sâmbătă, 23 aprilie 2022

Linişte

Sunt vremuri complicate care se complică şi mai mult din minut în minut, din secundă în secundă. Sunt timpuri care arată limpede că totul urmează să se schimbe într-un mod pe care nu ni l-am imaginat. Mişcările sunt brutale, ne iau mereu prin surprindere. Ştirile ne intoxică, aruncându-ne într-o falsă realitate paralelă. Oamenii, şi ei, se schimbă, transformându-se de cele mai multe ori în monştri. Soarele înţelepciunii a fost obtenebrat de perdeaua grea minciunii. Sunt vremuri complicate!

Noi suntem confuzi. Nu-i vina noastră. Timpurile au accelerat schimbarea într-o nebunie fără margini. Ne mişcăm brownian într-o lume fără repere. Ne punem speranţa în tot felul de personaje care apar luminos în orizontul nostru pentru ca apoi, constatând că sunt doar simple elemente de butaforie, să fim dezmăgiţi şi să picăm în deznădejde. 

Lumea e bolnavă. Refuzând boala lumii devenim ţintă a ponegririlor, a umilirii, cai de bătaie ai unor vremuri strâmbe. Vina noastră e aceea că vedem ce-o să urmeze. „Meritul” lor e acela că sunt inconştienţi, că se aruncă la modul iraţional în groapa cu jar, convinşi fiind că ceea ce fac fac bine. Încerci să-i scoţi din traiectoria lor către dezastru, iar ei te muşcă, îţi sar la gât cu ură. Am mai cunoscut în istorie asemenea îndrăciri, însă cea de-acum pare una aparte deoarece oamenii sunt deplin pregătiţi să sară de bună voie în barca pierzaniei. 

Sunt vremuri complicate în care totul devine fluid. S-au dizolvat munţii, stâncile sunt de carton şi la prima ploaie se dizolvă în masa informă a lichidului uniformizator. Asta-i ceea ce vedem, însă înţelegerea superioară ar trebui să ne spună că ceea ce vedem e fals. Că munţii sunt în continuare munţi, că pietrele sunt şi vor fi mereu pietre. Că minciuna piere fără urmă atunci când ai la dispoziţie lumina adevărului. Că toată mişcarea browniană este un efect al nebuniei celor care se mişcă după repere false. 

Nu, ADEVĂRUL n-a murit, LUMINA n-a încetat şi nu va înceta niciodată să (ne) lumineze, VIAŢA va fi mereu aceeaşi, va palpita întotdeauna la fel de viguros şi la fel de inexplicabil.  Reperele sunt acolo unde-au fost întotdeauna, nu s-au mişcat şi nu se vor mişca niciodată. Doar nebunia noastră ne-a indus orbirea pe care-o trăim. Totul porneşte de la noi şi ţine strict de noi. Căutăm vine exterioare, dăm vina pe ticăloşii care ne-au devenit torţionari, însă aceasta e doar o mimare a neputinţei, un fel de pasare a responsabilităţii. 

Se întâmplă aşa întrucât calea dreaptă e infinit mai grea. E greu atunci când ştii că totul depinde strict de tine şi de nimic altceva din exteriorul tău. Ai muntele-n faţă şi unicul drum posibil spre vârf este poteca micuţă şi accidentată, cea unde primejdiile te pândesc la tot pasul. Poate te atacă sălbăticiile, poate se prăvălesc stâncile peste tine, poate vântul începe să bată tare, poate plouă, poate te trăzneşte, poate te împiedici şi cazi în râpă şi câte şi mai câte. „Ar fi fost mai simplu cu un funicular sau cu un lift” - e primul gând pe care-l ai când vezi că vârful muntelui nici nu se distinge prin nori. „Cel care nu l-a construit e de vină!” - altă iluzie pe care-o inventezi pentru a abandona drumul. Ţi-e frică, niciodată n-ai avut în faţă o asemenea provocare. Şi de ce să faci pasul? Ceilalţi, jos, se distrează, mănâncă bine, beau, sunt bucuroşi. Luând-o pe acea cărare strâmtă moartea pe pândeşte la fiecare cotitură. Are vreun sens să abandonezi confortul? Aşa te întorci cu un fals sentiment de „împăcare” între ceilalţi, aşa îţi reiei în tăcere locul banal din turmă. Acolo-i „mai sigur”, e mai mult confort, „acolo sunt toţi”.

Însă ceva îţi spune că greşeşti, te înfiori când dai iar piept cu nebunia şi totul reîncepe. Soluţia e simplă: totul, dar absolut totul depinde strict de tine, de alegerea ta de a-ţi asuma sau nu drumul. Iar cel mai mare secret e faptul că nu vârful e important, ci drumul către vârf. Doar drumul face ca adevăratul vârf să nu fie cel pe care-l văd toţi, ci cel pe care doar tu îl vei şti. 

Şi apoi, reîntorcându-te din călătorie, vei constata cu surprindere că lumea e reală, că doar turma şi conducătorii săi n-o pot vedea, că toată dezordinea pică în faţa celor care văd clar şi că, în ciuda zgomotului infernal care te deranja în trecut, liniştea există şi e mai pătrunzătoare decât orice.

Să aveţi o sărbătoare liniştită alături de cei pe care-i iubiţi!

33 de comentarii:

  1. Întradevăr drumul spre vârf e cel mai important. Dar să nu fii singur, atunci va fi tare greu drumul.
    Cu cineva alături, poți merge pe acel drum cu bucurie si încredere că vei ajunge în vârf.

    Adalbert.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumnezeu nu trebuie eliminat din viata noastra,cu El nu vom fi niciodata singuri

      Ștergere
  2. De departe cea mai buna scriere din ultima perioada! Felicitări Dan!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sărbători liniştite , fericite d-le Dan .

    RăspundețiȘtergere
  4. Unde si cand a fost crucificat/inviat Iisus? Nicidecum la Ierusalim, si nu acum 2000 de ani.

    80 de mesaje semnate de mine:

    https://www.scribd.com/document/319727784/Noua-Cronologie-Radicala-a-Istoriei

    https://www.scribd.com/doc/284281127/Iisus-a-Fost-Crucificat-La-Constantinopole-Si-Nu-La-Ierusalim-Partea-I

    https://www.scribd.com/doc/284281762/Iisus-a-Fost-Crucificat-La-Constantinopole-Si-Nu-La-Ierusalim-Partea-II

    https://www.scribd.com/doc/284287016/Iisus-a-Fost-Crucificat-La-Constantinopole-Si-Nu-La-Ierusalim-Partea-III

    https://www.scribd.com/doc/284288469/Iisus-a-Fost-Crucificat-La-Constantinopole-Si-Nu-La-Ierusalim-Partea-IV

    https://www.scribd.com/doc/284289490/Iisus-a-Fost-Crucificat-La-Constantinopole-Si-Nu-La-Ierusalim-Partea-V

    https://www.scribd.com/doc/284290080/Iisus-a-Fost-Crucificat-La-Constantinopole-Si-Nu-La-Ierusalim-Partea-VI

    https://www.scribd.com/doc/284290895/Iisus-a-Fost-Crucificat-La-Constantinopole-Si-Nu-La-Ierusalim-Partea-VII

    Vezi si:

    https://www.theflatearthsociety.org/forum/index.php?topic=30499.msg2273983#msg2273983

    RăspundețiȘtergere
  5. Superb mesaj, superb articol!
    Lumina in inima si ginduri!

    RăspundețiȘtergere
  6. Bonito blog, me ha gustado mucho. Saludos desde España.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mintea de Slugã creazã Stãpînul si nu...invers !!#
    Domnul a zis Clar cã "te va pedepsi,dacã slujeşti Mîna celui nelegiuit"..de EL !!! Deci "slugile" îşi meritã soarta,pentru cã ...au ales !!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Paști binecuvântat în HRISTOS!

    RăspundețiȘtergere
  9. „Cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.”

    „În final totul va fi bine. Dacă nu este totul bine înseamnă că încă nu e finalul.”

    „Să nu crezi tot ce auzi. Să nu faci tot ce poţi. Să nu spui tot ce ştii. Să nu dai tot ce ai”.
    Pr. Paisie Olaru

    Să nu te alarmezi. Să nu te contrazici. Nu-ți arăta nevoința. Nu blama răul.”
    Pr. Ghelasie de la Frăsinei

    „Zicala englezilor: totul nu e să învingi, totul e să lupţi până la capăt. Biruinţa nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta.”
    Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule Dan Diaconu, va doresc Sarbatori linistite, in tihna si speranta. Poate sunt ultimele dinaintea furtunii. Sa avem intelepciunea sa traversam vremurile ce urmeaza, sa ne gasim fericirea micilor fapte si trairi, sa avem taria sa ne opunem raului....

    RăspundețiȘtergere
  11. https://svpressa-ru.translate.goog/war21/article/331969/?_x_tr_sl=auto&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro

    RăspundețiȘtergere
  12. Dumnezeu sa ne lumineze mintile si sa ne dea înțelepciune dar orizontul este negru .Parintele grec Elpidie vazator cu duhul a afirmat ca pana in luna noembrie va izbucni marele razboi .Printre tarile distruse pe care le caineaza si le plange :Polonia Romania Bulgaria ,tarile scandinave ,Georgia .

    RăspundețiȘtergere
  13. Hristos a Înviat! Doamne ajută fraților! E singurul care a fost lângă noi și e singurul care nu ne va dezamăgi niciodată! Chiar dacă noi l am trădat de mii de ori!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărat,a înviat! Să nu umbrim bucuria acestei sărbători cu grija zilelor care vor veni.

      Ștergere
  14. Impresionant! Felicitari, Dan!
    Sarbatori ocrotite!

    RăspundețiȘtergere
  15. Scuze frate dar trebuie să intervin. Liniște ? Curioasă postare, scuze nu am postat de mult timp. Dar mai mult ca niciodată nu sânt de acord. Este momentul sau niciodată să aruncăm sabia cea sfântă împotriva celor care și-au permis să batjocorească o ființă divină. Ferice de cel care nu va fi lovit ! M-am săturat de lași care ne îndeamnă la liniște ? Care liniște când ne așteaptă sfârșitul ? Ce sărbătoresc de fapt ? Faptul că frate contra frate, soră contra frate, tată contra mamă și copii și invers etc... Nu ne mai amăgiți cu himere, cică va veni o lume mai bună prosperă etc... Fals Apocalipsa este aproape și dacă cei care o vor anunța nu reușesc, atunci majoritatea va sfârși de curând. Am tot citit ce scrieți, comparat cu alte surse ești în întârziere Danule. Permitemi să îți spun tu pentru că ne-am cunoscut și ne cunoaștem de mult. Doar că nu m-ai văzut fizic. Mi-ar plăcea să te văd. Mă rog nu contează, când majoritatea oamenilor sînt oițe, și își permit să vorbească de lumină etc... Cel bun a înviat și o va face din nou ! Nu îi deranjează faptul că ciocnesc ouă otrăvite pe care le vor arunca la gunoi după "ciocnire" Sânt locuri în această "lume" în care mor oameni de foame ! Să nu uităm ouă care îți lasă vopseaua pe mâini, mai multe zile. Vopsea pe care o mâncăm în albuș, și gălbeanuș. Nicăieri nu scrie în biblie că trebuie să vopsim ouă otrăvite cu boli care intră prin pielea umană, înainte de a consuma culoarea interioară. O ultimă chestie, ce bază să avem pe preoți când au închis bisericile. În cea mai dură perioadă din ultimii doi ani ? Un preot care vine la mine și îmi ordonează să port masca, la mine în casă. Vă spun discursul. În contextul pandemiei nu intrăm în case, facem de la intrare că merge și așa. Impostorilor ce sânteți ! La mine în casă nu mai aveți ce căuta ! Nici biserica nu mai are ce căuta în sufletul meu. Afacere pentru majoritatea bisericilor care în plus de banii mei primesc și de la stat, stat care sânt tot eu cetățeanul. Am îngropato pe mama anul trecut prin octombrie. Știți care era regula ? Vă spun eu scurt și la subiect. Îngropată la 4 metri minimum și var cu apă peste tron, pe tot tronul. Și fără intrare în biserică deși COVIDUL lui pește a fost a treia cauză de deces în certificatul de deces al mamei mele. Așa că pace și liniște, visezi. Vine sabia cea sfântă și ferice de cel care nu va fi lovit ! Ar fi momentul sau niciodată să vă arunce la gunoi pe voi majoritatea popilor, cei pe care îi numiți creștini. Priviți ce spuneau ai noștri sfinți părinți ! Spun de voi majoritatea, că sânteți niște gunoaie ale Antihristului ! Scuze pentru limbajul vulgar frate Dd, dar nu se mai poate. Liniște încă o dată, te înșeli se pregătește Apocalipsa, și ar fi timpul ! Acolo sus s-au măniat. Acestă lume murdară în care trăim, a luat-o razna ! Ce să mai zic oricum nu veți avea un paște fericit, veți vorbi între voi de război, foamete, sărăcie crize economice etc. Și luni veți fi din nou sclavi, trăim într-o lume de sclavi ! De când am venit pe această lume nu am văzut altceva decât sclavi ! O lume de sclavi !!! Ce să mai zic, sărbători fericite pentru cei care pot și își permit ! Pentru restul, nu mai zic nimic. Rugațivă în genunchi și sincer în fața lui Dumnezeu, doar cel Sfânt Sfânt Sfânt Și Pur ne mai poate salva. Doamne ajută numai bine. Numai bine și doar bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca sa evadezi de undeva prima data trebuie sa recunosti ca esti prizonier. Citeste Papillon! cartea, nu filmul. Recunosc tu spui adevarul. Suntem toti prizonieri ai propriei nesimtiri fata de seamanul nostru.
      Suntem încurajați de jurnaliști plătiți de Androidul Suprem sa donam oua colorate ucrainenilor la graniță când orfanii si copii handicapași de la noi nu au primit o îmbrățișare acum de Pasti? Si daca mergi azi la Sighet ești oprit de politie mixta poloneza si ceha pe teritoriul României?!?! Mda, poți sa zici ca suntem neam de zdremțe ca nu suntem in stare sa ne asiguram securitatea. Asta facem toți. Ne repetam intr-una ce neam de zdremțe suntem. Apoi toți ăilalți in cor repeta si ei: Sunteți un neam de zdremțe!
      Vorba dacilor: Pestele de la cap se-mpute!

      Ștergere
  16. https://youtu.be/IC_se52ldbM

    Tucker Carlson de la FOX NEWS, postul număru 1 de știri din SUA, face o analiză a situației din Ucraina. Clipul a fost difuzat la emisiunea lui Ciutacu.

    RăspundețiȘtergere
  17. Frumos!
    Cam asta e singura opțiune a marii majorități (îmi place mie să cred) a celor care urmăresc activitatea lui DD pe net: nădejdea că numai acolo, sus, la capătul drumului plin de pericole și greutăți, vei întâlni ADEVĂRUL, LUMINA și VIAȚA. Chestii cu totul diferite de senzațiile oferite de puterea asupra celor din jur, lux, confort, burtă plină cu bunătăți...

    RăspundețiȘtergere
  18. @Anonim 16:00 Adica daca n-ai stiut sa cauti preotul care n-a inchis niciodata biserica, adevarata Biserica a disparut? Nu stii ca portile iadului n-o vor birui? Trăiești intr-o bulă care te dezamageste. E vina doar a ta. Bateti si vi se va deschide. Tu unde bati? Cu siguranta nu la usa potrivita. DD are dreptate: acolo unde suntem noi e multă liniște. Pentru ca STIM.

    RăspundețiȘtergere
  19. Drum lin, pe carea ingusta, tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  20. Hristos a înviat, frate al nostru Dan ! Cu adevărat, a înviat !

    RăspundețiȘtergere
  21. De departe cel mai bun articol din cate am citit(și le citesc zilnic sau, când nu apuc, recuperez)! Vă mulțumesc și vă doresc sa aveți parte de acea liniște de care ați pomenit! Hristos a Inviat!

    RăspundețiȘtergere
  22. Am murit de ras cu guru trimis de progresisti in pastele ortodox sa ne sminteasca! Halal de ei :)))) Cititi si prapaditi-va de ras :)))) Ca io nu mai pot :))))))

    https://www.dcnews.ro/dumitru-prunariu-moment-jenant-la-evenimentul-lui-sadhguru-putea-sa-ma-intrebe-cine-sunt-dar-mi-a-adus-aminte-de-doua-momente-cu-politisti_867798.html

    RăspundețiȘtergere
  23. Hristos a înviat! Asta e tot ce contează...

    RăspundețiȘtergere
  24. Paste Binecuvantat!

    Hristos Adevaratul Nostru Dumnezeu! - Sf Ioan Gura de Aur, potrivit slujbei Sfintei Liturghii

    RăspundețiȘtergere
  25. Traind viata ca intr-o cusca
    Imbratisand lacrimi in suspine
    Oamenii au schimbat speranta in naluca
    Dumnezeu Singur ne-a tinut spatele in "lume"

    Murind ca robii la Aiud
    Desavarsind rugaciunea
    L-au cunoscut pe Hristos
    Ducandu-si in El crucea

    Vietuim ca sa uitam
    Rostul nost in asta "lume"
    Rastignirea lui Hristos
    Poarta noastra spre traire

    Paste binecuvantat si pe Hristos Dumnezeu sa il cautam neincetat!

    RăspundețiȘtergere
  26. Hristos a înviat! Lumina Sa luminează în întunericul lumii și întunericul nu o va putea cuprinde vreodată 💞

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)