A treia etapă - update de pe linia frontului

S-a terminat a doua parte a operaţiunii ruse în Ucraina, iar cea de-a treia parte e de-a dreptul misterioasă. Intrarea în acţiune a forţelor Spetsnatz/GRU a făcut diferenţa la un mod greu de imaginat. Pur şi simplu forţele ruseşti de elită au reuşit transmutarea liniei frontului într-un mod aproape magic. Dacă ar fi să înţelegem ceva, ar trebui să căutăm să vedem modul în care ruşii reuşesc să-şi transforme aceste trupe în adevărate fantome ale frontului; trec efectiv invizibil în spatele inamicului şi să crează dezastre. GRU are o capacitate teribilă de a întinde în timp record adevărate pânză de păianjen informaţionale pe teritoriul advers, distrugând practic întreaga strategie a inamicului prin lovituri chirurgicale preventive. Peste aceasta vin operaţiunile de sabotaj şi, mai ales, cele psihologice, făcându-l pe duşman să-şi sape singur groapa. 

Partea cea mai interesantă este aceea că agenţii GRU ajung să negocieze direct cu soldaţii ucraineni cheie predarea echipamentului şi „dispariţia lor”. Aceştia reapar ca refugiaţi ucraineni în Polonia, în ţările baltice sau în cele nordice. Astfel, ruşii reuşesc nu doar să rupă frontul în zonele strategice, dar şi să-şi umple taşca cu echipament militar de ultimă generaţie. 

Adevărata provocare a acestui război este câştigarea sa cu o armată infimă. Să nu uităm că o lungime a frontului de aproape 1000 km este gestionată cu o armată de 100 000 de oameni. Este infim. Ca să înţelegeţi, pe o linie similară a frontului, armata germană a atacat cu 6 milioane de oameni, iar ruşii au pus la bătaie o armată de peste 12 milioane de oameni. Într-adevăr, acum nu ai aceeaşi confruntare, însă gestionarea unei asemenea linii a frontului cu o armată insignifiantă este o performanţă teribilă. În plus, luptele se dau efectiv punctual, nu se fac bombardamente la scară, ci doar lovituri precise. 

A mai fost un eveniment devastator pentru armata Ucrainei: în regiunea Odesa, forţele ruse au bombardat o unitate de pregătire a forţelor de elită a marinei, eliminând peste 200 dintre cei mai buni soldaţi ai Ucrainei. Lovitura are nu doar un efect devastator pe plan militar, dar este menită a stârni confuzia referitoare la următorul pas pe care-l va face armata rusă. Pur şi simplu, nimeni nu poate şti în acest moment încotro se vor îndrepta. Strategic ar putea finaliza cu ocuparea Odesei, închizând astfel accesul Ucrainei la Marea Neagră, dar, la fel de bine, s-ar putea concentra pe cucerirea Harkovului, mult mai uşor de realizat, dar extrem de semnificativ din punct de vedere simbolic. 

Ceea ce observăm în teren este însă o schimbare de perspectivă a modului de acţiune al ruşilor. Armata se comportă extrem de pragmatic astfel încât o risipă de forţe în Est nu cred că va fi luată în consideraţie. Astfel încât nu e exclus ca acum ruşii să încerce lovitura finală asupra Kievului. Asta ar scurta teribil războiul, însă, din nou, nu ştim dacă scurtarea războiului e în interesul Rusiei. Mai degrabă pare că ruşii preferă un joc de-a şoarecele cu pisica. 

De ce ar prefera ruşii să prelungească un război pe care, din punct de vedere propagandistic pare că l-au pierdut? Pentru că acest joc secătuieşte Occidentul de forţe. Uitaţi-vă la banii pe care degeneratul de la Casa Albă i-a băgat strict aiurea în Ucraina. Într-adevăr, o mare parte a lor se întorc la şmecherii care profită de pe urma războiului, dar chiar şi aşa, asta secătuieşte Bugetul şi frânează teribil SUA. Despre Europa nu are sens să discutăm întrucât jocul de-a şoarecele şi pisica pe care ruşii îl joacă deja e de domeniul tragicomicului. Ba stopăm gazele, ba vă mai dăm, ba ne respectăm contractele, ba ne trezim că e stare de forţă majoră. Ceea ce observăm din ce în ce mai clar este că resursele Occidentului se termină în timp ce cele ale ruşilor par efectiv nelimitate!

Toate acestea sunt menite nu doar a detona din interior Europa(şi întreg Occidentul), ci şi necesare câştigării războiului informaţional. Exodul ucrainenilor a creat probleme în naţiunile-gazdă: cheltuieli extrem de mari pentru traiul pe picior mare al acestora şi, în final, probleme bugetare care se răsfrâng asupra oamenilor obligaţi să achite nota de plată prin creşteri de taxe şi impozite. După ce occidentalul a fost înghesuit la coteţ timp de doi ani de zile, obligat să se chipeze cu un număr incredibil de vaccinuri şi doze booster care n-au făcut decât să-i slăbească sănătatea - acţiuni de terorism medical îndreptate împotriva sa pentru care tot el a plătit din buzunar - acum i se cere „să fie solidar” cu rakeţii care i-au invadat ţara, care trăiesc pe picior mare şi care sunt mai protejaţi decât speciile pe cale de dispariţie. Pentru asta occidentalului i se cere nu doar să scoată mai mult din buzunar sub formă de taxe, ci şi să plătească mai mult pe combustibil, utilităţi şi, în plus, să-şi şi limiteze consumul. 

Totul atinge o cotă de absurd care n-are cum să se finalizeze altfel decât printr-un picaj masiv al narativului oficial impus de la nivel înalt. Iar acest picaj de narativ înseamnă câştigarea luptei informaţionale de către ruşi. Ceea ce puteţi observa cu ochiul liber este că o victorie de asemenea anvergură este cu atât mai puternică cu cât ea nu este câştigată cu armele clasice ale propagandei prin mass-media. Sursele ruseşti de informaţie sunt pur şi simplu înăbuşite, blocate cu totul în Occident. De asemenea, „armele” lor mass media pe care le înfierează Occidentul sunt pur şi simplu nişte sperietori de ciori. Degeaba îmi înfierează mie statul Sputnik. E o prostie! De Sputnik n-au auzit peste 95% dintre români şi nici în Occident procentul nu este mai mic. Înfierându-l, autorităţile nu fac altceva decât să-i creeze notorietate. 

Revenind la războiul care se desfăşoară, ar trebui să înţelegeţi că este genul de război pentru care Occidentul nu e pregătit. Nu se desfăşoară cu lovituri aeriene masive, cu aviaţia, cu arme moderne şi cu tehnici care aduc aminte de jocurile video. Nu! Este un război clasic, murdar, în care soldaţii luptă în  tranşee pline cu apă şi în care artileria este cea care înaintează kilometru cu kilometru. Este războiul adevărat, cel pe care numai „forţele pământului” îl pot desfăşura şi de care „forţele mării” fug întotdeauna. Este - şi va părea cinic ceea ce spun - purgatoriul prin care armata rusă trebuia să treacă pentru a deveni mai bună. Şi, după şocul iniţial, pare a fi renăscut din propria-i cenuşă. Reţineţi: a ţine un front de 1000 km cu doar 100 000 de soldaţi pare o misiune imposibilă. De fapt aici este marea provocare şi, în acelaşi timp, marele avans militar pe care Rusia îl arată lumii. Iar în rândul celor care ştiu despre ce e vorba, credeţi-mă că acest element este e înţeles la adevărata sa valoare. 

Nu mai insist pentru că trebuie să pun punct aici relatării despre război. Intrăm aşadar în cea de-a treia etapă a operaţiunii. Nu ştim care va fi direcţia, rămâne să o descoperim în perioada imediat următoare. Însă, strict personal, cred că Occidentului - ca ideologie - ar trebui să-i fie o frică teribilă de ceea ce se va întâmpla în etapa a patra! De abia de acolo va începe să se vadă clar dansul morţii.