În timp ce China duce o luptă continuă pentru cucerirea Asiei cu proiectul său BRI, Rusia trage în direcția Orientului apropiat. China bate spre Africa, Rusia spre America Latină. Iată vectorii pe care trebuie să-i urmăriți în viitorul apropiat. Nu-i exclus ca unul dintre cei doi jucători amintiți să intre pe un teritoriu aparent al celuilalt. „Invazia” lor e tovărășească.
Geopolitica urmărește lupta dintre viziuni. E o iluzie să crezi că un imperiu se poate construi cu puterea militară. Desigur, ai nevoie de putere militară, însă, înainte de asta, ai nevoie de o viziune despre lume. Fără aceasta puterea militară este în van. De aceea, în zona geopoliticii nu te axezi obligatoriu pe studierea armelor, a munițiilor și a puterii militare, ci mai mult pe puterea culturală, pe forța de persuasiune.
La ora actuală avem o forță uniformă care domină lumea: Imperiul Britanic. Și, de asemenea, avem forțe rebelă care, cu chiu cu vai, au reușit să-și domine propriile teritorii. Vorbim aici despre Rusia, China și Iran. Recent, rebelilor li s-a alăturat Afganistanul, ale cărui forțe patriotice tocmai ce-au reușit să elibereze țara de sub ocupația americană. Mai avem în America Latina câțiva rebeli, dar și câteva state importante realmente ocupate de către Imperiu.
Ce viziune oferă Imperiul Britanic? Democrația, multipartidismul, alegeri libere, „idealul american” și restul șabloanelor. Ce viziune împărtășesc rebelii? În fapt, dacă stau să judec corect, mai nimic. Să ne uităm prin ograda lor. Chinezii ar putea vinde un comunism care-i un confucianism pur reșapat. Nu se potrivește niciunei alte țări în afară de China. Dacă încerci să-l imporți în Europa ai putea să obții, în cel mai bun caz, o glumă bună. Ce poate exporta Rusia? Viziunea țarului atotputernic și protector al poporului său? Să fim serioși! Glumind, am putea spune că singurul produs al lor de export(în afara gazelor și-a petrolului) era Zaharova pe vremea când încă era tânără. Însă, sub nicio formă Rusia n-are vreo viziune despre lume și viață care să poată fi pusă în practică pe undeva prin lume.
Ce-ar putea oferi Iranul? Aici e discutabil. Modelul său de republică islamică este o versiune modernizată a califatului care are adepți puternici atât în lumea șiită cât și-n cea sunită. Chiar și în Turcia - care poate fi considerată o democrație de tip occidental - omul simplu visează la un califat. Desigur, lumea islamică are caracteristicile sale. Însă asta nu e suficient pentru a avea o viziune globală. Vă imaginați modelul republicii-califat aplicabil pe undeva prin Europa? Poate doar în Franța, Anglia sau Germania după ce musulmanii vor depăși „pragul necesar”. Pe care probabil vor depăși! Dar până atunci, puțin probabil.
Ce poate exporta Cuba sau Venezuela? Cele două țări abia reușesc să se auto-determine, fapt admirabil dacă ținem cont de sabotajele pe care le fac americanii. Însă, marxismul lor e expirat. Bolivarismul, de asemenea, are nevoie de reșapări puternice.
Ceea ce constatăm la prima vedere este că Imperiul e în avantaj. E singurul care are de dat ceva „coerent” despre lume, ceva care a fost exportat, așadar ceva care pare a fi trecut proba timpului. Putem însă să tragem concluzia că Imperiul a câștigat? Paradoxal, nu. Și, dacă suntem sinceri cu noi înșine, putem constata limpede că fix așa e. Dezastrul numit Biden nu e doar o realitate; este, în același timp, un simptom al cancerului care-a cuprins Imperiul. Degenerarea conducătorilor arată degenerarea poporului. Degeaba există o viziune dacă acea viziune e a unui degenerat. Ca să înțelegeți cum stau lucrurile vă voi da câteva exemple ale istoriei.
Cum a căzut Imperiul Roman? Nimeni nu știe. Sunt atâtea viziuni despre momentul exact încât nu are rost să ne pierdem timpul cu asta. De ce totuși a pierdut meciul Imperiul Roman? Răspunsul e simplu: din cauza propriei sale degenerări. Roma n-a dus lipsă de armată, de soldați instruiți de arme sau tactici. Și nici n-a dus lipsă de viziune. Avea o viziune atât de coerentă încât greu ar fi putut să pună altcineva ceva în loc. Și iată că a pierdut meciul în fața unor barbari veniți din inima Asiei!
Cum și când a căzut Imperiul Otoman? Nu-mi spuneți că în urma Primului Război Mondial. Era mort de mult, de prin secolul al XVIII-lea! Degenerarea a pătruns în el ca un cancer, fiind mâncat de paraziți. La momentul căderii, Imperiul Otoman era o formă fără absolut niciun fond. Cu toate că avea forma de organizare pe care și-ar fi dorit-o orice musulman, Imperiul a picat ca și cum n-ar fi existat. Abia ce-a reușit in extremis Atatürk(Mustafa Kemal), susținut de organizațiile masonice occidentale, să smulgă granițele actuale ale Turciei.
Ce putem spune despre actualul Imperiu Britanic? Are cam tot ce-i trebuie, e întins pe toate continentele. Și, cu toate acestea, are probleme cu rebelii. De ce? Teoretic n-ar trebui să aibă. Dar are și iese mai mereu șifonat. Nu de azi de ieri, ci de o groază de vreme. De ce? Răspunsul e la vedere: din cauza propriei degenerări. Nu trebuie să sapi pentru a o constata. În plus, la fel ca și celelalte imperii, căderea sa poate fi intuită dintr-un alt simptom specific marilor imperii la cădere: parazitarea. Imperiul Britanic al prezentului e parazitat de o specie invazivă care n-are oprire.
Organismul parazitar e unul care lucrează în două scenarii absolut separate: scenariul parazitării în care se concentrează strict pe devorarea organismului-gazdă cât și scenariul salvării care e pus în aplicare atunci când e atacat sau când gazda a decedat. Organismele normale sunt interesate de supraviețuire acolo unde trăiesc. De aceea își pun întotdeauna atât problema hranei cât și problema supraviețuirii. Omul cultivă un ogor având grijă ca, după ce-a strâns recolta, să îngrașe pământul. Un parazit cultivă pământul fără grija asta și atunci când pământul devine neroditor se mută în altă parte. Iată tainele agriculturii intensive a prezentului!
Să revenim însă la situația geopolitică. Observăm așadar că Imperiul este fragilizat atât din exterior, de hoardele rebele, dar și din interior, de paraziții care-l seacă atât economic cât și cultural. Ideologiile prezentului sunt un semn al prăbușirii iremediabile, așa cum statuile îi cad rând pe rând sub presiunea unei culturi discutabile.
Dacă vreți o paralelă istorică vă voi spune că Imperiul Britanic actual e Imperiul Roman din trecut, Migratorii de atunci sunt rebelii de azi - întâmplător sau nu tot „fii ai pământului” - iar paraziții de acum sunt aceiași din Imperiul Roman sau din Imperiul Otoman - iată o altă coincidență!
Așadar, destinul Imperiului e cunoscut. Când se va produce marea detonare? Greu de intuit la scara istoriei. Se poate produce brusc - așa cum ne-a obișnuit istoria recentă - sau lent, așa cum e mersul normal al istoriei. Direcția sa însă de-acum e deja stabilită și poate fi văzută fără probleme. Ce va veni în loc? Așa cum vedeți, nu-s modele. Fiecare trebuie să-și facă propriul model. Culmea, intrăm în acea epocă a istoriei în care, treptat, orice model va deveni digerabil. Sper ca noi, de data asta, să încercăm să lăsăm de-o parte slugărnicia și să facem ceva pentru a ne pune la cale propriul model. Nu de alta, dar alternativa e sclavia pe veci!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)