sâmbătă, 9 septembrie 2023

09.09.2007-09.09.2023. Sunt 16 ani, dragii mei!

Azi se împlinesc 16 ani de când scriu cu regularitate pe blogul meu, „Trenduri economice”. În „fapte”, înseamnă aproape 3000 de postări care-au surprins realitatea clipei, căutând mereu să interpoleze pentru a identifica ceea ce urmează. 

Pur și simplu, când mă uit în urmă, nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpul și cât de mult am putut să scriu până acum. Au fost atâtea evenimente, atâtea „lumi” s-au prăbușit făcând loc altor realități încât nu pot fi decât bulversat atunci când privesc în urmă.  

Am trăit împreună cu voi tot acest timp. Unii sunt alături de mine de la primele apariții. Alții s-au alăturat blogului mai târziu. Îmi place să cred că mă urmăriți nu pentru mine, ci pentru efortul pe care-l facem împreună pentru a trăi o viață conștientă, fără manipulări, fără cenzură și fără propagandă. O viață neintermediată de nimic, în care contează doar percepția noastră asupra lumii, rezultată din experimentarea directă a realității și din înțelegerea înțelepciunii care ne-a fost transmisă. 

Vă doresc tot binele din lume!

vineri, 8 septembrie 2023

Unde s-au dus banii noștri?


În timp ce nulitățile de la vârful statului tot caută să învinovățeacă românul pentru starea precară a finanțelor, găurile negre din sistem au ajuns atât de mari încât singura întrebare pe care ar trebui să ne-o punem este „DE CE”? Niciun român n-a simțit că a dus-o mai bine începând cu anul 2022, dar, cu toate acestea, situațiile financiare ale țării s-au depreciat masiv. Problema autorităților noastre este că cifrele nu mint, astfel încât cineva ar trebui să dea cu subsemnatul în ceea ce privește sursa risipei.

În mod absolut nejustificat, în 2022 România s-a împrumutat cu un exces de 12 mld lei(2.5 mld EUR). Anul acesta, până la 30.06, România a mai împrumutat nejustificat un exces de 43.2 mld lei(8.7 mld EUR). Aceste sume nu au nicio necesitate reală în funcționarea statului sau a economiei autohtone, aparent neexistând niciun temei pentru care am accesat aceste sume. Ceea ce este interesant e faptul că, adunate, cele două sume dau cam gaura vehiculată în Buget. Adică, în ciuda împrumuturilor excesive, în Buget avem o gaură care este cât sumele împrumutate excesiv, ceea ce dublează practic sumele cheltuite aiurea de România.

Marea întrebare care se pune este pe ce s-au dus acești bani? Ce eveniment excepțional a  făcut ca țara să cheltuiască un asemenea purcoi de bani? Alt eveniment în afara războiului din Ucraina eu n-am văzut. Așadar acesta este evenimentul care a introdus o asemenea distorsiune în sistem.

Știm bine că politica COVID a adus un efort bugetar de aproximativ 83 miliarde lei(18 mld EUR). Sunt șocante sumele? Desigur, dar în acea perioadă cel puțin aproape toată România a intrat în șomaj tehnic plătit de Guvern, iar furturile cu echipamente anti-covid, cu medicamentele și vaccinurile inutile au chelit Bugetul. Ideea e că acum observăm cheltuieli chiar mai mari decât atunci ceea ce e absolut nejustificat. Așadar, unde sunt banii Plăvane, Ciucă și Ciolacule? Cât ați furat netrebnicilor?

Știm din „Pentagon Leaks” că țara vecină care a suportat cel mai mult Ucraina a fost România. Așadar, efortul de război al României a fost chiar mai mare decât cel al Poloniei. Din câte cunoaștem, Polonia și-a asumat transparent aproximativ 2 mld. EUR până în prezent. Dacă România a ajutat chiar mai mult decât Polonia avem dreptul să ne întrebăm despre CÂT AM CHELTUIT NOI PENTRU UCRAINA??? Sumele sunt secrete, dar hemoragia financiară deja se vede. 

După cum bine se știe, autoritățile statului țin secrete ajutoarele, chipurile pentru a nu expune România mâniei Rusiei. Doar că, la nivel de spionaj, asemenea chestiuni se află extrem de ușor. Așadar, secretul asumat al României nu are nicio relevanță în ceea ce-i privește pe ruși, ci este mai degrabă o chestiune care ține de ascunderea informațiilor reale pentru publicul din țară. Care public va fi învinovățit pentru „excesele sale inexistente”.

Dați din nou un ochi pe cifre. Sunt halucinante! În mod sigur, o mare parte a banilor s-a furat pe parcurs. Doar de-aceea sumele sunt secrete. Însă dimensiunea furtului și a ajutorului gigantic acordat de România depășeșete orice imaginație.  Mandatul Plăvanului este unul plin de recorduri: cele mai mari incendii, cele mai mari furturi, cele mai mari cedări de suveranitate s.am.d. Oare când se vor trezi românii? Probabil niciodată.

joi, 7 septembrie 2023

Ne-a atacat Rusia!


Ieri n-am avut timp să intervin deoarece niște probleme profesionale îmi tot vânează timpul pe care aș fi dorit să-l dedic semi-amorțelii în care mă tot delectez de la începutul verii. Mă rog, chestiuni care țin de modul în care-ți gestionezi oamenii și care n-au de-a face cu ceea ce discutăm azi. Poate într-o altă postare voi ataca și subiectul acesta deoarece e extrem de important. Acum însă, să ne întoarcem la oile noastre.

marți, 5 septembrie 2023

Despre bani și despre marele dușman


De fiecare dată când mă apuc să citesc secțiunile de comentarii ale canalelor mele de comunicație mă crucesc văzând câți atotcunoscători există pe lumea asta. Văd că deja sunt unii care stau cu Putin și cu Biden la cafea, ca să nu vorbesc de ceilalți, care-s atât de adânc implantați în spatele sistemului încât mă corectează categoric, trăgându-mă didactic de urechi întrucât îmi permit să mă pronunț în ceea ce privește  chestiuni pe care, întâmplător, chiar le cunosc. 

luni, 4 septembrie 2023

Un tur de orizont asupra evoluțiilor economice ale Occidentului

Guvernul englez dă vina pe muncitori pentru inflația din insulă. Explicația pare logică: muncitorii au cerut mai mulți bani, sume care li s-au dat deoarece e o criză a forței de muncă. Fiind mai mulți bani în piață, a crescut cererea, astfel încât au crescut și prețurile. Pare logic, nu-i așa? Dacă ești prost, înghiți explicația asta care-i numai bună ca nutreț pentru muncitorii bețivi ai insulei care se vor auto-învinovăți pentru toate belele pe care le au.

duminică, 3 septembrie 2023

Despre conspirații și alte marote


Știați că participanții la summitul BRICS au semnat că vor considera în continuare ONU drept autoritate supremă? Știați că au semnat și că vor respecta Agenda 2030?”. Cam așa mă apelează cei care-mi critică pozițiile. În general, când ai opinii articulate nu ești atacat doar de cei care se consideră dușmani ci, culmea, de așa-zișii prieteni. Uneori stau și mă gândesc perplexat oare ce-o fi în capul unora care-mi dau argumente atât de firave, sperând să-mi dărâme judecata? N-am nimic cu oamenii respectivi, ci cu faptul că nu realizează cât de cunoscute și întoarse pe toate părțile sunt acele argumente. Să vii cu pretenția că deții secretul universului și să aduci ca argument niște informații puerile și ultracunoscute, reprezintă calea cea mai scurtă către penibil.

vineri, 1 septembrie 2023

Franco-americanii își întăresc rețeaua coruptă africană


După mișcarea din Gabon, pe care - până la proba contrarie - o vom considera o mișcare acoperită a SUA, iată că se fac pași esențiali pentru consolidarea rețelei de corupție pe care SUA și Franța au construit-o în Africa. Principala problemă identificată de strategii americani este re-implicarea directă a Rusiei în Africa. Dacă până acum Rusia intervenea prin organizația privată Wagner, acum se implică direct, iar semnul cel mai clar al acestei implicări este recenta convenție de asistență militară încheiată cu Mali.