miercuri, 24 aprilie 2024

Cea mai importantă întrebare


Mă văd nevoit să abordez problema deoarece ieri cineva a reușit să mă dispere. Ideea e simplă: aveam de livrat ceva și se tot bloca. Ok, nu prea intru în zona de micromanagement, dar a trebuit s-o iau pe fir să văd ce se întâmplă. Desigur, am găsit unde se bloca treaba, iar cel la care se blocase aproape că m-a apostrofat, spunându-mi că da, se întârzie, dar iată „ce piesă de artă face el”. M-a luat de jos. L-am întrebat dacă a fost angajat pe post de artist și, în mod evident, mi-a spus că nu. OK, atunci?

Culmea, managerul lui susținea același lucru, anume că nevoia de a face un lucru foarte bun a dus la întârziere. Din nou „m-a luat de jos” deoarece mi-am dat seama că e vorba de aceeași veche meteahnă de care nu ne mai vindecăm. Motiv pentru care m-am văzut nevoit să organizez pe loc o mică ședință, cu toate că termenele ne strângeau de gât. Însă era mai mult decât necesară! 

I-am întrebat pe oamenii în cauză ce facem noi aici? Unii mi-au spus că facem X, alții că facem Y alții că facem Z. În momentul în care ai o asemenea controversă înseamnă că nimeni nu știe de fapt pentru ce se află acolo. Ce face un restaurant? Cu ce se ocupă? Veți spune că face mâncare. Eu vă spun că nu! Ce face o fabrică de mașini? E la mintea cocoșului, face mașini! - veți răspunde. Din nou, sunteți în eroare! Ce face o fabrică în general? Ce face un serviciu de livrări produse la domiciliu, ce face o spălătorie, ce face un service auto? Presimt că răspunsul pe care îl veți da seriei de întrebări anterior formulată nu va fi cel corect. De ce? Pentru că pierdeți esențialul!

Niciuna dintre afacerile de pe pământul ăsta nu face ceea ce pretinde. În realitate face un singur lucru: VINDE! Întorcându-mă la oamenii mei i-am întrebat dacă sunt conștienți de treaba asta. Indiferent de ceea ce faci, finalitatea e una singură: să vinzi. Asta-i lumea, fie că-ți place sau nu. Despre asta e vorba și asta trebuie s-o înțelegi. Tu, ca om, trebuie să vinzi. Te vinzi pe tine, vinzi munca ta. Ăsta-i procesul! O spun cât se poate de brutal pentru că trebuie înțeles. Dacă nu conștientizezi că, la un moment dat, se ajunge la un proces de vânzare, înseamnă că nu știi pe ce lume te afli și ești sortit eșecului. Cu siguranță nu trebuie să absolutizăm, dar e absolut necesar să conștientizăm aspectul deoarece altfel nu facem altceva decât să băltim. 

Și, după ce am ajuns să conștientizăm, să înțelegem așadar mediul, abia după aceea trebuie să ne punem cea mai importantă întrebare. Care-i cea mai importantă întrebare? E una de-a dreptul banală: CE VINDEM? Știi că vinzi, dar știi exact ce anume vinzi? Trebuie să ai un răspuns cât se poate de detaliat la această întrebare deoarece răspunsul e cel care te transformă în om de succes sau în eșuat. Abia în acest moment poți spune că vinzi o mașină, un serviciu, o porție de mâncare, o gumă de mestecat s.a.m.d. Și înțelegând că vinzi ceva, trebuie să înțelegi, de asemenea, că acel ceva e compus din mai multe elemente: are anumite caracteristici care trebuie să se muleze exact pe ceea ce așteaptă clientul tău, dar mai are și alte elemente: serviciile post vânzare, service-ul, suportul tehnic s.am.d. Și să nu uit chestiunea care e covârșitor de importantă: orice produs sau serviciu este compus inclusiv din termenul de livrare. E Când întârzii, distrugi deliberat așteptările clientului tău, îți bați joc de el! Când ai stabilit un termen, acel termen e parte a produsului tău. Dacă nu furnizezi produsul la timp, e ca și cum l-ai livra disfuncțional. Cum te-ai simți dacă mașina nouă pe care o aștepți nerăbdător ți-ar fi livrată fără o roată? Cum te-ai simți dacă mâncarea de la restaurant ar fi acră sau stricată? La fel e și cu termenul de livrare. 

În mod evident, termenul era elementul deranjant în problema mea. Însă, întrebarea esențială pe care trebuie s-o rețineți este „CE VINDEM?”. De răspunsul la această întrebare depinde succesul tău ca om, ca firmă, ca națiune. Dacă vă întrebați care-a fost problema noastră, de ce o economie funcțională precum cea comunistă a ajuns o grămadă de fier vechi, iată că acum puteți înțelege: nimeni nu avea habar ce anume vinde? De altfel, comunismul ajunsese chiar să incrimineze din punct de vedere moral procesul de vânzare. A fi bișnițar pe vremea cealaltă era o jignire. Asta în ciuda faptului că bișnițarii o duceau bine, fiind organizați și controlați de Securitate. 

După Revoluție, managerii sau proaspăt împroprietăriții prin fraudă, nu aveau habar că esențial e să vândă și, mai ales, să știe ce au de vânzare. Aiurea, vorbeau despre cai verzi pe pereți și aduceau mereu argumentul „oamenilor care trebuie să-și ia salariile”. Nu înțelegeau că acele salarii nu se pot lua dacă nu ai un flux de vânzare, dacă nu ai clienți. Așteptau ca idioții să le vină bani de la stat.

Mai grav e că în prezent persistă dilema. Încă sunt oameni care nu au habar că lumea de azi e un întreg lanț de vânzări și cumpărări în care câștigă doar cei care știu exact ce vând. Deoarece știind ce vinzi știi și cui îi vinzi, la ce preț poți să vinzi și, mai ales, cât poți să vinzi. Sunt chestii simple, de-a dreptul banale. Totuși, nu înțeleg cum de oamenii încă nu le-au aflat. 

34 de comentarii:

  1. Eu inteleg din postarea asta ca nu conteaza calitatea produsului pe care il vinzi...conteaza sa vinzi. De aia in Romania toate produsele de la mancare pana la masini si haine sunt de calitate josnica, "tzeapa" adica pe romaneste. Am locuit cativa ani in alta tara nu departe de noi si acolo nu exista nimic prost. Chiar si cel mai ieftin lucru la la 1euro e de calitate...asta inseamna sa vinzi. CALITATE! restul sunt mecanici de optimizare a profitului. Oare de ce un lucru facut manual este mai scump de 100 de ori de cat unul facut rapid pe genunchi? mentalitate de roman hapsan.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De unde ai înțeles chestia asta?

      Ștergere
    2. >cel mai ieftin lucru la la 1euro e de calitate

      clar TFList

      Eu am văzut și lucruri de calitate la 1 rublă și chiar la 2 lei jumate.

      Ștergere
    3. Domnule Dan Diaconu (DDD), anonim 09.09 înțelege "ceva" în deplin acord cu mentalitatea 'mnealui.
      Ce înțelege? Nu știe exact. Pe bune!
      Foarte bun articol! De altfel, toate articolele scrise de dumneavoastră sunt foarte bune! Vă mulțumim! ❤️
      Invidioșilor, sic!

      Ștergere
    4. "De aia in Romania toate produsele de la mancare pana la masini si haine sunt de calitate josnica, "tzeapa" adica pe romaneste."

      Pentru ca atat isi permite romanul sa cumpere, de aia i se serveste la nas cea mai ieftina si mai proasta marfa "Made in China".

      "Oare de ce un lucru facut manual este mai scump de 100 de ori de cat unul facut rapid pe genunchi? mentalitate de roman hapsan."

      Da sigur, de ex Nea Caisa cu creionul, cu metrul, cu fierastraul, cu barda, cu dalta si cu ciocanul iti face in cateva saptamani PE BANI MULTI o banala mobila de bucatarie "mai buna calitativ" decat ti-o face IN MAI PUTIN DE O ZI un programator CNC cu un calculator, cu un program CAD/CAM si cu o masina CNC!
      Eu ma intreb nu daca ai creier functional, ci daca ai vreun pic de creier de vreun fel?

      https://academiacnc.ro/courses/de-la-zero-la-programator-cnc/
      https://academiacnc.ro/courses/curs-fusion-360-cad-cam/

      https://youtu.be/_A1wRaMdRg8
      https://youtu.be/7KkvrgMk8Us

      Ștergere
    5. Anonim24 aprilie 2024 la 13:30
      " "De aia in Romania toate produsele de la mancare pana la masini si haine sunt de calitate josnica, "tzeapa" adica pe romaneste."

      Pentru ca atat isi permite romanul sa cumpere, de aia i se serveste la nas cea mai ieftina si mai proasta marfa "Made in China"."

      Din contra, calitate josnica la cele mai mari preturi, indiferent de produs, incepand cu mancarea, haine, electronice, autoturisme, etc, totul. Te prefaci ca nu stii?! :(

      Ștergere
  2. Un înțelept spune că marketingul este: marfa potrivită vândută oamenilor potriviți în locul potrivit la timpul potrivit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu. Marketingul este despre a convinge pe cineva să cumpere ceva de care nu are nevoie. De exemplu Big Pharma, Big Tech şi Big Brother te conving prin propagandă să le cumperi produsele.

      Ștergere
  3. Daca oamenii chiar ar intelege ca muncind se vand, atunci n ar mai munci niciunul!
    Muncind, ei chiar creeaza, si cine vrea ceva de la ei:
    sa astepte cuminte la rand/coada sa fie servit!
    Daca nu vrea s astepte, atunci sa se duca Dreaq' la roboti, care nu creeaza, ci doar multiplica!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eşti Iohanus? Numai ăla ia, spunând ca ceilalți să aştepte.

      Ștergere
  4. Ehe, da! Asta este un articol pe cinste. Alaturi de seria de articole despre farmacii si altele. Bine, mai sunt si articole de umplutura si unele cu oistea in gard
    Dar articolul asta este de dorit sa fie retinut.

    Sindbad

    RăspundețiȘtergere
  5. Tare. Ai lăsat povestea neterminata și pe noi curioși. Ce a zis angajatul, cum s-a terminat pana la urma ședința? :)

    Bine, pot fi și contraargumente la filosofia ta de marketing, dar mai interesantă e dinamica dintre cel ce o impune și cel ce o executa, aici.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mancarea - minimul ala de subzistenta - n a fost si nu este o problema, decat intr un/pentru un stat nazist!

    Doar lacomia umana este o problema!

    RăspundețiȘtergere
  7. Doar/numai intr un stat nazist/inuman:

    1) oamenilor li se cere ca sa aibe productivitate de roboti, chiar si mai mare,

    2) chiar daca li se ofera o recompensa situata sub limita de subzistenta!

    RăspundețiȘtergere
  8. Regula e simplă: un produs sau serviciu se vinde datorită unei bune atitudini și mult entuziasm.
    Și acum vin diverse ideologii cum vinzi mai bine și ce înseamnă să ai entuziasmul necesar: democrația, comunismul, fascismul și capitalismul.

    Democrația zice că piața e liberă. Faci ce vrei și ce poți, unde vrei și poți, când vrei și poți.

    Comunismul impune monopoale de stat și particulare pe pile, relații, cunoștințe. Doar cei din PCR vând bine, au marfă mereu și fac profitul din vânzări.

    Fascismul creează evenimente de urgență și schimbă legile și te obligă să ajungi cobai al produselor lor în cadrul evenimentului de plandemie, razboaie etc.. doar că ține o vreme scurtă și apoi se lasă cu procese lungi prin tribunale.

    Capitalismul se orientează spre profit și pare cel mai adaptat să insufle entuziasmul caracteristic doar că muncitorii par că rămân prinși în bucla hamsterului din rotiță și ei nu vor deveni capitaliști.

    In realitate ideologii au creat o nouă pătură socială a Parazitismului care trăiesc din taxarea capitaliștilor, comuniștilor, fasciștilor și alte agregate.
    Așa că toți sunt liberi să facă tot ce vor de la plandemii la războaie că e democrație, Paraziții taxează pe toată lumea conform principiului natural: totul se plătește.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Democratia" ceea ce implicit presupune egalitate, la fel ca socialismul si comunismul este tot marxism. Egalitatea democratica este forma falimentara de organizare sociala iar egalitatea socialista si comunista este forma falimentar de organizare economica. Traiesti falimentul utopiei egalitariste democratice "cu politici sociale" chiar acum pe pielea ta.
      Fascismul, care este fratior cu Nazismul, adica cu Socialismul National (Nationalsozialismus), este o forma mai liberala de oligarhie comunista, cu alte cuvinte tot marxism. Pentru cultura ta generala si in Rusia lui Stalin si in China lui Mao si in Cambogia lui Pol Pot si in Cuba lui Castro si in Venezuela lui Chavez si Maduro si in Coreea lui Kim Jong Un si in Romania lui Ceausescu si in multe altele, tot Socialism National ai avut.
      Sti ce au avut toate aceste natiuni in comun, pe langa ideologiile marxiste inepte si falimentare?
      Iti spun eu: incapacitatea de a produce ceva cautat pe piata, de a vinde si implicit de a obtine PROFIT!
      Poti sa injuri capitalismul cat vrei, dar fara profit, esti liber sa te muti la tara si sa-ti construiesti un bordei si o stână cu animale.
      Cat despre muncitorii aia carora le plangi de mila, in afara de incompetenta si de prostia specifica, i-a oprit cineva sa-si deschida pe banii si pe riscul lor propriile firme si sa obtina profit vanzandu-si serviciile si produsele?

      Parazitii sociali se numesc MARXISTI!
      Ei iti fura prin impozite, taxe si accize peste 75% din venituri!

      PS. Coruptia nu are treaba cu ideologia economica, iar coruptia marxista a produs in mod oficial peste 200 de milioane de morti pe tot mapamondul, ca in mod neoficial... cine mai sta sa numere! Mai ales daca incepem sa numaram de la lovitura de stat numita pomopos "revolutie franxeza" si de la genocidurile in masa pe care le-au facut "revolutionarii" proletari.

      Ștergere
  9. MCDONALDS și Toyota ....punct .....capitalismul cu banul in centru și nu OMUL ca și muncitor și beneficiar !

    RăspundețiȘtergere
  10. asta e motivul pentru care este aproape imposibil sa lucrezi cu romanii si mai ales cu managerii romani.
    In IT e oarecum normal si considerat normal ca termenii de livrare nu exista pentru ca Gigel vrea sa arate ce ciumeg e el pe limbajul de programare X.
    Nu conteaza ca intarzii, ca incalci un contract, ca risti sa pierzi clientul, nu, Gigel vrea sa se simta special si daca Doamne Fereste mai e si managerul roman, o sa-l ajute.

    Si se mai si poarta ca unii pana si in acest thread de comentarii care cred ca i-a facut ma-sa cu dreptul de a fi angajati desi sunt prosti de bubuie.
    Bai nene, vrei sa fii creativ? Fii pe banii tai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. In IT, programatorii sunt doar o mica parte, nu grosul.
      Toti specialistii buni, indiferent de domeniu, au plecat afara sau au firmele lor pe care lucreaza aproape exclusiv pentru piata externa. In Romania au ramas doar juniorii, incompetentii si sarlatanii/teparii.
      Indiferent de domeniu!

      Ștergere
    2. Da, închină-te la "cei din afară", la sclavii de acolo. Cei mai buni români au rămas aici, luptând până la capăt.

      Ștergere
  11. De fiecare dată când credem că e vorba despre ceilalți, este vorba doar despre noi. De noi, clientul, șeful, colegul, părintele și toate rolurile posibile.. Justificări bine și frumos argumentate, putem produce instant, dar.. Viața este ca o oglindă care îți surâde dacă o privești zâmbind. Și știm că așa e, dar ne încăpățânăm să avem dreptate. (Poate părea pe lângă subiect dacă nu potrivești perspectiva corectă).

    RăspundețiȘtergere
  12. Bănuiesc că e vorba de software. In acest caz, de cele mai multe ori întârzieri de genul ăsta nu sunt provocate de "artiști", ci de o complexitate scăpată de sub control. Iar aceasta e de regulă cauzată de ignorarea sistematică a aspectelor de arhitectură și clean coding. Sunt multe de spus pe tema asta.

    RăspundețiȘtergere
  13. Înțeleg exact la ce se refera autorul, însă trebuie să nu fie uitata și calitatea produselor, dacă ti-ai propus inițial sa vinzi produse de calitate. Unii își propun sa vândă produse ieftine. Sunt doua piețe de desfacere diferite. Cel care stabilește termenul de livrare trebuie sa aibă în vedere și acest aspect.

    RăspundețiȘtergere
  14. De asta am ajuns cu educatia, politia, armata la mall. Sunt unele valori care nu sunt de VÂNZARE. De ce trebuie să ne adaptăm unui sistem care te dezumanizează in loc să îl schimbăm cu unul mai uman. Si totuși care sunt ADEVĂRATELE NEVOI UMANE!? Am sjuns să cumpărăm lucruri inutile numai să ne umplem GOLUL SUFLETESC.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este o vorbă populară: suntem prea săraci pentru lucruri ieftine! Oare ce vrea să zică? Că, deh, contrar opiniei nepopulare, românii sunt băieți și fete foarte deștepți. Numa unii "este "prostovani" și ajung fie președinți de stat, fie primari, fie miniștrii, fie tot felul de amploaiați.
      Oh, my God, era să uit! Ajung secretari adjuncți taman la nato. Ce e aia nato? Adică, probabil, ia-o în mână, d-aici! Mișto, nu!?

      Ștergere
  15. "Mai grav e că în prezent persistă dilema. Încă sunt oameni care nu au habar că lumea de azi e un întreg lanț de vânzări și cumpărări în care câștigă doar cei care știu exact ce vând. Deoarece știind ce vinzi știi și cui îi vinzi, la ce preț poți să vinzi și, mai ales, cât poți să vinzi. Sunt chestii simple, de-a dreptul banale. Totuși, nu înțeleg cum de oamenii încă nu le-au aflat. "

    Awww!
    Tocmai i-ai lovit in crestet pe toti prostanii fara cerier si rupti de saracie care de dimineata pana seara ridica in slavi utopiile marxiste egalitariste si injura capitalismul.

    RăspundețiȘtergere
  16. A vândut capitalismul/ Occidentul -la greu/ numai produse si servicii cu multă valoare adăugată, si ce folos!? Unde a ajuns !? FĂRĂ PRINCIPII, VALORI MORALE , FĂRĂ D ZEU- TOTUL S A DOVEDIT CA ESTE IN VAN !

    RăspundețiȘtergere
  17. Domnule Diaconu, ce bine că produsul achiziționat nu era un avion F-35, că se-alegea praful de toate așteptările privitoare la termenul de livrare!

    RăspundețiȘtergere
  18. "După Revoluție, managerii sau proaspăt împroprietăriții prin fraudă, nu aveau habar că esențial e să vândă și, mai ales, să știe ce au de vânzare.(...). Așteptau ca idioții să le vină bani de la stat."
    Nu fiti chiar atat de aspru cu aceia, pentru ca in felul or erau de 10^6 ori mai cinstiti decat managerii despre care va vorbesc:
    Stiti cine este masiv sustinut de statul american, incepand din Sept.2007, continuu, pe la ferestruica din spate, cu banii societatii, ai oamenilor, din taxe si impozite?! Cine e cel mai mare pomanagiu, cersetorul cel mai impertinent al societatii capitaliste?
    Sistemul bancar! De aceea articolul dv. ar beneficia daca ati lectura enorma inselatorie descrisa cu lux de amanunte, inclusiv pentru cei care nu au studii economice, la WallStreetOnParade.
    "For the First Time in History, the Fed Is Reporting Billions in Losses Weekly; It’s Still Paying High Interest Income to the Mega Banks on Wall Street"

    RăspundețiȘtergere
  19. Domnule Diaconu v-ati facut o mare pomana cu unii , sunt destui antreprenori care pun carul inaintea boilor , crezand ca pot dainui pe o piata de bunuri si servicii destul de precara si prost inteleasa ,, Lasa ba, ca merge si asa.... . Si eu am patit tampenii cu modalitatea de plata nu avea semnal la POS fiindca isi schimbase furnizorul dintr-unul acceptabil intr-unul mai prost dar mai ieftin! Oare cati se uita intai la ansamblul de calitati al unui produs sau serviciu atunci cand si-l cumpara si nu are ca punct de plecare pretul ! Tata-l meu are o vorba : Ce este ieftin , este defapt scump ! La noi si nu numai, exista si paradoxuri cei drept , gasesti si scumpe si proaste !

    RăspundețiȘtergere
  20. Legat de subiect, am lucrat pentru o firmă care a fost preluată de către Coreeni.
    Produsele vândute aveau un termen lung de execuție. Echipa din Coreea a întrebat de ce nu scurtați termenul de execuție si de livrare ? Răspunsul a fost că trebuie să livrăm produse de calitate. Coreeni au replicat - Voi impuneți o calitate care nu este cerută in contracte. Va autoimpuneți controale de calitate și constrângeri inutile. Dacă se cere o calitate anume, de exemplu 80 +- 5%, atunci exact acea calitate trebuie să o oferiți. Nu de 100. Piesa livrată de voi va fi una de calitate 100, și ține poate 100 de ani, dar ea este montată într-un ansamblu garantat poate doar 20 de ani. Trebuie să oferim exact calitatea cerută în contract. Nici mai mult, nici mai puțin. Experiența noastră a arătat ca piesele vor rezista suficient, iar cele câteva foarte puține excepții se rezolvă prin plata unei asigurări. Se defectează o piesă, noi mergem personal la fața locului și o schimbăm pe cheltuiala noastră. Ne recuperăm banii de la Asigurare. Și clientul este mulțumit. Termenele de execuție și livrare au fost înjumătățite după această discuție.

    RăspundețiȘtergere
  21. Acum stiti de ce avioanele Boeing se livreaza la timp dar se dezmembreaza in aer.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)