luni, 18 aprilie 2022

O informaţie pe care n-o veţi afla din media oficială


În Mariupol, trupele Batalionului Azov sunt înconjurate. Nu mai au ce face, nu mai au nicio scăpare. O ştiu comandanţii, o ştiu soldaţii, o ştie toată lumea. În aceste condiţii lupta este inutilă. 

Trupele sunt masate în interiorul Azovstal, combinatul metalurgic al lui Rinat Ahmetov, patronul fostei echipe de fotbal antrenate de Mircea Lucescu, Șahtior Donețk. Rinat Ahmetov e trecut încă de la începutul Revoluţiei Colorate în barca occidentală. Nu-mi dau seama exact ce e acolo, dar faptul că acel combinat este ultimul bastion al radicalilor ucraineni este un element ciudat. N-am dat până acum informaţiile care mi-au sosit pe mai multe canale. Ele se referă la anumite facilităţi secrete existente în combinatul lui Ahmetov. De aceea e interesantă şi îndârjiea cu care se luptă acolo. De fapt, am putea spune că apărarea Mariupolului a fost făcută strict pentru apărarea acestui combinat.

Acum, pentru a înţelege contextul, vă voi spune cum stau lucrurile de partea cealaltă. Ruşii sunt puşi în faţa unui alt setup. Trimiterea de echipament militar avansat Ucrainei îi face mult mai circumspecți pentru a nu mai pierde inutil oameni. Astfel, sunt nevoiţi să-şi limiteze pierderile prin utilizarea rachetelor şi a bombardamentelor de la distanţă. E mai simplu atunci când te confrunți cu corpuri de armată. Decât să lupţi şi să ai parte de surprize, mai bine bombardezi zona şi rezolvi problema.

Aceasta este situaţia în care se află ultimele rămăşiţe ale Batalionului Azov. Armata rusă, după ce a încercuit complet facilitatea, a transmis un ultimatum soldaţilor de acolo cerându-le să depună armele în 24 de ore. Conform unui mesaj radio interceptat, Zelenskyi le-a ordonat comandaţilor să nu capituleze şi, mai mult, să-i împuşte pe cei care ar vrea să depună armele. De altfel, acesta nu este singurul ordin de acest tip de-al lui Zelenskyi. Armata rusă a raportat în mai multe rânduri că a găsit corpuri ale membrilor Batalionului Azov executaţi de camarazii lor. Mă rog, nu e nimic exagerat, cam aşa se tranșează treburile în război. Aviz amatorilor visători: războiul nu e pension de domnişoare!

Chestiunea însă capăt acum o aură internaţională deoarece acolo se află mai bine de 500 de soldaţi care aparţin altor state. E vorba de celebrul corp de mercenari în care însă sunt integraţi soldaţi luaţi de prin ţările NATO. Ruşii spun că şi România ar avea acolo ceva soldaţi. Nu m-ar mira, mai ales în condiţiile în care au fost trimişi foarte mulţi militari fără experienţă internaţională la antrenament în ... Bosnia. Probabil de-acolo s-au recrutat „mercenari” pentru Ucraina. Mă rog, e o bănuială nesusţinută de absolut nicio dovadă. Nu neg, de asemenea, ca informaţia referitoare la mercenarii români - vehiculată dinspre partea rusă - să fie o intoxicare specifică. Se întâmplă, e război. Doar că, dacă se demonstrează chestia asta, sunt curios ce răspunsuri vor da familiilor îndurerate comandanţii care i-au trimis la moarte .

Închidem paranteza pentru a continua. Situaţia tehnică de la Combinatul Azovstal se califică pentru rezolvarea prin bombardare. Va fi probabil soluţia pe care o vor alege ruşii pentru rezolvarea chirurgicală a situaţiei(dacă nu cumva au făcut-o). Se pare însă că ordinul lui Zelenskyi are alte raţiuni. El chiar vrea ca toţi oamenii săi să moară precum şobolanii deoarece îşi doreşte ca întreg combinatul să fie dărâmat. De ce? Aici e cheia. Probabil e vorba despre facilităţile găzduite de Combinatul lui Ahmetov. Posibil să existe acolo ceva chestiuni extrem de deranjante şi de aceea e mai bine ca întreaga facilitate să fie făcută una cu pământul decât să iasă la iveală ceva dovezi deranjante. 

Mai mult, nici dinspre partea occidentală nu se suflă mare lucru, aprobându-se condamnarea la moarte a oamenilor aceia. De aceea veţi citi în presă inserturi ale unor „analişti militari” care ridică în slăvi apărarea combinatului. Alt praf aruncat pentru a-i face pe ruşi să bombardeze facilitatea. Asta e ceea ce le convine! Din nou spun „aviz amatorilor!”: războiul nu e doar crunt, ci deosebit de cinic; o viaţă nu valorează absolut nimic!

Cert este că, în actualul setup, ruşii nu cred că mai adună dovezi. Mai degrabă vor trece la rezolvarea cazului şi la cucerirea definitivă a Mariupolului, lăsând pe mai târziu găsirea eventualelor dovezi. De ce vă spun asta? Pentru că e iminentă o nouă acţiune propagandistică a Ucrainei în care vor acuza barbaria cu care ruşii au omorât „oameni simpli”. Cunosc retorica, deja rulează ca o moară stricată. V-o spun însă de pe acum deoarece intuiesc că acesta va fi subiectul săptămânii.

45 de comentarii:

  1. 1. Se pot aduna dovezi destule și după bombardament. 2. Membrii batalionului Azov merită măcelărirea, pentru că și ei procedează la fel. Asta înseamnă dupa faptă și rasplata, cauză+efect.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mercenarii pare ca sunt british, francezi, suedezi.
    Asta e motivul principal pentru care Macron o face pe pacifistul si nu "vede genocidul" din Ucraina.

    Kievul a executat 2 raiduri pierzand 5 elicoptere cu care sperau sa scoata mercenarii din zona. Turcii au trimis niste vapoare spre portul din Mariupol dar au fost blocate si ele.

    Mesajul lui Zelensky e un pic mai amplu... daca lupta este pierduta atunci azovistii trebuie sa ii execute pe militarii NATO pentru a nu fi prinsi vii!

    Azovistii oricum stiu ca pentru ei e o singura alegere. Rusii ar dori sa ii salveze pe mercenari sa aiba si mai mult material pentru propaganda in procesele ce vor urma.

    Ochii mari pe MIG-uri. Le-am tras oficial pe dreapta exact cand aveam nevoie mai multa de ele, urmeaza sa le oferim ucrainienilor ?! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesanta ultima fraza. Si ciudat, intr-adevar ca MIG-urile au fost "scoase dim lupta" acum, pe motiv, ca, vezi Doamne, e periculos. Dupa ce s-au prabusit cele doua aparate de zbor acum o luna si jumatate, n-au realizat pericolul domnii din armata, abia acum si-au dat seama?!

      Ștergere
    2. Mig21 are avantajul ca poate reparat pe cimp, nu necesita hangare si utilaje speciale. In plus MIgurile noastre sunt dotate cu radare de ultima generatie, un astfel de mig a doborit un F16 prin India sau Pakistan.

      Ștergere
    3. Mersi de informatii, Trandafire Galben.Mig -urile chiar MERITA oferite. Ar avea o "moarte" onorabilă in lupta, nu pe aratura.

      Ștergere
  3. Dar, daca in subteranele combinatului se construiau subansamble pentru armament atomic, chimic sau biologic ???
    Si daca , bombardind obiectivul , rusii vor fi impinsi sa detoneze incarcaturi de genul celor de mai sus, ca sa ''confirme'' acuzatiile ce curg ca ploaia dinspre ''lumea libera '' ?
    Sper ca FSB sa aiba informatii exacte despre acest obiectiv.
    Alminteri nu e nici o paguba ca dispare fizic Azov....

    RăspundețiȘtergere
  4. Banuielile multora incep sa fie argumentate de fapte si ipoteze tot mai plauzibile. Partea nasoala e ca aflam mereu mult prea tarziu. Cand ceva transpare, e deosebit de grav. Buna parte din jurnalisti sunt de buna intentie, au sursele lor insa unii, nu multi, nu se intreaba de ce informatiile parvin cand e prea tarziu. Tehnica faptului implinit, sa-i spunem asa.
    Cand au aparut mastile ca obligatorii am stiut din start ca e ceva nociv, nu stiam ce. La fel si cu solutiile tip gel, portabile, de dezinfectat mainile.
    https://www.orwell.city/
    Cititi toate articolele daca puteti. Va va interesa pe toti DATA la care au aparut unele informatii despre oxidul de grafen si respectiv cat de imens a fost delay-ul pana au aparut la noi. Ca de obicei, tardiv de tarziu ca sa parafrazez un coleg. Dupa ce toata lumea a purtat masca, s-a spalat pe maini cu gel, s-a dat liber la informatie, in aparenta lipsa totala de cenzura. La fel a fost si cu vaxx, au asteptat 5 miliarde, apoi oops, new info, new intel about that. Subit, au aparut critici vehemente, demascari mai mici sau mai mari despre efectele vaxx, iarasi, cand era prea tarziu. Fix inainte de operatiunea speciala in Ucraina. Odata razbelul stabilit, s-a dat mai intai "liber" la informatii care se gaseau de luni de zile pe multe site-uri, apoi s-a facut "pauza" de pandemie, ceea ce parea imposibil, pentru a veni migrantii aici, buna parte din ei fiind teroristi cu rol in cel mai bun caz subversiv. Am vazut personal "indivizi" intre 30-55 ani cu stil, conduita tipic militara, care se tot plimba cu rucsacele lor negre. O paranteza in paranteza necesara:
    -la mintingurile puie monta toti aveau treninguri in plina vara; s-a dat comanda in numar mare pentru agentii care au mers cu autobuzele prin tara. In plina vara, erau imbracati gros, in trening, sa nu li se fure, amestece hainele daca le lasau in autobuze. Se stie ca romanul cum da un pic de caldura trece la maneca scurta. Aici a fost pe dos.
    -cu ani in urma migrantii arabi, la fel de organizati, aveau nu treninguri ci casti iphone albe, auriculare, pentru a parea pasnici, si toti circulau cu acelasi tip de casti in urechi, aparent ascultand muzica. Va amintiti si de scandalul cu sacii de cartele Orange pentru imiganti.
    -in prezent avem domni cu rucsace tactice, care circula cu diferite pretexte.
    In toate cele 3 cazuri vedem similaritati, si comandarea de echipament identic pentru oameni care oficial sunt diferiti, vin din tari diferite, desi-s luati groso modo ca imigranti. Avem un Azov si la noi, care e pregatit pentru ceva urat.
    Incheind paranteza care descrie cazuri tipice aflate in fereastra Overton, putem banui ca si in prezent e de asemenea, mult prea tarziu. Daca se da liber la ce implicatii are Romania (strict guvernul, si nu tara, poporul), e un warning tardiv si inutil.
    Daca rusii vor bombarda la noi, va afla si poporul unde erau ascunse buncarele, tunelurile, laboratoarele pe banii nostri imprumutati facute si pe ecosistemul nostru distrus. De peste 5 ani am informatia ca in munti se sapau tunele cu escavatoare speciale care produceau vibratii detectabile, cu ciclicitate de o precizie inexistenta in natura.
    Payback is a bitch!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu inteleg la ce le mai foloseste rusilor cucerirea combinatului daca oricum dovezile vor fi distruse si mai ales ca urmeaza inarmarea masiva a ucrainienilor de atre americani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Glumesti, nu risca nimeni nici o inarmare masiva...este ca si cum ti-ai da singur foc la valiza!(exceptind cazul in care CHIAR ASTA VREA!)

      Ștergere
  6. https://expmx.com/2022/04/11/bio-military-experiments-in-pit-404-a-secret-nato-biological-laboratory-30-meters-deep-under-the-azovstal-in-mariupol/

    RăspundețiȘtergere
  7. Ai mare dreptate pt ca am un prieten soldat care e obligat sa meargă in Bosnia.
    Desi are 2 copii, unul de 4 luni si altul de 8 ani, pt superiorii lui nu a contat.
    Probabil va face instructie acolo pt UKR.
    Carne de tun...
    Spune ca de cand a venit Maciuca prim ministru, îi trimite pe majoritatea in alte țări pt păstrarea păcii, mercenari, dehhh

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Ai mare dreptate pt ca am un prieten soldat care e obligat sa meargă in Bosnia"
      Prietenul tau nu este "soldat", ci MERCENAR platit cu simbrie!

      "Desi are 2 copii, unul de 4 luni si altul de 8 ani, pt superiorii lui nu a contat."
      Daca as fi fost superiorul lui, nici pentru mine nu ar conta.
      Culmea e ca nici pentru el nu a contat, ca daca ar fi contat si-ar fi ales alta meserie, dar fiind o putoare odinara caruia nu i-a placut nici scoala si nici munca... s-a gandit el ca face o mare jmecherie pe bani multi cu aptitudini de doi lei.
      Nu are decat sa-si asume responsabilitatea si consecintele propriilor decizii!

      Ștergere
    2. Hai sa fim seriosi, pleaca exclusiv pentru lovele la greu!(Bani de sera la tara) PLUS CE TUNURI mai trag din "teritorii"( de pe vii si de PE MORTI!!)...adevarat ca-i cam riscant, dar sunt destui smecheri care se baga!

      Ștergere
    3. ,,meseria''de soldat nu ar trebui să existe.

      Ștergere
    4. La recrutare/ trimitere de mercenari s-o percepe comision?Dar la antrenament?

      Ștergere
  8. Teama de război? Teama de criză? Teama de viruși? Îngrijorări? Anxietate? Panică?Iată ce spunea Rudolf Steiner în 1910:"Ceea ce va veni, ceea ce chiar și ora următoare, ziua următoare îmi poate aduce în față, deși îmi este complet necunoscut, nu pot schimba prin nici o teamă sau spaimă.O aștept cu cea mai adâncă liniște a sufletului, cu cel mai absolut calm al mării de sentimente.Cel care poate să înfrunte viitorul cu un asemenea calm, dar care nu-și lasă în niciun caz energia, puterea de acțiune să se diminueze, în el forțele sufletului se pot dezvolta cel mai intens și în forma cea mai liberă.Este ca și cum piedici peste piedici ar cădea în același timp în fața sufletului, atunci când acesta este pătruns tot mai mult de acea atmosferă de dăruire față de evenimentele care decurg din viitor.Evoluția noastră este împiedicată de frică și de spaimă pentru că noi, prin valurile de frică și de spaimă, respingem ceea ce viitorul vrea să aducă în sufletul nostru.Dedicația față de ceea ce se numește "înțelepciunea divină" prezentă în evenimente, certitudinea că ceea ce va veni trebuie să fie și că, într-o anumită direcție, va da roade rodnice, evocarea acestei atmosfere în cuvinte, sentimente și idei: aceasta este starea de spirit a rugăciunii devoționale.În epoca noastră, este cu adevărat necesar să învățăm cum să trăim cu o adevărată ÎNCREDERE, fără nici o asigurare existențială prealabilă, cu încredere în ajutorul mereu prezent al lumii spirituale. În realitate, pentru ca curajul să nu ne lipsească astăzi, nu ne rămâne decât să "devenim suverani" în voința noastră cu disciplina potrivită și să căutăm trezirea interioară în fiecare dimineață și în fiecare seară." Rudolf Steiner

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Rudolf_Steiner?wprov=sfla1

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am urmărit perioada de la prima până la a patra subrasă [Nota 154]. Soarele a avansat în continuare pe cer, iar acum, când noi înșine ne aflăm într-un punct critic, intrăm în semnul Peștilor. Va veni apoi vremea, în epoca subrasei a șasea, în care oamenii se vor fi purificat interior într-atât de mult, încât ei înșiși vor fi un Templu pentru Divin. Atunci Soarele va trece în semnul Vărsătorului. Așa parcurge Soarele, mersul său pe bolta cerească, care nu este propriu-zis decât expresia exterioară a propriei noastre vieți spirituale. Când Soarele, la începutul primăverii, va răsări în Vărsător, abia atunci El va fi înțeles în deplina sa claritate. (Rudolf Steiner)

      https://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA093/GA093_CF12.html

      Ștergere
    2. Din ce în ce mai intens îmi pun problema, că întrebare nu mai e, cum ar trebui să mă comport în seara/noaptea asta, dacă nu m-aș mai trezi mâine dimineață...
      Sau, dimineața îmi spun: cum ar trebui să îmi petrec ziua aceasta dacă ar fi ultima din viața mea...
      Înainte de pandemie și, apoi, de războiul de lângă noi, nu aș fi crezut că sunt atât de grele întrebările acestea... Sau că eu voi ajunge să mă gândesc atât de serios la ele. Deja sunt câteva nopți cam albe pentru mine, cu ceva rugăciuni pe la 3 noaptea, cu mai puține râsete prostești în timpul zilei, cu mai multă părere de rău pentru irosirea în nimicuri materiale a activităților mele de ani și ani...

      Ștergere
    3. N-ar fi rau sa ai o partenera precum cercetatoarea din filmul "Don't look up". Noptile le-ai petrece mai cu zvic!
      Stai calm Laurentiu, nu-ti face griji! Romania este in afara oricarui pericol!
      Doamne Ajuta!

      Ștergere
    4. Stați liniștiți, nu sunt gânduri negre. De părere de rău pentru prostia mea din trecut, da, însă despre depresie - nici vorba. Încerc să conștientizez, să-mi reformatez mintea, pe axioma că moartea nu e "punctum" ci un alt început.
      Acceptarea, ca idee filosofică, a acestui principiu e simplu de făcut, dar reprogramarea minții și întreg modului de viață în această paradigmă e ceva diferit, incredibil de greu de aplicat. (Pentru mine, desigur. Nu vb în numele altora.)

      Ștergere
    5. "Moartea nu se simte."

      Astea-s legende urbane.
      Intreaba-i pe doctorii care asista oamenii care mor si care spun ca moartea subita fara durere este un mit. Procesul decesului este in realitate foarte lung si foarte dureros indiferent de forma in care vine.

      Ștergere
  9. In subsolurile uzinei Ilici din Mariupol, nu sunt oameni obisnuiti ci doar soldatii batalionului Fascist AZOV si vre-o 300 de "instructori" straini din diferite tari NATO,unii cu grade foarte mari dar si agenti de varf ai unor servicii straine.
    Galeriile subterane au inceput deja sa fie "curatate, de cececeni, care folosesc tehnicile luptei de strada, adica folosind grenada ofensiva care se arunca pe rand in incaperile din acest tunel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am si eu o intrebare. De ce rusii nu folosesc rachete? Ar termina treaba mai repede. Cativa azovisti vii ar ramane oricum, pe post de prizonieri si de "dovezi". Deci rusii vor si altceva de acolo, probabil?!

      Ștergere
    2. Adica e un fel de HQ de jmekeri informati si/sau operativi??

      Ștergere
  10. Nu-i va bombarda. Sunt prea multe "bunatati" acolo ca sa le strice cu bombe (sper ca cele 8 etaje subterane in care este si un bio-laborator sa nu fie povesti iar printre mercenarii occidentali sa fie si vip-uri care sa ciripeasca frumos - singura lor sansa de a ramane in viata pentru ca nu pot fi tratati ca si prizonieri de razboi ci ca teroristi).

    Este o zona f usor de tinut sub control. N-au de ce sa riste. O sa-i toace marunt (specialitatea cecenilor care stau la adapost si cerceteaza cu drona apoi distrug tot ce misca tragand foc continuu prin schimbarea tragatorilor unul dupa altul; ii mai ajuta si cate un blindat la nevoie cu mitraliera puternica sau tun de calibru mic).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, mai ales "bunatati" de natura exraterestra...Acolo sa te tii! Agent Moulder and Scully sunt pe faza!

      Ștergere
  11. Sunt alaturi de rusi, mi se pare ca in acest conflict adevarul si dreptatea sunt de partea lor sub toate aspectele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e.
      Slava lui Dumnezeu ca mai sunt oameni pe lume.
      De ce binele trebuie sa fie mereu fragil ?

      Ștergere
  12. Ukraine ignored Moscow's surrender-or-die demand on Mariupol as Russian missile attacks continues
    https://www.youtube.com/watch?v=N97s-oF7_78

    RăspundețiȘtergere
  13. Sa veti distractie cand sustinatorii rusilor sar de la geam, ca devin indezirabili sau baga lockdown pe sistem chinezesc.
    Chiar va fi ironie.. asta e, prostia se pare ca doare pana la urma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să vezi tu distracție când *specialii* fesebiști vor *peria* prin Bucale și Constanța, după Reziști ca tine !

      Ștergere
    2. Ce rezisti visezi tu?!
      Sa-i vad eu pe hodorogii romani cum vor rezista. Covid a cam macinat la ei, ca in toata europa.
      Sper ca ai groapa facuta :))

      Ștergere
    3. O sa fuga pe trotineta...imbecilu.

      Ștergere
  14. 1. Rusii au pomenit de cel de-al 3 lea razboi mondial (la nivel de presa si analisti politici, probabil, și pornind de la problema Moskva).
    2. Au cerut in scris SUA et co (asta la nivel oficial) sa nu mai dea arme Ucrainei.
    3. Au pomenit si de distrugerea cailor ferate ucrainene - probabil ca sa nu mai tranporte armament din Europa - , dar si de distrugerea Star Link.
    4. Poate la aplicatii bombardamente chirurgicale, in razboi, dupa posibilitati.

    RăspundețiȘtergere
  15. Informatia ca la Mariupol sunt incercuiti nazisti locali si mercenari straini este publica si confirmata de cateva saptamani.

    RăspundețiȘtergere
  16. Pentru că sub combinat există un laborator secret pe mai multe nivele?
    Rușii au adus mașini de pompieri și au început să inunde prin gurile de aerisire pentru a forța ieșirea și predarea.
    Însă la suprafață folosesc bombe termobarice pentru eliminarea oricărei rezistente.
    Dacă nivelele inferioare sunt inundate, atunci se pot studia mai târziu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Armata Rosie aplică la combinatul siderurgic ucrainian tehnica aplicată la galeriile metroului berlinez, in 1945; cand au detonat galeriile în zonele unde râul belrinez Spree trecea pe deasupra lor. Așa i-au scos pe SS din galerii. Sunt docuemntate cinematografic acele acțiuni...
      În al doilea rând, cecenii acționează după tactica sovietică de la Stalingrad 1942, în Magazinul Universal, unde armele cele mai uzuale au fost pistolul, grenada, baioneta și- atunci- lopata de infanterie sovietică-ascuțită pe muchii și transformată într-o secure de luptă vikingă.
      În lupta Berlinului, rușii au folosit în ultimă instanță tunurile pentru a distruge punctele de rezistență germană. La fel fac acum cu ucrainienii, așa cum comentau unii ca mine pe aici.

      Ștergere
    2. 14:40
      "Dacă nivelele inferioare sunt inundate, atunci se pot studia mai târziu."

      N-ar trebui inundati.
      Ce te faci daca tehnologiile extraterestre si alien-sii de la nivelul 6 din ce se aude, sunt susceptibili la H2O? Daca se spala cerneala de pe documente?

      Ar trebui asteptati cu lumile( ca nu-i nici o graba) pina ies cu totii

      Ștergere
    3. Armata rusa nu incepe razboaie, armata rusa le termina.Se stie. Partea proasta este ca acolo unde nu trec marfurile, trec armatele.

      Ștergere
    4. De subsoluri se ocupa trupele chimice, a anuntat comandantul operatiunilor din Mariuopol. Asa ca nu se strica nimic.

      Ștergere
  17. where is Gonzalo Lira?
    https://www.unz.com/kbarrett/gonzalo-lira-murdered-by-the-daily-beast/

    RăspundețiȘtergere
  18. Ambasada Rusiei in Romania (traducere automata facuta fa Google):Ambasada Rusiei in Romania, 18.04.2022: "Unele strategii occidentale lucrează la înfrângerea aproape inevitabilă a armatei ruse, care este legată în „apărarea puternică a ucrainenilor eroi”, uitând că minimizarea pierderilor umane, inclusiv în rândul civililor, a fost de la bun început ut A fost declarat prioritar într-o operațiune militară specială în Ucraina. Moraliștii occidentali nu înțeleg de ce, așa cum cred ei, „în natură predispusă la cruzime” militarii ruși evită bombardarea orașelor (ca americanii din Mosul irakian și Rakka siriană! ), scot soldații inamici răniți de pe câmpul de luptă pentru a-i împiedica să sângereze, acoperind literalmente evacuarea civililor cu corpurile lor, în timp ce neonaziștii trag intenționat „coridoarele verzi” create pentru asta."

    RăspundețiȘtergere
  19. Ce se mai aude despre Soigu? Aveti informatii?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://svpressa-ru.translate.goog/war21/news/331822/?_x_tr_sl=auto&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro

      Ștergere
  20. Putin cica ar finordonst incetarea atacilui asupra Azovstal.Probabil s a negociayvceva.Nu stiu daca din initiativa părților, sau ka indicatia vreunui Megapapusar .

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)