luni, 25 iulie 2022

Vă veţi înrola pentru Ucraina?


Întrebat de o eventuală pace în Ucraina, Lavrov a spus o sintagmă care ar trebui să-i pună pe mulţi pe gânduri, anume că „acum geografia s-a schimbat”. Mai precis ce anume vrea să însemne asta? Pentru a o înţelege trebuie să reluăm războiul astfel încât să reuşim să vedem prin prisma rusească întregul război.

După lovitura de stat dată de SUA în Ucraina şi soldată cu fuga lui Ianucovici, paiaţele cocoţate în vârful puterii de la Kiev au început presiunile pe populaţia rusă. Aşa a început conflictul din estul Ucrainei, acolo unde populaţia a înţeles că se duce o luptă împotriva sa. Criza care putea degenera cu o invazie a Rusiei a fost calmată de europeni şi SUA care i-au obligat pe păpuşaţii de la vârful puterii de la Kiev să semneze Acordul de la Misnk. Ce prevedea acordul? În principiu doar o autonomie în cadrul Ucrainei a celor două republici rusofone. S-a evitat atacul Rusiei însă, sub presiunea SUA şi a Angliei, Acordul de la Minsk nu a fost pus în practică. În schimb, regimurile de la Kiev au devenit din ce în ce mai belicoase. Ultima picătură a fost momentul în care Ucraina era cât pe ce să intre în NATO printr-o procedură de urgenţă. Rusia nu mai putea accepta această stare de fapt şi a mutat recunoscând cele două republici separatiste. Kievul a atacat şi Rusia a fost nevoită să intervină „la chemarea” celor două republici.

Aşa s-a dezvoltat, treptat, conflictul actual din Ucraina. Şi dacă iniţial ruşii doreau doar eliberarea celor două republici, acum asistăm la „schimbarea geografiei”. De unde vine ea? Din faptul că Ucrainei i s-au dat arme moderne, cu rază mai mare de acţiune. Este cât se poate de logic ca, sub ameninţarea capabilităţilor avansate, Rusia să fie obligată să-şi extindă „coridorul de siguranţă” pentru Crimeea. Astfel, cel mai probabil, noua geografie nu se va mai limita la malurile Niprului, ci va trece dincolo de acesta. Fără doar şi poate că Odesa este următoarea ţintă. Cu siguranţă ruşii nu au uitat niciodată că acest oraş emblematic este, din punct de vedere istoric, 100% rusesc.

Am mai făcut exerciţiul acesta, dar îl vom repeta deoarece el nu constă decât în a studia o singură întrebare: ce anume a obţinut Ucraina prin atitudinea ei belicoasă? A pierdut o grămadă de teritoriu, şi-a distrus economia şi, indiferent când se va termina războiul, se va zbate într- teribilă sărăcie. Nu vă luaţi după miile de miliarde la care visează Zelenskyi. După conferinţa de pace se va lăsa liniştea asupra Ucrainei şi nimeni nu se va agita să bage acolo nicio leţcaie dacă nu scoate triplu. Asta e legea naturală şi aşa se întâmplă când îţi dai viitorul pe mâna unui circar. Aşadar, dacă ar fi acceptat termenii acordului de la Minsk, la ora actuală, în interiorul graniţelor ucrainene ar fi fost două republici autonome rusofone şi cam atât. Ce puteau face ăia acolo? Îşi alegeau liderii şi cam atât. Acum, nu doar că acele republici rusofone şi-au extins cerinţele teritoriale mult în afara graniţelor statutate la momentul Acordului, dar, mai mult, Rusia solicită culoare de siguranţă pentru teritoriile sale. Culoare care, cu siguranţă, vor include Transnistria. 

Vedeţi cât de crudă poate fi uneori istoria? Transnistria a fost înfiinţată cu sprijinul nemijlocit al Ucrainei care visa să mai tragă o halcă din biata Moldovă. Asta după ce-i luase după Război atât nordul cât şi Sudul. Iaca acum Transnistria mai are un pic şi devine parte a Federaţiei Ruse. E unul dintre acele momente ale istoriei în care bumerangul se întoarce fix în scăfârlia conspiratorului. 

Să ne întoarcem acum la realitatea din teren. Ruşii ştiu că există un termen limită şi acela este Midterm, adică alegerile din 8 noiembrie din SUA. Este momentul în care democraţii ar trebui să plătească pentru toate nemerniciile pe care le-au făcut - de la intoxicarea cu intruziunea Rusiei în alegerile prezidenţiale până la furtul alegerilor de acum doi ani. Războiul din Ucraina atârnă enorm şi sunt tot mai numeroase vocile care spun că se dau prea mulţi bani acolo în defavoarea cetăţenilor americani. Astfel încât, până atunci, nu se va face mare lucru în afara înlocuirii echipamentelor militare distruse de armata rusă. Acum probabil vă veţi întreba ce-ar putea face mai mult SUA? 

Ei bine, aici e micul mare secret. Ceea ce nu se spune este că armata Ucrainei a pierdut o groază de soldaţi. Majoritatea au fost omorâţi în confruntările directe, dar sunt şi cazuri de dezertări masive. Astfel încât, în scurt timp, papiţoiul de la Kiev va rămâne fără oaste. Ce e de făcut? După ce a cerut arme şi i s-au dat, acum urmează să ceară trupe. De fapt deja a făcut-o, formându-şi numeroase brigăzi de mercenari. Însă aceste brigăzi - recrutate pe şest din Occident - nu-i mai sunt de ajuns, fiind necesară suplimentarea trupelor cu carne proaspătă de tun. E simplu de înţeles că ultima încorporare cu japca a celor de până în 70 de ani e de-a dreptul nebunească şi nu va stopa elanul ruşilor. De aceea, cel mai probabil după Midterm, Zelenskyi va cere trupe. Şi întrebarea e cine-i va acorda ajutoarele solicitate?

În mod singur SUA nu vor intra direct, ci prin supuşii lor din Polonia, România s.a.m.d. Acum pare incredibil, dar staţi să se pornească agitaţia mediatică şi să vedeţi cum vor sări tefeleii că trebuie „să ne dovedim responsabili” sau „să ne pese de ceilalţi”. Acesta este sensul întrebării din titlu. Doar că, la momentul acela cred că semnul întrebării va fi luat de cel al exclamării. Nu te va întreba nimeni dacă vrei să mergi acolo, ci ţi se va ordona. Iar geografia, din cauza acestei mişcări, va suferi noi modificări. Că aşa se întâmplă când eşti prost. Hai cu Slava!

30 de comentarii:

  1. Ne au obligat ei să ne și testăm pentru guvizi, dar asta nu înseamnă că am și acceptat;așa și cu prezența la moarte pe front...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cat de nebun sa fiu sa ma duc sa mor pentru ucrainieni ? De fapt , in afara faptului ca-i doresc situati la minim 300.000 de KM distanta d e frontierele Romaniei , nu-i pot suferii nici pe unii si nici pe ceilalti : o apa si un pamant !

      Ștergere
    2. Mai bine mergi la razboi. E moarte mult mai usoara fata de ce va urma. Doar ca nu vei avea cum sa verifici ce spun.

      Ștergere
    3. Se va gasi si optiunea de trimitere, nu te ingrijora: fie esti executat pentru tradare de tara sau cum se mai numeste acum cand nu-ti iubesti suficient stapanii usandezi sau mersul pe front. Alternativele vor fi cele ucrainiene: borfasii si bogatii vor fugi / ascunde, pleava va merge spre dusul cu bombe rusesti. Dupa primii 10-50-100 executati public vei afla ca dreptatea e acolo unde e si tragaciul.

      Ștergere
    4. @Unknown125 iulie 2022, 22:33
      Ai perfecta dreptate. Sper ca nu esti...taximetrist. De ceva timp taximetristii pe langa filat, turnat, raportat, au devenit si formatori de opinie.
      Zicea unul: America a dezvoltat si salvat Europa, noi suntem protejati, nu va fi razboi, le stia pe toate. Problema esentiala: daca tot e american dream peste tot, taximetristul ori e un tampit incapabil de orice altceva decat de rotit un volan, ori n-a avut alte sanse in maretia capitalismului pe care-l elogia tipand disperat, sa auda sefii ca dogul latra tare ca sa-si merite osul. E valabil si pentru alti ratati cu meserii de kkt care dau limbi occidentului.
      Insa e bine in Romania cata vreme sute de mii de calcatori pe cadavre o vor duce bine pana in ultima clipa primind bani pentru propaganda.
      Care intra la munca subdeclarata, caz penal!

      Ștergere
  2. Daca se va ajunge la asa ceva, cu ordinul in geanta, caramba cu primul avion, via Stambul, in Federatie..azil. Doar cine nu a calcat pe acolo vreodata poate crede toate absurditatile pe seama rusilor. Mai nashpa e daca te afli in tara ....

    RăspundețiȘtergere
  3. Inevitabil gloata civila va fi impinsa spre razboi. Bravii poloneji au facut o chetã si au strans 4.7 milioane euro pentru a cumpara o drona Bayraktar pe care sa o daruiasca ucrainacilor. Civilii devenind astfel implicati in razboi, finantatori directi ai acestuia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Polonejii, ca polonejii, stai să vezi polonezii ce au făcut...

      Ștergere
    2. Polonejii vor fi ca intodeauna cei cu acadeaua in gura la final.

      Ștergere
  4. O modalitate bună de a scăpa de TFL-ei. Acum au ocazia să demonstreze ce au susținut.

    RăspundețiȘtergere
  5. Atata vreme cat notiunea de stat /natiune exista , nu pot sa te oblige sa lupti ptr. alt stat/natiune..trebuie sa fie un sistem ideologic foarte consolidat ,in timp pentru care oamenii sa lupte...probabil peste 50 de ani va fi lupta intre umanism si transumanism ...Desi daca imi aduc aminte prin anii 1936 tatal lui Petre Roman, lupta in Spania impotriva lui Franco ca si altii din Romania, neaosi sau alogeni in numele internationalismului proletar...Cati fraieri sunt pe lumea asta nu m-ar mira ca istoria sa se repete...din nou acum in Ucraina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect, iar referitor la :
      "nu m-ar mira ca istoria sa se repete..."
      deja se repeta, numai ca mercenarii/"voluntari" care sperau ca vor incasa banii lejer stind in foisoare ca la safari de ursi si cerbi, sau in cafenele precum "simpatizantii" in Spania in 1936, brusc si socant au descoperit ca nu-i chiar asa simplu cum isi imaginau si-si cam inchid "pravaliile".

      Ștergere
  6. Din surse neoficiale am aflat că acest conflict va escalada în primăvara anului viitor;asta inevitabil va duce la ultimul război mondial, război ce l va înscăuna pe nenumitul.

    RăspundețiȘtergere
  7. Au inceput deja... https://www.rumaniamilitary.ro/romania-in-pericol-de-a-fi-incercuita

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce au "inceput"? Discutam povesti nemuritoare ignorand crizele multiple gaz, curent, mancare si probabil si apa. Toate in continua scumpire si date cu ratia. Se merge pe dictonul "ne descurcam noi", desi nimeni nu va argumenta nimic in directia asta. E magic, ca multe alte dume emise din adancurile putzului gandirii.
      Printr-un lant de silogisme pot ajunge la gresita concluzie ca toti cei preocupati de razboi au rezolvat de mult problemele (globale, nu doar locale) mai sus invocate.

      Ștergere
    2. Tare asta cu Romania va fi incercuita. Daca vin rusii peste noi vin sa faca/ia ce??? A ramas ceva nevandut? Casele, apartamentele, terenurile s-au luat si se iau deja prin alte mijloace. Avem o "rasa" noua de proprietari. Cu spate imens, ca nu degeaba au cumparat tara. Sa vedem daca o vor da la pace cu rusii.

      Ștergere
    3. Nu mai frecventa cercul ala de analfabeti... Avem aici destui ! :)

      Ștergere
    4. Daca dau rusii navala peste Romania, vor schimba gunoaiele tradatoare din conducerea tarii, si asta este... Pohta pe care ne-o pohtim cu totii ! ...ma refer la noi oameni, si nicidecum la gunoaiele tradatoare si nici la cozile de topor ale acestor gunoaie corupte si vandute dusmanilor tarii!

      Ștergere
  8. O fi vrând ei sa oblige dar de dus se vor duce doar fraierii, băieții cu cap vor sta acasă chiar daca riscă pușcăria, mai bine arest decât de Ivan tranșat.

    RăspundețiȘtergere
  9. pe aceeasi tema:

    https://www.national.ro/dezvaluiri/mascatii-de-la-sri-fos-si-sias-vanduti-la-bucata-in-ucraina-769833.html

    RăspundețiȘtergere
  10. Vad in comentarii mai multa logica decat ce am vazut la TV in ultimii 40 de ani. No joke.

    RăspundețiȘtergere
  11. sunt multi care merg pe bani, asta e deosebirea de paradigma fata de korea si 'nam la americanos. Lupta o sa tina cat vor rusii indiferent de cine se mai implica. In faza 2, romania si polonia sunt pe lista a se implica depinde de situatia din Iran si China. Oricum romanii nu se vor duce de buna voie la lupta, mai bine detinut politic. Va fi revolutie pe chestia asta, indiferent de scenariu, iar acesta se pare ca e cu Moldova. In alta ordine de idei Europa curva nu se simte prea bine, a avut relatii extraconjugale multiple si o doare peste tot, inclusiv in gat.

    RăspundețiȘtergere
  12. Sunt prost, Dumnezeu știe cît sunt de prost,destul....,dar cînd mă uit în jur, încep să prind curaj! Ion Creangă.Mai fraților voi ginditi?Ultimul răcan trece de 35 de ani, bănuiesc că săracul,ca noi toți, citeva kilograme în plus și formă fizică.... semințe și bere.Dar dacă printr-o greșeală de sistem,am 51 de ani, mă ia cu japca, fraților,am armă am muniție, găsesc 10 nebuni ca mine, și o iau invers,cuceresc Bucureștiul ... de ce nu? Găsim după curățenie oameni să suflece minecele și să facă treabă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. marius, nu trebuie sa cuceresti Bucurestiul, este suficient ca atunci cand ai arma incarcata in mana sa iti impusti toti sefii care te imping inj lupta, cu convingerea ca daca fiecare ar face asa ca tine, dar si ca MINE!... razboiul s-ar termina inainte de a incepe, din lipsa de ofiteri superiori,

      Ștergere
  13. Aseara la Realitatea plus, disputa vocala aprinsa.Purtatorul de cuvant al Armatei făcut din vorbe de vocalul deputat de Mezzo .Tema : inrolarea si Razboiul, ca prevederi legale sau ca posibilitati? Cel de la Armată
    A inceput cu posibilități apoi, sub presiune a tras mortul pe Prevederi Legale.

    RăspundețiȘtergere
  14. Cei care imping tare pentru razboi sant polonezii (unde ambasadorul SUA este Mark Brzezinski ) si lituanienii ,la randul lor impinsi sau ,ma rog,sustinuti de americani.
    Acuma,daca ma uit la ce au lasta americanii in urma in Libia,Irak si Afganistan,parca mi-e teama ca Rusia sa nu spuna ,,gata ,va lasam in pace",americanii sa se retraga si ei si sa ne trezim cu o Ucraina divizata ,impartita intre diferite grupari care sa se confrunte intre ele pentru putere,chiar in coasta Romaniei.

    RăspundețiȘtergere
  15. NU.
    Ucraina are sub ocupatie mai multe teritorii romanesti, in baza pactului Ribentrop - Molotov, teritorii in care, Zelenski si Ucraina, au interzis limba romana si invatamantul in limba romana.
    Mai intai sa inapoieze Romaniei toate teritoriile romanesti, inclusiv Insula serpilor. Abia apoi ar trebui sa ne gandim daca ajutam sau nu Ucraina.

    RăspundețiȘtergere
  16. ,, generatiile Urmatoare nu viitoare,

    RăspundețiȘtergere
  17. https://www.antena3.ro/actualitate/ministerul-apararii-ordin-mobilizare-razboi-646976.html

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)