14

Sincer, nu prea știu cum să traduc sentimentul pe care-l am. Să spun că sunt 14 ani de când suntem împreună sau că am îmbătrânit 14 ani? Și câte s-au întâmplat în toți acești ani! Iar tăvălugul continuă, parcă din ce în ce mai accelerat.

„Ce-ai făcut în ultimii 5 ani?” - era întrebarea-obsesie pe undeva pe la începuturile perioadei postrevoluționare. Sincer, nu prea știu ce-am făcut în ultimii cinci ani, dar știu cu exactitate ce sentimente m-au încercat în ultimii 14 ani. În toată această perioadă mi-am pus cu sinceritate pe hârtia virtuală a blogului toate sentimentele care m-au încercat, transmițându-vă, dincolo de prognoze și bănuieli, stările mele cele mai intime, gândurile care nu-mi dădeau pace și temerile care mă încercau. 

„Ce-i cu blogul ăsta?” - mă întreabă prietenii. „De ce-ți pierzi atâta timp cu el, doar nu scoți nimic de pe urma lui?”. Răspunsul e unul cât se poate de clar: NU ȘTIU ce-i cu blogul și cu toată „nebunia” în care-am intrat! E ceva care mă atrage și, în același timp, ceva care mă respinge. Mă atrage căldura celor care sunt alături de mine încă de când făceam primii pași în lumea virtuală, mă atrage sinceritatea multor cititori care, din când în când, îmi spun un „Mulțumesc!” din suflet. Mă atrag cei care-mi spun că-mi caută articolele în fiecare dimineață, că și-au făcut un reflex din a mă citi la cafea. Credeți-mă că e un sentiment copleșitor să vă simt dincolo de ecran. Știind că tot ceea ce fac fac strict din convingere, că ceea ce pun pe „hârtie” sunt gândurile și sentimentele mele, mă simt efectiv minunat văzând că sunt oameni care-și trăiesc viața în același ritm cu mine, care-mi împărtășesc valorile și credințele. E ceva fantastic să te simți aproape de atâta lume. 

Și totuși, ce mă respinge? Sunt, din păcate, multe! De-aici, din „linia întâi” simt mult mai puternic ura celor care nu sunt pe aceeași baricadă cu mine. Să vezi cum se acumulează inutil atâta ură doar pentru că-ți afirmi gândurile și idealurile, iată un element de-a dreptul deranjant. Însă ceea ce este cel mai înfricoșător e faptul că de-aici, din poziția mea, văd foarte clar imensitatea aparatului de propagandă, ticăloșia celor care manipulează creierele cele mai precare și capacitatea incredibilă de persuasiune a mașinii de maculat suflete care ne domină în aceste vremuri. E înfricoșător să vezi cu atâta limpezime cum se transformă lumea în rău, cum apoi o continuă în și mai rău și tot așa. Sunt chestiuni care ajung să te obsedeze atunci când le vezi de atât de aproape. Ajung să-ți schimbe relația cu ceilalți. 

Am ajuns să-mi dau seama pe ce „parte a lumii” se află cel din fața mea încă înainte de a deschide gura. Și asta, credeți-mă, nu-i un avantaj. Ajung să sufăr văzând cum unii dintre apropiații mei se scufundă în pierzanie. Dacă n-aș fi știut ceea ce știu, probabil nu mi-aș fi dat seama de asta și-aș fi continuat să mă comport normal. Știți, e vorba de acel regret pe care-l ai în momentul în care conștientizezi că ți-ai pierdut inocența. De partea cealaltă însă există și certitudinea că, fără pasul pe care l-ai făcut, ai fi devenit, fără doar și poate, o victimă. 

Și uite-așa îmi revin și constat că ai trecut 14 ani, dragii mei. Mă uit retrospectiv și nu-mi vine să cred. De la blogul din 2007 pe care intram uneori obsesiv să văd dac-a intrat cineva și-ale cărui articole le discutam cu prietenii la cafea, rugându-mă de ei „să mai comenteze și pe blog”, până la situația de azi în care-mi e aproape imposibil să citesc toate comentariile. Ce înseamnă „Trenduri economice” azi? În cifre ar fi cam așa:

• peste 2200 de articole pe blog, peste 1000 de postări pe Facebook, o groază de postări pe Telegram;
• peste 1000 de vizitatori unici zilnic pe blog;
• peste 26 000 de urmăritori pe Facebook(pe care-i anunț cu părere de rău că intenționez să-mi închid contul din cauza modului diavolesc în care mașinăria lui Zuckerberg a ajuns să schimbe conștiințe);
• peste 3500 de abonați pe canalul „Dan Diaconu” de pe Telegram
• peste 2000 de abonați pe canalul „Voci Independente” - care, treptat, are „viață proprie”(nu m-am mai implicat în el de cel puțin 6 luni)
  

Sunt cifre care pe mine mă copleșesc deoarece în spatele lor știu că se află mai mult decât oameni. De ce acest „mai mult”? Întrucât e vorba despre voi, prietenii mei matinali. Sunt 14 ani de când trăirile mele, puse pe hârtia asta virtuală și extrem de volatilă a netului, vă întâlnesc în fiecare dimineață. 14 ani de când ne bem cafeaua împreună. Dumnezeule, atât de mult și-n același timp atât de puțin! 

P.S. E cinci dimineața și constat cu stupoare că n-am cafea. Absolut deloc, niciun fir! Îmi fac un ceai și-aștept cu înfrigurare să se facă ora opt. La mulți ani tuturor! :)