Telenovela păsăricii

Săptămâna trecută s-a consemnat finalul unei dramolete de business. Final care marchează un nou început nedorit de niciuna dintre părţi. Pe scurt, este vorba despre renunţarea lui Musk de a mai cumpăra acţiunile Twitter. Cu toate că pare o chestiune banală, aşa cum veţi vedea, are numeroase implicaţii.

Iniţial Musk a făcut o ofertă de cumpărare a Twitter. Imediat, board-ul companiei şi stânga americană au reacţionat violent. Hotărârea lui Musk de a transforma Twitter într-o reţea socială necenzurată a mişcat toate cuiburile hidrelor subterane americane. „Fără cenzură viaţa e pustiu” - urlau din toţi bojocii stângiştii care-n viaţa lor n-au produs un sfanţ. Doar că regulile pieţei sunt reguli cât se poate de clare. Board-ul companiei - care era şi este compus din indivizi irelevanţi pentru business - s-a trezit într-o situaţie limită: refuzând oferta lui Musk puteau fi acuzaţi că nu lucrează în interesul acţionarilor. Ca să salveze situaţia au apelat la tot felul de circari de tipul ţuţărului saudit Al Waleed bin Talal. Aceştia au făcut declaraţii privind neacceptarea ofertei lui Musk pe care-o considerau ... prea mică. Doar că n-a ţinut socoteala. Şi ca să fie circul maxim s-a descoperit că Al Waleed bin Talal nici măcar nu mai deţinea vreo acţiune la Twitter întrucât le cedase lui MbS ca să-l lase liber. Aşa că, într-un final, s-au văzut nevoiţi să accepte oferta.

Doar că situaţiile de pe pieţe s-au schimbat. Mai mult, oferta lui Musk era absolut ilogică: preţul pe care l-ar fi dat pe Twitter efectiv era nebunesc. Iată un indicator banal: profitul Twitter nu acoperea nici măcar dobânda pe care cineva ar fi trebuit s-o plătească dacă ar fi împrumutat banii respectivi. Şi cum ai putea creşte profitul în condiţiile în care e clar că de-a lungul timpului conducerea companiei a încercat să-şi maximizeze profiturile? Oricât de geniu ai fi, sunt nişte reguli de bază care nu pot fi depăşite.

Înainte de a investi într-o companie se face o operaţiune denumită „due dilligence” care constă în punerea la dispoziţia investitorului a cifrelor cheie ale companiei şi a informaţiilor care nu sunt cunoscute public. Aceasta pentru ca cel care investeşte să aibă o imagine clară a ceea ce cumpără. Nu-mi este clar cum s-a făcut due dilligence-ul la Twitter, însă scandalul a izbucnit în momentul în care Musk a solicitat numărul conturilor fake de pe platformă. Conform raportărilor SEC, Twitter are sub „5% conturi fake”.  Doar că exprimarea este extrem de vagă, iar echipa lui Musk a solicitat companiei dovezi suplimentare că lucrurile stau aşa cum sunt prezentate public. Twitter a refuzat să prezinte dovezi, iar Musk s-a retras din afacere.

Aparent totul s-a terminat, însă, aşa cum am spus la începutul articolului, circul abia acum începe. Board-ul Twitter este obligat să-l dea pe Musk în judecată. Asta chiar dacă n-ar vrea să o facă. Prin oferta neonorată, Musk a provocat un adevărat dezastru companiei. Iar asta se vede pe bursă unde doar ieri a pierdut peste 11%! Cu siguranţă însă, toată tevatura se va lăsa cu probleme majore pentru una dintre părţile implicate. Cu siguranţă, în instanţă Twitter va trebui să prezinte dovezile pe care a refuzat să i le dea lui Musk. Şi pe care, probabil, nu vrea să le arate nimănui deoarece asta înseamnă încălcarea legii de funcţionare a pieţelor de capital din SUA şi se lasă cu puşcărie. 

De fapt, ceea ce avem aici este o constată a lumii „reţelelor sociale”. Numărul de utilizatori este umflat artificial pentru a uşura o cotaţie mai bună a acţiunilor. Dacă mai ţineţi minte, pe la începuturile listării Facebook, metricile reţelei arătau că numărul de utilizatori din SUA este mai mare decât populaţia declarată. Ceea ce era imposibil. Doar că s-a pus batista pe ţambal, iar din partea Facebook s-a răspuns că acelea sunt metricile lor. Un răspuns absolut aberant, dar care a fost înghiţit de piaţă. Ce nu face statul subteran pentru odraslele sale?

Realitatea de azi este însă una cu mult mai dubioasă. Nu e vorba doar de conturile spam, pe care şi le fac utilizatorii, ci şi de conturile fake aparţinând reţelei. Aceste conturi sunt, în realitate, nişte boţi meniţi a simula comportamentul uman şi de a ţine utilizatorul captiv cât mai mult timp pe reţea. Aşa te trezeşti că ai o groază de urmăritori sau utilizatori care-ţi dau like. Iar treaba e cu mult mai complexă întrucât, prin intermediul acestor boţi se execută operaţiuni de „soft power” asupra utilizatorilor. Prin simplul fapt că o postare având un conţinut „conform ideologiei” primeşte o groază de like-uri, iar alta care încalcă „regulile comunităţii” nu este evidenţată, utilizatorul este împins să se alăture zonei „corecte”. 

Iată motivul pentru care e posibil ca numărul de boţi utilizaţi de reţelele sociale să se apropie de 50% din numărul de utilizatori, nicidecum să fie sub 5% aşa cum pretinde Twitter. Însă, o asemenea situaţie are un potenţial exploziv deoarece se pune problema către cine anume este livrată publicitatea plătită de companii, ca să nu mai vorbim că intervine problema fraudei pe piaţa de capital care este una imensă. 

Însă Twitter este doar una dintre companiile care umflă fraudulos bursa americană. Aici e vorba de o adevărată fraudă la nivel de stat menită a „demonstra” viabilitatea modelului economic american. Twitter este doar o fărâmă din muntele de gheaţă care se vede la suprafaţa apei. Aisbergul însă e mult mai adânc şi când va exploda va umple întreaga lume de putregai.