Un om bogat

Nu ştiu câţi oameni bogaţi aţi cunoscut. Eu unul am cunoscut mulţi, chiar foarte mulţi. Oameni pe care-i vezi pe stradă îmbrăcaţi de 50 de euro şi care învârt zilnic zeci de milioane. Alţii care epatează atât de deranjant încât te simţi obligat să-i respingi din start. Unii sunt industriaşi, alţii speculanţi, unii visători, în timp ce alţii extrem de pragmatici. Mai sunt oamenii cu influenţă care dosesc prin cotloanele vieţii lor secrete cantităţi impresionante de cash, titluri şi participaţii. Există şi alţii cărora, pur şi simplu, le vin banii. Le intră în cont fără să facă mari eforturi. Sunt ca nişte magneţi de bani. 

Azi însă vă voi vorbi despre cel mai bogat om de care am auzit eu în viaţa asta. Ca să vă faceţi o idee, imaginaţi-vă că doar pentru încălzire omul ăsta consumă 22 de TIR-uri de lemne pe iarnă. Ce ziceţi de chestia asta? Vă imaginaţi aşa ceva? 

Consumă lemne pentru că palatele sale sunt într-o zonă în care nu există gaze. Dacă ar fi, vă daţi seama ce facturi ar fi acolo! Ceea ce e impresionant este însă consumul alimentar. Imaginaţi-vă că o tonă de cartofi, pe domeniul său, abia ajunge o săptămână. Ei, cum vi se pare?

Nu e exclus să vă fi intersectat cu bogătaşul despre care vă vorbesc. Dar, cel mai probabil nu l-aţi recunoscut. Şi nici n-aţi avea cum deoarece îşi duce viaţa, ca mulţi din ţara asta, de pe o zi pe alta. Culmea, în timp ce mulţi se plâng de greutăţile vieţii, în cazul său greutăţile vieţii proprii sunt cam pe ultimul loc. N-are timp să se plângă de ale sale deoarece e tot domeniul acela impresionant pe care trebuie să-l susţină.

Faceţi cunoştinţă - dacă n-aţi făcut-o deja - cu părintele Nicolae Tănase, omul cu cei mai mulţi copii din ţara asta. Nu vorbesc de ai săi - şase la număr - ci de cei peste 300 de copii pe care îi are în bătătură. Imaginaţi-vă ce înseamnă 300 de copii! Zi de zi căldură, mâncare, îmbrăcăminte, rechizite s.a.m.d. Palatele acestui om sunt casele pe care le-a construit pentru copiii pe care-i creşte. Şi-i creşte frumos. Toţi acei copii n-au nicio grijă. Au tot ce le trebuie şi, pentru ei, părintele le este şi mamă şi tată. Povestea e impresionantă dacă mai adăugăm un amănunt: majoritatea covârşitoare a acestor copii n-ar fi trebuit să existe întrucât mamele lor se hotărâseră să întrerupă sarcina. Tot părintele a fost cel care le-a convins să n-o facă şi să-şi ducă sarcina până la cap, luând în mâinile sale bătaia de cap cu creşterea acestor copii nedoriţi. Şi-acum la centrul său se află mame însărcinate care trăiesc acolo. Unele au fugit de-acasă pentru că erau victime ale abuzurilor, altele s-au trezit gravide şi nu vor să spună familiei. Atâtea şi-atâtea cazuri. Mai are şi bătrâni fără posibilităţi, fără pensii, fără familii, care trăiesc şi ei acolo. Brusc, bătrânii fără nepoţi se trezesc cu sute de nepoţi în jurul lor. „Palatele” părintelui Tănase sunt o oază pentru toţi aceştia.

Aflu că recent, de la Odesa, i-a sosit un autobuz de orfani. Cum de-au ajuns acolo nimeni nu ştie. Copii care-au avut norocul să scape de ghearele nemiloase ale războiului s-au trezit brusc în paradis. „Împăratul locului” le-a făcut loc în casele sale, de nicăieri au apărut voluntari translatori de ucraineană, psihologi care să-i înţeleagă şi să-i ajute pe micuţi, astfel încât de acum copiii aceia au parte de o altă viaţă, o viaţă cum n-au crezut că există. 

De fiecare dată când mă lovesc de povestea acelui loc uitat de lume, îmi dau lacrimile. Doar că eu îmi amintesc din când în când, pe când omul acela care-a transformat un sat uitat de lume într-un Paradis, o ia zi de zi de la cap. Dimineaţa nu ştie dacă are cu ce să hrănească gurile înfometate ale micuţilor, iar seara nu adoarme înainte de a fi sigur că familia sa lărgită are căldură şi tot ce-i trebuie. 

Mereu mă întreb cum poate face asemenea minuni un preot dintr-un colţ uitat de lume şi cum de mai putem noi să ne plângem pentru năzdrăvăniile făcute de 1-2 copii pe care-i avem în bătătură. N-am explicaţii. Doar certitudinea că minunile părintelui Tănase nu pot fi făcute fără o armată de „asistenţi”. Desigur, sunt mulţi voluntari care ajută, dar, dincolo de toată organizarea internă, e o armată de oameni simpli care, prin donaţiile lor, fac ceva mai uşor somnul acestui om cu adevărat bogat. Bogat în ceea ce contează, adică în zâmbetele pe care le face posibile. 

Am scris toate acestea pentru a vă ruga să-l ajutaţi cu cât puteţi. Nu trebuie eforturi deosebite. Desigur, cel mai simplu e să donaţi o sumă de bani în contul Asociaţiei Pro Vita(în lei: RO94 RNCB 0211 0118 4771 0001 sau în Euro: RO85 RNCB 0211 0118 4390 0003). Dar nu-i singura cale. De donat puteţi dona orice vă prisoseşte: săpun, pastă de dinţi, alimente, lapte praf, scutece, haine, lemne, materiale de construcţie s.a.m.d. Realizaţi că orice vă prisoseşte, acolo e de ajutor. Poate că aveţi haine care le-au rămas mici copiilor, jucării cu care nu se mai joacă. Există atâtea posibilităţi şi nu e nevoie decât de puţin, foarte puţin efort pentru a-i ajuta.  Sau, cum tot urmează o sărbătoare la care copiii aşteaptă iepuraşul, puteţi să trimiteţi un pachet cu cadouri pentru micuţi. Cu siguranţă îi veţi face fericiţi, contribuind din plin la bucuria lor.

Am găsit un număr de telefon de contact pe pagina lor de Facebook: 0745223663. Nu ştiu cât de actual e întrucât pagina e neactualizată din 2017. Cei de-acolo vă vor da toate detaliile despre cum să trimiteţi coletul dacă vreţi să faceţi un cadou. 

Mi-am amintit absolut întâmplător în dimineaţa aceasta de povestea părintelui Tănase şi mi-am dat seama de un lucru înfiorător: ultima dată când mi-am amintit de ceea ce întâmplă acolo a fost acum vreo trei ani. Mă apucă şi ruşinea când mă gândesc cum or fi trecut oamenii aceia prin nebunia pandemiei, cum or fi reuşit să se încălzească, să facă rost de mâncare pentru ca zâmbetele celor de-acolo să rămână la fel de frumoase şi sănătoase. La fel ca mine, probabil că mulţi au fost cei care-au uitat, luaţi cu problemele de zi cu zi. Însă acolo e ca la fabrică. În fiecare dimineaţă ceata de ştrengari se trezeşte şi trebuie pusă la masă. Apoi trebuie îmbrăcată, trimisă la şcoală, grădiniţă, după care iar hrănită, apoi la joacă, din nou la masă şi-apoi la culcare. Iar dimineaţa totul reîncepe. Nu mai vorbesc de problemele care pot să apară suplimentar: unul s-a îmbolnăvit, altul s-a lovit s.a.m.d. 

Fără doar şi poate lumea ar fi mai urâtă fără astfel de oameni! Închei rugându-vă să-i ajutaţi aşa cum puteţi. Un gest mic poate face minuni acolo! Vă mulţumesc tuturor!