vineri, 22 aprilie 2022

Cât???


Indicatorul P/E sau PER(Price earnings ratio) este unul extrem de simplu şi în acelaşi timp extrem de eficient în evaluarea unei acţiuni listate la bursă. Aşa cum îi spune şi numele, este un raport între preţul unei acţiuni şi profitul pe acea acţiune. Mai simplu spus, dacă o acţiune costă 10 lei şi firma obţine un profit raportat la acea acţiune de 1 leu, avem un P/E de 10. Teoretic asta înseamnă că dacă acea firmă îşi menţine identice performanţele economice, în 10 ani ne putem recupera investiţia în acea acţiune doar din profitul realizat. Repet, asta doar teoretic întrucât activitatea economică variază.

Acest indicator face parte dintr-un pachet mai larg de indicatori care permit evaluarea financiară a unei companii. De ce sunt ei buni? Preţul unei acţiuni variază. Azi poate fi 5 lei, mâine 7 lei, poimâine 12 lei. Asta înseamnă că dacă investesc azi am o capacitate teoretică de a-mi recupera banii în 5 ani, dacă investesc mâine în 7 ani, iar poimâine în 12 ani. Ca o idee - care nu-i tocmai generală, dar e o „busolă” bună - o companie cu un P/E sub 5 e considerată subevaluată, una cu un P/E între 5 şi 15 e considerată corect evaluată, iar una care are P/E mai mare de 15 se consideră supraevaluată. 

Să mai introducem un indicator de evaluare, anume P/S(price-to-sales). Modul său de calcul este, de asemenea, simplu: se raportează preţul de piaţă al unei acţiuni la vânzările corespunzătoare acelei acţiuni. Indicatorul este util deoarece cifra de afaceri nu prea poate fi manipulată prin scamatorii contabile. Dacă un profit mai poţi să-l coafezi din pix, vânzările nu prea ai cum să le influenţezi(există şi-aici metode, dar implică riscuri foarte mari). Tot ca o idee generală, vă voi spune că o companie al cărei raport P/S este sub 1 se consideră subevaluată, iar una al cărei indicator e peste 1 e considerată supraevaluată. Desigur, cu rezerva că evaluarea indicatorului se face prin comparaţie cu industria în care activează compania şi corelat cu alţi indicatori de evaluare.

V-am făcut acest curs rapid deoarece vreau să vă arăt nişte grafice pe care le consider extrem de relevante. O să încep cu evoluţia istorică a P/E pentru S&P 500. Am ales S&P pentru a avea o imagine a unei bucăţi esenţiale a economiei americane.

Datele sunt din 1928 până în prezent. Benzile cu gri reprezintă perioadele de recesiune. Anul 1990 este prima dungă gri de dinaintea anului 2000. Nu întmplător l-am luat ca reper. Dacă ne uităm de la începutul graficului, vom observa că până în anul 1990 evoluţia P/E variază între 10 şi 20. De fiecare dată când se depăşeşte valoarea de 20, graficul se întoarce sub 10(sau în jurul acestei valori). După care, atingând acea extremă, reîncepe să crească.

E o evoluţie normală. În termeni tehnici, cele două extreme se numesc praguri de suport şi rezistenţă, indicând extremele de unde începe schimbarea comportamentului. Aşadar, până în 1990 „ştiam” că dacă e penetrat pragul de suport 10, probabilitatea ca P/E să crească este mare, la fel cum, dacă era spart pragul de rezistenţă de la valoarea 20 probabilitatea să scadă era, de asemenea, mare. 

Graficul poate părea înşelător deoarece unul pe termen lung. Spre exemplu, dacă vom face un „zoom” pe perioada 1961-1971, vom observa că în acea perioadă se schimbă pragurile de suport şi rezistenţă, evoluţia fiind în banda 15-20. Cu toate acestea, este important să reţineţi că până în 1990, 20 a reprezentat rezistenţa(adică „pragul de sus”).

Ce se întâmplă după 1990? În octombrie 1990 avem un minim de 14.25, după care lucrurile o iau razna. Următorul minim sub 15 îl avem în ... septembrie 2011 de 13.01.. Însă, remarcabil e faptul că toată căderea vine după un neverosmil 122.39! Deja avem o bandă de timp destul de mare, de peste 30 de ani, astfel încât putem constata că a avut loc o schimbare teribil de paradigmă în care rezistenţa s-a transformat în suport. De asemenea, devine extrem de difuză rezistenţa acestui nou ciclu economic în care pare că nici cerul nu mai e o limită. 

Înainte de a trece la concluzii, să ne uităm pe un grafic istoric al P/S. Din păcate nu am un grafic atât de lung precum în cazul P/E. Terminalele Bloomberg au o bază de date care începe din 1990, astfel încât va trebui să mă credeţi pe cuvânt în ceea ce priveşte perioada anterioară. Chiar şi aşa, graficul e cât se poate de relevant:

Ok, vă mai amintiţi ce vă spuneam despre acest indicator, anume că ce e sub 1 indică acţiuni subevaluate, iar peste 1 acţiuni posibil supraevaluate? Înainte de 1990, banda de variaţie era undeva între 0.5 şi 1.5. Ce observăm acum? Între 1995 şi 2008 am avut o bandă de variaţie între 1 şi 2.5, cu o scurtă revenire la fundamente între 2009 şi 2010. Însă ceea ce s-a întâmplat ulterior întrece orice imaginaţie. Practic nu mai avem prag şi nu mai avem rezistenţă! Indicatorul P/S creşte absolut aberant. Să revenim la fundamente!

Ce înseamnă valoarea 1? Că pentru un leu investit pe o acţiune, compania respectivă are vânzări de 1 leu pe acţiune. Ce înseamnă 3, la cât a ajuns acum valoarea? Că la 3 lei cât dau pe o acţiune, acea companie face vânzări de 1 leu! E aberant!

Probabil vă întrebaţi de ce se întâmplă toate acestea? Încă din 2007-2008 sunt înjurat din cauză că „prezic numai rele”. De fapt nu fac altceva decât să arăt realitatea aşa cum e ea. Încă din 2008 am spus că economia şi finanţele au abandonat de mult realitatea, ducându-se în imaginar. Întrebarea pe care mi-o pun acum nu e dacă întreaga construcţie se va prăbuşi sau nu, ci cât vom mai putea merge în nebunia actuală. Privind pe grafice se vede limpede că se merge aberant în sus, adică în imaginar deoarece aşa ceva nu are absolut nicio legătură cu realitatea. Cât va mai fi însă posibil să construieşti în sus în condiţiile în care nu mai ai niciun fundament?

Absolut tot ceea ce vedem în lumea de azi e fals. Total fals. Nimic nu mai are niciun fundament. Regulile istorice de bun simţ, atât în economie cât şi în viaţă, sunt călcate în picioare. Istoria ne spune că asemenea încălcări nu pot să dureze, doar că asta se întâmplă la scară istorică. Ştiţi, un lucru care nu-mi dă pace este acela că există oameni care s-au născut în comunism şi au murit tot atunci, oameni care au trăit toată viaţa într-un orizont artificial. La fel suntem şi noi acum. Perspectiva pe care-o avem este una falsă, orizontul de asemenea e unul manipulat. Suntem simpli actori într-un spectacol fals. Ştim din istorie că asta nu poate să ţină, dar trebuie să ne întrebăm cât mai ţine? 

28 de comentarii:



  1. https://finasko.com/apple-pe-ratio/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Campioana absoluta la acest capitol mi se pare Tesla, impreuna im multe din IPOurile din ultimii ani: ZOOM, ABNB, AFRM, etc.

      Ștergere
  2. Ce înseamnă valoarea 1? Că pentru un leu investit pe o acţiune, compania respectivă are vânzări de 1 leu pe acţiune. Ce înseamnă 3, la cât a ajuns acum valoarea? Că la 3 lei cât dau pe o acţiune, acea companie face vânzări de 1 leu! E aberant!

    Asta e ca curbele la produs din Gara de Nord, dai 3 lei pe ceva ce merita doar 1 leu si oricum trebuia as dai doar 1 leu dar ai lasat 2 lei bacșiș. Asa ca ne trezim in economia bacșișului global legalizat. Aia 2 lei pe actiune reprezinta comisioanele pentru 1 leu. Adica da-mi 3 lei ca sa vand ce 1 leu dar 2 lei e comisionul meu. Lacomia agentului imobiliar globalizata. Asa se fac afacerile. Agentii de vanzari ai lumii de la arme la mirodenii. Sa curga comisioanele.
    Pai a interzis cineva comisioanele sau se vor interzice vreodata?
    Doar comunistii te omorau daca luai comision, sau chinezii. Dar exista mereu comisioane oficiale legalizate si tencuite sub forme ca Swift si blabla...

    RăspundețiȘtergere
  3. Toate aceste detalii sunt nesemnificative. Elitele stiu ca va avea loc un sfarsit al istoriei, sa-i zicem sfarsit de epoca geologica si astronomica. Mai conteaza finantele bazate pe credit (bani falsi), sau aurul (care la deflatie nu mai are aceeasi valoare), sau faptul ca o moneda trebuie sa aiba la baza munca si tehnologia? Regulile istorice nu isi au rostul cand nu mai exista contextul in care o istorie sa se desfasoare. In loc sa fim pregatiti de o mare renastere, ni se ofera marea resetare. Daca guvernele de pretutindeni le-ar explica oamenilor ce va avea loc, ei ar intelege; am construi cisterne de apa potabila, si rezerve de hrana, pentru cam un an, langa localitatile importante. Insa aceasta pregatire lipseste. Nu putea Rusia sa atace acele doua provincii in 2014, fara sanctiuni? Desigur ca da. Insa stiau ca peste 7 ani va urma o campanie de vaccinare a trupelor Nato, ca Vestul va proceda precum guvernul Kerenski, si anume sa predea puterea noii revolutii care va avea loc curand. Vestul a fost sabotat prin finante, fara ca sa inteleaga ca doar munca si tehnologia insotite de virtuti conteaza.

    Unde ne aflam de fapt? Care este forma adevarata a Pamantului? De ce au fost construite orase subterane (capacitate 1 milion de oameni, pe opt nivele) in Cappadocia, pentru ce anume se pregateau? Exact: stiau ca va veni un sfarsit de epoca, si au fost ajutati sa cladeasca acele adaposturi formidabile. In ce context se poate face acest lucru, sa calculezi cu ani de zile inainte cand Soarele atinge limita exterioara a miscarii de precesie spre vest (1,5 km pe an) la solstitiul de iarna? In cel heliocentric? Deloc. Acestea sunt intrebarile si chestiunile care nu sunt adresate nicaieri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Perfect adevărat comentatorule! cu precizarea că toată planeta intră pe o frecvență mai înaltă așa că buncărele nu prea sânt de folos. Întunecații au aflat acest lucru mai recent, de aici nebunia. Ar fi distrus planeta dacă nu existau aceste suflete minunate de lumină care s-au reîncarnat în această perioadă pe pământ. Să le mulțumim că ne-au trezit la timp. Cu respect, Tavi

      Ștergere
    2. "In loc sa fim pregatiti de o mare renastere, ni se ofera marea resetare... Vestul a fost sabotat prin finante, fara ca sa inteleaga ca doar munca si tehnologia insotite de virtuti conteaza."

      Vestul este socialist si s-a autosabotat prin marxism, neomarxism, libreralism, neoliberalism si keynesianism. "Marea resetare" este mai mult marxism, neomarxism, liberalism, neoliberalism si keynesianism.
      Lasati marxistii, neomarxistii, liberalii, neoliberalii si keynesianistii sa se "reseteze" pana la disparitie. Tot ce e de facut este sa stai de-o parte si sa nu-i intrerupi. Dupa ce se "reseteaza" definitiv, vom vedea daca exista suficienti oameni inteligenti pentru o renastere capitalista, daca nu... bune ati venit in Noul Ev Mediu!

      Ștergere
    3. "Unde ne aflam de fapt? Care este forma adevarata a Pamantului? De ce au fost construite orase subterane (capacitate 1 milion de oameni, pe opt nivele) in Cappadocia, pentru ce anume se pregateau?"

      Nu stiu ce fumezi/prizezi tu de iti face asa rau, dar eu stiu sigur ca NU VREAU!


      "Exact: stiau ca va veni un sfarsit de epoca, si au fost ajutati sa cladeasca acele adaposturi formidabile."

      Nu este vorba despre "epoca" ci despre termeni ASTROLOGICI:
      - ERĂ in romana
      - AGE in engleza..

      O era astrologica are aproximativ 2150 de ani si este simbolizata printr-un semn zodiacal.
      In acest moment ne aflam in ERA PESTILOR ce a inceput o data cu nasterea lui Sulica din Iesle in anul 1 AD si se va termina im jurul anului 2160, dupa care va exista o "resetare calendaristica" o data cu intrarea in NOUA ERA A VARSATORULUI.

      https://en.wikipedia.org/wiki/Astrological_age
      https://ro.frwiki.wiki/wiki/%C3%88re_astrologique
      https://www.astro.com/astrology/aa_article160602_e.htm

      Ștergere
    4. Intrebari si chestiuni pe care nu ti le adresezi tu nicaieri in creier.
      Tu, de ai fi traiat pe la Capadocea pe acolo, ai fi scos piatra din stanca, ai fi carat cu cocoasa piatra 1 km si ti-ai fi facut case? Sau ai fi facut casa direct in stanca si ai fi evitat sa muncesti cativa ani si sa dormi sub cerul liber? Cu de alde tine nu ajungeam in 2022 niciodata. Tu iti dai seama ca oamenii aia de la capadocea erau mai isteti decat tine?

      Ștergere
    5. Ehee, amice @Sandokhan, iar dau peste domnia ta !
      Observ că ai revenit la alias-ul...malayezian, deși (părerea mea) @Dharanis suna mai bine prin alte părți.
      Îmi place că ai păstrat și aceleași linii...fixe (sau "plate", dacă preferi), dar audiența de aici nu cred că e "pregătită" a plonja cu tine în realismul...fantastic.

      Ștergere
    6. Bravo!
      Comparatia cu guvernul provizoriu a lui Kerenski este de o inalta tinuta. Punct ochit, punct lovit!

      "in Cappadocia, pentru ce anume se pregateau?"

      Primul lucru care-mi vine in minte este, refugiu alimentar si familii in fata navalitorilor sau a hoardelor de infometati.

      In schimb, este foarte greu de dovedit o alta forma a pamintului.
      - De ce alterneaza ziua si noaptea daca-i plat?
      - De ce cind ne uitam prin instrumente optice vedem planetele rotunde?

      Ștergere
    7. Pai ai putea dumneata sa ne explici ???

      Ștergere
    8. Sa inteleg ca ni se face un mare bine? Ne scapa de suferinta indelungata?
      Alta intrebare...de ce atatea orase subterane mari? Elitele, miliardarii nu sunt atat de multi.

      Ștergere
    9. 1. Greutatea emisferei nordice, comparativ cu cea sudica, este mai mare de trei ori (adancime, 13 km). Nu ar trebui ca Pamantul sa se roteasca cu polul nord indreptat spre soare? Newton nu spune nimic despre rotatie, torsiune in raport cu gravitatia sub forma de atractie. De asemenea, pornind de la acea adancime de 13 km, pamantul trebuie sa fie o sfera neteda, pentru ca altfel iarasi intervin problemele legate de diferente de greutate intre cele doua emisfere.

      2. Soarele nu poate avea o forma sferica. Iata si calculele precise, avand in vedere presiunea extrem de scazuta din cromosfera:

      https://www.theflatearthsociety.org/forum/index.php?topic=30499.msg1939765#msg1939765

      Am fost la observatorul astronomic: Jupiter si satelitii sai au forma discoidala, nu sferica.

      3. Soarele rasare de dincolo de Japonia, apune in Antarctica, apare fenomenul Green Flash, imposibil de explicat de fizica contemporana, si rasare din nou pentru semiplanul vestic, pentru a apune iarasi dincolo de Japonia.

      4. Cum stau patru trilioane de miliarde de litri de apa "lipite" de suprafata exterioara a unei sfere fara nici un fel de explicatie rezonabila cu privire la mecanismul de atractie gravitational? Nu exista nici un fel de astfel de mecanism, relativitatea nu explica cum materia influenteaza spatiul-timp, iar un mecanism de atractie prin gravitoni nu exista.

      5. Norii, unde picaturile de apa sunt mult mai dense decat moleculele de aer, sfideaza atractia gravitationala. Greutatea unui nor poate ajunge si la un miliard de tone.

      6. Formula lui Weyl pentru efectul Biefeld-Brown, arata ca greutatea unui capacitor poate creste sau scade in functie de tensiunea electrica aplicata:

      https://i.ibb.co/5YW8CPH/bie1.jpg

      https://i.ibb.co/M8576CJ/bie2.jpg


      https://arxiv.org/pdf/gr-qc/0507082.pdf

      Weyl electrovacuum solutions and gauge invariance
      Dr. B.V. Ivanov

      https://arxiv.org/pdf/gr-qc/0502047.pdf

      On the gravitational field induced by static electromagnetic sources
      Dr. B.V Ivanov

      7. Navalitorii i-ar fi prins pe acei locuitori in capcana construita cu atata grija, singurul scut fiind o piatra de trei metri inaltime care se rostogolea in afara iesirii. Nu. Au fost construite pentru un cataclism cosmic/geologic. De unde stiau ca va avea loc un astfel de eveniment?

      Ștergere
    10. @Sandokhan
      Amice, eu cred ca ai terminat de fumat tot ce se poate fuma, inclusiv fânul din iesle, iar acum ai ajuns ca Mutu sa prizezi si tușa.

      Ștergere
    11. "Au fost construite pentru un cataclism cosmic/geologic. De unde stiau ca va avea loc un astfel de eveniment?"

      Pai nu stiau, le-au construit doar de hobby ceva, iar de cind le-au construit nu a avut loc nici un cataclism cosmic si nici geologic serios in afara citorva cutremure neinsemnate pe ici colo.

      Ștergere
    12. "Alta intrebare...de ce atatea orase subterane mari? Elitele, miliardarii nu sunt atat de multi."

      Pe miliardari astia ii arata numai in filme ca fiind foarte capabili, plini de muschi, inteligenti si descurcareti. In realitate nu stiu sa faca nimic si ca urmare au nevoie de o armata de servitori si specialisti ca sa nu mai vorbim de security! ...si pentru asta ai nevoie de spatiu mult unde sa-i culci.

      Ștergere
  4. Așa e când lumea nu mai vrea sa muncească ca sclavii.

    RăspundețiȘtergere
  5. Corect.
    KERENSKI a murit in patu lui la 11 iunie 1970 (89 de ani) la
    New York, dupa ce si-a facut datoria.
    Asta cu soarili e importanta dar cred ca mai importanta e mancarea de la KFC si McDonald..., aportul de sare, grasimi si zaharuri, virusii si vaccinurile, hepatita, diabetul, HTA.... etc.
    De ce vor sa extermine populatia ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pen că cel care vrea să ucidă toți oamenii de pe Pământ-Urâtorul/Ucigașul îi *mentorează* pe Resetiști.D-aia !

      Ștergere
  6. Gonzalo Lira #WhereisGonzaloLira
    https://www.youtube.com/watch?v=R2yeSOcNlgE

    RăspundețiȘtergere
  7. Acțiunile americane au fost zdrobite săptămâna aceasta, pe măsură ce sezonul de câștiguri din primul trimestru a început cu unele rateuri importante, inclusiv de la Netflix. Creșterea câștigurilor pe acțiune scade cu 11% în SUA, potrivit strategului Barclays Emmanuel Cau, dar bataile generale sunt peste medie până acum. Acestea fiind spuse, acțiunile americane au rămas destul de rezistente în fața semnalelor din ce în ce mai zgomotoase din partea Fed și a BCE, datorită speranțelor pentru un alt sezon de câștiguri solid, dar acestea devin din ce în ce mai deteriorate. În același timp, comercianții sunt atenți la inevitabila reevaluare a riscului, mai ales după ce Powell și-a subliniat cea mai agresivă abordare de până acum pentru a controla inflația, susținând posibil creșteri de două sau mai multe jumătate de puncte procentuale ale ratei.

    În Europa, Stoxx 50 a scăzut cu 1,5%, în timp ce indicele Stoxx 600 a scăzut cu 1,2%, presat de câștigurile trimestriale dezamăgitoare de la Kering și SAP, proprietarul Gucci. FTSE 100 a depășit performanța, scăzând cu 0,5%. Energia, călătoriile și comercianții cu amănuntul sunt sectoarele cu cele mai proaste performanțe. Iată cei mai mari operatori europeni de premarketing:

    Essity crește cu până la 15%, cel mai mult de la IPO din 2017 și cel mai mare câștig pe Stoxx 600, analiștii spun că demonstrează că eforturile de stabilire a prețurilor ale Essity pentru a compensa inflația costurilor se dovedesc eficiente.
    Renault crește cu până la 8,3% după un raport de Bloomberg News conform căruia compania se gândește să vândă o parte din pachetul său de acțiuni Nissan Motor. Producătorul auto a publicat și numere „solide” 1Q.
    HomeServe crește cu 13% după ce a dezvăluit că a primit o serie de propuneri de la Brookfield. Analiștii notează probabilitatea crescută a unei oferte, fără a exclude contraofertele.
    Acțiunile Holcim câștigă cu până la 6,2% după ce producătorul de ciment a raportat ceea ce Jefferies a numit o „bătăi masive” asupra câștigurilor din primul trimestru, ajutat de volumele puternice din America de Nord.
    Acțiunile Bureau Veritas cresc cu până la 5,9%. Actualizarea trimestrului 1 a companiei de testare și inspecție pare puternică, cu o creștere organică cu mult peste așteptări, spune RBC.
    Acțiunile tehnologice europene scad cu până la 2,4%, scăderi subperformante pentru indicele mai larg, temerile de majorare a ratelor și ratarea câștigurilor în funcție de indicele SAP.
    Logitech a scăzut cu până la 6,4%; SAP până la 4,5% pentru câștiguri „dezamăgitoare”.
    Acțiunile Kering scad cu până la 7%, pe măsură ce investitorii s-au concentrat pe rata de vânzări din primul trimestru al mărcii cruciale Gucci al conglomeratului de modă, în ciuda ritmurilor din alte părți ale afacerii.
    Anglo American scade cu până la 3,6%, deoarece stocul a fost redus la performanțele sectorului la RBC, brokerul spunând că 1Q „sărac” și îndrumarea minerului vor avea un impact asupra investiției.
    Ferrari scade cu până la 3,3% la Milano, după ce producătorul de mașini sport a emis o rechemare pentru 2.222 dintre vehiculele sale în China, deoarece ar putea exista o problemă cu frânele.
    La începutul sesiunii, acțiunile asiatice au scăzut după ce președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a evidențiat o abordare agresivă a înăspririi monetare, influențând sentimentul pieței. Indicele MSCI Asia Pacific a scăzut vineri cu până la 1,6% până la cel mai scăzut nivel dintr-o lună. Acțiunile tehnologice au fost cele mai mari obstacole, pe măsură ce randamentele trezoreriei și-au reluat ascensiunea, dăunând acțiunilor de creștere mai costisitoare.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acțiunile japoneze au condus pierderi în regiune, în urma comentariilor obscure ale Fed. O creștere cu 50 de puncte de bază a ratei dobânzii „va fi pe masă” pentru reuniunea politică de luna viitoare, a spus Powell joi. El a susținut, de asemenea, o serie de creșteri de jumătate de punct și a spus că Fed se angajează să majoreze ratele „rapid” pentru a domoli inflația. Powell Hardens Hawkish Pivot spre majorări de jumătate de punct ale ratelor Fed Acțiunile chineze s-au stabilizat, indicele CSI 300 întrerupând o serie de pierderi de cinci zile, după ce autoritățile de reglementare au îndemnat fondurile să-și sporească investițiile în capitaluri proprii. Acțiunile tehnologice, totuși, au fost afectate de preocupările în curs de eliminare din listă din SUA. Indicele Tech Hang Seng a obținut un mic câștig după ce a scăzut în ultimele trei sesiuni. Piețele asiatice au fost agitate săptămâna aceasta, pe fondul perspectivei de înăsprire monetară globală, precum și a riscurilor de creștere din China, care decurg din blocările stricte de la Covid și întreruperile lanțului de aprovizionare.
    Valoarea de referință din Asia a scăzut cu mai mult de 2% în această săptămână, pregătită pentru a treia scădere săptămânală. Băncile centrale asiatice „vor ridica ratele într-un ritm mai gradual în comparație cu Fed”, a declarat Tai Hui, strateg șef de piață pentru Asia la JPMorgan Asset Management, într-un interviu Bloomberg TV. „Rentabilitatea numerarului în Asia va fi încă destul de scăzută. Acest lucru va continua să alimenteze cererea de investiții cu venituri.” Acțiunile tehnologice, totuși, au fost afectate de preocupările în curs de eliminare din listă din SUA. Indicele Tech Hang Seng a obținut un mic câștig după ce a scăzut în ultimele trei sesiuni. Piețele asiatice au fost agitate săptămâna aceasta, pe fondul perspectivei de înăsprire monetară globală, precum și a riscurilor de creștere din China, care decurg din blocările stricte de la Covid și întreruperile lanțului de aprovizionare. Valoarea de referință din Asia a scăzut cu mai mult de 2% în această săptămână, pregătită pentru a treia scădere săptămânală. Băncile centrale asiatice „vor ridica ratele într-un ritm mai gradual în comparație cu Fed”, a declarat Tai Hui, strateg șef de piață pentru Asia la JPMorgan Asset Management, într-un interviu Bloomberg TV. „Rentabilitatea numerarului în Asia va fi încă destul de scăzută. Acest lucru va continua să alimenteze cererea de investiții cu venituri.” Acțiunile tehnologice, totuși, au fost afectate de preocupările în curs de eliminare din listă din SUA. Indicele Tech Hang Seng a obținut un mic câștig după ce a scăzut în ultimele trei sesiuni. Piețele asiatice au fost agitate săptămâna aceasta, pe fondul perspectivei de înăsprire monetară globală, precum și a riscurilor de creștere din China, care decurg din blocările stricte de la Covid și întreruperile lanțului de aprovizionare. Valoarea de referință din Asia a scăzut cu mai mult de 2% în această săptămână, pregătită pentru a treia scădere săptămânală. Băncile centrale asiatice „vor ridica ratele într-un ritm mai gradual în comparație cu Fed”, a declarat Tai Hui, strateg șef de piață pentru Asia la JPMorgan Asset Management, într-un interviu Bloomberg TV. „Rentabilitatea numerarului în Asia va fi încă destul de scăzută. Acest lucru va continua să alimenteze cererea de investiții cu venituri.” Indicele Tech Hang Seng a obținut un mic câștig după ce a scăzut în ultimele trei sesiuni. Piețele asiatice au fost agitate săptămâna aceasta, pe fondul perspectivei de înăsprire monetară globală, precum și a riscurilor de creștere din China, care decurg din blocările stricte de la Covid și întreruperile lanțului de aprovizionare. Valoarea de referință din Asia a scăzut cu mai mult de 2% în această săptămână, pregătită pentru a treia scădere săptămânală.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cat mai tine? Foarte greu de spus, market timing-ul este o incercare iluzorie.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cer scuze pentru ca sunt off-topic, dar dupa toate aparentele se lucreaza din greu la afaceri de miliarde(oare in folosul cui?) :

    "Statele membre ale Uniunii Europene urmând a plăti Statelor Unite ale Americii până la un miliard de euro pe zi! Pentru gazele naturale lichefiate ce urmează a fi administrate până în anul 2030!"

    nici noi nu puteam lipsi, ni se baga destule pe gât:

    "Și cu toate că România este țara europeană cel mai puțin dependentă de gazul rusesc, autoritățile de la București vor fi obligate să se ”alinieze” Acordului GNL de la Bruxelles."


    "​Romania has grounded its remaining fleet of military MiG 21 LanceR jets as of Friday given their "considerably high accident rate", and will speed up a planned purchase of second-hand F-16s from Norway, the defence ministry said."

    nu-i rau nici pentru dusmanul Z:
    "...două miliarde de euro pe care GAZPROM le plătește la zi și în valută forte către NEFTAGAZ!

    RăspundețiȘtergere
  11. Desi oile s au ingramadit spre anumite actiuni megasupraevaluate, sau spre fonduri bazate pe indici si ETFuri si ele supraevaluate, mai exista inca actijni evaluate aproximativ decent. Cineva spunea foarte bine: piata de acum nu e una de investit in indici sau ETFuri, e una de cautat actiuni evaluate corect.

    RăspundețiȘtergere
  12. O VESTE BUNA
    Red Pill este in viata.
    https://www.unz.com/aanglin/coach-red-pill-lives-appears-on-stream-says-he-was-picked-up-and-detained-for-a-week

    RăspundețiȘtergere
  13. https://www.youtube.com/watch?v=R2yeSOcNlgE

    RăspundețiȘtergere
  14. @Sandokhan22 aprilie 2022, 09:59
    Mai intreb odata desi n-ar trebui. Ce legatura e intre povestea cu soarele si extinctia populatiei globale? Ni se face un mare bine ca vom muri de foame, nuclear sau alte cauze si nu de duma pe care ai lansat-o privind soarele? Poti sa explici?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Din păcate aceasta este singura metodă pe care am găsit-o pentru prevenirea spamului și descurajarea comentacilor de profesie.