fericirea urmărind eclipsele de soare sau de lună. Impresionat! Deh, mai mult nu puteau!

Cu toate că mulți ajung să se dezică până la urmă de ateism, sechelele vor persista. Mai ales la cei care-au ajuns până-n ultimul stadiu. În capul acestora există un talmeș-balmeș de false credințe, ideologii, religii „purificate” s.a.m.d. Chiar dacă au scăpat de spectrul nefast al ateismului, toate falsele informații pe care le-au asimilat îi trag înapoi, rătăcindu-i pe căi ciudate. De-aceea lupta acestora este una foarte grea întrucât trebuie să caute să-și extirpeze toate acele falsuri care, la un moment dat, deveniseră parte din ei. 

Mai există însă o problemă care se întâlnește la foștii atei: sunt solitari. Au o greutate în a-l accepta pe celălalt, îi caută mai degrabă defectele decât calitățile și prima reacție pe care-o au este cea de respingere. Chiar și atunci când încearcă se se apropie, se apropie doar până la un anumit punct, după care încep instinctiv să găsească defecte. Orice informație pe care celălalt n-o are e automat calificată ca fiind prostie pentru ca, în final, cam toți să fie proști. Comportamentul le vine de la „singurătatea atee” în care au trăit. Ateismul e o singurătate din care nu-l excluzi doar pe Dumnezeu, ci și pe toți ceilalți. Prieteniile ateilor sunt unele superficiale, care se desfășoară pe teren neutru. În ziua de azi, prietenii atei mai mult se aud la telefon sau în mediul electronic. Rar se văd și asta nu pentru mult timp. Sunt păsări care trăiesc într-o apăsătoare însingurare. Din păcate, pentru mulți dintre cei care și-au pierdut mult timp în singurătatea atee, chiar dacă elimină ateismul din ecuație, instinctul de însingurare le rămâne. Și, culmea, le e foarte greu să-și descopere această problemă. Astfel, însingurarea se adaugă celeilalte pietre de moară reprezentată de acumularea de gunoi spiritual. 

Însă fiecare are câte-o piatră de moară pe care trebuie să și-o care. Și fiecare trebuie să caute mai degrabă tâlcul pietrei pe care-o cară în spate. Sper să nu fi supărat pe foarte multă lume cu postarea de azi. E scrisă pentru a ajuta, nu pentru a enerva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Din păcate aceasta este singura metodă pe care am găsit-o pentru prevenirea spamului și descurajarea comentacilor de profesie.