Să începem cu începutul. Filmul, pentru orice om cu ochi cât de cât avizat, e unul prost. O spun de la început ca să nu avem discuții. Nu știu ce-a mai făcut Ciprian Mega la viața sa - aflu că e preot - dar la capitolul film suferă grav. Cu toate că vezi tentative de a surprinde prin intermediul anumitor cadre, în mare regia se scufundă într-un banal cuminte de-a dreptul șablonard. Scenariul, de asemenea, scârțâie întrucât se vede clar o lipsă de experiență în gestionarea firelor narative paralele care, ba sunt prea îndepărtate, ba prea apropiate, rezultând în final o mare varză. Acțiunea e mult prea evidentă, propaganda se citește încă de la primele replici, iar dezamăgirea pe care o simți la final e usturătoare. M-aș fi așteptat la o întorsătură, la ceva mai cu cap, dar, din păcate, s-a dovedit a fi doar o făcătură propagandistică, numai bună pentru capetele seci.
Personal am văzut-o ca pe o răfuială popească locală care, pentru bani, a mai întins-o și spre politica mare. Dacă vreți, filmul s-a dorit un fel de „Sluga poporului” de rit koveșist. Dacă ar fi să-i găsesc un echivalent, clar acel film care l-a propulsat pe piticul porno este modelul: același stil de traforaj, aceeași forțare și același mod de creionare a personajelor „mai mult ca perfecte”. Totul de un banal evident, trivial, aproape vomitiv.
Care-i totuși miza filmului? Cât se poate de clar aceea de a o transforma pe Kovesi în legendă, pentru ca apoi „legenda” să coboare pe pământul proștilor pentru încă zece ani de mandat comandat de SUA. Procuroarea care-i personajul principal al filmului e hărțuită de toată lumea, dar ea e cu dreptatea, luptă împotriva hoților și are în lucru un dosar-bombă care implică politicieni și membri ai clerului. Subiectul e introdus pervers deoarece se potrivește 100% cu șablonul indus populației, atacând astfel întreaga structură a BOR despre care sugerează c-ar fi coruptă și homosexuală 100%. Treburile prind bine la proști care, prin asta, cred că filmul se situează împotriva homosexualității și a LGBT-ismului. În fapt, aparentul atac e unul menit a îndepărta publicul conservator, în egală măsură de Biserică și de căutarea unei forțe politice care să-l reprezinte. Nu cred că intenția lui taica-popa regizorul, a fost cea de a ataca biserica în întregul său. El avea mica lui bușeală cu arhiereul local pe care l-a portretizat acolo, doar că, prin modul în care a generalizat grosolan situația, ar merita caterisit.
În ceea ce privește Biserica, e clar că treburile au ajuns prea departe, iar Daniel ar cam trebui să-și rezolve situația din propria-i ogradă. Dacă tot nu a înțeles până acum cum a fost băgat la colț în scandalul Colectiv, cum a fost împins precum un pion în afacerea cu vaccinul și cum a devenit „Marele Alb”, atunci cel puțin să-l concedieze pe Bănescu și-o să rămână plăcut surprins de efecte. Nu vreau să-i iau apărarea Patriarhului nostru mult prea ecumenist și mult prea aplecat spre anumite blaturi, dar efectiv nu înțeleg cum poți să te consideri șef dacă așezi toți șobolanii care te mușcă în proximitatea ta! E un semn de slăbiciune, iar șobolanii în niciun caz nu acoperă acea slăbiciune ci, din contră, o expun în forme cât se poate de evidente. Ceea ce se vede limpede și prin acest film.
Șabloanele referitoare la preoți sunt repetate în ceea ce privește politicienii, prezentați exact așa cum o face media useristă. Nu neg că politicianul de acum a ajuns o carcasă inutilă, dar acest model de politician este cel creat de acest tip de propagandă, care a forțat o schimbare radicală la nivelul societății noastre, omorând orice elită și netezind totul cu cilindrul compactor. Astfel, acum totul devine extrem de plictisitor și inutil.
Colac peste pupăză, criticile la adresa societății sunt împletite cu critici la adresa „partenerilor strategici”. Și aici filmul devine de-a dreptul pervers întrucât îi zugrăvește binișor pe vectorii de presiune europeni și pe cei americani, descrie cât de cât real modul în care aceștia intră cu bocancii în viața politică pentru a dicta politicile și sugerează destul de tușat corupția acestora. Desigur nu se ajunge la prezentarea reală a situației, nu se descriu cantitățile imense de bani care se evaporă de-aici prin intermediul acestui tip de presiune, nu se arată corupția acestora „pe persoană fizică”. Reprezentatul SUA e descris ca un individ care e târât în petreceri, la fel ca și reprezentanta UE(sugerând-o pe Ursula), dar totul se oprește la acest tip minor de corupție când, în realitate, acești indivizi fură cu nesimțire și iau șpăgi la modul cel mai rudimentar. Să vă mai reamintesc modul în care fostul ambasador al SUA(Gitenstein) lua de la Adamescu șpagă pe față de 100 000 $ lunar? Așa ceva nu se descrie în film!
Micile aspecte și critica tovărășească la adresa vectorilor externi au însă o destinație clară: aceea de a demonstra incoruptibilitatea procuroarei. Este, de fapt, zugrăvirea unei imagini a lui Koveși care, biata de ea, a fost învinsă de sistem și așa a plecat de la conducerea DNA-ului. N-am văzut nicio referire în film la modul în care Cicloapa s-a pus cu curul ei cel mare pe dosarul EADS sau despre modul în care în dosarul Microsoft au fost pedepsiți doar intermediarii, atât Microsoft cât și beneficiarul final al mega-schemei de corupție rămânând „curați ca lacrima”. N-am văzut nici măcar o sugestie referitoare la modul ilegal în care erau ascultați și hărțuiți oamenii, n-am văzut nimic despre „suspiciunile rezonabile” și nici despre „câmpul tactic”. Întreg filmul este o ridicare de osanale la adresa lui Koveși, portretizată de personajul principal.
De altfel, n-ar trebui să mire pe nimeni adevărata bătaie a filmului, în condițiile în care este susținut transparent de Primăria Oradea și a fost atent introdus în atenție de media marxistă de la noi(Adevărul). Acest mic amănunt ar trebui să ne dea fiori reci pe șira spinării. N-am înțeles entuziasmul Ancăi Alexandrescu, cea care se bate cu cărămida-n piept că luptă împotriva statului paralel. Păi care-i lupta, doamnă? Aceea de a vă transforma în câmp tactic atunci când sistemul are nevoie? În ceea ce privește Realitatea TV, am văzut o groază de chiftele instrumentate din redacțiile acelui post în epoca Păcuraru. Poate că ar trebui să ne reamintim cum a intrat Alexandra Păcuraru în jurnalismul TV: printr-un interviu așa-zis bombă luat Generalului Izmană. Interviul, care nu conținea decât șabloanele gonflate ale melitarului mult prea sec la creier, avea un singur scop, anume acela de a sugera că Izmană are teza de doctorat a lui Coldea. În cazul în care nu știți, pentru a se sustrage unei analize de plagiat, teza lui Coldea a fost cerută de la Biblioteca Națională de Costoiu, care apoi a făcut-o pierdută. Intrarea în scenă a generalului Izmană a fost instrumentată după ce teza a fost curățată de plagiate și rescrisă. Asta pentru a preveni o situație jenantă în condițiile în care treburile ar fi luat-o razna. Doar că n-au luat-o, semn că câmpul(sic!) tactic al lui Dumbravă a funcționat impecabil.
Tot Realitatea TV a fost unul dintre instrumentele sistemului privind vaccinarea obligatorie cu aceeași Alexandra Păcuraru transformată într-o amazoană științificată, luptând împotriva medievalilor și conspiraționiștilor anti-vacciniști. Zău, tovărășico? Faptul că, în fața problemelor de sănătate pe care le-au avut cele două dive ale postului, au sucit-o ca la Ploiești, criticând post factum vaccinurile, nu le absolvă cu nimic. La Păcurăriță nu mă așteptam să nu înțeleagă chestia asta, dar pentru Anca Alexandrescu e jenant în condițiile în care tatăl ei cel puțin avea instinct știind exact care-s forțele și înotând printre ele(sau la braț cu ele) într-un mod mai puțin flagrant.
Prin difuzarea filmului „21 de rubini”, Realitatea se dovedește din nou parte a câmpului tactic, în condițiile în care evidențele în ceea ce privește lansarea acestui film duc tot către gruparea statului subteran de rit Coldea. Așadar, cea care s-a cocoțat pe soclul luptei anti-stat paralel s-a trezit brusc băgată până-n gât în plin câmp tactic prin difuzarea celor 21 de arginți rubini. Nu știu dacă a făcut-o din „colaboraționsm” sau din frenezie, însă oricare dintre cele două posibilități e extrem de gravă pentru statutul pe care și-l arogă.
În concluzie „21 de rubini” nu-i nimic altceva decât o propagandă koveșistă mizerabilă, montată într-un scenariu destul de dezlânat și beneficiind de o regie de amator. Gustul cu care rămâi este unul îndoielnic, de „șaorma cu de toate”, în care s-au înghesuit răfuieli mărunte cu aspirații înalte. Prezența filmului la Festivalul de la Moscova este, de asemenea, dubioasă. Nu-mi dau seama cum de-a fost selectat. E și ăsta un semn. În țara unei cinematografii care-a făcut istorie, prezența unui asemenea rebut e suspectă. Dar nu-i nimic de mirare pentru cei care-au înțeles că „lăsați orice speranță” e zugrăvit pe poarta de intrare-n viață.
Booooring...
RăspundețiȘtergereDa filmul ar putea fi refăcut de cineva cu adevărat anti-sistem. Când doar blufezi că ești anti+sistem transpare prin ecran.
RăspundețiȘtergereCând văd un film de Bruce Lee spiritualitatea lui transpare prin ecran și mă simt el, atât de puternică este arta interpretată sincer.
In filmulețul ăsta de la primul dialog am sesizat o manevră CFR să zic așa. E ca și cum face reclama la ceva tren cu garniturile de dormitor și restaurante și promite. Și când am simțit că promite mi se părea deja politico advertising.
Pentru exemplificare tot filmulețul l-aș reduce la un video scurt de tiktok, uite aici:
https://www.instagram.com/reel/C6bmT7AI9Fm/?igsh=MW13cnZwbHFvcHY0cQ==
Bun, bun de tot acest text.
ȘtergereFilmul este slabut rău! Nimic artistic! Dezlanat! Nu stiu cine l- a sfatuit pe regizor, dar se pare ca tot un non- profesionist! Atata publicitate pentru un eșec!
ȘtergereFilmul pare unul dintre acele faimoase "studii" de fezabilitate prin care elitele fac bani și pleava muncește degeaba ca să justifice "studiile" care nu pot fi sancționate, cum q scris cineva la comentarii ieri.
RăspundețiȘtergereDe acord cu articolul dvs. Filmul este f slab. Referitor la selecția acestei pelicule la Festivalul Internațional de Film de la Mosvova, trebuie spus că și Rusia este condusă din umbră de aceeași elită satanică ce conduce o conduce și pe Laura Cdruța Kövesi și România și Occidentul:
RăspundețiȘtergerehttps://expose-news.com/2024/05/02/russia-is-manipulated-by-the-same-interests/
Salutări din Oradea!
Este povestea Alinei Bica nu a d-nei Kovesi.
RăspundețiȘtergereCorect
Ștergeresi care e diferenta pentru popor, daca e kovesi sau Bica ??
ȘtergereUnde sunt acum cele două?
ȘtergereCateva idei :
RăspundețiȘtergere-Daca preotul regizor ar fi dorit intr-adevar sa lupte cu problemele Bisericii atunci ar fi atacat adevarata problema a Bisericii: erezia ecumenismului. Faptul ca o trece cu vederea , nu zice absolut nimic de ea, dovedeste doar ca nu are intentii cinstite. Ca ortodox nu ai voie sa critici pacatele personale ale nimanui. Pentru ca acest drept il are doar Dumnezeu, el este Judecatorul. Ca membrii ai Bisericii, urmand Sfintilor Parinti, putem sa luptam impotriva ereziei care este de fapt cauza. Homosexualitatea este o consecinta a cestei erezii si a dezinteresului pliromei vis-a-vis de problemele Bisericii.
-prezenta "maestrului" Dorel Visan. Este maestru pt ca este actor sau ca este mason? Se stie ca masoneria lupta in mod "discret" sau pe fata impotriva Bisericii. Mai mult acest Dorel Visan a declarat de curand ca nici nu se stie daca Iisus Hristos a existat vreodata. Atunci cum un astfel de personaj, care nici macar nu crede in existenta lui Dumnezeu, il ajuta ,chipurile, pe preotul "luptator" Ciprian Mega sa demaste coruptia si homosexualitatea din Biserica? Adica un satanist ca Dorel Visan vine sa puna umarul ca sa ajute Biserica Lui Hristos? Si in acelasi timp Dorel Visan nu crede in existenta lui Hristos?
-Ca preot, daca respecti Canoanele, nu dezbraci haina de preot decat cand dormi. Nu iti pui costum civil cu cravata, ca sa pozezi pe covorul rosu la festival. O persoana devine preot din chemare, din convingere. Nu este o meserie. Nu este un job. In ziua de astazi prea putini preoti inteleg ce inseamna preotia. Cine devine preot nu mai practica si alta meserie decat daca trebuie sa isi castige existenta. E clar ca nimeni nu traieste din realizarea de filme in Romania.
Acestea fiind zise , concluzia este ca prin acest film se doreste lovirea Bisericii. Biserica nu se identifica cu ierarhii eretici si/sau homosexuali. Masoneria, din care face parte si Dorel Visan, numeste patriarhi si episcopi in acele scaune arhieresti, cu vicii ca sa sa poata fii santajati ulterior. Prin acesti ierarhi se produce sminteala si atac asupra Bisericii.
Existența istorică a lui Iisus Hristos nu are izvor doar în Evanghelii, ci și în scrierile istoricilor romani contemporani Lui. Faptul că Dorel Vișan se îndoiește de existența lui Iisus Hristos mă face pe mine să mă îndoiesc de cultura lui. Dincolo de religie, sunt fapte și persoane consemnate istoric chiar de necreștini. Nu ne putem preface că n-au existat decât în măsura în care n-au existat cărți destule în biblioteca personală.
Ștergerefilmul poate fi considerat slab dar Ciprian Mega este sincer anti-sistem, de mult timp, cititi ce a scris.
RăspundețiȘtergereDe acord, am citit ,, Pântecul desfrânatei ,, care i-a adus surghiunul în Cipru unde cu mare efort si abnegație a fondat se pare, o frumoasă parohie. Fimul poate fi considerat și rezultatul frustrant al tuturor acestor ani de după expulzare. Dar este un film nereușit să recunoaștem !?!
ȘtergereFilmul e făcut ca în Epoca de Aur, când spunea mult mai multe printre rânduri, că direct s-ar fi supărat fratele mai mare...Filmul are niste momente absolut sublime, care, că sa existe, a fost necesar să fie ambalate in poleiala globalistă, că asta e viața: 1. Singura figură luminoasă e preotul legionar închis de bubuli, bubuli care sunt la putere și azi( a se vedea semnele masonice ale purtătorului de cuvânt când îl înfierează cu mânie proletară). De fapt, e singurul sfânt autentic din film, restul sunt o parte creștini, chiar cazuti, dar recuperabili prin pocăință ( protopopul, primarul, de fapt toți cei vechi, au șanse de mântuire, cei noi sunt terminați definitiv, a se vedea satanismul la care au ajuns, lesbianism, corupție endeminca, lipsa oricăror norme morale).2. Este fabulos că ordinele de la stăpâni vin1 la sinagoga. 3. Patriarhul e ok cu toate cererile lumești, dar la cele sfinte nu se clintește ( a se vedea refuzul recunoașterii bisericii ukre).4. scena de Oskar mi se pare faza in jupânul grobian Mikei le dă sa linga lingura de lemn la șobolanii in uniformă. Genial. 5. Kovesi e aia care o arestează pe Nina!
RăspundețiȘtergereCu totul intâmplător, la numai câteva ore după ce au văzut filmul, am dat peste niște cântece pe care le văzusem în urmă cu 5 ani. Și l-am recunoscut pe Claudiu Maier, care-l joacă în film pe colegul procuroarei, tipul ăla mic, chel, cu ochelari.
RăspundețiȘtergereCe să zic, omul e consecvent. Și pe atunci era un admirator al DNA-ului și al cătușelor. Acum și-a văzut visul cu ochii, a jucat un rol de procuror DNA.
https://www.youtube.com/watch?v=tmLt3jvXJ3E
https://www.youtube.com/watch?v=ZXs2Q9JKHCw
Greșiti ! Era reprezentantul SRI lui
ȘtergereRegret ca am pierdut timpul cu acest film,o mizerie realizata de niste diletanti cu ifose.Totusi,de cind fac preotii filme antibiserica?Il tine cineva cu forta pe Ciprian Mega sa ramina preot intr-o biserica pe care o detesta?O fi vreun test pentru a se verifica reactia oamenilor la posibila candidatura a slugii CIA,Laura Codruta Kovesi?N-as crede,atita timp cit exista o alta sluga perfecta,Nicolae Ciuca.Culmea e ca doar speranta in Dumnezeu ne-a mai ramas.
RăspundețiȘtergereconfundati Biserica cu BOR.
Ștergere@Papadiu: adica BOR nu face parte din Biserica?
Ștergeresunt doua lucruri complet diferite. BOR (in fapt Patriarhia Bucurestilor) este un cult organizat dupa legea romana si a ue mai nou; Biserica este trupul mistic a lui Hristos. unii din BOR fac parte si din Biserica, Dumnezeu stie cine. este o confuzie frecventa, la fel e si pentru celelalte patriarhii/"biserici locale"
Ștergere@ Laurentiu //; BOR nu face parte din Biserica Ortodoxa, atat timp cat este cazuta in erezie.
ȘtergereIerarhii si preotii, chiar daca sunt cazuti in erezie, fac parte din Biserica. Sunt madulare bolnave ale Bisericii. Ei nu vor mai face aprte din Biserica din momentul in care vor fi caterisiti. Asa este canonic. Pana atunci cei ortodocsi , urmand Sfintelor Canoane, nu ne rugam cu ei. Nu participam la Liturghie cu ei. Asa au facut Sfintii Parinti urmand INvataturii Bisericii. Pentru ca Sfintii Parinti sunt modelele de urmat. Orice altceva , orice alta invatatura , nu are legatura cu Dumnezeu. Are legatura cu religii omenesti, precum protestantismul, papismul etc.
ȘtergereRăspunsurile integrale ale preotului Ciprian Mega, regizorul filmlui „21 de rubini”, prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Moscova 2024
RăspundețiȘtergereEuropa Liberă:
1. Europa Liberă: Care a fost contextul în care ați fost invitat să slujiți la una dintre bisericile Kremlinului? Alături de cine ați slujit și ce episcop v-a invitat?
Ciprian Mega: Vă voi spune, de la început, ceea ce i-am spus și domnului care ne-a abordat, serile trecute, în numele SIE, adresându-mi somația de a părăsi de urgență teritoriul Federației Ruse. Eu sunt om liber și nu-mi va impune nimeni ce să fac, nici cum să-mi iubesc țara.
Am slujit în Moscova, desigur, pentru că perioada aceasta a călătoriei mele aici a cuprins o zi de duminică. Iar duminica noi, creștinii, mergem la biserică. Aprobarea pentru slujire mi-a acordat- o episcopul locului, care este Patriarhul Kiril.
...
Am slujit într-o biserică din apropierea Kremlinului, împreună cu un prieten, care este coordonatorul Departamentului Relații Externe Bisericești.
Atâta vreme cât ne străduim să rămânem în zona aceasta a disputelor bazate pe argumente și cât mai respectăm libertatea gândirii celuilalt, încă mai miroase a democrație. Deși, în acest sens, eu am nasul înfundat.
Interviul integral este aici: https://solidnews.ro/solidnews-prezinta-integral-interviul-cenzurat-la-europa-libera-al-preotului-regizor-ciprian-mega-deseara-pe-cristoiublog-va-fi-difuzat-un-interviu-senzational-luat-de-ion-cristoiu-romanului-ce-s-a-i/
De la Realitatea, trebuie sa mai amintim pe araboaica Denise "Trifai", care era foarte veninoasa, acum face pe sfanta, precum si pe "celebrul" Rables Ghiolban, acum euro-parlavagiu, cunoscut si dupa renumele de "cap de musca".
RăspundețiȘtergereMarturisesc ca n-am vazut filmul in discutie si daca as fi intrat pe Realitatea TV si as fi mirosit ca e ceva pentru kovesi, oricum nu ma uitam la el.
RăspundețiȘtergerePentru simplul motiv ca individa, n-are nimic din ce ar trebui sa aiba un jurist: nici cunostiinte profesionale, nici constiinta (profesionala sau de oricare alt fel), nici bun simt, nici educatie. E specializata in batut mingea pe maidan si acolo ar fi trebuit sa ramana.
Un preot care se baga in “creatii” cinematografice, fie de partea sau impotriva unor personaje mai mult decat controversate, de fapt dovedite a fi incredibil de corupte si incompetente, numai demn de calitatea de preot nu e, ramane la statutul de individ in cautarea unui sens al propriei lui vieti si eu personal, nu mai am nici suficienta empatie, nici suficienta rabdare pentru asemenea ratati care habar n-au ce e cu ei si care atunci cand aleg, fac exclusiv alegerile cele mai proaste posibil.
IPS (de la inalt prea satanistul) daniel, normal ca nu ia masuri pentru a se debarasa de apropiatii lui de rit new-order, pentru ca ei ii sunt impusi de securitatea controlata la sange de CIA, el insusi fiind un fost securist ajuns in inaltul post tot cu ajutorul CIA, via securitatea romaneasca!
Din articol, inteleg ca porcaria a fost finantata de primaria Oradea. Adica de PNL, din bani publici. Sau altfel spus, de americanii care au cumparat si manipuleaza cum vor ei, atat PSD cat si (mai ales!!) PNL, dupa ce USR si-au cam dat singuri peste gioale. Si evident, manipuleaza cum vor ei banii publici ai romanilor. Si pe romanii cretini sau prea lenesi sa gandeasca singuri.
Cum de-a ajuns “filmul” la Moscova? Pai, cred ca e destul de simplu: kovesi i-a scos ca vinovati de super-coruptie, pe mai toti oficialii romani, chestie care e evident in interesul rusiei, care poate arata asa, ca uite, romanii sunt varza la capitolul coruptie si saraca “zeita a dreptatii”, a fost nedreptatita din cauza asta in tara de bastina si a trebuit sa se refugieze in lumea mare, taman la Bruxelles, ca sa-I vaneze de acolo pe romanii incomozi pentru americani! In plus, sa nu uitam ca kovesi e o creatie a lui coldea iar coldea, are destule businessuri (extrem de profitabile pentru el si camarila lui), cu rusii!
In rest, toate-s bune si frumoase in Romania! Mai luam zilele astea (ca doar nu s-o fi dus joiannis cu saru’ mana la biden de pomana), niste fiare vechi de la americani, il mai injuram pe Putin, ne mai luam de dictatorul chinez in vizita pe la vecinii nostri si uite-asa, mai uitam naibii de taxele si preturile care cresc mai rau decat Fat Frumos, de veniturile care cresc cu 0.0000000000000000000001% din cat cresc preturile si taxele, de puterea de cumparare care scade la noi cu viteza unei hipersonice aruncata vertical in pamant.
Si pana la urma, noi romanii de prin tara, pe cine votam? In lipsa de catindati la prezidentie, in lipsa de vreun rost al prezentei romanilor la UE, in lipsa de mize la alte alegeri, o alegem pe firea? Pe piedone, sau pe burduja? Ce daca-s pentru Bucuresti, tot nu conteaza daca, pe cine, sau ce votam!
Deși nu sunt întotdeauna de acord cu tine,(sunt banat pe telegram - apropo de libertatea de exprimare...critica nu place) și artist pe scenă de 30 de ani îți dau dreptate în această privință. E un film prost cu șabloane și propagandă...unele mesaje sunt corecte...dar ca realizare artistică acest film este o prostie.
RăspundețiȘtergereEu am văzut filmul în cinema și pot să subliniez două lucruri importante: procuroarea Nina, protagonista filmului, NU este Koveși, întrucât apare o altă actriță în rol secundar/marginal care are mutră de Koveși. Iar Nina este incoruptibilă nu pentru că așa s-a născut (tatăl ei rezolva orice aspect din viață dând șpagă), ci pentru că ea era sora seminaristului sinucis, iar ancheta la care atât Bruxelles-ul cât și Bucureștiul îi cerea(u) să renunțe era despre niște clerici care abuzau sexual seminariști. Deci avea, ca protagonistul filmului Patriot, un motiv personal intim ca să moară cu ăia de gât. În cazul ei, pe tărâm juridic, nu pe câmpul de luptă. În rest, am mirosit și eu că centrarea pe DNA e o obsesie USRezistoidă, în timp ce abordarea avută față de BOR e de un pesimism generalizant, deci nerealist. Fiecare dintre creștinii practicanți putem mărturisi că am cunoscut mai mulți preoți decât popi. Or, în filmul lui Ciprian Mega, toți sunt popi în afară de un singur preot care e persecutat pentru harul și râvna lui. Evident, asta nu bate cu realitatea chiar dacă se dă la Realitatea. Am văzut cum a fost tratat în peliculă Marele Alb, dar știți cine e Marele Absent de care nu se suflă o vorbă? Purtătorul de vorbe Vasile Bănescu. Puteau să-i găsească și lui o mască printre actorii din distribuție. Acuma, faptul că regizorul filmului e purtător de sutană și dă din casă despre mediul în care s-a format și a activat ar putea să-i dea legitimare în ochii necunoscătorilor, pe principiul "știe el ce spune, doar e din interior!". Ei bine, lumea Bisericii nu e doar așa cum o vede Mega, cu 99% tâlhari și un singur drept. Iar acesta e elefantul din încăpere, că un slujitor al Bisericii vorbește la fel ca prigonitorii Bisericii, diseminând mesajul principal că (aproape) "toți popii sunt niște hoți". USR-ul n-ar fi putut s-o spună mai bine de la Colectiv încoace. Prin părintele Mega, însă, înghit această pastilă nu doar useriștii, ci și credincioșii. Iar asta e o magie mult prea neagră ca s-o pot numi "coincidență".
RăspundețiȘtergereComentariu domnului Prelipcean este superb și la obiect. Respect
RăspundețiȘtergereDa, film prost cu iz de revanșă după expulzarea autorului ca urmare a cărții lui ,, Pântecul desfrânatei ,, . Iar pentru răzbunare toate armele și alianțele sunt bune, inclusiv Realitatea TV cu tot cu Anca A ... și toți indivizii Sistemului prezenți sistematic pe acest post, în frunte cu trădătorul Ion Talpeș și care încă nu știm ?!? ce jocuri sau ales cui jocuri le fac ?!?
RăspundețiȘtergereDaca e asa cum ziceti, adica o rafuiala personala, cauzata de o nedreptate individuala, atunci autorul, preot fiind, ar trebui sa stie ca a comis un pacat.
ȘtergereInsa daca e o luare de pozitie in numele unei categorii sociale prigonite in numele Domnului (un ex. ar fi preotii ne-pomenitori din cauza actiunilor ecumeniste ale superiorului direct - desi am inteles ca in film nu e vorba deloc despre acest aspect, dar poate mai sunt si alte motive canonice de a nu pomeni ierarhul la Sf Liturghie) atunci e o fapta bine-placuta lui Dumnezeu.
Intr-o biserica infiltrata de securitate se gasesc si preoti si monahi, monahii care inca slujesc doar Lui Dumnezeu. Dar controlul asupra societatii de catre structuri e muuult mai grav si mai rau comparativ cu perioada sinistra ceausista. Ce tehnologii au acum, e perfid ce se intampla, dar macar multi nu stiu si nici nu banuie. Asta asa ca informatie ca democratia este mai dictatura feroce decat dictatura pe fata cunoscuta. Ce fac structurile in Romania copiind America si Israel este extraordinar de grav. Totul tinde spre o mare unitate militara condusa cazon.
RăspundețiȘtergereCurioasa adularea acestui filn de catre Cozmin Gușă, Aurelian Popa, Iulian Capsali. Asta e cea mai mare dezamagire, mai ales ca acum ies la iveala mizeriile acestui film, mai ales prin Manuela Harabor sau articole de genul
RăspundețiȘtergerehttps://inpolitics.ro/21-de-rubini-un-film-complet-deturnat-de-catre-cine-si-de-ce_1860082193.html?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR0l2cE2cFSf9lnSNeLsX2Pv67qa0IqLjkYUBNuDHVWaHSDPHAk8jGNPFsQ_aem_AYYP0NBAIYTVZDqOx7BAJVqLWOQDN212UJU87hb-T2z5j19m1t2wogf-uUhxDllSSsceo4fZtxmbdbZe1_D7fpeW
Cred ca un subiect foarte important sunt BANII...! Follow the money! Cine a finantat filmul? Mi-e greu sa cred ca "parintele" si preoteasa au scos banii de la ciorap...! Banii au produs acest film cu marionete pentru cateva obiective in viitor...! Unul a fost atins...o publicitate enorma la "firul ierbii"...toata lumea discuta si isi da cu parerea despre film... Momentul lansarii a fost ales in preajma sarbatorilor Pascale...inflamatie si mai mare in randul credinciosilor... Separarea opiniilor in tabere Pro si Contra.... Interesant. Sa vedem si efectele urmatoare. Multumesc.
RăspundețiȘtergereEste Maestrul Mason Dorel Visan, un suveranist autentic/veritabil?
RăspundețiȘtergereRaspuns: un mason nu este niciodata un suveranist, ci este doar un globalist .... "spurcat"/vopsit cu nationalism.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ro%C8%99u_%C8%99i_negru_(film_din_1954)
RăspundețiȘtergereCe i mai poate ramane de facut in viata, unui cetatean/individ "fara cap propriu", trezit adormit intr o societate:
RăspundețiȘtergereputernic stratificata?
Raspuns:
1) intermediar intermediat!
2) sau peste!
Fiecare vede/ interpreteaza in duhul care l stapaneste. Am ajuns la aceasta concluzie dupa ce am citit zeci de recezii. Cunoscand ( dupa scris) si urmarind de a lungul timpului persoanele care au facut recenzia acestui film, am regasit acelasi duh ca si pana acum.
RăspundețiȘtergerePrin urmare....suntem diferiti, avem perceptii diferite asupra acelorasi lucruri, simtim diferit asa ca nici acest film ( atat regizarea cat si critica) nu este scutit de subiectivism.
Doamne, ajuta!
Cosmin Gusa? :)
ȘtergereVorba unui ilustru popa-preot sau preot-popa:
RăspundețiȘtergere"Inainte si' n apoi!
Alege s ar prafu' de toti revansarzii de stanga si de dreapta!"
Realitatea avea de plătit o datorie la stat de 80 de milioane de euro.Ce s-a întâmplat cu ea?
RăspundețiȘtergereBISERICA institutional vorbind a avut tot timpul probleme , care s-au finalizat cu numeroase schisme ! Cand vine vorba de a detine controlul prin putere , nu e nici o diferenta intre biserica si politic ba chiar ajung sa coabiteze pentru asi intari una alteia statutul ! A zis-o destul de bine si Eminescu ba chiar in versuri ! Psihologic vorbind multi oameni , foarte multi au o doza de instinct de turma exagerat , au si simt nevoia acuta sa fie manipulati , nu au timp sa caute ADEVARUL prefera pe cel spus de LIDERI e mai ,,eficient ,, pentru ei asa ! Si inca ceva , cei care aveti posibilitatea acizitionati o BIBLIE mai veche de secol 18 si comparati-o cu ceva actual si o sa vedeti cate diferente sunt ! Si-o sa ajungeti la concluzia ca tot timpul ,,cineva,, modifica constant aceasta carte tinand pasul cu noile tendinte in materie ! Pana si cea de inceput secol XX e diferita fata de cea de inceput secol XXI (vezi in Psalmi , spre exemplu ).Adica traducerea Bibliei din limba romana in limba romana sufera constant omiteri si adaugiri ! Pare aiurea dar , puteti sa verificati asta e la indemana voastra , dar necesita si timp .......!
RăspundețiȘtergereDin punct de vedere spiritual BISERICA sta bine( cel putin cultul ortodox) , e practic ultima reduta de aparare a omului in fata stihiilor timpurilor ce le traim si care vor veni, e locul perfect sa ii zicem de refugiu !
FILMUL nici nu avea cum sa fie vreun candidat de Woscar sau Leul de Mare , eu cred ca si-a atins scopul spunand oarecum raspicat FA VOI AVETI PROBLEME ! Gandeste-te daca era mai cu subiect si predicat exprimat nu se ajungea deloc sa il vedem , sau poate ramanea doar pe hartie !
Si apropo eu aud asa in surdina de la vizita aia din februarie a celor de la Fabrica de Blide si Ibrice de peste ousan cam asa: Geaona .....! Geoana.....! daca voi auziti Keovesi ramane de vazut cine si cu ce ureche se aude !
Mersi, Kinu. Referitor la modificarea fină, dar continua a Bibliei, merita facuta putina " reverse engineering" pana la Big Bang de pe muntele Sinai.
ȘtergereMulțumesc pentru recenzie, acum mi-e clar despre manipularea celor din sistem mascați ca și anti sistem. Recomand un film foarte bun, o comedie ușoară, fără înjurături, "Nuntă pe bani" (acum pe Netflix) făcut de amatori geniali, echipa Mircea Bravo împreună cu profesionisti din domeniu. Ei au reușit cu acest film și cu glumele lor pe https://www.youtube.com/watch?v=r6aMEWQ9H6M să oprească impozitarea tinerilor căsătoriți care fac nunți. Bravo! Tavi
RăspundețiȘtergereMultumesc de recenzie.Am incercat de doua ori să îl vizionez. Prima oara n am reusit integral din cauză de calupuri publicitare multe si mari. Model ProTV. Asa, ca la antiglobalisti.
RăspundețiȘtergereA doua oara , pt ca , in sfarsit m am prins de kovesism.
Puțin pe lângă.Oradea pare sa fie, ca si Clujul sau Sibiul, o "antena " a Accidentului Colectiv.