joi, 1 decembrie 2022

Azi


Încă de mic mi s-a spus, însă eu nu ştiam ce înseamnă toate acestea. Mi s-a spus despre iubire şi protecţie, despre apărare şi lucruri sfinte peste care nu se poate trece. Mi se spunea că eu sunt mai mult decât eu şi că există o extensie a mea şi a familiei noastre. Eram prea mic, nu înţelegeam nimic. Oamenii mari au darul de a complica lucrurile. Încearcă să le explice până când nu mai înţelegi nimic din nimic. Asta sunt ei, de-aia sunt oameni mari. 

„Eşti prea mic să înţelegi toate acestea, când vei mai creşte vei înţelege!” - mi se spunea când insistam. Şi eu creşteam fără să înţeleg. Explicaţiile lor, cu cât erau mai docte, cu atât erau mai forţate. Şi, pentru ca totul să fie şi mai ciudat, pe vremea copilăriei mele toate erau întărite cu şabloane atât de vizibile. Prea vizibile, sufocant de vizibile! Şi cu cât erau mai vizibile, cu atât erau mai deranjante pentru că se vedea de la o poştă că-s poveşti forţate, menite să exprime altceva, să ne manipuleze. 

Apoi a venit Revoluţia, poveştile s-au mai oprit din intesitate, dar au tot revenit de fiecare dată când vreun ticălos cerşea voturi. Căutau însufleţirea noastră pentru a tranzacţiona ceea avem în noi. Mă enerva pentru că ştiam că e ceva în mine, la fel ca şi-n ceilalţi, dar nu puteam explica. Ştiam sentimentul, exista, dar mai ştiam că ceea ce ne vând ei nu are legătură cu ceea ce simţeam noi, ca oameni oneşti. 

Crescusem şi tot nu înţelegeam despre ce era vorba. Mă puneam adeseori în situaţia părinţilor şi-a profesorilor mei gândindu-mă cum mi-aş explica mie-copil ceea ce au încercat să-mi explice ei. Şi mă enerva că mă trezeam perorând chestiuni complicate, fără noimă. Cu cât încercam să exprim mai clar, cu atât totul se complica şi asta mă enerva teribil. 

A mai trecut ceva vreme. Mă aflam la Milano adulmecându-mi iubirea de-atunci. Ce iubire, mă-nfior şi-acum când îmi revin în minte vremurile acelea. Era o sâmbătă dimineaţa şi mă învârteam cu maşina fără niciun scop, ajungând absolut inexplicabil undeva la periferia marelui oraş. Nu ştiu de ce m-am trezit acolo, cert este că, la un moment dat, am tras dreapta. Mi s-a părut atât de frumoasă zona încât am lăsat maşina pe marginea drumului şi-am făcut câţiva paşi. Un pâlc de copaci, o mică pădurice care înconjura o limbă de pâmânt ca un semi-luminiş. O peninsulă în care locul mării e luat de pădure! Lumina avea reflexii imposibile şi tot încercam să găsesc sensul magiei de care mă simţeam cuprins. „Doamne - mi-a spus o voce interioară - aici e exact ca la mine la ţară!”. Deluşorul acela unde se termină pădurea şi de unde vezi satul, cu oamenii săi făcându-şi de treabă. La fel bătea lumina, aceleaşi reflexe stranii şi jucăuşe, aceeaşi iarbă, aceiaşi copaci. Şi parcă acelaşi zumzet. Lipseşte doar satul şi biserica - gândeam. Stăteam vrăjit imaginându-mi satul copilăriei mele teleportat acolo. Mă uitam în zare şi aşezam reperele: în stânga de tot ar fi primăria, apoi un pâlc de case înşirate pe vreo câţiva kilometri, după care ar veni biserica, apoi încă vreun kilometru şi s-ar ajunge la şcoalaă, iar apoi un alt şir de case până la magazin. Şi tot aşa, până s-ar ajunge la cealaltă biserică de la care începe celălalt sat. 

M-a trezit brusc o hărmălaie care intra brutal în cadrul meu. O mulţime de maşini au tras dreapta, intrând cu brutalitate pe iarbă. „Ăştia-s nebuni?” - m-am întrebat agresat. Stăteam în punctul meu de observaţie, aflat la vreo 30-40 de metri de gloata gălăgioasă. Se agitau teribil, femeile trăncăneau ca nişte ciocănitori şi eu înjuram ofensat de distrugerea reveriei în care mă lăsasem cuprins. Dar ceva mă reţinea acolo, mulţimea aia avea ceva dubios. Trăseseră maşinile ca şi cum ar fi vrut să-şi delimiteze zona, apoi întinseseră pături pe jos. „Hai că aşa ceva n-am mai văzut pe-aici” - mi-am spus în timp ce observam totul critic, precum un pictor căruia i se furase peisajul. Însă nici n-am terminat cu înjurăturile din minte şi văd una şi mai şi. Un individ mai agitat a scos din portbagajul maşinii o boxă cât el de mare pe care-a pus-o pe capota unei maşini vecine. Apoi a mai scos una pe care, atent, a pus-o la distanţă pe altă maşină. Mă frecam la ochi nevenindu-mi să cred. Totuşi, ce fac ăştia? După ce-a terminat conectarea cablurilor şi-a întins pe capota maşinii un amplificator, apoi a tras o baterie de undeva din portbagaj şi a dat drumul sistemului improvizat. În  difuzoare s-a auzit  un scrâşnet de purici veniţi de la o legătură imperfectă. Una din boxe bârâia în draci. A sărit vitejeşte şi a rotit ceva bandă izolantă în jurul mufei, pe care a reintrodus-o, obţinând un simplu păcănit amplificat. După care a sărit la pupitrul improvizat pe maşina lui şi a pornit hardughia. Muzica a început să cânte şi-am simţit că picioarele o iau ca nebunele, în timp ce eu rămân paralizat de emoţie. În zona mulţimii, de la primele sunete dement amplificate, toţi cei de-acolo au sărit de parcă ar fi avut arcuri sub fund, prinzându-se unii de alţii, în timp ce eu, mai mult instinctual, m-am îndreptat spre mulţimea pestriţă. Căci ceea ce se auzea, dragii mei, era o neaoşă horă de-a noastră. 

Nu mi se întâmplase niciodată să mi se materializeze ţara aşa în faţa ochilor. Românii de prin Milano, care în timpul săptămânii munceau căutând să-şi facă un ban amărât, veneau aici la sfârşitul săptămânii, ca să-şi tragă sufletul şi să-şi amintească de ţara lor, transmutând România acolo, pe petecul acela de pământ care mie-mi amintise de satul meu. Dansau ca nebunii încingând hore, sârbe şi câte şi mai câte. M-am prins în horă fără să cunosc pe nimeni, dar cunoscându-i pe toţi. Era o stare de bine aproape hipnotică, muzica răsuna nebuneşte am jucat până la epuizare.

Atunci, cu oamenii aceia pe care abia-i cunoscusem, dar cunoscându-i de fapt din vremurile ancestrale, am înţeles pentru prima dată noţiunea de ţară. Am înţeles că ţara e o bucăţică din inima noastră care vibrează peste tot la fel. Nu, ţara nu e discursul buruienos rostit de-un alogen cocoţat în fruntea noastră, ţara nu-i ceva abstract şi nu-i ceva complicat. Dar e foarte greu de explicat acea pulsaţie a inimii care în momentele cheie vibrează la fel. Ţara e puterea de-a transforma un pământ străin în colţul tău de lume unde răsună o horă sau o sârbă. Ţara e vibraţia pe care-o simţim toţi, în acelaşi timp, indiferent de locul în care ne aflăm. 

Atunci am înţeles şi eu de ce ţara e ţară şi de ce noi suntem noi. Nu ştiu cum sunt alte popoare, dar ceea ce ştiu e că noi suntem noi, indiferent unde-am fi. Abia atunci toate explicaţiile pe care încercaseră să mi le dea alţii au prins contur şi-am înţeles cu adevărat ceea ce doreau să-mi spună. Într-adevăr, e imposibil de spus deoarece asta se simte, nu se spune. Şi pun punct aici, pentru a nu o mai lungi artificial. E ziua noastră: LA MULŢI ANI, ROMÂNE, LA MULŢI ANI, ROMÂNIE!

25 de comentarii:

  1. Dane mai facut sa plang...dar de fericire...iti multumesc ptr.asta ...asta inseamna ca SIMT ...asta inseamna ca globalismul nu va invinge niciodata deoarece tara noastra va fi in mintea si sufletele noastre de-a pururi,oriunde,oricand ...simtind !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt sigur că și dacă în noaptea asta am dispărea instantaneu noi, cei care, așa cum spui, încă simțim (în ciuda paraliziei evidente) că țara noastră va exista și în următoarele secole, această vibrație, energie necreată, provenită din sângele vărsat de străbuni, va dăinui în acest spațiu, însuflețind urmașii noștri chiar împotriva dorințelor lor materialist-științifice. 🙂

      Ștergere
    2. "...țara noastră va fi în mintea și sufletele noastre de-a pururi, oriunde, oricând... simțind!" ❤️
      Donisroi
      "Într-adevăr, e imposibil de spus deoarece asta se simte, nu se spune." ❤️
      Dan Diaconu
      Și eu pun punct, fiindcă simțind, nu mai e nimic de spus.

      Ștergere
  2. Sufletul poporului român vibrează, oricât încearcă unii să-l înăbușe.
    La mulți ani poporului roman!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru mine Romania este locul sacru in care am invatat legaturile subtile dintre noi si tot ceea ce ne incojoara. Am invatat singura, pentru ca nu te poate invata nimeni sa treci de granitele mintii, dincolo, in Tăramul unde legile armoniei guverneaza liber. Din fericire, cozile de topor nu au acces liber si in intimitatea Creatiei, laboratorul sacru.
    Acolo e Tăcere blândă. Romanii sunt mult prea galagiosi si inca au un Ego cât Turnul Babel ca sa mai fie primiti in Tăramul sacru de unde stramosii isi luau informatia lasand posteritatii tezaurul din basme, folclor, proverbe si zicatori.
    In acel Tărâm oamenii nu sunt despartiti cu rigla si compasul si nu se razboiesc. Acolo e Crăciunul copilariei, cand visele prindeau aripi si ajungeau la Cer.
    La multi ani, Romania din visele mele! Cea necontaminata de catre paganii ce dau cu toporul in tot, crezandu-se buricul pamantului!

    RăspundețiȘtergere
  4. Un crâmpei de românism cât ROMÂNIA MARE. Nimic mai potrivit pentru ziua de astăzi. LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

    RăspundețiȘtergere
  5. „Ţara e puterea de-a transforma un pământ străin în colţul tău de lume...”
    Rumunski Mir.

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumos! Mulțumesc...

    Prin '94 în timpul stagiului militar, ne-au scos și pe noi din unitate să participăm la festivitățile de 1 Decembrie în Timișoara. Nu mai eram chiar un copil, dar în orice caz nici nu vibram de patriotism cât, mai degrabă, tremuram de frig...
    La momentul intonării imnului, dintre toți participanții - oficialități, comandanți militari, noi soldații - atenția mi-a fost atrasă de grupul veteranilor. Acei bătrânei, descoperind-și capetele albe-albe, cu privirea strălucind de umezeala lacrimilor, către cer, m-au transpus într-o stare de emoție imposibil de descris în cuvinte, în care nu mai exista frig, doruri personale, ci numai un nod în gât și câteva lacrimi fierbinți, alături de un ciudat sentiment de dependență, o legătură mai presus de sânge, cu bunicii și strămoșii.

    Într-adevăr, nu se poate explica prin funcționarea corpului material - hormoni, reacții bio-electro-chimice la nivel neuronal, etc. E un alt plan.

    RăspundețiȘtergere
  7. Genial!
    La Multi Ani, Romania!
    La Multi Ani, dragi Romani!

    RăspundețiȘtergere
  8. Frumos. Bun. Adevărat.

    LA MULȚI ANI ROMÂNE! LA MULȚI ANI ROMÂNIE!

    DOAMNE AJUTĂ!

    Muad'dib

    RăspundețiȘtergere
  9. Tara, care si-a pierdut suveranitatea in 89 prin tradare, este intr-o continua tradare de catre chiar cei care trebuie sa o apere adica specialii din structurile de forta. Doamne ocroteste acest popor, mai ales pentru vremurile urmatoare! Credinta este singura arma de neclintit a acestui neam!

    RăspundețiȘtergere
  10. La mulți ani, cu sanatate tuturor romanilor!

    RăspundețiȘtergere
  11. La multi ani, frati dragi! Sunteti inegalabil! Supercalifragilisticexpialidocious!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Interesanta experienta, eu am intalnit romani care nu recunosc ca sunt romani, care se prefac ca nu inteleg romana si prefera sa nu o vorbeasca.

    RăspundețiȘtergere
  13. M.ai impresionat ...

    LA MULTI ANI, ROMANIE !
    LA MULTI ANI, ROMANI !

    RăspundețiȘtergere
  14. Frumos spus si adevarat pentru cei care au peste 40 de ani, poate si din cei peste 30 de ani se simt atinsi de muzica unei hore, dar nu prea multi. Intrebarea e, care e numitorul comun, distinct romanesc al copiilor din ziua de azi? Ce-I face pe ei sa se simta romani?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Ce-i face pe ei sa se simta romani?"
      Ceea ce ati contribuit VOI CA PARINTI, asta-i face sa simta ca sunt mai mult sau mai putin romani. Daca te bazezi ca altii..., scoala, comunitatea sa-i faca sa se simta MAI romani...este clar tatica...cu alte cuvinte, GOOD LUCK!, cum zic partenerii strategici! :(

      Ștergere
  15. Azi sa nu vorbim de tradatori, sa-i lasam ca si ei sunt romani.
    ,, - În împrejurări ca acestea micile pasiuni trebuie să dispară.
    - În sănătatea venerabilului și imparțialului nostru prezident, Trahanache!
    - În sănătatea coanii Joițichii! că e damă bună!
    - Să mă ierți și să mă iubești! pentru că toți ne iubim țara, toți suntem români! mai mult, sau mai puțin onești!
    - În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea județului nostru! ,,

    RăspundețiȘtergere
  16. Credeam că doar eu sunt nebun. La mulți ani, ROMÂNIA! (oriunde te-ai afla)

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)