luni, 4 iulie 2022

Revoluţia(geo)politică


Ţările bogate deţin supremaţia, dar au o problemă legată de natalitate. Mai precis, înregistrează un declin accentuat al populaţiei. De partea cealaltă, ţările emergente sunt cele care au o creştere masivă a populaţiei în condiţii de sărăcie. Realitatea din teren, alături de idealurile cultului obscur care conduce ţările bogate, au făcut ca o nouă ideologie şă ia naştere, anume cea a mixării sustenabile a populaţiei. Astfel, ţările bogate primesc imigranţi sperând că-şi vor mixa populaţia într-un mod care le va permite să-şi menţină supremaţia. Fiind prezentată în termeni superlativi, ideologia mixării a fost adoptată la nivel politic de către toate ţările bogate. 

Nu am timpul necesar acum să dezvolt justeţea ideologiei tembele îmbrăţişate de Vest. Doar v-am prezentat fenomenul pentru a se înţelege unde ne situăm şi spre ce ne îndreptăm, mai ales în condiţiile în care v-am anunţat în articolul trecut că am trecut în faza a doua a războiului. 

Poate vă întrebaţi cum de reuşeşte Vestul - cu o populaţie într-un declin evident - să-şi menţină superioritatea faţă de lumea emergentă. Există, într-adevăr, o inerţie care pare însă că nu este acoperită. Ei bine, ca de fiecare dată în istorie, trebuie să înţelegem că din punct de vedere al dominaţiei economico-politice, diferenţa este făcută de avantajele competiţionale. La ora actuală Occidentul funcţionează atât de bine nu datorită înlocuirii lipsei de populaţie cu imigranţi - domeniu care e o adevărată catastrofă - ci datorită avantajului competitiv dat de către tehnologie. De fapt, întotdeauna a fost aşa. 

Revoluţia industrială a propulsat Anglia pe locul unu mondial pentru că devenise lumina tehnologică a omenirii. Locul i-a fost luat de SUA care a preluat rapid tehnologiile Angliei şi le-a dezvoltat teribil, scalând la o scară imensă. Trebuie să vedem cât se poate de limpede că Vestul şi-a câştigat locul nu printr-o conspiraţie - a fost şi asta, dar mult după ce deja se afla în vârf - ci ca efect al propriei sale creativităţi. Productivitea imensă a muncii din Occident este dată de două elemente: tehnologia care optimizează teribil procesele industriale şi externalizarea care aruncă munca repetitivă în curtea săracilor lumii, plătind-o prost, iar Occidentul rezolvându-şi astfel problema lipsei unei baze ieftine de muncitori din propriile ţări. În acest fel săracii rămân săraci, iar bogaţii se îmbogăţesc şi mai mult.

OK, prin această prismă trebuie să înţelegem actuala confruntare din Ucraina. La ora actuală îmi este din ce în ce mai clar că Rusia a avut un plan clar de restructurare a sa după perioada sovietică, plan probabil făcut în laboratoarele ultrasecrete ale KGB/GRU. De mult v-am spus că Elţîn a fost doar clovnul eliberat controlat pentru a adormi simţurile Occidentului, iar la momentul potrivit a fost implementată conducerea programatică de către forţele de securitate în direcţia pe care o urmăriseră. În această perioadă Rusia s-a „actualizat” tehnologic şi şi-a pus la punct numeroase domenii care rămăseseră în urmă. Probabil cea mai mare realizare rămâne teribilul upgrade al armatei, upgrade care schimbă şi strategiile militare. Rămânem aici cu descrierea acestor elemente pentru a putea aloca spaţiul necesar înţelegerii actualei confruntări. 

Rusia e o struţocămilă. Nu-i nici ţară emergentă, dar nici bogată. Rusia e, asemeni statelor bogate, într-un declin demografic. Rata natalităţii este de 1.5, departe de standardul de 2.1 care asigură o împrospătare sustenabilă a populaţiei. SUA stă mai bine la acest capitol, având 1.7. Franţa are chiar 1.78. Germania însă are 1.48, iar media UE este de 1.55. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al natalităţii, cam toate statele Vestice sunt pe acelaşi palier cu Rusia, iar trâmbiţarea „dezastrului demografic” al Rusiei e simplă propagandă. Marea problemă a Rusiei este că, din punct de vedere tehnologic, este între ţările emergente şi cele bogate. Adică mai sus decât săracii, dar mai jos decât bogaţii. Şi, de asemenea, tehnologia - care-i problema sa cea mai mare - este singurul domeniu în care sancţiunile Vestului sunt eficiente. În rest, absolut toate sancţiunile sunt strict apă de ploaie. 

Teoretic, chiar şi cu aceste probleme, Rusia poate rezista sancţiunilor Vestului. Însă există un risc de care ei sunt conştienţi, anume acela de a se transforma strict într-un vânzător de resurse de bază. Aici e domeniul în care China profită întrucât se îndestulează la preţ bun din hidrocarburile Rusiei. De asemenea, aşa cum v-am mai spus în trecut, China a impus restricţii la export pentru tehnologiile înalte. Astfel, la electronicele de consum, Rusia are o problemă întrucât nu poate importa decât produse finite, nicidecum tehnologii de bază de care ar avea nevoie pentru a-şi implementa propriul său program „Made in Russia”. De aceea în acest moment ruşii caută să-şi dezvolte tehnologii proprii, alternative ale celor vestice, iar aici este un adevărat spectacol deoarece creativitatea pragmatică rusească pare a fi intrat în zona de flux. Pur şi simplu a explodat numărul de materiale ştiinţifice, se finanţează numeroase proiecte din zone diverse ale tehnologiei. La ora actuală în Rusia se face o teribilă cercetare de la zona fundamentală până la electronică şi biotehnologii. Însă nu această zona despre care ne ocupăm azi. V-am prezentat-o ca să înţelegeţi adevărata luptă a Rusiei în noul context.  

Ei bine, adevărata revoluţie la care asistăm este cea a relaţiilor politico-economice dintre statele emergente. BRIC a apărut ca o tehnică de marketing a Goldman, care avea interes de a vinde produse financiare în zona emergentă, obţinând profituri mari. Iată însă că s-a ajuns ca de la un concept de marketing să avem o adevărată revoluţie politică. Şi-abia aici observăm de ce Rusia încă funcţionează bine în condiţiile în care - în alte vremuri - s-ar fi oprit. Să începem cu un exemplu, cel al IACS(International Association of Classification Societies), organismul care certifică siguranţa tancurilor petroliere. Dintre cei unsprezece membri ai săi, doar patru au votat în favoarea sancţionării tancurilor petroliere ruseşti: Franţa, Anglia, Norvegia şi SUA. Iată o realitatea care ne demonstrează cum „întreaga lume” din propaganda occidentală este de fapt o minoritate. Mai mult, nu doar că acei membri nu au votat sancţiunile americane, dar, mai mult, indienii, prin intermediul IRClass(organismul lor de certificare, membru al IACS), tocmai ce au certificat întreaga flotă a Sovcomflot. Şi elemente de acest tip întâlnim peste tot. 

Rusia, prin intermediul lui Lavrov, a invitat Iranul şi Argentina să se alăture BRICS. Este vorba despre o maturizare teribilă a ţărilor emergente care, pur şi simplu, nu mai ascultă de ordinele venite din Occident. De altfel e şi de înţeles motivul pentru care n-o fac: sursa de bani a SUA e de mult secătuită. Iată motivul pentru care Biden a anunţat că va propune un amplu program de îmbunătăţire a infrastructurii ţărilor în curs de dezvoltare, program copiat după Belt&Road-ul chinezesc. Doar că are probleme majore de finanţare şi, mai mult, americanii nu prea mai pot impune programe politice extensive în condiţiile în care chinezii nu au cerinţe decât în zona garanţiilor economice şi asta în direcţia dezvoltării statului care apelează la ajutorul financiar. 

Mai mult, disensiunile apar inclusiv în zona Occidentului. Firmele greceşti de transport naval au fost exceptate din al şaselea pachet de sanţiuni impus Rusiei. Astfel, Rusia nu vede nicio problemă în a-şi transporta în continuare petrolul cu ajutorul grecilor. Cel mai marea asigurător din Rusia, Ingosstrax, este deţinut în proporţie de 36% de către Generali, care face bani serioşi din asigurarea transportului marin. Generalli a anunţat public că refuză să-şi vândă participaţia. De asemenea, Allianz, cel mai mare asigurător al Europei, are un business extrem de mare în Rusia pe care refuză să-l vândă. Despre refuzul Ungariei de a-şi bloca propria aprovizionare cu petrol din conducta rusească deja ştiţi astfel încât nu mai insist. 

Este cât se poate de logic că lumea se schimbă profund. Asta se va vedea în noiembrie, la G20, principala platformă care este aşteptată să adopte măsuri contrare celor decise la G7. Mai este şi summitul Rusia-Africa, alt element al puterii soft a ruşilor, care urmează să se desfăşoare în Etiopia.  

Ceea ce trebuie să înţelegeţi este că deja în prezent se duce o luptă de cucerire ce către cea mai mare parte a lumii a restului ţărilor naliniate, prin intermediul platformei BRICS. O luptă care caută introducerea ţărilor sărace într-un framework radical diferit de colonialismul practicat până acum de Occident. Iar acesta este un alt atac la Occident întrucât stabilizarea naţiunilor sărace, dincolo de efectul stopării jafului occidental ar mai avea un efect, anume întreruperea migraţiei cetăţenilor acestor ţări către Occident. Iar asta i-ar lovi pe vestici fix în himera lor de mixare aberantă a populaţiilor. Mă rog, este un lung parcurs până acolo şi nu putem şti dacă se va îndeplini. Însă există certitudinea că lumea se schimbă teribil, iar Occidentul constată cu stupoare că lumea lor, dominantă până nu de curând, a devenit teribil de mică în raport cu lumea reală.

21 de comentarii:

  1. Tot nu explică ""RUPTURA" dintre Putin si liderii SWIFT. Putin implementase planurile de alarmă sanitară ale lor și pe 24 februarie tot retoricul mondial se schimbă brusc in divizare. De ce?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cel mai probabil pt a castiga timp. Te invit apoi sa faci diferenta dintre efectele colaterale ale Sputnik ului si ale otravurilor occidentale. Federatia nu-si permite sa piarda oameni, o implozie demografica i-ar fi fatala, in timp ce (a)occidentul ne vrea in majoritate eutanasiati si castrati intelectual.

      Ștergere
  2. Am citit odata intr-o carte a istoricului roman Djuvara ca el considera ca inceputul caderii imperiului roman a demarat in momentul cand la conducerea Romei au aparut imparati metisati dintre romani si cei din teritoriile cucerite...si aducea ca exemplu chiar pe imparatul Traian care avea mama provenita din Spania de astazi...si cum sunt multe asemanari cu trecutul ... cine stie !In ceea ce priveste tehnologia subscriu in totalitate cu remarca ca rusii daca isi pun ca scop sa si dezvolte o anumita ramura atunci sunt capabili de orice inclusiv de furt/copiat de tehologie si chiar inbunatatita in anumite forme...intrecandu-i de multe ori pe chinezi !

    RăspundețiȘtergere
  3. Structura economiei mondiale reflecta trei ranguri regionale: economii de centru, de periferie si intermediare. Cele centrale au tehnologii avansate, productie diversificata si salarii mari (exemple S.U.A., Europa deVest, Japonia etc.). Periferia compune asa-numita ‘Lume a Treia’, care nu intra in economia mondiala ca partener egal. O economie globalizata, in sens democratic, presupune reglementari internationale care sa ofere sanse de vietuire normala pentru toti oamenii. Deocamdata insa cei ce poseda tehnologiile de varf impun regulile jocului. De exemplu, pretul materiilor prime din Lumea a Treia sunt dictate din exterior. Pe de alta parte, paralel cu globalizarea se realizeaza si o noua structurare; se inmultesc regionalizarile economice, in doua sensuri: crearea unei pieti comune (ca Uniunea Europeana, NAFTA etc.) si regiuni de dezvoltare (regiunile din tarile Uniunii Europene)...ce face acum Rusia este ca vrea ca preturile la materiile prime sa fie dictate de ea nu de cei de rang.1

    RăspundețiȘtergere
  4. Alianța dragonbear, a dragonului chinez și a ursului rus, nu a fost întotdeauna o poveste de dragoste. Din punct de vedere istoric, Rusia a susținut întotdeauna India în fața Chinei și a existat o puternică animozitate între acești vecini, care împart 4.250 km de frontieră terestră.

    Strategia lui Henry Kissinger de a întări China a urmărit, de fapt, să slăbească Rusia și acum se pare că, după 50 de ani, acest lucru ar fi creat o fiară: un urs dragon pe care SUA ar putea să nu fie suficient de puternică pentru a-l controla.

    Președintelui chinez Xi Jinping și autocratul rus Vladimir Putin au dezvoltat o legătură puternică. Atât China, cât și Rusia nu au fost încântate de dominația SUA în afacerile globale și, în timpul guvernării fostului președinte Donald Trump, Rusia a sărbătorit faptul că China a suportat greul furiei neregulate ale președintelui. Retragerea lui Trump de pe arena internațională a permis puterii globale a Rusiei și a Chinei să crească necontrolată.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu știu de unde le scoți cu analizele astea ce nu urmeaza o idee si o valoare centrală. Ori ești chior ori te prefaci ca nu vezi ca acu 3 ani toti erau prieteni la cataramă si faceau poze si planuri si serate împreună. Acolo la varf este aceași mafie kazara ce comanda si finanteaza tot din umbra si tu nu esti in stare sa vezi ca astia la modul analitic fac acelasi lucru peste tot. La stiri si in comentariile tale vedem actori antagonisti ce se ratoiesc unul la altul dar la o analiza concreta vedem clar ca si China si Rusia si SUA toti falsifica grosolan teoria spatiului cosmic filmat in bazine sub apă de le ies bule de aer in sus din costume si se îneacă astronăucii in spațiu in direct. Totul este fake si o minciuna grosolană ce spală proștii pe creier sa nu poată trăi si lupta pt libertatea individuală. Sper sa te saturi curand de platitudinile astea corecte politic ca eu cu siguranță sunt sătul (daca ești plătit atunci slabe șanse).

      Ștergere
    2. "tata" are dreptul la opinia lui. Ai putea in schimb sa-i punctezi aiurelile emise in postarea asta ca de exemplu:

      "Strategia lui Henry Kissinger de a întări China a urmărit, de fapt, să slăbească Rusia și acum se pare că, după 50 de ani, acest lucru ar fi creat o fiară"

      Departe de realitate... Nu a existat vreodata vre-o strategie sa intareasca China, ci efectiv IN VEDEREA deindustrializarii(emisii zero!!!) planetare, "fabrica" planetara a fost, TEMPORAR mutata la asiatici. Acum, daca chinezii spera intr-o iuteala pentru a permanentiza lipsa concurentei mondiale este treaba lor...insa DEZIDERATUL REAL al EMISIILOR PLANETARE ZERO aduse de Resetare nu ii va exclude pe asiatici sau alti indaratnici.... Ar fi un nonsens...

      Ștergere
    3. Anonim 14:25 sunt de acord cu ceea ce ai spus dar, a imparti lumea in alb si negru din punct de vedere a tot ceea ce o defineste , cred ca este o greseala ...lumea mai este si gri si curcubeu ( cum este acum in occident)...oricum multumesc ptr. sfaturi ...o sa tin cont de ele ...daca cred ca ai dreptate ...

      Ștergere
  5. Rusia a câștigat împotriva Germaniei naziste folosind o politică a pământului pârjolit. S-ar părea că strategia lui Putin de a îmblânzi Europa este similară. În mod curios, chinezii cumpără cereale și depozitează alimente din 2021. Potrivit raportului Al Jazeera din februarie 2022, Rusia și Ucraina produc împreună peste 25% din grâul mondial. Majoritatea produselor de grâu de anul trecut sunt fie sub controlul Rusiei, fie în afara capacității Ucrainei de a exporta. De asemenea, China tezaurizează porumb, soia și alte culturi, în timp ce liniile de aprovizionare cu alimente către Europa sunt limitate.

    Un alt fapt îngrijorător este că, deși foamea poate avea un impact relativ mai mic în Europa, datorită rezistenței financiare a UE, există un risc mare ca foamea în Africa să forțeze o migrație în masă sporită către Europa pe mare.

    China și Rusia controlează politica africană suficient pentru a stimula acest lucru. Președintele Uniunii Africane, Macky Sall, din Senegal, a făcut un apel către Occident, după întâlnirea sa cu Putin la începutul lunii aprilie, să ridice sancțiunile pentru a facilita exporturile de grâu și îngrășăminte.

    În funcție de modul în care va progresa vara aceasta, sancțiunile împotriva Rusiei ar putea să fie nevoite să fie slăbite pentru a reduce presiunea asupra prețului petrolului și gazelor, pentru a reduce inflația și pentru a împiedica prăbușirea guvernelor din sudul Europei din cauza migrației necontrolate din Africa, din cauza foametei.

    Putin poate, împreună cu prietenul său Xi, să obțină dominație globală printr-un război relativ mic în Ucraina.

    RăspundețiȘtergere
  6. Franta este la 1.78 de natalitate datorita magrebinilor si a africanilor, galicii nu mai fac copii, iar asta este rezultatul spalarii pe creier al "revolutiei de eliberare" mai ales sexuala din mai 68. Cat despre magrebini si ceilalti africani sunt crescuti in ura fata de Franta, marea majoritate refuza sa se integreze si sunt toti asistati social "je veux ma part de gateau". Rezultatul acestei politici, Franta e in picaj direct la 300 la ora.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adica, vrei sa spui ca africanii ar trebui sa fie recunoscatori frantei, pentru ce le-a facut?? Pentru ca le-a distrus modul de viata, traditiile si credintele?

      Franta nu e in picaj din cauza altora! E in picaj pentru ca a venit momentul sa-si plateasca datoriile fata de cei pe care i-a distrus!

      J'aime la France mais je deteste les francais!

      Ștergere
    2. Stimate Adrian,
      VECHEA Franta este in picaj ca si toti vecinii de altfel. Cea noua, rezultatul NOII POLITICI a presedintelui, cea a emisiilor ZERO pina-n 2050 este in ascensiune cu 300km/ora.

      Ștergere
    3. A nu se confunda "ascensiunea" cu una economica, ca nu asta ne pregatesc baietii. Evident ca nu place nimanui, dar e musai sa vedem realitatea, nu ceea ce ne imaginam...si din acel punct sa vizualizam si sa ne construim fiecare un viitor.

      Ștergere
    4. "marea majoritate refuza sa se integreze si sunt toti asistati social"

      Acest lucru este valabil pentru absolut toate natiunile vestice, inclusiv ghetourile anglo saxone, care importa colorati de prin toate gropile de gunoi ale lumii. Cauta IQ-ul magrebinilor al africanilor in linkul de mai jos si ai sa intelegi imediat de ce natiunile din care provin acesti oameni sunt niste gropi de gunoi si de ce locatiile in care "se aseaza" ca emigranti devin tot o groapa de gunoi.
      http://chartsbin.com/view/39457


      Nu de altceva, dar IQ-ul/inteligenta nu este un "construct social" ci unul biologic/anatomic!
      https://lesacreduprintemps19.files.wordpress.com/2012/11/lynn-race-differences-in-intelligence.pdf

      http://www.rlynn.co.uk/uploads/pdfs/Intelligence%20and%20the%20Wealth%20and%20Poverty%20of%20Nations.pdf

      https://www1.udel.edu/educ/gottfredson/30years/Rushton-Jensen30years.pdf

      https://www.youtube.com/watch?v=yNUK2crjmlY

      Ștergere
  7. Să nu ne grăbim în verdicte, stimate DD.
    Una e gândirea aspirațională, altele sunt fundamentele realităților.
    Știi zicala americană "Rome wasn't built in a day". Nici mecanismele financiare de control / dominare nu se vor schimba dintr-un avânt revanșard al "emergenților".
    Dacă totuși BRICS (+ x, y) vor reuși ceva mai profund și durabil, părerea mea e că inovațiile vor veni mai degrabă de la chinezi decât de la ruși (nu degeaba micuții sunt numiți, mai pe șoptite, evreii Asiei)..
    Până una-alta, deocamdată, tot sub baghetă anglo-saxonă se mișcă banii.
    Banii, deci lumea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Roma uno die non est condita", e o zicala latina de peste 2500 ani. Ca si-o asuma americanii, nu ma mira, daca ma gandesc la faptul ca de exemplu, ei urasc rusii dar cel mai tare elicopter american, poarta numele lui Igor Sikorsky, un rus nascut la... Kiev!

      Stii de ce rusii + chinezii + indienii vor castiga? Pentru ca ei au o istorie documentata de peste 5000 de ani! Si au cel putin 5000 de ani experienta in a supravietui, a cadea si a se ridica.

      Si te inseli, banii deja NU se mai misca dupa cum dirijeaza cei din Commonwealth, condusi de US!

      Americanii merg inca inainte, mai greu si poticnit, pentru ca au crezut ca masurile, decenta, bunul simt si omenia, nu li se aplica. Doar banul!

      Problema e ca USA, nu mai are bani reali si ca aproape toti din lume, s-au prins ca America plateste bunuri reale, cu hartii fara valoare.

      Primii care-i vor da peste bot americii, vor fi Germania, Franta, Italia si Japonia (ultima, urmand exemplul american pana la un punct)

      Vedem ce urmeaza pana in septembrie 2022...

      Ștergere
    2. @Hayde-aveti dreptate in ce priveste bagheta anglo-saxona, de citit : “Why the Ukraine Crisis Will Make Little Difference to Dollar Supremacy”
      https://www.nakedcapitalism.com/2022/06/why-the-ukraine-crisis-will-make-little-difference-to-dollar-supremacy.html

      Ștergere
    3. Un link pertinent. Mulțumesc.

      Ștergere
  8. Zisesi @Dan Trenduri
    1.Problem= Rusia n e cea mai bogata
    2.Tocmai si-a rectificat bugetul-2.7 % mai putin pt.cercetare...

    Asadar fratieur, nu i pasa de tehnologie decat de cea Militara !

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Din păcate aceasta este singura metodă pe care am găsit-o pentru prevenirea spamului și descurajarea comentacilor de profesie.