vineri, 1 iulie 2022

Despre Fauci şi nu numai


Megavaccinatul Fauci(4 doze la activ) a făcut COVID. Mă rog, pentru noi, medievalii, nu e nimic nou sub soare. E logic ca un dement fără o minimă raţiune să păţească ceea ce-a păţit el. 

Să te apuci să-ţi adminitrezi un vaccin experimental pe propria-ţi piele poate fi un lucru remarcabil. Îmi vine în minte cazul doctorului Barry Marshall care s-a auto-infectat cu bacteria Helicobacter Pylori pentru a demonstra lumii ştiinţifice că aceasta produce gastrită şi, ulterior, ulcer. După ce ipoteza sa a fost verificată, a reuşit să curmeze suferinţele atâtor oameni care se îmbolnăveau de ulcer şi nu aveau nicio speranţă. Aşadar, în medicină, atunci când eşti sigur că ai dreptate, poţi face experimente pe tine pentru a accelera adoptarea unui tratament. 

A face însă experienţe pe alţii e o crimă, iar a obliga toată lumea să-şi facă „tratamentul” tău experimental e ceva atât de odios încât nu poate fi caracterizat. Dementul Fauci fix asta a făcut: a determinat adoptarea unor restricţii oribile pentru ca apoi să forţeze obligativitatea vaccinării. Iar tehnicile sale deviante au fost preluate de prostovanii din întreaga lume. Mai ţineţi minte cretinătăţile lui Arafat? Absolut toate erau inspirate de cretinul de peste Ocean. 

Faptul că s-a îmbolnăvit Fauci, repet, nu-i o surpriză. E imposibil să produci un vaccin funcţional „pe genunchi” aşa cum s-a făcut în campania pe care-am trăit-o. Probabilitatea ca acesta să funcţioneze era apropiată de zero. De aceea oamenii raţionali de la conducerea companiilor cu tradiţie în producerea vaccinurilor s-au abţinut. Poate că tu, ca „ştiinţificat” ai încredere în demenţa aia. OK, eşti liber să te transformi în cobai, dar absolut nimic pe lumea asta nu-ţi dă dreptul să-l transformi pe altul. 

Acum, că Fauci e dus cu pluta e dovedit şi de tratamentul pe care şi l-a administrat: Paxlovid, mega-experimentala pilulă a celor de la Pfizer. Pastila Pfizer este o încercare de replicare a modului de acţiune a ivermectinei şi este compusă din două antivirale cunoscute: nirmatrelvir şi ritonavir . Problema ritonavirului este aceea că e extrem de toxică pentru ficat, medicamentul putând fi administrat doar celor care au ficatul perfect funcţional, altfel riscându-se alunecarea în efecte secundare grave. Nu mai contează asta. Cert este că, în doar cinci zile, Fauci s-a vindecat de COVID cu pastila-minune. 

Nu-mi dau seama dacă el era sigur că s-a vindecat deoarece, după cele cinci zile de tratament, şi-a făcut teste antigen pentru a vedea dacă într-adevăr este vindecat. În primele trei zile testele au ieşit negative, însă într-a patra a ieşit pozitiv!!! COVID-ul a revenit în forţă, cu simptome care, conform declaraţiilor lui Fauci, au fost extrem de dure. Am putea spune că, la fel ca şi-n cazul vaccinului, pilula-minune s-a dovedit eficientă câteva zile, după care tot corpul cu propriile-i forţe - de data aceasta slăbit - a trebuit să lupte pentru a elimina infecţia. Pare că şi medicamentul e dezvoltat după aceeaşi strategie ca şi vaccinul, adică are un termen extrem de scurt de eficacitate.

Doar că cele două produse ale Pfizer nu se aseamănă doar în ceea ce priveşte eficienţa, ci şi la capitolul preţuri. Un tratament cu Paxlovid(5 zile, câte o pastilă pe zi) costă ... 700$! Iată câţi bani îngroapă ţările! Mai ţineţi minte cealaltă pastilă-minune Remdesivir? La fel ca şi-n cazul acestei pastile, s-au făcut stocuri imense, umflând buzunarele nesătule ale hoţilor care-şi spun „producători”. Suntem în epoca jafului la drumul mare sau, mai bine spus, al buzunăririi omului până la moarte.

Concluziile sunt cât se poate de logice. Vaccinul, din punctul de vedere al protecţiei, se dovedeşte un mare zero barat. La fel şi pilula-minune. Însă ceea ce vedem este o fragilizare extremă a vaccinaţilor care, în loc să fie protejaţi, devin ţinta preferate a noilor variante. Culmea, cu toate că variantele noi sunt uşoare, vaccinaţii au parte de interacţiuni destul de ciudate. Deja vedem un val nou formându-se în statele puternic vaccinate. Franţa, Italia, Germania, Marea Britanie, pare că vor avea parte de o nouă creştere a infectărilor. Urmează ce e mai rău!

19 comentarii:

  1. 1. nu cred ca e bolnav. cred ca joaca teatru pentru a "demonstra" ca "pericolul nu a trecut".
    2. nu cred ca e vaccinat pentru ca stie ca ala nu e vaccin, nici macar experimental, ci un ser care are cu totul alte scopuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceeasi parere. Remdesivirul nu este pastila, e injectabil.

      Ștergere
    2. Primul gand care mi-a venit in minte dupa ce am citit articolul. E marketing, un fel de testimonial cum vedeam in reclame acum multi ani cand aceam tv..."Si eu am covid", "Si eu m-am vaccinat". Acum doar se mai adauga un produs "la raft". Fauci, doar un alt influencer de top.

      Ștergere
    3. Absolut adevărat…👍🏻

      Ștergere
  2. Urmeaza ce e mai rau pt cine merita asa ceva.Pe Fauci ,se pare ca l-au executat.,Ce se vede e o copie.Trebuie sa plasam evenimentele acestea intr-un context mai amplu.Virusul nu reprezinta nimic,mediul e totul.Asa cum a recunoscut impostorul Pasteur ,pe patul de moarteAsfel ,vom intelege ca totul e ok si vom fi linistiti.Inante sa fie mai bine,e mai rau.Ar fi bine sa se incheie articolele cu o doza de optimism.S-ar canaliza moralul oamenilor spre o linie temporala pozitiva..Oamenii suporta mai usor dificultatile,daca stiu ca deznodamantul e fericitMultumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Moşii ,putrezi (de trai ,de bogați ş_alte ) găsesc PLĂCERE în experiențe mortale .
    Că sclavii lor sunt de multe ori antrenați (luați de valul !) în aceste LUPTE MORTALE , ale Stăpânilor , e un fapt dovedit Historico-ştiințific... .

    RăspundețiȘtergere
  4. Pe mine ma sperie un singur lucru ,mai muuuult decat razboiul : oare umanitatea este atat de naiva ,credula ,si orice altceva asemanator ...incat sa creada un idiot ca asta ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tatica, nu numai ca-l vei crede, dar o sa-ti si placa!...dupa care iti vor focaliza atentia pe urmatorul eveniment, si tot asa.
      umanitatea....hahahaha!

      Ștergere
  5. Nu exista virusul, au facut o secventa pe computer si l-au bagat in vaccin, ca "proteina spike". Vaccinul da "Covidul", adica moartea. Daca exista un virus, l-ar fi putut izola de la orice persoana "bolnava de covid si testata pozitiv" , ori, nu pot izola virusul de la niciun covidiot, pentru ca virusul buclucas nu exista!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cer scuze ca sunt brutal dar vreau sa accentuez ce zice Manuela. Pana acum nu exista dovada existentei vreunui virus Covid pe nici un document oficial. Testele sunt niște fraude de proporții ce nu arata că esti sau nu infectat cu ceva ce nu există. In schimb au iesit pozitiv fructe de avocado si kiwi + o sumedenie de sucuri de mere si altele si chiar si animale. PCR este o metoda de a transforma o molecula intr-o sumedenie de clone cu conditia sa ști exact ce înmulțești initial. Fauci este implicat in controlul populatiei inca de dinainte terminarii facultății si este un carierist convins ce va muri din functia asta ( ce mai vaccina el prin Africa cu Hiv-ul care deasemenea nu există). Nici vorba sa se injecteze cu otrava pe care o promoveaza pentru depopulare de catre stapanii lui. Faptul ca iese pozitiv sau nu este efectiv o zvonistica caci el este la varful sistemului si face exclusiv totul ca sa iasa bine planul. Faptul ca oamenii comenteaza si analizeaza imbecilitatile astea este semn clar ca nu au inteles nimic din resetare, digitalizare si incalzirea globală+alieni. Peste 90% dintre noi vom ajunge vaccinați si omorâți ca asa vor stapanii si nu are nici o importanta nici ordinea si nici numarul ca au roboti si nu au nevoie decat de copii pentru ca pot fi spalati pe creier f usor si au nevoie de adenocrom ce il extrag din ei ca sa ii tina sănătoși si sa-i intinereasca că nici un medicament chimic nu reușește performanta asta.
      Ps Ce va urma f curand cu valul 15 si infectări este doar o acoperire ca sa injecteze si sa distruga si mai multi oameni, asta este planul asa ca nu așteptați degeaba o salvare hristica, e decizia voastra cum vreti să muriți: in chinuri, lent, vaccinați si înfometați sau repede in lupta dreapta pentru viitorul speciei si al copiilor voștri. Ei nu vor decat copii vostrii si aia sub 6 luni ca pe restul vor sa-i injecteze asa ca banuiesc ca nu e grea decizia. Deaici incolo surubul doar se va strange asa ca mai devreme sau mai târziu tot va trebui sa luati decizia...

      Ștergere
  6. Posibil sa se fi capsat "la chiuvetă"

    RăspundețiȘtergere
  7. Știe cineva unde e Gheorghiță? Ultima știre despre personaj fu că trecu Ciuca pe la el pe la birou și constată vacantarea postului...drept urmare nu-mi pe altul. Tare mi-e dor de Gheorghiță

    RăspundețiȘtergere
  8. Fauci si toti ceilalti din gasca lor nu sunt vaccinati cu serul-minune si nici nu iau vreo pilula-minune. Covidul, vaccinarile si tratamentele lor publice sunt FALSE si nu sunt decit nutret pentru fraieri, PUNCT

    RăspundețiȘtergere
  9. Salut,
    Datele covid ro nu mai sunt actualizate de mai bine de doua saptamani:
    https://www.google.com/search?q=cazuri%20covid%20azi%20romania&ie=utf-8&oe=utf-8&client=firefox-b-m

    RăspundețiȘtergere
  10. Este numai show, american. Toti lideri la unison s-au aratat ca s-au reinfectat ca sa sugereze la fiecare sa ne intepapm cu doza x. Ei nu se vaccineaza. Fauci a fost postat de un fost angajat cum ca el si famila nu sunt vaccinati. La fel si Bill Gates. La fel si Bourla, CEO de la pfizer, nu s-a vaccinat ca sa nu se ia din dozele pentur populatie (o minciuna mare cat casa). Au pierdut teren la campania de vandut otrava (lumea se trezeste incet, unii deloc) si ne pregatesc phisologic sa stam in linie pentru mai multe eperimente. Se pregatesc deja de campania de toamna. Sa vedeti ce va ploua cu markenting pentru covid in toamana. Au o tehnica phihologica incredibila.
    Sunt vulpi de vulpi.

    RăspundețiȘtergere
  11. Bai băiete bai! cum ar spune un clasic în viata...

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)