marți, 25 mai 2021

Mizerabilii


Deturnarea avionului Ryanair a aprins spiritele democraților europeni. E limpede pentru oricine că Lukașenko a făcut-o pentru că vrea și poate. Chestiunea e surprinzătoare pentru oricine. Să obligi un avion să aterizeze forțat doar pentru că vrei să vânezi un opozant de-al regimului tău nu e în regulă. Însă toate acestea nu trebuie să ne facă să vorbim despre „occidentalii buni și rusofonii răi”. Asta deoarece ceea ce s-a întâmplat acum nu este fără precedent.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, aduce în atenție două incidente similare. Primul este reprezentat de deturnarea de către Ucraina a unui avion aparținând Belarusului, avion în care se afla un activist anti-maidan. I-ați auzit pe „esențialii” de la UE spunând ceva despre acel caz? Cel de-al doilea caz este cu mult mai grav și a avut loc pe 1 iulie 2013, implicându-i direct pe scrufuloșii europeni care acum se târâie pe fund. Pe scurt, avionul președintelui de atunci al Boliviei, Evo Morales, a fost deturnat pe aeroportul din Viena unde, încălcându-se toate uzanțele diplomatice, a fost percheziționat timp de 13 ore de către agenți CIA și FBI!!! Motivul? Exista suspiciunea că la bord s-ar afla Edward Snowden. Curat murdar, monșer!

Oare ce s-ar întâmpla dacă avionul președintelui SUA ar fi deturnat în Bolivia pentru suspiciunea că la bord s-ar afla niscaiva teroriști? Nu cred că e greu de imaginat.

Dacă mai țineți minte, Kosovo și-a câștigat independența printr-un referendum cu cântec organizat de americani acolo. La momentul respectiv Rusia s-a opus dând chiar un comunicat oficial conform căruia acțiunea respectivă schimbă multe elemente ale jocului și că efectele sale se vor vedea în viitor. Dacă mai țineți minte, preluarea Crimeei de către Rusia s-a făcut printr-o operațiune similară: s-a organizat un referendum și, în urma pronunțării „unei largi majorități a populației” peninsula a revenit în componența Rusiei(așa cum, de altfel, fusese întreaga istorie, mai puțin în perioada post Hrusciov).

Revenind la situația din Belarus, aș vrea să spun câteva considerații strict personale despre băiatul acela care-a fost arestat. Mi se pare puțin probabil ca tu, un puștan de douăzeci și ceva de ani să fii capabil să pui la punct o platformă care să atragă aproape întreaga populație a Belarusului. E cât se poate de clar că omul joacă într-o altă ligă, având puternice proptele în spate. Dovada este dată și de azilul care i-a fost acordat imediat de către Lituania. Hai să nu fim copii! E clar că un asemenea azil regesc primești doar dacă ai pe cineva în spate. Fără doar și poate Protasevici a fost agățat de unul sau mai multe servicii străine și a fost utilizat în lupta contra lui Lukașenko. Nu am nici cea mai mică îndoială. Iar în lumea spionilor așa se petrec treburile: mai ești și arestat sau, dacă regimul advers e dur, se întâmplă să mai și mori. Astea-s regulile. Te-ai aruncat în apă să înoți, accepți și riscul de-a muri înecat. Nu merge altfel!

Ceea ce trebuie să înțelegeți din întâmplările prezentate este că nu avem de-a face cu un joc între puri și impuri. Toți sunt la fel când e vorba de pus de câte-o potlogărie. Iar povestea cu „drepturile și libertățile” ar cam trebui s vă iasă din cap. Treziți-vă! Lumea în care trăiți arată radical diferit ață de ceea ce vă povestește propaganda.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Din păcate aceasta este singura metodă pe care am găsit-o pentru prevenirea spamului și descurajarea comentacilor de profesie.