joi, 22 octombrie 2020

Uraganul american?

O
bserv foarte multă emoție în zona celor care cred că se mai poate schimba ceva în urma confruntărilor electorale din SUA. Menționarea României în cazul corupției lui Biden îi face pe unii să juiseze la gândul că „uraganul” care vine de-acolo va curăța și mizeria din societatea noastră. Am vești proaste, dragii mei: așa cum reclama care se derulează neîncetat la TV cu nu știu ce detergent minune nu-ți face curat în caă, la fel e și cu corupția. Așteptați revelații? Le-ați avut, micuților, dar n-ați făcut nimic cu ele.
Era un cetățean, Gitenstein pe numele său, tot ambasador și partener de nădejde de-al lui băsescu. Din punctul de vedere al IQ-ului, subiectiv cum sunt, îl situez undeva prin regnul vegetal. Ei bine, prostia nu te face mai puțin ticălos. De-aia acel individ a plecat milionar din postul de ambasador. Hai, să nu-mi spuneți că sunteți șocați! Ce, ați uitat că Adamescu îl hrănea pe nesătulul ambasador cu 100 000$/lună? Păi doar un an cu „indemnizația” de la Adamescu l-au făcut p-ăla milionar. Iar ăia de la Adamescu erau doar bani de buzunar. Cât credeți că-i ieșea din combinațiile cu arme? Să nu-mi spuneți că sunteți șocați când auziți că scutirea de offset nu se face moka! Hai, ieșiți din transă! Știți, Gitenstein a iubit atât de mult România încât nu s-a lăsat dus de-aici! După ce a fost înlocuit din funcția de șef de mafie la Ambasada SUA, s-a întors la borcanul cu miere ca șef al Fondului Proprietatea. Să mai ia și de-acolo ceva. Fac o paranteză: „Tăricene, ți-e bine?”.

Ce s-a întâmplat cu Gitenstein? Nimic, evident. E un preacinstit cetățean american care-și trăiește viața din agoniseala sa de câțiva ani petrecuți pe post de guvernator în cea mai ineptă colonie. Săraca țară bogată! Așa cum la sfârșitul sec. XIX l-a luat pe-un neica nimeni rupt în cur de pe străzile Prusiei și l-a făcut în câțiva ani cel mai bogat monarh din Europa, la fel face și-acum când îi transformă pe toți acești coate-goale veniți „la misiune” în capitaliști prosperi.

E o chestiune pe care ar trebui s-o învețe toți cei care, la un moment-dat, au impresia că sunt la butoane: Adamescu a murit în pușcărie ca ultimul om, putrezind în propriu-i căcat. Nu-i o figură de stil. Securiștii lui, după ce-au mirosit că „fabrica de miere” a secat, l-au babardit artistic, închizându-i definitiv gura. Puteți să-i spuneți răzbunare mafiotă sau cum vreți voi. Pe ei puțin îi interesează. Dacă, prin absurd, cineva i-ar cerceta vreodată ar da din umeri argumentând că ei au luptat împotriva corupției. Aproape că-l dovediseră pe Adamescu, dar el, ticălosul, a ales să scape murind. Frumos, nu-i așa? Aproape că-ți dau lacrimile.

Să vedem acum care-i treaba cu Biden. Păi dacă un amărât de ambasador halea 100 000$/lună de la un civil, vă dați seama cât halea ditai vicepreședintele SUA. Care vice a mai și catadicsit să mănânce o pizza în Centrul Vechi. Ah, să nu uit, mai fac o paranteză: pizza aia se producea în zona horeca nu-i așa? La fel ca și ceaiul pentru haștagi! Măi ce coincidențe. Dar să revenim.

Așadar, ce-i cu Biden? Păi ce să fie, a tras și el ceva de pe-aici. Cine i-a plătit tributul? Aoleu, de ce-ați întors toți ochii către Londra? Mă scuzați și eu tot într-acolo mă uitam. Dar nu pentru că ar fi plătit englezii partea noastră din tribut, desigur, ci pentru că pe-acolo își face veacul un oarecare domn, Popoviciu pe numele său și care încearcă cu disperare să evite repetarea pe propria-i piele a „dramoletei Adamescu”. Și pe Popoviciu, după ce-a dat tributul, l-a urmărit „anticorupțea”. De ce oare? Vedeți, ciudate sunt căile tâlhăriei. Unealta folosită e bine s-o arzi ca să nu rămână urme. E așa? Sigur că da.

Așadar, ce-ați vrea să „scuture” clasa politică autohtonă? Chestia cu Popoviciu? Păi în secunda doi vor spune că e un corupt pesedist. Vedeți cum ați picat iar în plasă?

Înainte exista moralitatea chiar și între bandiți. Dacă-l foloseai pe unul ca armă, îl apărai până-n pânzele albe. Acum vremurile s-au schimbat, morala se dovedește caducă. De-aceea, după ce-l bagi pe unu-n combinație făcându-l să se simtă important, la momentul doi îi fabrici un dosar ca să-l belești. Așa-i în democrație, e cu ștergerea urmelor. Că doar n-ați fi vrut să rămână securiștii în curul gol acum când se va arăta cu degetul pregnant către România.

De-aceea vă spun: nu vă faceți speranțe deșarte! Campania din SUA va trece și nu se va întâmpla nimic. În colonie treaba va merge tot ca mucii pe clanță. De ce? Pentru că de-aici e mereu de luat, nu de dat. Săracă țară bogată și biet popor prost! Vă meritați soarta.

11 comentarii:

  1. Si? Nu te bucuri? Bandiții se mananca intre ei.
    Iar romanii nu se pot uni. Fiecare vorbeste pe limba lui.
    Dar exista o categorie de romani pe care chiar i-as numi copiii luminii. Care nu au putut suporta suferinta celor mai slabi decat ei si se implica activ ca sa schimbe ceva in bine, in tara asta. Cei ce ajuta copii si animale, strang gunoaie si tot ce tine de omenie. Neumanii nu pot fi stopati decat cu omenia. Daca tot nu mai avem armata si politie care sa pedepseasca pe cei din vârf. Cei de jos sunt mici. Raul pe care il fac ei este mic comparativ cu răul facut sus.
    Lucrurile nu sunt chiar atat de simple cum crezi. Pe vremea lui Ceausescu s-au facut pe români studii ca pe cobai. Cand vrei sa tii un popor pe un nivel jos, de animale terorizate prin frica, te folosesti de toate armele. O arma mult iubita de jegurile viclene carora le place sa fie stapani peste noi este coborirea vibratiei marilor orase. Pentru ca oamenii sa nu se trezeasca si sa nu se revolte. Sa le fie frica, fiind lucrati inclusiv PSI. Energetic, distrugi parcurile si pădurile, provoci cat mai multa suferinta si o sa vezi cum omul nu mai are vlaga. Devine sclavul ideal.
    Ca si cum ai intra intr-o casa curata si ai spurca-o in toate modurile. Si fizic, lasand gunoaiele sa se stranga, si spiritual, lasand pe cei răi sa se manifeste liber, fara sa-i pedepsesti. Vezi pedepsele foarte mici pentru pedofilie si viol. Vechii securisti cunosc aceste metode. Fii sigur. Si le folosesc impotriva propriilor popoare.
    Fiind nascuti aici, Romania fiindu-le tara, vor plati crunt suferinta pe care o provoaca. Cu toti banii din lume, cand răul pe care l-ai provocat ti se intoarce, nici in gaură de sarpe nu te poti ascunde.
    E legea cauza-efect.
    La vibratie joasa, cei curati se imbolnavesc, celor murdari...ca porcii...le priește!
    Batalia este complexa. Paranormalii isi folosesc propriile arme din dotare si au devenit mercenarii celor ce platesc mai bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vorbești de lucruri SF. Poți să explici cum se ridică sau coboară vibrațiile?

      Ștergere
    2. Toata infrastructura GSM raspandita in special in zonele dens populate poate comuta pe frecvente speciale in timpul noptii. Interferentele electromagnetice au efecte asupta campului tau bioenergetic.

      Cum urca / coboara vibratiile? Dute la un abator plimba-te prin hale si fa o plimbare intr-un parc / muzeu sau la munte. Vezi cum te simti.

      Conform generalului Strainu momentan partea de 5g e controlata de armata dar de la anul e la liber.

      Ștergere
    3. Generalul Strainu mai arunca si gogosi .....!Motivul ? Ghici

      Ștergere
    4. Primul lucru aparent nebun pe care l-am facut dupa 6 ani, petrecuti detasat la o companie in Germania , venind acasa in Romania a fost sa imbratisesz un copac si am plans de bucurie cazand langa el ! Eram murdar dar nu mi-a mai pasat , am mers la autocar ca si cand nu aveam NIMIC ! A fost momentul cand am decis ca trebuie sa schimb lucruri !

      Ștergere
  2. Cine este Carol Sabo 2013 sau 2019? Scrie pe imagine... Pictorul planșei care însoțește articolul?

    RăspundețiȘtergere
  3. America vrem nu vrem e natiunea care da ceasul pe planeta. Alegerea lui Biden ar fi catastrofala pentru toti. La noi tot establishmentul e Biden o realegere le-ar mai clatina scaunele. Oricum vor urma revolte de strada in lunile ce vin.
    Teama inca ne domina dar vom intra in etapa de surescitare emotionala in care incarcatura emotionala va depasi frica... atunci sa te tii. Lectia inceputa in 89 cand am invatat libertatea va continua dupa 30 de ani cu lectia despre demnitate si responsabilitate.

    Trump nu va rezolva problemle din Romnania dar in caz de revolta sistemul nu va avea mana libera sa faca ce vrea el.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vreti a spune ca Trump este un presedinte de nisa ? O umbra de speranta pentru o lume mai buna ....nu ?Trump e NEPUTINTA multa cu prea multa VOINTA e opinia mea ! Ganditi si invatati din trecut revoltele au dus la razboaie , de ce ar fi altfel acum? FNI-ul globalist va tine in amorteala , pregatiti-va ! Rugati-va ca fuga voastra sa nu fie iarna !

    RăspundețiȘtergere
  5. Operation Dark Winter
    Descriere:
    https://www.youtube.com/watch?v=tat6BZqlyDo
    Momentul inceperii: iarna asta
    Sursa:Joe Biden:
    https://www.youtube.com/watch?v=lXK2KsIlmuc

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu tind sa inteleg ca Trump nu e doar un presedinte ! Lumea astazi are prea mult gunoi sub pres adunat ! Cine si prin ce metoda il va recicla ?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)