joi, 21 aprilie 2022

Volodimir Zelenskyi este un monstru care patronează cel mai mare cartel criminal al lumii!


Într-un război soldaţii nu pot fi acuzaţi de morţile de pe câmpul de luptă. Acolo e o altă logică ţinând de regula brutală şi inumană „omoară ca să nu fii omorât”. Este o regulă acceptată de milenii, astfel încât nu poate fi contestată. Se presupune că cei care se află acolo ştiu de ce se află şi şi-au asumat toate consecinţele, dintre care, uneori, moartea se poate dovedi a fi cea mai blândă. 

Într-un război însă - şi asta e, de asemenea e o lege asumată de toată lumea - criminali sunt aceia care omoară oamenii nevinovaţi. Trebuie să fii o brută fără margini ca să te îndrepţi împotriva unor oameni lipsiţi de apărare. Când tu ai o armă şi tragi într-un om neînarmat te numeşti criminal. Când însă te afli la conducere şi dai ordin soldaţilor tăi să omoare oameni neînarmaţi eşti un mega-criminal, un laş ticălos care se ascunde în spatele unor brute înarmate. 

Faceţi cunotinţă cu Volodimir Zelenskyi. Unii îi spun „eroul planetei”. Începând de azi eu îi voi spune criminalul planetei. Există atâtea atrocităţi care duc la numele său încât nu mai putem pune personajul sub semnul întrebării. Eu însă mă voi opri la una singură: Gonzalo Lira. Mulţi îl cunosc deoarece oferea o imagine alternativă asupra conflictului din Ucraina. Sunt atâte informaţii pe care le aveam de la el, unele cu imagini de la „locul faptei”. Aşa am aflat de aberanta distrugere a Parcului Gorki din Harkov, un obiectiv fără nicio importanţă militară, distrus doar de dragul distrugerii. Şi câte şi mai câte. 

”Vrei să afli adevărul despre regimul lui Zelensky? Caută pe Google numele de mai jos:

  • Vlodymyr Struk
  • Denis Kireev
  • Mikhail & Aleksander Kononovich
  • Nestor Shufrych
  • Yan Taksyur
  • Dmitri Djangirov
  • Elena Berzhanaya
Dacă nu auziţi de mine în 12 ore sau mai mult, puneţi numele meu pe această listă.”

Este un mesaj cu iz profetic transmis pe Twitter pe 26 martie. Sincer, nu l-am crezut. M-am gândit că e doar o exagerare cu toate că îmi dădeam seama cu ce pericole se confruntă stând acolo, în mijlocul evenimentelor. Însă consideram că statutul său de cetăţean american îl ajută de ambele părţi ale baricadei. Aiurea!

În 15 aprilie Gonzalo Lira a fost răpit.Operaţiunea a fost executată de SBU, împreună cu membri ai Batalionului Azov. De unde ştiu asta? De pe Twitter-ul lui Sergei Korotkikh, un comandant cunoscut al Batalionului Azov care a sugerat într-o postare(ştearsă în prezent) că ştie unde se află Gonzalo Lira. Individul despre care vă vorbesc este un criminal care-ar fi trebuit să înfunde puşcăria. Ca să-i aflaţi „faptele de glorie”, căutaţi detalii despre omorârea lui Shamil Odamanov, asta dacă aveţi suficientă rezistenţă. Korotkikh e un criminal pur. N-are treabă cu Ucraina. De altfel, el şi-a început cariera în partide neonaziste din Rusia şi Belarus, iar pe Shamil Odamanov l-a omorât când activa în cadrul mişcării naziste „Tovărăşia Naţional-Socialistă”. Acum se află în Ucraina pentru că e rost de omorât oameni, astfel încât îşi satisface „legal” pasiunea sa criminală.

Cel mai probabil, Gonzalo Lira a fost torturat şi omorât de bestiile lui Zelenskyi. Serviciul său secret, SBU, este chiar o copie a CEKA, utilizând aceeaşi metode odioase. Tortura şi asasinatul sunt practici comune ale SBU. Zelenskyi foloseşte SBU nu doar pentru vânătoarea prezumtivilor spioni, ci şi pentru eliminarea adversarilor politici. Puteţi căuta, dacă s-o mai găsi, torturarea activistului de stânga Alexander Matjuschenko. Sau puteţi căuta articolele în care se justifică omorârea barbară a unui primar acuzat de „colaborare cu ruşii” prin sloganul „un trădător mai puţin”. 

De ce afirm că SBU e implicat în răpirea şi asasinarea lui Gonzalo Lira? Pentru că toate organizaţiile neonaziste care împânzesc Ucraina sunt de fapt la comanda acestui serviciu secret infam(căruia CIA i-a asigurat şi-i asigură pregătirea!). Spre exemplu, în 2017, Yevhen Karas, fondatorul unităţii neonaziste „C-14” spunea într-un interviu că „SBU nu ne informează doar pe noi, ci şi pe cei din Batalionul Azov, Sectorul de dreapta s.a.m.d.”. 

Sunt o grămadă de informaţii care nu se spun. Absolut toată presa controlată din lume este părtaşă la crimele de acolo întrucât ascunde cu bună ştiinţă faptele acestor brute. Să vă dau câteva informaţii de care nu aţi auzit. Pe 1 martie primarul oraşului Kreminna, Volodymyr Strok, a fost răpit de unităţile SBU, torturat şi împuşcat în inimă deoarece a fost acuzat de colaborare cu ruşii. Uciderea brutală a primarului a fost sărbătorită pe reţelele de socializare care, desigur, n-au avut nimic împotriva publicării imaginilor oribile(în care se vedeau limpede urmele torturii). Pe 7 martie, primarul din Gostomel, Yuri Prylipko, a fost ucis deoarece a „colaborat cu ruşii”. În ce a constat colaborarea? Negociase cu armata rusă deschiderea unui cordon umanitar pentru evacuarea populaţiei. Ştiu că sună ciudat pentru mulţi, dar utilizarea civililor ca scuturi e o practică a armatei ucrainene, astfel încât evacuarea într-adevăr e considerată o trădare de către armata criinală a lui Zelenskyi.

În disperare de cauză, pe pe 24 martie, Ghenadi Matsegora, primarul orașului Kupiansk, a înregistrat un videoclip în care făcea apel la președintele Volodymyr Zelensky pentru eliberarea fiicei sale, luată ostatică de agenții serviciilor secrete ucrainene SBU(aveţi clipul aici: https://videopress.com/v/JjOO47L8). 

Aţi uitat uciderea lui Denis Kireev, negociator cu partea rusă desemnat chiar de către Zelenskyi? A fost acuzat în presă de colaborare cu Rusia şi a fost împuşcat fără alte discuţii. Oribil!

Unsprezece primari au dispărut şi, pentru a nu mai ridica bănuieli asupra SBU, s-a lansat dezinformarea conform căreia acei primari au fost arestaţi de ruşi. Este o minciună arătată cu degetul în mai multe rânduri de partea rusă care n-ar avea absolut niciun motiv să ascundă arestarea unor primari. Doar e război! 

Aţi auzit probabil despre arestarea lui Viktor Medvedchuk. Desigur, e acuzat că e „omul lui Putin”. În realitate este duşmanul politic al lui Zelenskyi. Partidul său era cel mai mare partid de opoziţie din Ucraina. A fost scos în afara legii, alături de alte zece organizaţii. Sub prerogativele date de legea marţială, Zelenskyi s-a instaurat dictator al Ucrainei. Iar ceea ce se întâmplă acolo e demn de Khmerii roşii. Nu vă imaginaţi că înainte treburile stăteau mai bine. În 2020, membri ai Batalionului Azov au deschis focul asupra unui autobuz care transporta membri ai partidului lui Mevedchuk rănind numeroşi călători. 

Acum, în beciurile SBU stau mulţi nevinovaţi care sunt torturaţi până la moarte. Scritorul Yan Taksyur e acuzat de trădare. Avocatele pentru drepturile omului Elena Berezhnaya şi Elena Viacheslavova, de asemenea, au fost ridicate şi încarcerate. Ce-or păţi acolo e greu de imaginat. În special mi-a atras atenţia cazul Elenei Viacheslavova, cea care are parte de un destin de-a dreptul tragic: tatăl său a fost ars de viu în 2014 la Odesa pentru „vina” de a fi protestat împotriva Maidanului de la Kiev. 

Crimele săvârşite în Ucraina de forţele asmuţite de Zelenskyi deja nu mai pot fi ascunse. Gonzalo Lira a demonstrat prin viaţa sa că ceea ce se întâmplă acolo e odios. Nimic din ceea ce am scris aici nu e fals! Dacă aveţi un sentiment de ură pentru ceea ce am scris, gândiţi-vă că nu sunteţi nimic altceva decât nişte biete victime ale unui experiment de programare socială. Nu e posibil să transformăm măcelarii în eroi! Clamăm democraţia şi ridicăm în slăvi un dictator monstruos care-a instituit un regim al terorii, un dictator care-şi ucide adversarii cu sânge rece. De la Stalin n-am mai văzut o asemenea maşină de tocat oameni!

Treziţi-vă, dragii mei! Nu vă lăsaţi păcăliţi aşa cum aţi făcut-o cu COVID-ul! Aceeaşi mână de ticăloşi vă îndeamnă să alegeţi drumul către un nou cotlon întunecos al istoriei. Treziţi-vă pentru că tot voi veţi fi cei care veţi plăti! Desigur şi mulţi dintre noi, cei care urlăm în van, vor îngroşa rândurile victimelor, însă pentru voi, biete oi împinse spre abatoare, destinul va fi tragic. Treziţi-vă sau nu vă veţi mai trezi niciodată!

42 de comentarii:

  1. Lăsaţi-vă păcăliţi aşa cum aţi făcut-o cu COVID-ul!!!

    Pacat ca mesajele astea sunt citite de abia 2000 de oameni care mai pot impartasi la inca 10 oameni, deci abia 1% o sa stie asta. Restul asculta orbeste stirile tv ca stirile de recolta la hectar a lui Ceausescu si aplauda frenetic, apoi beau de veselie sau tristele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. covidul a fost o acceleratie suplimentara asupra unui tren deja aflat in mare viteza si gata sa deraieze. Acceleratia anterioara a fost criza din 2008, inainte de ea, atacurile la turnurile gemene...
      2000 de oameni care mai pot impartasi...?
      Zeci de mii, cu sute de mii de conturi posteaza frenetic de cand s-a raspandit internetul la noi. Fiecarui moment crucial i-au corespuns propagande pe masura, in cadrul carora trolii postau peste tot, intr-un mod halucinant. Abia aparea tema in presa, ca deja erau sute de comentarii peste tot, in cateva ore. Oamenii normali mai si muncesc, nu-si castiga painea din turnatorie, trolling, n-au toata ziua la dispozitie sa posteze obsesiv pro- sau anti-sua, adica eterna axa est-vest. Fiecare troll are minim zeci de conturi. Unele sunt facute preventiv si pastrate in caz de rezerva, inclusiv daca se simt demascati. In mintea unora, vechimea contului, in urma unor asocieri tampite, da credibilitate persoanei. Pe forumuri insa e usor de observat cum anume persoane au cont de 5-10 ani, si primele postari apar dupa ani de abstinenta si ascetism demn de calugarie. Cand? Cand apare un mare eveniment.
      Dovada cea mai puternica a razboiului informational la noi e dezvoltarea si propagarea unui mod de a gandi simplist, tip alb-negru, in care exista fie vest, fie est, tertul fiind exclus. Daca nu esti pro esti anti, si reciproc.
      Unii trolli si-au facut conturi suplimentare la inceputul pandemiei, cand inca nici nu se stia cat va dura, si ce va urma.
      https://www.youtube.com/watch?v=gCcmttxhrwo
      Comentariile pe youtube sunt grupate pe categorii, pe schema fiecare cu ce-l doare. Insa lumea a fost in cea mai mare parte on topic.
      https://postimg.cc/30NY1LKf
      acest "Daniel", ca musca in kkt, se arunca intr-o conversatie complet off topic. Nefiind nici american, nici canadian, nici ucrainian, ma intrebam
      de ce s-a aruncat disperat sa posteze? Una din cele mai lungi postari, scrisa cu topica pur romaneasca, intr-o engleza mediocra, doar pentru a face politica, vesnica politica est vest. Altceva nu se vede din Romania. Altii vorbeau de tornade prin care au trecut in 2-3 randuri, degajat, altii vorbeau de inundatii in Africa de Sud, iarasi degajat, scurt, in 2-3 randuri...Fapte reale, concrete, drame personale. Romanul ca de obicei prefera cantitatea, adica aberatii tip fluviu. Si nu pe uragane, grindina ci pe chestii abstracte, gen capitalism versus comunism! Imediat m-am uitat cand e facut contul-februarie 2020! In februarie 2020 s-au facut zeci de mii de conturi in Romania; nici nu incepuse masca obligatorie, lockdown, oamenii deja erau in paine. Tot ei un an mai tarziu ii acuzau de terorism si genocid pe cei nevacss. Erau genul de caralii care urlau poarta masca pe nas, nu sub nas. Buni tovarasi. Cu ceva decenii in urma, alti caralii pazeau detinutii sa stea ghemuiti cu genunchii stransi la piept in pozitie nemiscata, si daca se misca unul lua bataie crunta. Reeducarea aia...
      Sunt acei oameni care strigau "arata ca-ti pasa de familie, de cei dragi". Le doresc voluntariat peste granita cat mai rapid.
      "Restul asculta orbeste stirile tv ca stirile de recolta la hectar a lui Ceausescu" Pe internet e si mai grav. Intr-o aparenta libertate de expresie, se cenzureaza pe rupte, asa ca nu veti sti niciodata care au fost toate opiniile postate si cenzurate. Anumite idei este interzis sa ajunga in campul constiintei. Una din ele, aparent apolitica: cu ce ma ajuta cutare informatie, cat de practic-aplicative sunt stirile pentru mine, in ce masura ma ajuta constructiv sau nu? Lumea trebuie sa confunde tot mai mult realul cu virtualul, sa creada ca traieste in virtual, timp in care realul incepe sa devina...virtual.
      Ce-ar trebui sa scrie un postac profesionist? Cine il face monstru pe zelenschi crede in omuletii verzi, crede ca americanii n-au fost pe luna, si romanii au topit tancul sovietic cu tunul laser etc etc etc etc. Sa nu uitam coiful de staniol impotriva citirii gandurilor.
      La asa cutremur, apar replici.

      Ștergere
    2. Bai Anonim 21 aprilie '22 ora 20.33, tu trolezi si esti platit ca sa trolezi. Dan a zis cum stau lucrurile, si tu ca un pupator in cur al serviciilor, aduci argumente contradictorii exact ca la posturile de stiri ca sa induci in eroare. Noi nu suntem prosti, inca stim sa diferentiem albul de negru. Cand un om e criminal nu-i spui ca nu e chiar asa jegosule anonim. Tot criminal ramane. 'Telensky' merita sa fie spanzurat de tribunalul european. Inca discernem albul de negru. Cine sunt cei care au facut primii crime printre etnicii rusi? Nu le-a zis Putin celor din gruparea Azov sa nu mai haituiasca rusii din Ucraina acum cativa ani? Cati stiu ca foarte multi barbati romani au fost dusi sa lupte si sa moara in razboiul cu separatistii rusi din 2014? Ca asa zisii nationalisti nazisti nu dau doi bani pe etnici, ca le-au interzis alta limba in afar de cea ucrainiana, la scoala? Dracul si-a bagat coada de cativa ani la fel cum si-a bagat coada sa creeze gruparile is*amiste radicale care au luptat in irak si afganistan impotriva fortelor internationale. Este atat de simplu sa privesti lucrurile cand te dai 2 pasi in spate. Cauza-reactie-solutie. Creezi o criza, faci tam tam pe toate posturile (reactie), vii cu o solutie 'salvatoare'. Zilele astea a fost Ciuca in Ucraina. Ce a cautat acolo? Ce mesaj vroia sa transmita Europei? Treaba asta pute si noi romanii ne imputim o data cu ea. O sa miroase a moarte, dusi in abatoarele razboiului o sa fim. Cine controleaza Romania de fapt? Abia acum intelegem. Cei care au 'transcris' cuvinte englezesti preluale din presa statelor de peste ocean. NARATIVA. Cuvantul asta nici nu exista in dictionarul romanesc. V-ati prins? Asa ca Anonimule, mai lasa-l pe Dan sa scrie, ca scrie bine. Nici rusia nu e cheie de biserica, si la ei se omoara oameni care vb prea mult despre politicieni, si ei si politica lor au facut mult rau chiar si propriului popor. Dar chiar ne dorim un razboi, ce treaba avem noi sa ne bagam cand nu e vb de teritoriul nostru? La ordinul cui s-a dus Ciuca sa se gaseasca cu 'Telensky'? Nu e razboiul nostru nu ne bagam. Punct. Alb pe negru nu. Cei care asculta ordine dictate din dosul Al-mericii poate ar trebui sa cada. N-am mai avut un general de armata prim-ministru de pe timpul razboaielor mondiale. Coincidenta? Nu prea cred! Cine e cea mai mare tara care sta impotriva globalizarii? V-ati prins? Anonim, daca copiii tai au 19, 20 de ani si ti-i ia statul si ti-i arunca intr-un razboi care nu-i al nostru, oare nu si cei de la putere ar fi criminali ? Nu vad cu ochi buni ce urmeaza daca oamenii nu ies sa-si exprime nemultumirea din nou.

      Ștergere
  2. Zelensky adăpostește traficanți de copii



    Președintele rus Vladimir Putin a efectuat sâmbătă (16.04.2022) un nou apel telefonic lui
    Donald J. Trump. El a spus că președintele ucrainean Volodymyr Zelensky adăpostește trei conducători ai traficului de copii pentru care armata rusă a emis mandate de arestare, potrivit unei surse din Mar-a-Lago aflate de față la convorbirile Trump-Putin.
    Putin a recunoscut că curățarea Ucrainei de „murdărie și mizerie” a fost o sarcină grea și că, deși forțele sale au eliminat sute de traficanți de copii și au eliberat zeci de mii de copii întemnițați, niște paraziți s-au strecurat prin crăpături – în calda și primitoarea armată a lui Zelenskyy. Putin l-a numit pe Zelensky un „spirit necurat” care și-a vândut sufletul guvernelor criminale occidentale pentru bărci pline de bani. Potrivit lui Putin, Zelensky găzduiește în prezent trei fugari, toți cetățeni ucraineni, care sunt responsabili în mod colectiv pentru răpirea, întemnițarea și torturarea a nenumărați copii, dintre care majoritatea fuseseră răpiți în toiul nopții din casele lor de-a lungul graniței ruso-ucrainene. FSB, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, a reunit identitățile traficanților prin mii de interviuri cu răpiții.


    „Putin i-a spus președintelui Trump că toți acești copii ar fi fost vânduți pentru sclavie sexuală. A spus că este hotărât să-i prindă pe nenorociții murdari, indiferent de ce va fi nevoie. Ce i-a spus lui Trump — va continua să se bată până când Zelenskyi îi va preda. Putin a mai spus că încă mai există tabere de traficanți în jurul Donețkului pe care vrea să le distrugă”, a spus sursa noastră.

    El a adăugat că președintele Trump este personal responsabil pentru aducerea acasă a 100 de copii americani și reunirea cu familiile lor.

    „Faci un lucru foarte grozav, iar Zelenskyy este un tip foarte rău. Mulți oameni au crezut că este un tip bun, dar nu este. Ceea ce am văzut este atât de rău, pentru că mi-aș dori să pot ajuta mai mult, dar în acest moment am multe lucruri de făcut acasă, rezolvând problemele noastre. Facem ce trebuie”, i-a spus Trump lui Putin.

    https://burebista2012.blogspot.com/2022/04/vladimir-putin-adresat-un-mesaj.html

    RăspundețiȘtergere
  3. "Când autoritățile bieloruse l-au scos din Praga pe Roman Protasevich, un blogger care a servit un turneu de luptă în batalionul neonazist Azov înainte de a lucra pentru postul Radio Europa Liberă din Belarus, dintr-un avion, în mai 2021, sub acuzația de incitare a opoziției politice ( aproximativ echivalentul sediției), lumea a luat-o razna, acuzându-l pe președintele belarus Alexandru Lukașenko că a călcat în picioare libertatea de exprimare. Protasevici este în viață și sănătos, trăind în arest la domiciliu în așteptarea procesului.
    Când au apărut informații potrivit cărora Gonzo Lira, un „influencer” chilian al rețelelor sociale care locuia în Harkov, Ucraina și care a publicat conținut online critic la adresa guvernului ucrainean, a fost răpit, torturat și ucis de Unitatea Kraken, parte a batalionului Azov afiliat. cu Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), Occidentul tace.
    Libertatea de exprimare nu este o stradă cu sens unic. A rămâne tăcut în uciderea lui Gonzo Lira înseamnă a fi complice la moartea lui și la moartea tuturor jurnaliștilor care urmăresc adevărul, chiar dacă acesta este contrar narațiunii mainstream. Gândirea critică nu ar trebui să fie o condamnare la moarte. Din păcate pentru Gonzo Lira, se pare că a fost." ScottRitter
    Infomatia despre omorarea lui Gonzalo Lira nu este 100% sigura, venind pe anumite surse dar neconfirmata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când autoritățile bieloruse l-au scos din Praga pe Roman Protasevich---Eu aici intreb simplu ...In Cehia guverneaza doleantele Moscovei?

      Ștergere
    2. Nu scumpule, in mod foarte eficient guverneaza Interpolul. Oare chiar nu stiai?

      Ștergere
    3. Daca ai mers prin Cehia, dar nu cred, ai sti ca acolo e un fief rusesc.

      Ștergere
  4. Cum istoria are prostul obicei de a se repeta, în dauna celor care nu învață nimic din ea--adeca noi toți--actorașul aplică aceleași tactici perdante ca și Hitler , la asediul Berlinului: folosirea civililor ca *scuturi*umane ,în speranța vană că atacatorul va încetini descumpănit atacul, întârziind deznodământul operațiunii respective....Iluzii de disperați.N-a funcționat niciodată !

    RăspundețiȘtergere
  5. Zelensky va fi judecat si condamnat impreuna cu toti cei care ii asigura sprijin, ideea este ca asta nu trebuie sa se mai intamle, intr-aici trebe indreptate lucrurile. Se duce o lupta cu fortele malefice, intre bine si rau, fiti de parte binelui, cu tot riscul, lumea aceasta nu este tot ce avem pentru ca Dumnezeu exista, iat sacrificiul este cerut si nu intodeauna ofertat. Aduceti-va aminte ce i-a cerut Dumnezeu lui Abraham, cati dintre noi putem face asa nu-i o intrebare ci mult mai putin, cati dintre noi putem sacrifica mult mai putin, aprecierea celor puternici ai momentului, serviciul, venitul si sfera noastra de confort, sa vrem sa vorbim adevarul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine sa judece pe cine ? Sunteti de o naivitate crasa ! Am mai auzit expresii de genul asta ISTORIA II VA JUDECA ....e vanare de vant ! Cata ceata aveti pe neuroni ...? Razboiul e iesirea din impasul creat tot de autorii morali ai acestui conflict ....ce a generat evident si pagube colaterale , asa au gandit ca pot realiza MAREA RESETARE . Razboiul a inceput de la momentul instaurarii lui Putin la Kremlin , cel putin declarativ ! Doar ca planul lui de a juca si trai pe doua paliere o sa se infunde !
      Zelensky ...originea lui spune multe si aproape totul !

      Ștergere
    2. Tu n-ai idee ce inseamna Dumnezeu. Nu mai vorbi despre..

      Ștergere
    3. Nu este nimeni naiv. Cred ca mai toti ne bazam pe precedente istorice.
      Nu uita ca modalitatile de a judeca pot fi diverse...

      Ștergere
    4. Pai tocmai aici e secretul, sa stii ca idiotii utili precum Zelensky si porcii ingrasati vor fi sacrificati in extazul maselor, spre deosebire de Putin care este foarte util dar nu e idiot, ci pe un alt palier. Rusia este in crestere acum pentru a-si juca rolul istoric.
      Marea resetare nu va esua pentru ca nici nu este reala, este o poveste pentru fraieri, iar razboiul nu este iesirea din nici un impas este o continuare.
      Apropo Corneliu Zelinski AKA Corneliu Zelea Codreanu.

      Ștergere
    5. Eh, stimate @Kinu...parcă n-ai mai auzit de "acarul Păun"...

      Ștergere
    6. Zelinski nu va fi judecat si condamnat.
      Israelul nu extradeaza si nu judeca!

      Ștergere
    7. Zelenski va fi judecat si condamnat si daca va ajunge in Israel, tot de aceia, tocmai acum o luna i-au spus sa se predea.

      Ștergere
  6. Are cineva informatii? Este real?

    Ex-Kremlin official Vladislav Avayev, 51, found dead alongside wife, daughter inside their multi-million dollar apartment
    The bodies of Vladislav Avayev, 51, his wife Yelena, 47, and their daughter Maria, 13, were found dead with gunshot wounds in an apparent murder-suicide

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca nu este singurul caz. Inca unul similar:
      https://www.thesun.co.uk/news/18330720/russian-oligarch-wife-daughter-axe/?rec_article=true

      Ștergere
    2. https://www.ziuanews.ro/externe/mor-i-la-indigo-vicepre-edintele-gigantului-rusesc-novotek-serghei-protosenia-s-ar-fi-sinucis-dup-ce-i-a-ucis-so-ia-i-fiica-1569942

      Ștergere
  7. Mulțumiri pentru dezvăluiri .
    La sfârşit SPUNEM ; se vede ,chiar numai cu UN OCHI LIBER , cum actorul Z este activat ,butonat, de CEL MAI MARE CARTEL CRIMINAL al Lumii.

    RăspundețiȘtergere
  8. A quick hello #WhereIsGonzaloLira (Live)
    https://www.youtube.com/watch?v=f5XO4qbq6Nk

    RăspundețiȘtergere
  9. Cautand sa vad cat de clasre sunt informatiile din articolul dvs, am ales un personaj mentionat acolo, Sergei Korotkikh, pe numele sau. In linkul pus mai jos este un articol scris mai detaliat in care se face mentiunea : "Institutul Național de Politică a întocmit un dosar în care îl acuză pe Serghei Korotkikh că lucrează pentru serviciile de informații ruse".Deasemenea "Autorii sugerează că Kremlinul a fost interesat de prezența radicalilor de dreapta ruși de partea Ucrainei în timpul fazei active a agresiunii militare pentru a-l folosi în scopuri propagandistice." Daca epopeea vietii descrise este adevarata , confirma ce banuiam si anume ca multi sunt rusi sau sunt creatia Rusiei...https://zaborona.com/en/the-national-policy-institute-has-compiled-a-dossier-accusing-sergei-korotkikh-of-working-for-russian-intelligence-services-the-dossiers-author-was-later-assaulted/

    RăspundețiȘtergere
  10. Câteva precizări despre "naziștii" ucraineni.
    Da, există asemenea elemente pe acolo. Și nu de ieri, de azi, ci încă din vremea lui Leonid Kucima, care a condus UA 1993-2005.
    Fie că se numeau "Rukh", "Svoboda" (mai nou Azov, C-14 ș.a.), asemenea grupări s-au tot perpetuat prin țara vecină, predilect în zona vestică (filo-polonă).
    De regulă erau marginali, punctau infim la alegeri și se evidențiau doar prin sporadice vandalisme (inclusiv, și nu doar o dată, față de etnicii români din Cernăuți). Cei mai radicali au fost indexați de Kiev, unii amendați, alții (mai puțini) băgați în penitenciare.
    Povestea s-a complicat din 2014. Occidentalii au recrutat de prin aceste segmente suficienți înfierbântați cât să-și asume riscurile Maidanului. Respectivii s-au ciocnit violent cu poliția lui Ianukovici, aceștia fiind majoritatea din cei așa-ziși "1000 de nemuritori" (nu mai detaliez asta, e inutil acum).
    Începând încă de atunci confruntarea cu Rusia, grupările astea au prins avânt. Noile autorități de la Kiev au "inchis ochii" la caziere, ba au acordat și finanțări / încurajări.
    S-a aplicat zicala "fă-te frate cu dracu' până treci puntea".
    Dar....
    Asta nu înseamnă că Ucraina e "nazistă". Sau că militarii UA sunt niște "hitlerjugend". Rușii au găsit iute pretext, prezentând în buclă aceste elemente în mass-media lor.
    Și a fost suficient.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Complicitatea departamentului de stat al Nulandei, aceeași care i-a adus pe 'băieții' ăștia la putere în 2014, cu niște criminali care au răpit, totuși, un cetățean american, e mai mult decît dezgustătoare.

      Nu e nicio buclă rusă, eu îl urmăream pe Gonzalo cum mătura podelele cu derbedeii criminali ai lui Z, fără nicio reținere în a-i spurca pe măsura ticăloșiei lor.

      America Nulandei tace. Nu e nimic de apărat sau de relativizat. Asta e America lui Biden, cel ridiculizat în casa lui de președinte al Americii de Obama. Asta e America rezultat al jafului masiv de la alegerile din 2020. Asta e America terorii woke globaliste. Dacă americanii mai pot să și-o ia înapoi, habar n-am, însă mizeria absolută a regimului ucrainean proptit de regimul Biden și de statul profund, american în nume, dar antiamerican în esență, nu poate fi mascată.

      Mi-e rușine, ca român, că slugile de la București, supuse cum le știm, execută ordinele americane și sprijină un guvern criminal, ostil intereselor românești, de altfel.

      Ștergere
    2. Ostil si intereselor americane. Părerea multora arabi sau chinezi, chiar unguri.. E ca americanii primesc maximul bataie dde joc in toata istoria lor de când au fost făcuți.
      Biden e un fel de Terente ajuns președinte și face ce știe el mai bine.

      Ștergere
    3. Hayde, mr Hyde, de Bandera ce zici, a fost tot o bucla rusă? Sau Hmelnitki? Cel cu statuia cu cantec?Babi Yar a fost tot o bucla rusă?...Ucranii sunt marginile rusilor,deci filo- si onto-GENETIC, cel putin la fel de nationalisti extremisti ca ei .Si ca altii.Ma refer desigur la islamistii extremisti, nu va ganditi la altceva , cineva undeva, candva.

      Ștergere
    4. Hayde, Mr.Hyde, rusii numesc "nazisti" pe inamicii lor, asa cum noi am numit "rusi" pe....sovietici, iar germanii nazisti au numit "ebrei" pe comunisti.In epoc Matrozul agent multiplu, DMA Dragnia la puscarie s a reusit raspid si antagonizarea pana la ura a societatii românești.

      Ștergere
  11. În sfârșit granzi acestui blog încep să posteze mai frecvent . O încântare să-i citești pe : Hayde , autnocens , românul incorect politic , Cassius , Adam , Kinu ,citadela , Mercy , Herman , Donisroi mi-e dor și de Angela și de mulți alții care cu adevărat au ceva de spus . Din moment ce trăim ultimele secvențe ale lumii așa cum o știm noi măcar să încercăm să înțelegem scenariul sau să ne trezim cum suntem îndemnați de acest articol . În ceea ce mă privește singurul pas în direcția unei relative siguranțe este finalizarea renovării unei case de vacanță a familiei la o distanță de 50 km. de aglomerațiile urbane . Evident nu este suficient în fața tăvălugului care deja este peste noi .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Great reset include deja rescrierea istoriei prin cenzura, inteligenta artificiala care posteaza tot mai bine, ajutand trolli disperati sa faca fata

      atator bloguri, siteuri. Trezirea e degeaba cel putin aici, pentru ca rasa alba va fi stearsa de pe fata pamantului. In UE vor muri toti in acest

      razboi, pentru ca ii baga guvernele. Australia are alte metode, similare. Tarile care sunt bagate in razboi vor pieri. Varianta a doua-vor muri de

      foame in urma sanctiunilor aplicate Rusiei. Cainele care latra mai tare crede ca isi merita osul. Nici un os, poate doar cele personale in

      crematorii si, mai nou, ce-au inventat americanii: topirea corpurilor printr-o tehnica speciala, si mai ales DEDICATA multimii de cadavre ce vor fi.
      Casa de vacanta suna bine. Daca ai arme, capcane, rezerve de hrana pe minim 2 ani, camuflate in mai multe locuri. Centralizarea proviziilor, ca

      absolut orice tip de centralizare, face doar rau. Sa nu uitam de invazia de arme odata cu venirea migrantilor. De ce-si iau "ucraninienii" (se

      intelege orice rasa aici) termoviziune? Stai in buncarul sapat sub pamant cu greu, ca sobolanul, si crezi ca va trece puhoiul? Vor fi mereu si mereu

      altele. Nici supravietuirea in comunitate e posibila. Pe langa faptul ca avem alta educatie, n-am trecut prin cataclisme care sa ne uneasca. Poporul

      american nu e reprezentat de puterea lor politica; orasele mici, zone rurale lovite de tornade, inundatii au dovedit spiritul de intr-ajutorare,

      chit ca ei nu se dau mari crestini ortodocsi. La noi, vor ranji unii la altii cand apa iti ia casa, sau cand iti ia foc, sau cand grupuri de minim

      2-3 indivizi vor jefui proviziile. Iar noi nu prea avem dreptul la inarmare in masa. Legea martiala va inaspri consecintele juridice autoapararii,

      devenind consecinte militare. La casa moartea in chinuri e sigura. Una e sa baricadezi usa scarii blocului si cea a apartamentului-daca oamenii se inteleg intre ei pentru diverse solutii...alta e sa baricadezi o casa in care se poate intra pe orice geam. Grilaje peste geamurile termopan? Iti arunca molotoave, ca plasticul arde si iesi singur din casa.

      Ștergere
  12. Da, bun, ne trezim. Și ce putem face?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai cam ce faci dupa te trezesti...., te speli te...., bei o cafea...

      Ștergere
    2. Trezitul era bun cand s-a scris Desteapta-te romane, din somnul cel de moarte. Un indemn care, care si proverbele, nu au rol activ in educatia generatiilor viitoare, ci doar descriptiv, la modul fatalist. Nimeni nu invata din proverbe, ci doar isi dau lectii unii altora cu superioritate. Fireste ca cel care spune proverbul e om patit, cu experienta, sau om care s-a ferit de rele urmand proverbele. Nimic mai fals. Proverbele nu sunt chintesenta intelepciunii populare ci doar o descriere succinta a damnarii poporului care nu invata nimic bun. Cu desteptarea a trecut timpul istoric. E timpul sa indemnam la adormire.
      "Da, bun, ne trezim. Și ce putem face?" Fara nici o intentie de cinism si fara vreo placere de a exprima o cruzime, cred ca putem face un singur lucru: ne alegem timpul de moarte cat mai putem. In Shanghai au ratat evantaiul de alegeri. Le-a ramas sa sara pe geam si sa se spanzure.
      Cine supravietuieste jafurilor in ziua mare, peste 1-2 ani va ajunge victima canibalismului sau va deveni canibal.

      Ștergere
    3. Începe să sapi! Sau ai ratat ultimul Rambo?
      Este bine până se mai poate să ai cel puțin o tonă de grâu și o tonă de porumb pe lângă alte rezerve de mâncare care să ajungă cel puțin 6luni - 1an.
      De asemenea semințe de legume și ciuperci de cultură.
      De mare ajutor pentru comunitate este să cumperi 1 tonă îngrășăminte chimice nitrat de amoniu și 1 tona de motorină (+ benzină dacă ai mașina pe benzină), cuie și sârmă ghimpată pentru gard, sticle și borcane pentru murături și alte obiecte contondente.
      Vietnamezi au câștigat războiul prin utilizarea construcțiilor subterane, poate este cazul să iei notițe.
      Casa poate să arate în paragină sau jefuită, dar ai refugiul aproape și din pivniță poți să sapi un tunel până la adăpost, cu o bucată unde poți distruge tunelul în cazul în care este descoperit.
      Este o sugestie, poate am citit prea multe cărți de supraviețuire în natură și am privit emisiuni cum era cea cu Bear Grills ( dacă rețin bine) și multe filme.
      De importantă capitală este gimnastica în fiecare zi, exerciții " de intervale" pentru creșterea rezistentei corpului precum și tonifierea coloanei vertebrale.
      Trebuie să te pregătești să duci ( ideal este un sac de 50kg) 15-30kg în rucsac și să mergi pe jos cel puțin 20km.
      În cel mai rău scenariu, dacă ai o rudă rănită ( picior rupt sau scrantit) trebuie să poți face față și să - l cari în spate.
      Ca o concluzie, ce poți face?
      Totul sau nimic, depinde de fiecare. Studiază, caută soluții în diferite domenii, gândește ce poți aplica în situația ta particulară, ce bani și resurse și apoi faci un plan de acțiune pe care - l pui în aplicare precum și un plan de rezervă ( de ex.abandonarea casei și fuga la o rudă mai aproape de munte, sau deja depozitare acolo a unei părți din resurse).
      De ce să te stresezi atâta cu " teoria conspirației și fake news", ești vax și ai certificat, deci ești protejat și nimic nu se poate întâmpla, așa că stai liniștit fără să faci nimic.
      Alegerea ta, responsabilitatea ta.

      Ștergere
  13. Foarte bun articolul! Zelenski ar trebui să înfunde pușcăria!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar Putin cimitirul. Azi, ca maine e deja tarziu.

      Ștergere
    2. Anonimule, ești bolnav. Și nu-i vorba de-o singură boală.

      Ștergere
  14. Gonzalo Lira este viu, slava Domnului!
    https://youtu.be/R2yeSOcNlgE

    RăspundețiȘtergere
  15. Gozalo Lira e in viata. Deocamdata. Sa speram ca va ramane asa. 🙏Pentru cine e interesat, "The Duran" youtube channel.

    RăspundețiȘtergere
  16. Gonzalo a reapărut sănătos. A fost reținut, nu spune exact de către cine, dar lasă să se înțeleagă că ar fi vorba de autorități legale, nu de azoviști sau similar, se află sub investigație și u are voie să vorbească despre asta și trebuie să rămînă în Harkov, unde se și afla/află.

    https://theduran.locals.com/upost/2029268/gonzalo-lira-whereisgonzalolira

    RăspundețiȘtergere
  17. Din fericire Gonzalo Lira nu a fost omorat...A aparut azi - https://www.youtube.com/watch?v=R2yeSOcNlgE

    RăspundețiȘtergere
  18. Gonzalo trăiește https://m.youtube.com/watch?v=R2yeSOcNlgE

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Din păcate aceasta este singura metodă pe care am găsit-o pentru prevenirea spamului și descurajarea comentacilor de profesie.