vineri, 29 aprilie 2022

În războiul dintre rublă şi dolar există un perdant clar. Care nu-i rubla şi nici dolarul!

 
La ceasurile mecanice e un mic şurubel pe care dacă-l învârţi într-un sens ceasul întârzie, iar în sensul opus ceasul merge mai repede. E necesar reglajelor de fineţe, astfel încât ceasul să-ţi indice ora exactă. Un ceasornicar vă poate explica detaliat rostul acelui mic şurubel şi, de asemenea, vă poate face o demonstraţie în ceea ce priveşte modul de reglare a ceasurilor. În esenţă procesul este unul fascinant.

La fel stau lucrurile şi pe teritoriul financiar. Totul funcţionează ceas, ca la carte. Învârţi de un şurubel şi întregul mecanism bate altfel, se mişcă sub imperiul unui alt tact. De exemplu acum. Aveţi ataşat prezentului articol, o evoluţie a graficului EURUSD de la începutul existenţei monedei europene. Pentru nespecialişti, este de un grafic care arată raportul de forţe între EUR şi USD. Cu cât graficul e mai sus, cu atât EUR e mai puternic faţă de dolar şi cu cât e mai jos, cu atât dolarul e mai puternic. Puteţi constata limpede că în prezent EUR se află în zona minimelor istorice. Mai mic decât acum a fost în decembrie 2016. Iar de-atunci e mult. Ce se întâmplă, totuşi?

Aşa cum deja am spus, chestiunea e simplă. Războiul din Ucraina secătuieşte Europa. Şi nu doar ca efect al ajutoarelor militare pe care europenii le tot împing acolo, ci, mai ales, din cauza crizei energetice care e mai mult decât transparentă. Din ou mă repet spunându-vă că scopul războiului a fost acela de a rupe Rusia de Europa. S-a reuşit, dar cu ce preţ! 

Europa cumpără hidrocarburi din SUA la preţuri de câteva ori mai mari. Aceasta va avea un efect devastator asupra economiei europene, obligată să găsească soluţii de supravieţuire în condiţiile unui deficit energetic impresionant. În mod normal aşa ceva e imposibil! În plus, SUA au obligat statele europene să se înarmeze. Germania a deschis generos baierele pungii punându-şi la grea încercare stabilitatea financiară. Însă nu numai Germania, ci toate statele europene. 

Imaginaţi-vă că România - aşa săracă şi cu atâtea probleme pe care le ştiţi - e obligată să cumpere la prima strigare 20 de avioane F35 la un preţ estimat de 200 milioane $ bucata. Suplimentar faţă de preţul avionului mai sunt serviciile adiţionale care măresc contractul cu cel puţin 50%, ceea ce înseamnă vreo 6 miliarde $ doar cu achiziţia asta. De unde poate plăti o ţară săracă atâta purcoi de bani? Simplu: nu poate, astfel încât îşi dă Bugetul peste cap. România deja are un deficit record de aproape 16 mld. lei în primul trimestru. Iar în acest deficit nu sunt incluse cheltuielile iraţionale de înarmare. De aceea este previzibil saltul datoriei externe cu 10% doar în acest an!!!

Situaţia României este repetată la nivelul fiecărui stat din UE. Dacă ţările puternice, precum Germania şi Franţa, îşi mai permit încă asemenea scamatorii, restul plutonului se află într-o poziţie chiar mai păduchioasă decât a noastră. Datoria publică a Uniunii Europene a ajuns la 100.5% din PIB, cu o sustenabilitate imposibil de demonstrat. 

Chiar şi un neavenit se poate întreba cum ar putea ieşi Europa dintr-un asemenea clenci în care este aruncată cu bună ştiinţă? Răspunsul e simplu: nu poate! Dar asta nu interesează pe nimeni. În caz că n-aţi înţeles, minusurile de-aici se contorizează peste Ocean ca plusuri. Brusc, economia americană dă, pe hârtie, semne de reviriment. E o creştere susţinută, care va fi şi mai mare. Motivele vi le-am spus: vânzările de arme şi hidrocarburi. E această creştere sustenabilă? Desigur, răspunsul e negativ însă, între un cal mort(Uniunea Europeană) şi unul care dă semne că mai mişcă(SUA) pariezi totuşi pe cel care mai are o şansă, chiar dacă doar teoretică. 

Iată explicaţia graficului de la începutul articolului. S-a declanşat hemoragia pe continentul european şi nu m-ar mira dacă EUR ar ajunge la 0.5$ într-un interval destul de scurt. Şi iată, de asemenea, explicaţia titlului. Pe moment, în lupta dintre dolar şi rublă de pierdut pierde EURO. E singurul care pierde. Şi singurul care e sortit uitării pe vecie. 

29 de comentarii:

  1. Prima moneda afectata va fi yen-ul. Daca Occidentul ar fi renuntat la teoria relativitatii (subluminica) si ar fi efectuat cercetari pentru teorii superluminice, ar fi descoperit ca un fulger globular cu diametrul de 3 cm produce 1MW putere. Bazandu-se numai si numai pe petrol/gaze/cutii Reich/Tesla (denumite pompos "centrale nucleare") Europa se afla la capat de drum daca nu mai primeste de nicaieri astfel de materii prime (petrol/gaze/carbune). Urmarim scenariul: bunuri (China), semiconductoare (in curand Taiwan), si petrol/gaze (Rusia acum si in curand Orientul Mijlociu). Deci yen-ul va suferit mai intai. Cei din varf isi doresc intai prabusirea burselor de valori si numai dupa aceea un cyber scalar attack; ar fi fost prea usor ca o depresiune economica sa aiba drept cauza acel cyber attack. CBCD este doar o continuare a sistemului actual, nu va functiona daca pica retelele de electricitate/transformatori de mare putere, este ideal pentru noua campanie de vaccinare (plasture cu microace de data asta, se pare).

    Scenariul descris de catre Florian Garz, in 1997, lucrarea Nato: Globalizare sau Disparitie:

    -Romania va cere unificarea cu rep. Moldova
    -Ungaria si Bulgaria vor trada Nato
    -Ungaria va invada Transilvania
    -Moldova si rep. Moldova vor deveni Moldova mare
    -Bulgaria va cotropi Dobrogea

    Singura solutie: neutralitatea. Daca am fi avut tehnologia necesara pentru a emite pretentii teritoriale (arme scalare) lucrurile ar fi stat altfel, in acest moment ar fi fost prudent de a urmari o unificare economica si culturala.

    China a inlocuit deja demnitarii din Shanghai, nu mai are probleme cu acestia; doua saptamani ar fi fost suficiente pentru a testa pregatirea pentru noul agent patogen (oficial gripa aviara, neoficial Omicron activat). Deci, continuand carantina ei declanseaza darwinism social, survival of the fittest, scapa cine poate, adica le spune ca asa va fi de acum incolo, avand in vedere ca ne apropiem de un sfarsit de epoca/era geologica/astronomica. Absorbind Taiwan, va da o mare lovitura vestului din cauza TSMC, concomitent se va aprinde fitilul in orientul mijlociu si astfel Europa va ramane fara materii prime de mare necesitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce spunea Gârz acolo nu e deloc original; a spus-o Păr. Boca- și nu numai el- înaintea lui Gârz cu fo* 30 de ani...

      Ștergere
    2. Unificare cu cine? Cu Republica Moldova? Cu tot patriotismul, e o tâmpenie economică și generatoare de grave probleme etnice!

      Ștergere
  2. Daca euro /dolar va fi 1 la 0,5 ...inseamna ca $ se devalorizeaza si euro se intareste...In cazul asta USA poate vinde ieftin in Europa iar Europa vinde scump in USA...Dar...exista un dar : USA nu produce mai nimic ca sa se vanda in Europa ,decat servicii ...si eventual armament...Inseamna ca USA are interesul sa intretina razboiul ...de unde probabil isi va echilibra deficitul comercial si are sanse sa scape pe termen scurt din recesiune ...unde Europa se va duce inevitabil...Din acest razboi pana acum castiga rusii si USA si cu cat se va prelungi ...Europa va saracii...iar noi impreuna cu ei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca dai 1 si primesti jumete din 1 inseamna ca ... esti prost rau da rau rau rau de tot.

      Ștergere
  3. ...am spus-o de mult timp... solutia consta in doua cuvinte: Go home!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand a fost recucerita Crimeea, un localnic etnic rus le spunea reporterilor americani: GO HOME AMERICANSCHI SPION!

      Ștergere
  4. Minimul pe EURUSD va fi atins în câțiva ani și e 0,88 așa cum am spus cu vreo 10 ani în urmă, boring stuff, echivalentul deprecierii recuperate și pierdute 2018-2020.

    Concluzia deja palpabilă ar fi că după 20 de ani de prohod pe dolar, fiat money, helicoptere, moneda americană urmează să atingă un maxim. Și după ce îl va atinge, turma va afla ce monedă minunată și de viitor este dolarul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am si eu o intrebare, ca nu ma pricep prea mult nici la politica, nici la razboi, economie, etc. De ce accepta Europa tot ce ii comanda SUA? Furnizare de arme, bani, Ucrainei, boicotarea gazului rusesc si achizitionarea celui american si toate celelalte comenzi? De ce danseaza dupa cum i se canta? Ma indoiesc ca astia de la putere, din Europa sunt atat de idioti incat sa nu realizeze care sunt riscurile. Ce e in spatele supunerii, care nu e de ieri, de azi ( vezi primirea cu bratele deschise a refugiatilor din Siria, Afganistan, tarile africane)?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "De ce accepta Europa tot ce ii comanda SUA?"
      Nu SUA ii comanda.
      Astia de la putere NU sunt idioti si constientizeaza toate consecintele.

      In spatele supunerii sta imposibilitatea lumii de a gasi noi surse reale, nu bazaconii verzi, de generare de neutroni(energie)

      Ștergere
    2. Raspunsul este simplu: divide si cucereste ! prin CORUPTIE si santaj! la fel ca peste tot unde au penetrat SUA, evident si in Romania.

      Ștergere
    3. Comanda e piramidală...*Top of the pops* e Cel-Negru-Cu-Multe-Nume...mai jos sunt-oarecum în ordinea asta: pentarhianeagra-familiile celor TreiSute- masoneria-vaticanul-ongeurile Specialilor- Multimiliardarii- politicienii cumpărați de toate soiurile.Dacă te interesează, o găsești în mai multe reprezentări pe net.
      Dar nu uita:TOȚI ACEIA - ABSOLUT TOȚI se mișcă în gradele de libertate ÎNGĂDUITE / PERMISE lor de către Creatorul, care își conduce creația după voința Sa liberă absolut.

      Ștergere
  6. Asta e nota de plata a Germaniei (si a restului Europei) pentru era Merkel. In loc sa-si asigure independenta energetica, Germania a alimentat Rusia cu bani pentru a se inarma. In acelasi timp banii europeni au fost cheltuiti pe mizerii ecologice, arabi, negrii si homosexuali, armata fiind neglijata masiv.

    Din pacate Donald Trump a avut din nou dreptate. Exista un popor mai arogant si imbecil decat nemtii? Aici dovada: https://www.youtube.com/watch?v=FfJv9QYrlwg

    RăspundețiȘtergere
  7. Situația nu e dramatică pentru euro. Raportul a fost similar și acum 2 ani (martie-aprilie 2020).
    Nu este deloc imposibil că Europa să găsească soluții pentru deficitul energetic. A fost o necesitate amânată mult prea mult timp de lideri europeni lipsiți de viziune. Europa independentă trebuie sa reziste și fără Rusia, și fără SUA. De aceea, soluțiile pe care dvs le vedeți absurde sunt necesare. Înarmarea Europei este necesară pentru a nu mai depinde militar de SUA, iar independența energetică e pentru a scoate Rusia din ecuație.
    E nevoie doar de o accelerare a soluțiilor alternative. E drept că pentru a ajunge la un nivel optim, va fi necesară o perioada de până în 5 ani. Dar e un drum ireversibil și necesar.
    Europa nu mai poate privi spre Rusia pentru resurse energetice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Putin a accelerat ce se intampla acum in Europa. Oricum Europa se indeparta, cu pasi mici, de gazul rusesc. De aici ai toata propaganda anti energie alternativa venita dinspre rusia inspre Europa. Putin s-a ingropat singur.

      Ștergere
  8. Razboiul din Ucraina a aratat ca ai nevoie de cantitate nu de invizibilitate. De aceea departamentu de stat al SUA a renuntat la 2/3 din comanda de F-35 si a comandat un numar mare de F 15. Asa ca noi cumpărăm avioane invizibile cu costuri foarte mari de intretinere.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cine ne-a fortat sa intram in UE si NATO? Poporul n-a vrut. Ca sa vrei trebuie sa cunosti, sa ai variante. Minim doua, altfel nu e alegere reala ci preferinta de nevoie spre raul cel mai mic. Cum s-a si intamplat de vreo 30 de ani. Ce-a ales poporul?
    Se mai uita cineva prin arhivele unor posturi, cum amenintau securistii cu degetul, ca daca nu suntem cuminti nu intram in UE? Mila si pomana a fost si ne miluiesc de unora li s-a acrit de atata mila. Altora le pica bine, ei fiind culturncii si politrucii in haine noi care activeaza obsesiv, invocand cospirationisme.
    Sa o luam asa: oficial, conspirationistul e un psihopat, un paranoic care crede in diverse aberatii, lista uneori fiind lunga. Exista un numar limitat de conspirationisti. O parte din ei se abtin, conform paranoiei lor, altii posteaza.
    Apar anticospirationistii din servicii, care acuza categoria de mai sus de nebunie, "boli multiple" cum am gasit pe undeva. Dar, daca un postac vaneaza zeci de conspirationisti pe diverse site-uri, rezulta ca are o psihoza "in oglinda", diametral opusa, si nu de intensitate egala cu a presupusului paranoic conspirationist, ci inmultita de zeci, sute de ori, avand in vedere ca un politruc ataca sub centura zeci de persoane pe zi. Admitem deci ca e posibil ca unii conspirationisti sa fie doar paranoici. Cei care ii vaneaza ce fel de oameni sunt? Nu, nu-s paranoici si ei, pentru ca psihiatria se aplica si e valabila doar pentru popoare, nu pentru servicii, guverne si mai ales elitele globale. Nu se intreaba nimeni de unde au timp si din ce-si castiga painea acesti postaci care bat recordul la promptitudine, uneori raspunzand in 10-15 minute la postarile altora, cu raspunsuri lungi care necesitau minim 10-15 minute. Copy-paste inca merge bine la prosti.
    Anyways, era total imposibil sa nu intram in UE, si sa nu depinda nivelul de trai de euroi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Conspirationistul vede numai partea întunecată a lumii. Motiv pentru care isi construieste mereu ziduri de protectie sau isi face provizii. Am citit o carte despre mormoni. Se numeste "Invatare".
      Familia de mormoni descrisa in carte chiar de catre unul dintre copii si-a cumparat TV doar ca sa priveasca sfarsitul lumii profetit a fi in noaptea de revelion la TV. Si sa trumfe in timp ce restul, " necredinciosii", mor de foame si de apocalipsa. Isi facusera provizii enorme. De alimente si arme.
      Evident, sfarsitul nu a venit si autoarea cartii a decis sa iasa din turmă experimentand
      " păcatul", gustand din fructul oprit al mormonilor: civilizatia.
      Anticonspirationistul este tot un fricos. Nu vrea ca cerul roz pictat cu norișori de vată de catre un demiurg inchipuit ce il tine in brate si-l leagana duios sa-i fie intunecat de norii intunecati ai fricii de viitor. Dintotdeauna omul a dorit sa afle viitorul ca sa se puna la adapost in caz de pericol. Au venit Invățători pe pamant care i-au invatat pe bezmeticii alergatori in zigzag urmariti de propriile umbre sa traiasca in Acum. Degeaba...

      Ștergere
  10. Aveti dreptate. Eu am vandut tot ce aveam euro si usd si am cumparat ruble.

    RăspundețiȘtergere
  11. Istoricul rus Alexandre Etkind a realizat o analiză publicată pe platforma Desk Russie în care susține că „Rusia contemporană se autointitulează federație, precum Germania sau Elveția, când, de fapt, se comportă ca un imperiu aflat în ceasul declinului”.

    De asemenea, el prezice o „dezintegrare” și „defederalizare” a actualului stat rus în mai multe provincii, din cauza deciziilor luate de actuala conducere de la Moscova. „Prăbușirea care amenință Federația Rusă nu se va întâmpla din cauza popoarelor sau guvernelor străine, ci împotriva voinței lor și în contradicție cu proiecțiile lor. Probabil că se va întâmpla, de asemenea, împotriva voinței populației rusești”, susține Etkind.

    RăspundețiȘtergere
  12. Conducatorii Europeni nu fac decat sa ne bage in faliment, saracie, foamete si probabil si intr-in razboi nuclear.
    Iar inarmarea Ucrainei nu face decat sa prelungeasca tragedia, saracii oameni.
    Europenii au uitat ce a insemnat al 2-lea razboi mondial, multi infierbantati care cred ca e un joc pe calculator.
    Ce putem face, restul oamenilor care vor pace?
    - sa cerem conducatorilor sa nu mai trimita arme Ucrainei, sa se limiteze doar la ajutoare umanitare
    - sa cerem postacilor Pro razboi sa mearga sa lupe in Ucraina daca sunt asa viteji, nu pe net.

    RăspundețiȘtergere
  13. Partea cea mai tragica e ca Europa si mai ales Germania puteau evita propria distrugere.
    Se vede clar faptul ca elitele sunt decolate de la realitati. Urmeaza o perioada lunga si dureroasa de revenire.
    Acu se screm dupa gaze idiotul ala de Scholz e deja pe topogan.
    In Azovstal pare ca e un lider al armatei ucrainiene care a cerut ajutor international pentru o extractie in forta pe model Dunquerke.
    Asta va arata cat de prost informati sunt tipii din interior.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dunquerke? hahahaha, nu mai pot de ris!
      Ce inseamna sa fi indragostit de cultura "eroica" angloida pe "model" Rambo!..ies minciunile la foc continuu!:)

      Ștergere
    2. *Elitele* se cred cei care creează viitorul; nu se cred deloc decuplați de la realitate. Întreaga europă nu este decât o păpușă în mâinile pentarhieinegre, care aplică ordinele primite de mai sus de ea, de la CelNegruCuMulteNume.
      Din fericire, situația a fost, este și va fi sub controlul Creatorului și nu al *elitelor*.
      Ce trăim e Enduring War (scăpat din guriță prima dată de G BushJr-Whiskey), între Cuvânt și challanger ul dintru începuturi. Ca și războiul din Ucria, e un război proxy. Finalul lui va fi la BigTrial aka Judecata de Apoi.

      Ștergere
  14. Nici Yenul japonez nu se simte prea bine.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)