marți, 2 august 2022

Către ce tabără să ne îndreptăm?


Dacă Putin ar anunţa că face recrutări pentru diviziile „Tudor Vladimirescu” şi „Horia Cloşca şi Crişan”, mi-e teamă că înghesuiala ar fi atât de mare încât ar trebui urgent să găsească noi nume pentru alte divizii. Iată zona dubioasă în care au fost aruncaţi românii, iată disperarea produsă de războiul împotriva omului condus de Occident şi pus în aplicare la noi de leprele telecomandate aflate la butoanele puterii.

Situaţia îmi pare similară celei din romanul Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov, întrucât atât acolo cât şi aici, ieşirea pare posibilă doar printr-un dubios pact cu diavolul. Sunt mulţi cei care aplaudă mişcărie Rusiei. Nu-i un păcat în sine. Oamenii, în principal, văd lupta din Ucraina ca pe una dintre valorile tradiţionale - reprezentate de Rusia - şi degenerare, reprezentată de Ucraina şi aliaţii săi. De altfel, se vede bine cum, imediat după „împărţirea apelor”, în spatele Rusiei s-au aşezat în principal societăţile bazate pe valori tradiţionale: Iran, India şi chiar Turcia. Faptul că un stadion întreg le urla ucrainenilor „Vladimir Putin” spune foarte multe despre adeziunea Turciei. Ar fi o întrebare în ceea ce priveşte China: despre ce valori tradiţionale poate fi vorba acolo în condiţiile în care se trăieşte într-o tiranie? E greşită interpretarea. China acum trăieşte aşa cum a trăit toată istoria sa. Marxismul a fost adaptat devenind confucianism, iar valoarea de-acum a Chinei este aceeaşi din toată istoria sa, anume stupul. 

Unde este însă păcatul despre care vorbeam? E simplu: dacă România a fi fost situată prin zona în care se află Spania, probabil adeziunea totală la Rusia n-ar fi fost o problemă. Noi însă suntem aici, în coasta Rusiei şi principala problemă pe care o avem este aceea că, între valorile tradiţionale pe care le apără Rusia este şi pan-slavismul. Iar din acest punct de vedere, România este cuiul lui Pepelea. Ca român nu ai cum să fii pan-slavist. Poţi înţelege dorinţa Rusiei de a-şi proteja fraţii de peste tot din Europa, dar n-ai cum să înţelegi că asta înseamnă să te dai la o parte şi să te pui între paranteze ca naţiune pentru a asigura Maicii Rusia calea spre frăţiorii ei de aiurea. Iată incompatibilitatea profundă dintre noi şi ei. Iată elementul esenţial pe care nu-l văd cei orbiţi de lupta dintre tradiţie şi degenerare. 

Aici vedem marea problemă a României. Tradiţia e reprezentată de un imperiu care ne poate sufoca pe noi ca naţie. De partea cealaltă, mergând împotriva Rusiei, ajungem să susţinem degenerarea , adică,de asemenea, sufocarea naţiei. Deci? E limpede că suntem prinşi într-o menghină din care nu putem scăpa dacă ne alăturăm uneia dintre părţi. Am văzut ce am păţit în a doua parte a secolului XX. Astfel încât singura ieşire nu poate fi decât refuzul ambelor părţi. N-avem ce căuta cu ruşii, dar nici cu degeneraţii din NATO/Occident. Aici e cheia esenţială: neutralitatea absolută faţă de ambele tabere şi o capacitate crescută de apărare. Am explicat de nenumărate ori de ce neutralitatea este cea mai bună opţiune pentru noi: nu doar că ne scoate din jocurile de putere dintre imperii, dar şi crează o apărare a noastră de către oricare dintre cele două părţi în cazul în care am fi atacaţi de cealaltă parte. 

Pe scurt, neutralitatea absolută este singura cale prin intermediul căreia putem redeveni români, adică stăpâni pe soarta noastră. De aceea, a fi aliat al Rusiei sau aliat al Occidentului este, în sine, un păccat. Singurul aliat de nădejde pe care l-am avut în istorie a fost pământul ţării acesteia. Altul nu există!

59 de comentarii:

  1. Neitralitatea este doar in teorie. Elitele au reusit sa isi puna conducatori in Canada( Justin Trudeau), in Germania ( nu mai este Merkel este Olaf Sholtz, in Austria, Franta, Anglia etc) . Si in Romania evident, aici in aceasta colonie , stapanesc si jefuiesc din 1989. Pentru elite , tari ca Romania sau Ukraina, sunt ceva de care te poti debarasa oricand. Adica elitele stapanesc Germania si Franta si nu vor stapani Romania? Unde vreau sa ajung? Sunt colonizati, suntem jefuiti de 30 de ani iar acum aceste elite or sa spuna: " Sa respectam dorinta romanilor de neutralitate..". Pe bune? crede cineva ca dintr-o colonie la marginea Europei o sa nie se dea voie sa devenim neutri? Si cum o sa ne putem elibera de jugul colonialismului? Totul este in mana lor: bancile. marketurile, utilitatile, marile firme din tara. Ale romanilor sunt buticurile si chioscurile si eventual sezlongurile de pe plaja... O sa infiintam noi alte bani, alte benzinarii, alte companii de utilitati? Doar o dictatura poate sa nationalizeze aceste industrii . Iar ce vor romanii? pe ei nu ii intereseaza ca cineva le-a furat tara, atat timp cat pot sa bea o bere , sa manance niste mici, sa mearga intr-o excursie... cine sa se revolte? PE vremea dictaturii lui Ceausescu , in 50 de s-au construit toate industriile posibile. De aceea Ceausescu a fost un pericol pt elite. A aratat ca se poate. La fel, Turcia prospera sub dictatura lui Erdogan. la fel in China, Rusia, India etc. Numai sub o mana de fier poti sa te ridici economic. Nu exista alta cale. Chiar si occidentul s-a ridicat tot prin dictatura. Doar ca propaganda lor spune ca e democratie. Nu e nicio democratie. Este tot dictatura dar voalata. Iar in acesti ani se vede cu ochiul liber. Ce democratie este aceea cand blochezi conturile unor protestatatari? Precum in canada sau germania zilele astea? Doar cine nu vrea nu vede ca de fapt China,Rusia, Turcia etc sunt comunisti dar si SUA si occidentul sunt tot comunisti dar nu recunosc. Aici nu este o lupta intre bine si rau. Este o lupta intre o gasca si alta gasca , ambele de partea raului, ambele vor sa ne stapaneasca. Noi suntem miza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum sa ne eliberam de elitele sataniste ale criminalitatii mondiale?
      Simplu!
      Putin le taie gazul, occidentul ajuinge in faliment, dar si cu popoarele rasculate, Rusia invinge Ucraina, si isi extinde INFLUENTA peste tarile occidentale aflate in haos.
      Si cum Rusia a mai dovedit o data, ca nu are nevoie de Romania, ma refer la retragerea benevola a Armatei Rosii din Romania anului 1960, iata ca asa ne vom regasii sub aceasi veche umbrela protectoare a Rusiei ORTODOXE ca noi, umbrela sub care intotdeauna ne-am dezvoltat ca tara si ca popor.
      Iar daca socialismul nu a functionat bine, este din cauza ca acest sistem a fost mereu sabotat pe absolut toate planurile de catre aceleasi bestii criminale dar extrem de puternice, care astazi ne-au ocupat tara dupa ce au distrus tot ceea ce a construit si faurit poporul roman ...sub umbrela ...cui?

      Ștergere
    2. Crud insa de o luciditate absoluta comentariul dumneavoastra “ pe ei nu ii intereseaza ca cineva le-a furat tara, atat timp cat pot sa bea o bere , sa manance niste mici, sa mearga intr-o excursie... cine sa se revolte?”

      Ștergere
  2. Da si eu am in minte si suflet acelasi rationament , problema consta in utopia infaptuirii acestui lucru fiindca niciodata acesta natie nu a reusit sa fie neutra ! De la inceputurile formarii cnezatelor si voievodatelor am cautat aliati si protectie ! Daca am fi avut in adn gena razboinica poate ca altfel stateau lucrurile asa doar stam in bataia vantului !Nu avem nici cu ce si nici cu cine sa ne aparam neutralitatea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nicio țară nu este cu adevărat neutră. Nici măcar Elveția. Neutralitatea este un basm cu care ne putem îmbăta, dar nu ne va rezolva nicio problemă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Absolut de acord!
    Dar putem face asta doar individual deocamdata. Sau in grupuri mici. In rest...fiecare haripă a masoneriei face jocul ei. Este ca si cum, tu, furnicuța, ai vrea sa scrii un alt viitor pentru România, dar uriasul reprezentat de diversele cluburi si clubusoare elitiste calca pe tine si scrie istoria cum vrea haripa din care face parte. Asta e tragedia tuturor popoarelor care viseaza la libertatea de a fi ele însele. Vin tot felul de destepti care isi pun tichia țuguiata pe capul tau si te obliga sa gandesti...mmmm...ascutit, piramidal, separat de cel ce esti tu cu adevarat ca spirit.
    In Maestrul si Margareta, diavolul a avut rolul lui pozitiv: a pedepsit si ridiculizat tot felul de păcălici si degenerati din epoca aceea. Ma intreb uneori daca nu cumva omul a depășit rautatea demonului. Demonul isi joaca rolul lui de ispititor si de determinare a cernerii graului de neghina? Din exces de zel, omul depaseste uneori rautatea demonilor. Vezi tortionarii de exemplu. Sau pedofilii.
    Razboiul româno român va mai dura mult si bine. Mai ales ca pare ca Cearta si Zâzania, fiicele proaste ale zeului Ego au pus stapanire pe mintile romanilor. Si asistam la certuri din nimic! Iar asta ne costa fragmentarea, inversul unirii atat de necesare in timpuri de restriste!

    RăspundețiȘtergere
  5. Dom'ne,dom'ne,Ce vorghiesti matale acilea?! Nu tara românească a fost problema,ci leprele care au fost îngăduite la conducerea ei...Nu mujicul roman, ci boierii care s-au risipit în lupte frățești și s-au autoblestemat în vânzări de frați și neam înaintea străinilor, mânați de lăcomie sau de ura.Am mai făcut cândva o lista a domnitorilor romani vânduți de ai lor pe treizeci de arginti,începând cu Burebista și terminând cu Ceaușescu, mi e lehamite s-o mai fac acum și aici..Prea lunga și prea mult sânge vărsat în zadar...
    Pe Vladimir acesta îl vad ca un nou eliberator - nu doar al slavilor -ci al întregii Iorope,de tirania satanista a gideanilor urători de oameni și de Dumnezeu.Au mai făcut-o muscalii, de trei ori în doua sute de ani,o vor face iar.
    E grea strânsoarea Ursului,pentru noi romanii,dar bine nu ne-a fost nici cu viperele Apusului.Vorba Părintelui: De la Apus vine prigoana,iar salvarea vine de la Răsărit. SA TRAIM SI SA VEDEM!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vorba lui Eminescu. Noi sîntem aici pentru a preîntîmpina furtuna din Apus cu cea din Răsărit. Noi ca și popor, iar aici vă rog să recapitulați istoria, dacă nu ascultăm de Dumnezeu, automat primim pedepse(revolte, războaie, etc). Citiți articolul din mesajul meu, pentru a realiza asta. https://m.activenews.ro/opinii/Miron-Scorobete-STEMA-RAIULUI.-Romania-Mihai-Viteazul-si-Sfintii-Evanghelisti-171386

      Ștergere
  6. Foarte corect spus. Calea este intotdeauna echilibrul, in acest caz - neutralitatea.

    RăspundețiȘtergere
  7. Zelensky a furat toate cele 60 miliarde de $$$ trimisi de US, o zic chiar americanii ofticati pe mai toate canalele ne-oficiale.
    Ursula la pus pe Ioha sa semneze tratate de colaborare cu Ucraina daca va amintiti in martie-aprilie.
    De fapt a semnat abdicarea de la putere si transferul puterii statului roman catre Zelensky din motive de razboi european.
    Deci Zelensky conduce Romania cu avizul presedintei Comisiei Europene urSula.
    Binenteles ca ce conduce el sunt doar ceea ce il intereseaza, drumuri si transporturi.
    Fac o predictie cu Zelensky ca va ordona construirea de autostrazi pentru ucrainienii lor si se vor face in Moldova intr-un an, nu in zece ca Bechtel. Si tot americanii vor construi acele autostrazi in regim de urgenta. Deci reconstructia Ucrainei va incepe in Moldova si Portul Constanta, care deja e al lor. Olandezii care voiau portul is deja fripti de Zelensky care a aranjat treaba cu fermierii olandeji ca sa le scada productia si sa nu mai fie nevoie de portul lor cosmopolit. In loc de Olanda se va ridica Ucraina. Dupa cum cedeti Europa este bagata la apa sa se inece.

    Victor Orban nu a venit in Transilvania, e o interpretare gresita, a venit in Ucraina care include Romania ca sa-i zica la Zelensky ce crede el despre el, deci meciul de la baile Tusnad este Zelensky-Orban.
    Ca motiv ca nici un roman nu prea reactioneaza numai de fatada, primul lucru care il facea de exemplu un stat suveran ca Turcia, era sa scoata udmr in afara legii, asta insemna automat sanctionarea lui Orban si asta cu avizul comisiei EU care se putea obtine usor impotriva lui Orban.
    Dar nu s-a procedat cum ar fi fost corect, deci si prin urmare, frati romani, locuiti in Ucraina fara sa stiti.

    Nu va mirati ca ucrainienii se comporta ca mafiotii din Sicilia mergand pe contrasens si tu trebuie sa le faci loc.

    Poate nu cerdeti ca Zele are atata putere!
    Are, deoarece Biden i-a trimis banii de la bugetul SUA si i-a bagat in buzunar cumparandu-si cele mai bune vile in Elvetia, tara conducatorilor lumii si rezidenta lor. Deci pana si Biden este sub Zelensky, si asta e un secret bine pastrat de fatada. Deci Zelensky comanda si in SUA si la UrSula.
    Si toata puterea asta de unde a primit-o? Hai sa ghicim de ce are atata putere mai mare decat Biden, decat Ursula, decat Ioha.
    Ghici, ciuperca, ce-i?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca este adevarat ceea ce spui tu atunci planul functioneaza demult ...va mai aduceti aminte cant Velea de la interne a luat masura sa pavoazeze masinile de politie cu steagul Ucrainei ? ( galben si albastru )Am intrebat multi politisti ce reprezinta si toti ridicau din cap ca nu stiu...ei acum stiu ! Iar Iohanus trebuie sa fie felicitat de romani exact cum se cuvine...

      Ștergere
    2. Dati un click pe numele omului Gogmagog si vedeti unde va duce:)))

      Ștergere
  8. Prima observatie : este de preferat sa alegi tabara care se ridica nu pe cea care coboara.Problema este sa vrea si ea.
    A doua observatie : daca ambele tabere sunt conduse de bolsevici e preferabil sa stam in banca noastra.Asta daca se poate....
    ceea ce este foarte dificil .Iti trebuie o armata de diplomati brici care sa-si iubeasca tara ca pe ochii din cap .
    A treia observatie : solutia cea mai buna este ca toti cei care gandem ,,romaneste ,,...strict romaneste sa punem mana de la mana ,suflet de la suflet, inima de la inima si sa ne aparam/asiguram neamul ( nu am zis tara deoarece ea este demult pierduta ) de cei care vor sa ne transforme/asimileze/ si sa renastem din cenusa cand toti ceilalti se prabusesc.Nu sunt naiv.Este posibil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti trebuie structuri sau macar mecanisme din structuri, nuclee, dedicate strict romanilor, fara actualele infiltratii, deci pentru moment nu se poate

      Ștergere
  9. Prin căi neoficiale am aflat că acest conflict va escalada în primăvara anului viitor;cel mai probabil acest lucru va duce la ultimul război mondial;atunci ghiozdanul în spate, îmbrăcăminte și încălțăminte corespunzătoare și direcția sălbăticie;este singura șansă pentru supraviețuire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unde ,frate ?! Unde scapi de nukes ?! "Plec departe,plec pe Marte..."???!!!

      Ștergere
    2. Asta ar trebui să fie ultima grijă;la cât de mare este țara, vor fi zone în care se poate sta în liniște deplină, fără teamă de atomice;chestia e sa nu fii singur/ă fiindcă n sălbăticie mai mult de 2-5 zile e puțin probabil să reziști.

      Ștergere
  10. Oriunde vedem o greutate ar trebui sa ne alaturam si sa fim solidari automat pentru a lupta cu idioții utili ai gubernului.

    RăspundețiȘtergere
  11. neutralitatea ar fi idealul, dar idealul greu se ajunge, plus de asta, trebuie respectata, nu cred ca mai marii lumii tin cont sa ocoleasca o tarisoara ca a noastra, daca ii afecteaza la strategie.

    prin urmare trebuie fler si prezenta de spirit, ca sa nu te aliezi cu cine nu trebuie. cand nu trebuie...

    din pacate, slugarnicia si fudulia multora ii orbesc si nu vad adevarul curat: america e in picaj, noile puteri mondiale vor fi rusia si china. Americanii s-au retras din Afganistan rusinos pt colaboratori si aliati, locali sau internationali.

    europa pune ministri ai apararii pe reprezentanti lgbt si isi cam vede fiecare interesul, acest lucru s-a vazut clar in pandemie, prin fondurile alocate pt re constructie, Italia vaitandu-se ca este net dezavantajata.

    singurii care par sa tina aproape de aliati sunt rusii si chinezii, in ceilalti nu ai baza.

    prin urmare, relatiile cu rusia ar trebui cel putin normalizate, daca nu duse la un alt nivel, iar europenii ar trebui pusi un pic la respect, mai ales la nivel de ambasade, suntem aliati sau colonie??

    mi-e greu sa cred ca nu am avut autostrazi si economie anii astia doar pt ca am fost corupti si incapabili, prin urmare, daca tot e sa fim sub papuc, sa fim intelepti ce papuc alegem, ca si domnitorii nostri cand au avut de platit tribut, au facut-o catre poarte otomana nu catre liderii maretii europe crestine!

    rusia nu va fi niciodata a treia roma, iar de ortodoxie se folosesc doar ca sa-si faca imagine, de asemenea ne cam sunt datori cu multe, insa adevarul e ca vrem nu vrem, vom avea de-a face mai degraba cu ei decat cu americanii de peste ocean!

    RăspundețiȘtergere
  12. „asta înseamnă să te dai la o parte şi să te pui între paranteze ca naţiune...” .Ne-au pus oricum între paranteze UE și NATO.Nu însemnăm nimic în politica externă în acest moment.Cât despre neutralitate,da era varianta cea mai ideală de politică,care am fi putut să o adoptăm.Dar a plecat trenul din gară.E tardiv acum.Bineînțeles că asta le-o datorăm leprelor de la conducerea țării cărora încă le permitem să fie acolo.În acest moment suntem la mila Cerurilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Întotdeauna amfore un neam la milaCerului,cum spui.Am uitat însă asta iar acum tragem ponoasele.....

      Ștergere
  13. Rusia nu apara nicio valoare ptr ca nu are ce apara este primul si ultimul stat din univers care a desfintat biserica a peraecutat crestinii si a introdus ateismul si marxism leninismul ca religie de stat.Sa fie clar natiunea rusa nu are nimic de-a face cu traditia cu orice forma de traditie ,politica ,culturala, religioasa,statul rus are doar o singura traditie sa te aresteza la ordinul secretarului general al partidului asta e singura traditie ruseasca.Vladimir Putin a spus foarte clar ptentru ce lupta , pentru refacerea URSS.Nu avem nimici in comun cu Rusia. Nu ne-a apropiat niciodata nimic de aceasta natiune prima natiune atee din univers.Nu avem de ce sa avem vreo dilema in privinta asta am fost suntem si vom fi impotriva Rusiei, nu exista
    alternativa la asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mig_29....sorry, estii fff departe de adevar; primii atei si ucigasi de crestini au fost " francezii" roscati, la 1879, abia apoi "rușii cu palarie " ,la 1917.Citeste despre Revolutii, inclusiv pe aici, pe urma mai vbim.Putin, daca reușește sa isi traga Imperiu, ca Merica Albionica sau Kitaica, sigur, dar SIGUR, nu ii va zice URSS.Le au ajuns rusior 80 de ani.

      Ștergere
    2. Amice,exagerezi cu barda în rusi...Vezi componenta etnica a PolitBuro-ului Sovietelor,începând cu '917 și pana la Gorbaciov,mai vezi și etnia șefilor CEKA - NKVD,a Șefilor Internationalei a Treia Comunista ,a Birourilor Politice ale partidelor comuniste în vremea Obsedantului Deceniu în toată Evropa de Est și Poate ca vei înțelege cu ce se mănâncă Cea mai buna și mai dreapta dintre orânduire, cum o numeau cu trufie proletara aceia.Pace !


      Ștergere
    3. Da o cautare: " cu matele ultimului preot vom spanzura peultimul tiran"; da alta:" masacrul din Vandee", sau " zeita Rațiunii " si vezi cum e cu a teismul

      Ștergere
    4. Mai bine vezi serialul Europa - the last battle 2017

      Ștergere
    5. 200 de ani împreună. Google it. Se vînd cărțile pe eMag.

      Ștergere
  14. Neutralitatea României este o utopie. S-au asigurat de asta, distrugând tot, inclusiv generațiile care vin din spate. Nu ai cu cine sa te aperi.

    RăspundețiȘtergere
  15. Romania este o insula. Cultural, spiritual, simbolic ESTE O INSULA. Complimente ca ati spus clar si raspicat care este drumul ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://m.activenews.ro/opinii/Miron-Scorobete-STEMA-RAIULUI.-Romania-Mihai-Viteazul-si-Sfintii-Evanghelisti-171386

      Ștergere
  16. Neutralitatea Romaniei ar fi cea mai buna solutie, pentru ca este una naturala. Si spun asta pentru ca Romania adevarata, si nu aceea din minciunile securistoide, este una formata pe o baza genetica atat slava cat si latina. Dovada o vedem in faptul ca limba romana cea inainte de "reformare" adica de modificarea vocabularului cu "frantzuzismele" aduse de studentii pasoptisti (adica masoni) de la Paris, au inlocuit cu premeditare vechile cuvinte slave din vocabularul limbii romane de dinainte de anul 1850, pentru ca masoneria occidentala a vrut sa scoata Romania de sub influenta Rusiei, care era in acele vremuri stapana de facto a teritoriului principatelor romane, pe care rusii au modernizat-o prin impunerea regulamentului organic, o preconstitutie, care a dus la occidentalizarea societatii locale, si asta bineinteles ca in contextul amintit al politicii panslaviste duse atunci de Rusia.
    Concluzia este sa fim exact ceea ce suntem in mod natural, un popor semi latin si semi slav.
    Si ca model avem orasul Alba Iulia care este capitala romanismului, si a carei istorie si denumire ne arata adevarata istorie a Romaniei, adica cea care in vremea romanilor se numea Apulum, dar sub ocupatia slavilor de sud a fost rebotezata in Balgrad, adica Orasul Alb, apoi sub ocupatia ungurilor a acelui oras, sub conducatorul lor Gyula, a fost rebotezat Orasul Alb a lui Gyula (in maghiara GyulaFeherVar) si apoi sub romani a devenit ... Alba Iulia, (adica un nume de tip "talmes balmes" intre un trecut incert, si un viitor la fel de incert).
    Deci o relatie apropiata de Rusia este una muuult mai naturala decat cea de apropierea de UE, cu atat mai mult cu cat romanii sunt ortodocsi, si asta sub mare putere ortodoxa care este acea Rusie care prin Pan Slavism dorea de fapt eliberarea Constantinopolului ocupat de otomani, pas de care a fost foarte aproape in razboiul ruso-turc din anul 1877-1878 cand Rusia era la un pas de a elibera / ocupa Istambulul / Constantinopolul care era capitala veche a ortodoxiei, dar s-a oprit la portile Istambului din cauza ca flota britanica si cea franceza au oprit inaintarea sub pretextul amenintarii cu un razboi
    Faptul ca "ocupatia" ruseasca, atat cea din anii 1812 cat si cea din 1945 a fost intotdeauna benefica romanilor, ar trebui sa ne dea de gandit, cu atat mai mult cu cat tot rusii ne-au castigat noua independenta in anul 1878, adica atunci cand i-a invins pe turci in timp armata romana e iesit din joc inca din anul 1877, asa ca politica asta anti-rusa este una de tip FASCIST, a unui popor care si astazi tot catre fascism a luat-o, asta desi ocupatia rusa post belica NU a razbunat MILIOANELE de crime comise de armata Romaniei fasciste, care impreuna cu aliatii ei au ucis 20 de MILIOANE de femei, batrani si copii rusi, ca pe barbati (8 milioane) i-au ucis pe linia frontului! Asta in timp ce armata Rosie NU s-a razbunat si nu a comis nici masacre si nici propgroame, ci doar au violat femei fara sa le ucida, asa cum au facut aliatii fascisti.

    RăspundețiȘtergere
  17. Cunosti vreo natiune/popor care a beneficiat de ceva in urma unor revolte/revolutii,etc.? Eu nu cunosc ...

    RăspundețiȘtergere
  18. V-a hrănit dracul de "masa bogaților"? Dar de "clubul elitelor? Dar de NATO, v-a hrănit dracu? Ce credeați ca intrând într-o organizație de razboi o sa eliberați în azur porumbei și baloane colorate? Milioane de români, loviți de damblaua integrării euroatlantice, visau elefanți roz cu motoare v12 cărând poveri nesfârșite cu bunătăți și lux nemaipomenit pentru traiul belsugului fără limite... Acum a început sa se simtă fiorul înghețat al războiului, chinurilor și morții și se cam aude ici și colo disperarea racnind în oceanul de inconștiență. Dacă s-ar știi ce urmează romanii atât de doritori de "mana cereasca euroatlantista" și-ar trage scalpul pe ochi sa nu mai poată vedea urgia...

    RăspundețiȘtergere
  19. Hahaha...mi-a placut maxim inceputul, numele dat diviziilor! Asa, Dane, da-le sugestii! ...Dar, auzi, ce mare nenorocire ar fi ca ar trebui sa le asiguri trecerea? ca si-ar construi ei autostrada si calea ferata, doar n-ar fi fraieri sa astepte asta de la noi.

    De ce te-ar sufoca? nu inteleg. Pe sarbi ii sufoca? pe unguri? Sau poate suntem noi sufocabili de fel, indiferent din ce parte vine sufocarea. Ii invitam sa ne sufoce.

    Neutralitate si sa te ai bine (dar fara slugarnicie) cu sefu' mare de peste gard, nu cu cei de peste balta. Si fara sa cumperi fierotanii de niciunde. Dar cine s-o faca, astia de sus toti sunt stransi bine cu menghina.

    RăspundețiȘtergere
  20. "Către ce tabără să ne îndreptăm?" este o întrebare retorica și atât, iar neutralitatea e o utopie. Romania face parte din NATO și este clar pentru oricine ca va urma politica hotărâta de NATO(SUA).
    Dacă cineva crede ca România este independentă sa ia hotărâri de una singură, e rugat sa vină cu argumente credibile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://www.flickr.com/photos/64785732@N03/5900081217/

      Ștergere
  21. Neutrii sau nu , Hungary tot ne vrea Ardealu' . E flaminda dupa el, cea mai frumoasa parte a Ungariei . Oricum Basarabia nu o pupam , nici in partea dorsala. Vai de noi , armata nu, vointa sa aparam tara clar nu , industrie nu , etc...pauza. Prin urmare in situatia de fata daca facem abstractie de putrezicinea satanica care vine din Occident , tot mai bine cu NATO. Pai daca ne destrama astia macar ne scam de bucuresteni , care sint niste sacali.

    RăspundețiȘtergere
  22. Roman Incorect Politic2 august 2022 la 19:11

    Partea I

    ...''Yes We Can'' si ''MAGA (Make America Great Again)''... doua sloganuri ale unor presedinti ai ''licuriciului'' mondial, ''farul democratiei'' west-ice... sa si traducem putin in neaosa noastra limba, in dulcele nostru grai, adaptind locului... ''Da, putem!'' si ''Faceti Romania mareata din nou!''... ar suna bine, nu? sa preluam ad litteram doua sloganuri ale unor campanii electorale de succes si care au dus la victoria celor care le-au promovat... ''Da, putem!'' ar insemna, ar presupune, ca sintem O NATIUNE UNITA... ori, eu cel putin, nu cred ca mai sintem nici macar o natiune, cu atit mai putin fiind vorba de unitate... stiu ca la aceasta afirmatie ''mi-o iau'' si o sa fiu ''hranit''... totusi, comparind realitatea cu definitiile, poate ca macar unii cititori se vor abtine... si ma refer aici doar la UNITATE... daca imi demonstreaza cineva ca noi, romanii, mai dam dovada de unitate atunci imi fac mea culpa, cu cenusa in cap... ''Da, putem!'' ar putea fi ''tunetul'' care i-ar goni pe tradatori, impostori, jefuitori si profitori... strigat de citeva milioane pe strazi ar insemna o ''revolutie'' si nu o ''lovilutie''... FFF... Frica, Foame, Frig... cei trei ''vrajitori'' ai lui ceausescu, de fapt a sistemului infiintat de el si cel care i-a adus sfirsitul violent si penibil... Frankenstein-ul care si-a nimicit ''creatorul'', victima suprema fiind chiar cel care i-a dat viata ''monstrului''... prin FFF s-a condus un popor si o natiune... dupa peste trei decenii acesti ''trei'' se arata din nou... Frica a fost implementata deja la nivelul de subconstient colectiv... cu PANDEMIA... reusind sa creeze un chip ''nou'' al omului modern, fara influenta comunista de data asta... acum s-au itit ceilalti doi ''vrajitori'', deja recunoscuti, trimbitati si promavati: Frigul si Foamea... ''inceputul'' se aplica deja... 15%... nu 12, nu 18 ci 15... o fi ''pragul psihologic ca la preturile alea ''moderne... 12,99, 349,99, de parca iti da cineva rest un ban... si ''fraieru' pune botu' '' la chestia asta slaba de marketing... ma rog... ce vreau sa spun este ca iarna aceasta vom vedea din plin spectrul lui ceausescu... asta ne-am dorit? de asta au murit peste o mie de naivi in 1989? asta este capitalismul si democratia? daca ii spuneam cuiva, sa spunem in 1999 ca va reveni FFF, ma lua la omor... si totusi, uite ca sint aici cele trei ''F''... un ''Da, putem!'' ar face sa dispara toate astea... socotesc asa... apa mea, romaneasca, venita din solul meu romanesc, cu mina de lucru romaneasca, o platesc la francezi... gazul meu, romanesc, extras din resurse romanesti, de catre romanii mei, pe instalatiile romanesti, il platesc la francezi... curentul electric, produs in Romania, cu utilaje romanesti sau importate si platite de romani, din termocentrale si hidrocentrale romanesti ori din reactoarele construite de noi, il platesc la italieni... banii mei merg la o banca, se invirt acolo si ''fac bani'' pentru banca iar eu PLATESC pentru asta si nu iau nimic iar profiturile nesimtite (vezi rapoartele financiare de anul trecut) merg in Olanda... si in contul meu chiar se ''invirt'' banii... cumpar online, in toata Europa, in China, la magazinele online din Romania... si sint mii de lei pe luna, ai mei si ai sotiei... nu vorbesc de o mie, doua ci de sapte, opt... TOT profitul din acele mici sau mari tranzactii se ''varsa'' in conturile bancii... si, cind ma uit pe niste cifre ale ''marilor'' companii care ''opereaza'' in Romania vad ca ei raporteaza cifre pe care nici macar un AF cinstit nu le are... sub 100.000 de mii de lei profit pe un an la ditamai ''operatorul''... voi credeti? eu nu prea am timp... si, de zeci de ani, cei care conduc si ne conduc, nu ne cred pe noi ci pe EI...

    RăspundețiȘtergere
  23. Roman Incorect Politic2 august 2022 la 19:11

    Partea II

    ...iar noi? NOI RABDAM, desi stim... ''Da, putem!'' dar nu facem nimic pentru asta... daca am crede cu adevarat ca PUTEM, am reusi sa trecem la cel de-al doilea slogan: ''Faceti Romania mareata din nou!''... ar fi o utopie? azi, DA! cu ''romanii mei'' de acum este o imposibilitate... de foarte de tinar am inteles mecanismele economice si financiare... pot spune ca am fost total pregatit pentru capitalism... din mai 1990 am fost exclusiv in ''sectorul privat'', fie cu firma mea peste zece ani, fie angajat... am avut si am credite... am contracte la utilitati... mi-am propus chiar sa public niste cifre ca sa vada si altii cum stau, mai ales cind vad grozaviile din ultimii doi ani... mie nu mi s-a intimplat nimic din cele vazute si auzite... cu toate astea sint profund nemultumit si revoltat despre atitudinea LOR, a ''investitorilor strategici'' care spoliaza romanii si ne jefuiesc... spune cineva ca neutralitatea este o utopie... NU! nu este deloc... SE PUTEA realiza daca eram o natiune unita, un popor care crede in ceva... insa, cind la peste trei decenii eu vad bataie la un rahat de magazin de haine second hand, cind un saormar face 800 de ciutani sa stea la coada, ca mine cind stateam la carne in anii '80, stau si ma intreb unde dracu' sintem si, mai ales, CINE sintem... bataie la second hand? coada la o saorma? tineri ''nepatati'' de comunism? ma opresc aici ca iar o iau razna cu ''romanu' meu'' si mi-am promis sa nu-l mai atac... ziceam si ieri, am spus-o dintotdeauna, o tot repet... pentru noi NEUTRALITATEA ERA unica SOLUTIE... si nu este niciodata prea tirziu... trebuie doar sa VREM... insa aici intra in discutie o alta trasatura a noastra... nu dam la ''sharing'' ceea ce stim... ni se pare ca ne ia cineva ''caimacul''... am sute de exemple din experienta personala... romanu' NU impartaseste, nu spune nimanui ceea ce, crede el, ii creaza un ''avantaj''... nestiind sau ignorind ca tocmai asta il duce, in final, la pierdere... PUTEM sa facem Romania mareata, sa contam... insa nu ne trebuie decit aceasta mica ''trasatura'' sociala, UNITATEA... si o ''trezire'', asa cum reclama acel ''Desteapta-te romane''... acum vad ca se pune problema, in UE, ca tarile care AU sa dea la cele care NU AU... noi avem... gaz si petrol si alte alea... vom fi OBLIGATI sa dam la ''sharing''... ca ei ne-au dat si regim fara viza, si Schengen, si MCV, si tehnica militara de ultima ora, si relatii comerciale si financiare corecte, si investitii, si autostrazi, si know-how, si dezvoltarea si extinderea industriei autohtone, si offset... ne-au umplut de binefaceri si bunastare... si sintem CEA MAI BOGATA tara europeana sub raportul propriilor resurse... mergeti pe EuroSTAT si vedeti cifre... problema este IN NOI... din 1990 ne-a pasat doar de posibilitateade a pleca oriunde, de a munci oricum, de a nu avea oprelisti in nimic... nu ne-a pasat de tara, de natiune, de limba... ne schimonosim si maimutarim traiul si valorile LOR ignorindu-le si uitindu-le pe ale noastre... orice altceva nu ne atrage... ne aducem aminte de ''ai nostri'' la ocazii si dam mesaje patriotice, motivationale si facem ferfenita pe oricine ne pune o oglida in fata... se creaza ''haite'' de atac ad-hoc, se solidarizeaza pentru a sparge oglinda ce reflecta partea hida a celor vizati si generalizati... neutralitatea ESTE o utopie doar prin acest aspect... NIMIC nu este utopie cind exista o adevarata natiune, un adevarat popor... cind ''romanul meu'' va pricepe si care este sensul expresiei ''Go home!'' poate va putea sa aiba parte si de ''next level'', ''Da, putem!'' si apoi de ce mai vrea el... inclusiv neutralitate...

    RăspundețiȘtergere
  24. După ultimele mele cercetări, am ajuns la părerea că întreaga istorie a ultimelor două secole trebuie rescrisă. E dificil, măcar și după ce parcurgi Wall Street și Revoluția Bolșevică, să contestati acest punct de vedere. Cu precădere istoria secolului trecut ne-a fost prezentată ca o gigantică luptă între un (fals) bine și rău, între pseudo-alternative ireconciliabile, manipulate de aceiași eterni sforari. Pentru a depăși acest nivel precar de privitori ai umbrelor din peșteră și a încerca o terapie intelectuală, un prim început îl constituie aflarea adevărului istoric.
    Omenirea este condusa in momentul de fata prin cateva parghii simple :
    1. Prin demoralizare – sunt suficienti 15-20 de ani sa demoralizezi o natiune/o planeta. Asa a fost cucerita America .Toti studentii din America au fost expusi la ideologia marxist -leninista.La fel si Occidentul.La fel si Romania si Ucraina.La fel intregul glob .Paradoxal Africa a rezistat cel mai bine.Pentru a forma o noua generatie de oameni patrioti este nevoie de o generatie de 15-20 de ani care sa aiba ca scop educatia spre normalitate si patriotism;
    2. Prin destabilizare : Ca sa destabilizezi o natiune /o planeta iti trebuie 2 pana la 5 ani .Pandemia a durat 2 ani, razboiul nu stiu cat va dura, dar urmeaza alte tipuri de destabilizari geo politice,de mediu, etc.Aici se pune accent pe economie,relatii externe ( noul BRICS, etc.) si sisteme defensive ( armata ,aparare ).Totul decurge ca la carte.In lume merge totul dupa un scenariu precis. Unii tinem cu rusii altii cu America si Occidentul .Toti participa la acelasi joc/scenariu...si senilul de Biden si Putin si XI . Umanitatii i s-a dat sah. Urmeaza matul daca nu ne trezim cat de curand...
    3. Prin crize- sunt suficiente 6 saptamani sa creezi o criza : criza energiei,criza climatica, criza mancarii ,criza petrolului,criza LGBT, criza pedofililor,criza de orice fel...Este ceea ce vedem acum.Tot globul este in criza.
    4. Schimbarea violenta de putere ,structura si economie .Adica marea RESETARE BOLSEVICA pe care Dumnezeu mi-a dat sansa sa o observ cu abilitatile mele de profan.
    Dane , orice om cu scaun la cap si cu putina minte trage urmatoarea concluzie.IN ORICARE PARTE AI BALANSA AI ACEASI SOARTA.( iar neutralitatea este o aiureala de 2 bani )
    Asa ca : starea de floawer pawer( a te durea in cur dupa traducerea mea ) a romanilor ( instinctuala de altfel ) cred ca este cea mai buna solutie si mai cred un lucru : aceasta stare a facut ca nimeni sa nu ne poata cuceri,indoctrina ...DEFINITIV .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imperiul Bizantin a rezistat 1100 de ani SI printr-o lege simpla,care ii ținea departe de Scoli,Armata și Bănci pe neamul cel preaAles din Filisteea.Da' cine mai poate acu sa le pună acel capastru ?!Când ei se pregătesc intens sa pună imparat-zeu și preș mondial,Three-in-One,în you please ?Întreb și eu,pentru un prieten....

      Ștergere
  25. Neutralitatea a fost incercat de Yugoslavia. Stim cu ce rezultat...

    RăspundețiȘtergere
  26. Da, neutralitatea absolută e posibilă în această conjunctură. Trupele natoo se întorc acasă dacă le întrerupem furnizarea de coca cola, legiunea străină, cea mai puternică armată, va venii la noi să bea pălincă cu frații lor de cruce români iar rușii ne vor respecta pentru că avem coloană vertebrală pentru prima oară în istorie ! Să știți că nu glumesc, e singura cale de supraviețuire ca oameni adevărați pe acest teritoriu. Cu respect, Tavi

    RăspundețiȘtergere
  27. Serbia a fost neutră și a suferit bombardamente NATO. Neutralitatea nu este o soluție pentru noi, iar înțelepciunea este să fim de aceeași parte cu Ungaria.

    RăspundețiȘtergere
  28. "Singurul aliat de nădejde pe care l-am avut în istorie a fost pământul ţării acesteia."
    Eu aş spune altfel:
    Singurul aliat de nădejde pe care l-am avut în istorie a fost Dumnezeu.
    Cine e cu Dumnezeu, nu e în minoritate, ci în majoritate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, dar ca să fii cu Dumnezeu, trebuie în primul rând credința în existența Lui;de fapt în Dumnezeul Adevărat, în Sfânta Treime;apoi, la fel de important dar mult mai greu, este încredere în El;cu alte cuvinte încrederea purtării de grijă.
      Vi se pare că se regăsesc acestea la români?
      Mie mi se pare că o mare parte dintre conaționali au luat o pe arătură rău de tot;în ultimii 10-25 de ani, românii au început să se închine la tot felul de ,,maeștri spirituali '';yoga, ceakăre, makărere și tot felul de satanisme promovate că fiind lucruri benefice, ele ducând doar la nebunie și la posesiuni demonice mai mult sau mai puțin vizibile;numai zic de rătăcirile ,,tradiționale''precum iehoviști, penticostali, adventiști de diferite zile, lutherani, unitari, baptiști, mormoni etcetera.

      De aceea noi românii vom avea o soartă cum greu își va putea imagina cineva;va fi PRĂPĂD.
      Tatăl Ceresc tolerează multe însă nu și batjocorirea Sfintei Treimi.

      Ștergere
    2. Am intalnit multi oameni credinciosi, si din tramvai isi fac cruce inaintea unei biserici. Si nu doar unul mi a spus: doar Dumnezeu ne mai poate ocroti...

      Ștergere
  29. Utopică ideea neutralității. Capacitate crescută de apărare, ok, dar până la nivelul care să ne asigure protecția împotriva unei puteri militare, iar e absurd.
    La fel, premisa cu eventualele recrutări din rândul românilor, pt Rusia. Până acum, am auzit voci care să nu fie de acord cu susținerea Ucrainei, dar de aici și până la a găsi adepți care să pună mâna pe armă, pt ruși, e distanță colosală!
    Așa că eu spun că ar fi mai util să revenim cu picioarele pe pământ, să privim realist rolul pe care noi, ca stat, îl ocupăm sau mentalitatea cetățeanului de rând. Percepția dvs mi se pare distorsionată. Sper că nu voit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Concluzie buna ...raspuns potrivit !

      Ștergere
    2. @gog magog, 2 august....pai sa ghicesc, tot de acolo de unde sunt gog si magog? Mersi, f tare comentariul tau, nici nu vreau sa cred ca e 100% adevarat, SPER sa fie ȘI pamflet. Ce mai stiu si eu este că , istoric,,Ucraina ca si Rusia, Polonia, Ungaria s a considerat (ne) oficial stapana de drept a Moldovei si/sau, după caz, Valahiei .Despre cei din ghicitoare, aceia nici nu se mai consideră. Aceia, vorba ta, SUNT.Pe modelul ; " Eu sunt Cel ce sunt".

      Ștergere
  30. Ii urasc din tot sufletul pe conducatorii actuali ai Vestului dar tot nu m-as da cu rusii.

    RăspundețiȘtergere
  31. Parerea mea este sa ne concentram la modul activ si practic pe schimbarea felului de gindire, dintr unul irational intr unul rational, MODELUL caruia va fi in curind oferit cu generozitate peste TOT in lume. Dicotomia vest-est este terminata inca din 89. Tot ce vezi acum este numai teatru.

    RăspundețiȘtergere
  32. Până la urmă de-a lungul istoriei n-am făcut alianțe prea bune, cu nemții am ieșit șifonați, cu rușii am experimentat, nici cu americanii nu e bine, concluzia - NEUTRALITATE ȘI CU DUMNEZEU ÎNAINTE!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)