joi, 30 aprilie 2009

Petrolul, aurul si vremurile

Aurul şi petrolul. Aurul negru şi aurul real, obsesiile lumii noastre. Unul al lumii trecute, iar celălalt al unei lumi în trecere. În timp ce aurul a fost dintotdeauna echivalentul bogăţiei, al puterii absolute, petrolul pare a fi copilul răsfăţat al lumii moderne. Ambele sunt fascinante, ambele ocupă un loc important în viaţa noastră, poate mult mai important decât suntem capabili să acceptăm.

Ne vom concentra astăzi acestor două "elemente" dintr-un motiv foarte simplu: ambele merg în aceeaşi direcţie, dar din motive diferite. Cu toate acestea, mersul lor ne indică o posibilă dezvoltare ulterioară a situaţiei.

Vom începe cu petrolul care, din februarie, a început un fals rally pe care marea majoritate l-a confundat cu un semnal clar de revenire. "V shape recovery" este obsesia crize actuale, iar cei care sunt tributari acestei credinţe vor fi sortiţi iremediabil eşecului. Aşa cum se vede în grafic, după încercarea de a sparge nivelul de 55$, totul s-a calmat alunecând uşor, uşor în aceeaşi banalitate(vezi grafic). De ce, e simplu: deocamdată datele fundamentale nu susţin creşterea. Consumul este în continuare în scădere, iar asta nu poate însemna altceva decât că suntem încă departe de "răsăritul" mult visat de unii.


Aurul, aşa cum estimasem şi cu ceva timp în urmă, îşi continuă "marşul funebru" pe un trend descendent, din ce în ce mai clar. Poate părea paradoxal din cauză că asistăm la o contrazicere a "pattern-ului clasic": perioadă de criză = creştere a aurului. De asemenea, mulţi au căzut în greşeala de a intra long atunci când a apărut ştirea conform căreia China achiziţionează masiv aur. Ei bine aici a fost eroarea fundamentală a novicilor, mai precis a celor care nu au înţeles un lucru simplu: China cumpără aur fizic, nu hârtii cu acoperire în aur. Realitatea este că planează numeroase suspiciuni asupra pieţei aurului. Sunt din ce în ce mai numeroase zvonurile conform cărora majoritatea vânzătorilor au încălcat flagrant normele vânzând aur fără acoperire. Într-o asemenea situaţie, piaţa aurului s-ar putea transforma foarte uşor într-o nouă bombă, iar această perspectivă îi sperie pe mulţi. În cazul în care informaţiile se confirmă, ne aşteaptă o vară extrem de scandaloasă.
Ca şi concluzie, observam elementele primordiale ale unui cazan care dă în clocot. În timp ce petrolul ne semnalizează clar o îndepărtare de mult-dorita recuperare, aurul pare a prefigura un scandal. Rămâne să vedem care vor fi dezvoltările ulterioare, dar încep să cred din ce în ce mai mult că trăim vremuri cu adevărat interesante.

miercuri, 29 aprilie 2009

Fragmente din jurnalul pesimist

Cu toate că aud din toate părţile că "the worst is past", încerc să mă păstrez cu picioarele pe pământ. La fel am procedat şi în perioada de euforie imobiliară sau în cea de creditare iraţională, atunci când realităţile de moment contraziceau ceea ce susţineam. Până la urmă timpul mi-a dat dreptate, iar cei care au învăţat pe ce parte a valului să se poziţioneze au avut de câştigat. La fel cred că se va întâmpla şi acum când, cu toată exuberanţa aparentă a pieţei, remarc fenomene care-i contrazic pe frenetici şi care ar trebui să ne pună pe gânduri.

În primul rând trebuie să dăm o atenţie specială băncilor. În acest domeniu scandalurile încă nu s-au terminat, ba, mai mult, par a genera explozii atunci când te aştepţi mai puţin. Testul de stress pare a scoate morţii pe străzi, atât timp cât Bank of America şi Citi sunt somate să facă rost de capital. Cum nu văd pe nimeni dispus să mai investească după plasa pe care a luat-o prinţul Alwaleed bin Talal, cred că binevoitorii care vor trebui să recapitalizeze falimentarul sistem bancar american sunt tot contribuabilii americani.

Dacă vă imaginaţi că probleme sunt numai peste ocean, mă simt dator să vă aduc în prim-plan câteva bube europene veritabile. Pe departe cel mai mare scandal este cel în care Societe Generale este suspectată de "investiţii hazardate" a căror finalitate pare a fi o pierdere între 5 şi 10 miliarde de euro. Dacă această informaţie(publicată în Liberation) se confirmă, este clar că ceva e putred acolo, mai ales dacă privim prin prisma faptului că scandalul Jérôme Kerviel încă este proaspăt. Peste Canal, cele mai mari bănci britanice se pare că au nevoie acută de o nouă injecţie de capital, dacă este să ne luăm după declaraţiile lui Alistar Darlig. Apropiindu-ne de România, remarcăm o recunoaştere(în sfârşit) din partea băncilor austriece a problemelor pe care le întâmpină în Est(vezi articolul din WSJ). Momentan oficialii lor se menţin optimişti, dar veţi vedea peste ceva timp că acest optimism este nejustificat.

Probabil un element care ar putea conduce către o accentuare a crizei ar fi scăderea rating-ului Angliei. Cu toate că se vorbeşte deocamdată şoptit şi pe la colţuri, este clar că Regatul Unit nu prea mai arată atât de bine ca pe vremea City-ului în floare. Şi, dacă acum o declasificare a Angliei pare neverosimilă, s-ar putea ca în scurt timp să vă obişnuiţi cu situaţia. O asemenea decizie, cu toate că ar fi extrem de justificată, se lasă amânată din cauza implicaţiilor puternice pe care le-ar putea avea. Poate vă mai amintiţi remarcile lui Jim Rogers care acum câteva luni spunea că Insula s-a transformat într-o formă fără fond. Ei bine, timpul adevărului se apropie şi, probabil, când veţi afla valoarea reală a datoriilor Angliei îmi veţi da dreptate.

Colac peste pupăză, ca şi cum ştirile negative nu ar fi fost de ajuns, avem de-a face cu o posibilă pandemie de gripă porcină. Cred că această problemă, dacă se va extinde, va avea un impact dezastruos asupra întregii economii. Poate mă credeţi exaltat, dar o pandemie costă între două şi patru trilioane(în funcţie de impact), bani care cred că nu mai pot fi fabricaţi nici măcar la tiparniţă.

Sunt câteva elemente care mă ţin în alertă şi mă împiedică să particip la festivalul de optimism care se desfăşoară acum. Cred că aceste ştiri ar trebui să vă dea de gândit atunci când vă încearcă optimismul. Nu de alta, dar întotdeauna e nevoie de echilibru.

marți, 28 aprilie 2009

O priveliste apasatoare


N
-am mai făcut de mult timp vorbire despre piaţa bancară autohtonă. Cum ieri i-am bârfit pe americani, m-am gândit că a sosit şi vremea noastră. Ca întotdeauna, când încep să mă uit către România, trebuie să-mi fac un acord fin al stimulilor din cauza bruiajului exagerat. Bunăoară, săptămâna trecută s-a făcut vorbire despre nivelul restanţelor, despre faptul că situaţia ar fi alarmantă, dar, ca întotdeauna, totul se află sub control, iar eventualele probleme vor fi rezolvate urgent, prin intervenţii punctuale.

Cum în tot noianul de "analize" referitoare la nivelul restanţelor nu am întâlnit decât reproduceri ale unor sintagme şoptite binevoitor de către insideri, am hotărât să facem un tur de orizont pentru a vedea unde suntem şi ce ne aşteaptă. Datele statistice publicate de BNR sunt destul de generale(sintetice), fapt care ne limitează analiza la observarea unor tendinţe majore. O atomizare ceva mai mare a datelor publice ne-ar fi permis observarea distinctă a unor fenomene sau evidenţierea unor forţe, ceea ce ar fi făcut analiza mult mai interesantă.

Vom începe cu evoluţia creditelor din ianuarie 2008 până în februarie a.c.(vezi imaginea de mai jos). Aşa cum se observă din grafic, începând din septembrie 2008, creditele in lei stagnează pentru ca din luna decembrie să asistăm la o uşoară tendinţă de scădere. În ceea ce priveşte creditele în valută, acestea au o tendinţă de stagnare în perioada septembrie-octombrie pentru ca apoi să înregistreze o creştere rapidă până în luna ianuarie, după care să înregistreze o nouă stagnare. Cu toate că graficul creditelor în valută semnalează o "decolare" faţă de cel în lei, aceasta este cauzată de faptul că graficul este denominat în lei. Într-adevăr, "problemele valutare" au început prin octombrie("atacul speculativ"), iar toată creşterea nu este altceva decât reflectarea diferenţelor de curs. "Dovada" că am judecat corect este seria roşie(EQU EUR) care reprezintă volumul creditelor în valută transformat în echivalent EUR(la cursul de sfârşit al fiecărei luni). După cum se poate observa, comportamentul întregii pieţe a creditului a fost similar. Cert este că, aşa cum am spus de mai multe ori, piaţa a cam îngheţat începând din noiembrie anul trecut, aceasta în ciuda experţilor care ne explicau cum suntem noi feriţi de criză!

Dacă în ceea ce priveşte situaţia creditelor "fotografia" ne confirmă ceea ce am susţinut pe acest blog, în ceea ce priveşte restanţele situaţia ia forme dramatice(intuite şi acestea acum aproximativ un an). Graficul de mai jos reprezintă evoluţia restanţelor (exprimate atât ca valoare - linia continuă- cât şi ca procent din total credite - linia punctata cu aceeaşi culoare) pe aceeaşi perioadă de timp. Atât în ceea ce priveşte creditele în lei cât şi pe cele în valută, se observă o decolare a restanţelor începând cu luna iulie. Comparând evoluţia creditelor cu cea a restanţelor putem lesne observa că, din acea lună, graficul restanţelor iese din pattern-ul de până atunci de "evoluţie paralelă" cu graficul creditelor. Dacă mai ţineţi minte, iulie 2008 este luna în care BNR a introdus un nou regulament de creditare, regulament despre care spuneam că a fost introdus prea târziu(cei care nu-şi amintesc pot citi articolul aici). Probabil, pe baza analizelor interne, cei de la BNR au intuit atunci că situaţia scapă de sub control şi au reacţionat modificând regulamentul de creditare. Dacă este să ne întoarcem la origini, răul a fost produs o dată cu relaxarea nejustificată a creditării operată de către BNR în 2007. Rezultatele acelei erori se văd acum cât se poate de limpede.

Din acest moment pericolul unei deraieri este foarte mare şi, cel mai probabil, la jumătatea anului vom avea parte de o depreciere puternică a indicatorilor bancari. Din păcate nu putem şti care este ponderea restanţelor, dar un nivel atât de mare poate crea probleme majore unor bănci. Cu toate că pentru unii nivelul restanţelor pare mic, nu este deloc aşa. În plus, dinamica lor ne face să credem că, pe fondul creşterii şomajului şi al înrăutăţirii condiţiilor economice, se poate ajunge la nivelul critic de 5%. Un alt factor de risc este nivelul foarte mare al creditului în valută, iar - în perspectiva unor noi probleme ale cursului de schimb - deraierile pe acest segment sunt foarte posibile. Cum va lupta BNR cu acest fenomen nu ştiu, dar cel mai probabil vom avea parte de operarea unor modificări substanţiale la politica de provizionare şi de apărări agresive ale nivelului cursului. Pe alte planuri lupta a început deja, dar despre acest subiect probabil vom mai discuta.

luni, 27 aprilie 2009

Un test cu stress

În 18 aprilie, atunci când circulau zvonuri referitoare la rezultatele pozitive ale stress-test-ului iniţiat de guvernul american, am publicat o remarcă de-a lui Roubini referitoare la metodologia utilizată. Marea problemă a acestui test este că variabilele utilizate sunt mai optimiste decât datele din trimestrul întâi, ceea ce aruncă în desuet toate rezultatele prezentate cu pompă.

Din tot acest exerciţiu mediatic trebuie înţeles că guvernul american preferă jocul la cacealma şi rezolvarea problemelor prin campanii de imagine(asta-mi sună destul de cunoscut). Stress test-ul nu are altă menire decât aceea de a arăta contribuabilului că guvernul controlează situaţia şi nu aruncă banii fără să ştie ce face. Mai mult, cred că există semne ale unor noi derapaje, iar unchiul Sam pregăteşte terenul pentru injectarea de noi sume în sistem.

Cu toate că din punct de vedere metodologic testul se dovedeşte a fi un mare bluf, rezultatele lui sunt îngrijorătoare. Remarcăm că o bancă din cele 19 testate are nevoie de mai mult capital(zvonurile anterioare publicării vorbeau despre patru instituţii fragile, dar tehnica punerii batistei pe ţambal nu este atât de mioritică pe cât credem). Faptul că nu se specifică numele instituţiei este normal, însă pe piaţă circulă diverse zvonuri. În cazul în care banca în cauză este una din băncile regionale, situaţia poate fi considerată cât de cât sub control. Dacă însă e vorba de Citi sau de Bank of America, putem să începem pregătirile pentru o nouă explozie. Un nou faliment bancar de proporţii ar putea tulbura mult mai rău apele, prin inducerea unui val similar cu cel provocat de Lehman Brothers. Indiferent de amplitudinea unui asemenea val, rezultatele vor fi dezastruoase deoarece ar distruge de la rădăcină bruma de optimism acumulată.

Prin prisma acestor informaţii, emiterea de acţiuni iniţiată de unele bănci(cu scopul declarat de a plăti ajutoarele acordate de guvern) se înscrie în aceeaşi linie de aruncare cu praf în ochii contribuabililor. Chiar dacă perioada pare relaxată, mă simt dator să recomand foarte multă prudenţă. Nu vă lăsaţi păcăliţi de creşterile afişate de titlurile unor bănci întrucât campaniile de imagine nu le rezolvă în niciun caz problemele de lichiditate sau de imagine. Acolo s-au făcut totuşi nişte artificii contabile grosolane, iar asta nu poate ţine la infinit. Deocamdată nu văd niciun element care să ne conducă spre o o concluzie optimistă. Ori sunt eu miop, ori chiar nu există.

vineri, 24 aprilie 2009

Auto story

Nu am mai abordat demult subiectul industriei auto în pofida faptului că este unul din domeniile pe care le urmăresc cu interes. Cu toate că s-au întâmplat destul de multe, evenimentele cred că erau previzibile şi, într-o oarecare măsură, lipsite de interes. Poate că cel mai interesant eveniment care ar fi trebuit abordat a fost incredibila creştere a Dacia, dar, cum sunt convins că acesta e de-abia începutul, cred că vom avea destul timp să dezbatem subiectul prin toamnă. Deocamdată prefer să vă prezint două ştiri pe care le consider foarte importante prin prisma impactului pe care cred că-l vor avea în viitorul apropiat.

Prima ştire vine de la legendara McLaren care, după întreruperea colaborării cu Mercedes pentru SLR, a decis să-şi ia destinul în mâini şi să producă o maşină mai pământească decât superexclusivistul F1. Cu numele de cod P11, bolidul care dezvoltă 550 CP va costa de aproximativ 10 ori mai puţin decât F1, fiind destinat unui segment extrem de aglomerat, acela al maşinilor sport de lux. Şi, pentru a nu lăsa nicio urmă de îndoială, Ron Dennis, şeful diviziei automotive de la McLaren, a arătat cu degetul către principalii concurenţi: Ferrari şi Lamborghini. Iar ca motivaţie în favoarea noului model, Dennis a aruncat performanţele excelente ale motorului, superioare popularelor F430, F450 sau Gallardo. M-a surprins această declaraţie întrucât transmite o mare superficialitate. De unde oare o fi dedus Dennis că publicul ţintă de Ferrari sau Lamborghini se uită la 10 CP în plus sau minus nu-mi dau seama. Probabil, dacă aceasta este ţinta celor de la McLaren, probabil vom avea parte de un rateu grandios şi extrem de costisitor. Nu de alta, dar şeicii sau sultanii care erau clienţii "tradiţionali" ai McLaren nu ştiu dacă vor mai fi atraşi de mărunţişuri de 150 000 EUR. Ceva mai cu picioarele pe pământ, cei de la Mercedes intenţionează să poziţioneze viitorul SLR ca un rival pentru Porsche, iar aici s-ar putea să lovească puternic întrucât "consumatorul" de Porsche este extrem de sensibil la detaliile tehnice.

Cea de-a doua ştire vine tot de pe continent unde Fiat îşi îndreaptă insistent ochii către Opel. Dacă deocamdată alianţa cu Chrysler pare pusă sub semnul întrebării din cauza unor încurcături cu mişcarea sindicală, la Opel, Marchionne ar putea beneficia de sprijinul statului german care caută cu disperare o soluţie de salvare a "copilului nedorit" al GM. O asemenea alianţă ar avea toate şansele să se transforme într-un succes dacă ţinem cont de colaborările extrem de reuşite din trecut. Cu toate că Fiat a înregistrat prima pierdere trimestrială din 2004, cred că va face o figură destul de frumoasă în viitorul apropiat. Nu este exclus ca, în urma negocierilor şi a flexibilităţii incredibile a lui Marchionne, să vedem în scurt timp o alianţă Fiat-Chrysler-Opel, cu o puternică deschidere către PSA Peugeot-Citroen(nici aici discuţile nu au fost stopate). Nu vreau să par exaltat, dar problemele majore nu pot fi rezolvate decât prin planuri pragmatice. Iar ceea ce propune Fiat, dincolo de prejudecăţile unora, este extrem de bine ancorat în realitate.

Un lucru cred că este clar. Industria auto va fi scena unor fuziuni şi achiziţii majore. Este posibil să vedem în scurt timp mega-constructori care vor avea ca principal scop eficientizarea la maxim a procesului de construcţie/proiectare, fenomen care le va lăsa un insignifiant spaţiu de manevră producătorilor mici şi medii. Oricum, pe zi ce trece, sunt din ce în ce mai convins că vremea investiţiilor hazardate şi a pionieratului sunt de mult apuse în această industrie. Eficienţa, optimizarea şi reducerea costurilor sunt singurele soluţii care pot repoziţiona un domeniu destul de înţepenit şi abandonat în ghearele crizei.

joi, 23 aprilie 2009

SIF si de la capat

Asistăm de câtva timp la un spectacol grotesc care, în orice societate normală, ar fi fost aspru sancţionat de către investitori. Da, este vorba despre sarabanda suspendării drepturilor de vot ale unor acţionari care, vezi Doamne, acţionează concertat. Până acum nu am înţeles prea bine de ce un membru în, să spunem, conducerea unei bănci ar acţiona concertat cu banca sau de ce o rudă de-a mea ar acţiona în mod automat concertat cu mine. Sunt decizii halucinante, puse în aplicare doct de către o minoritate mai egală decât restul acţionarilor şi care ne mută pe un tărâm fantasmagoric al uneltirilor, conspiraţiilor sau al frăţiilor oculte.

În mod evident putem spune că aceste deviaţii de la un comportament normal au fost posibile cu ajutorul CNVM, o instituţie al cărei sens pe această planetă mi-e din ce în ce mai greu să-l percep. Nu înţeleg pe cine apără instituţia în cauză prin intermediul aberantei instrucţiuni 1/2007(cred că nu i-am greşit numarul) care defineşte "acţiunea concertată". Practic, această noţiune vagă permite unei neo-nomenclaturi cocoţate la şefia unor societăţi eminamente private să subziste fără nicio legătură cu legile normale ale pieţei. N-am înţeles până acum de ce este rău când un individ(sau o entitate) reuşeşte să deţină pachetul de control al unui SIF. Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care sunt un critic al noţiunii de "investiţie în SIF-uri".

Nu am reuşit să înţeleg până acum fascinaţia unora pentru investiţia în aceste titluri atât timp cât legislaţia care le guvernează este vagă. Sloganul pe care-l aud sistematic de aproape zece ani este că preţul plătit pentru o acţiune SIF reprezintă de fapt achiziţionarea cu un discount semnificativ a unor acţiuni valoroase. Nimic mai fals! Acţiunile SIF cred că sunt extrem de riscante, iar celor care cred în poveştile referitoare la discounturi le recomand să studieze ceva mai bine legislaţia, în special "Legea insolvenţei". De ce am ţinut să amintesc această lege e simplu: în caz de probleme toate "discounturile" pe baza cărora ai investit devin desuete şi se topesc într-o procedură în care prioritari sunt creditorii. Atunci când investeşti într-o firmă o faci pentru performanţa economică de care dă dovadă, pentru încrederea pe care o acorzi managementului, pentru perspectiva pe care o are s.a.m.d. Au SIF-urile ceva din cele enumerate? Mă abţin de la comentarii.

Nu neg faptul că aceste titluri sunt tentante pentru speculaţii pe termen scurt datorită, în principal, volatilităţii. Chiar şi din această perspectivă sunt curios să văd cât timp va mai funcţiona creşterea preţului pe baza ştirilor privind pragul de deţinere...

miercuri, 22 aprilie 2009

Divagatii

Confruntată cu o deranjantă criză de încredere, Administraţia Obama începe să facă jocuri de imagine. Astfel, zilele trecute am avut parte de imagini din aproape toate poziţiile cu noul patruped prezidenţial, de reacţii şi contra-reacţii la acest subiect, de talk show-uri şi interviuri s.a.m.d. Pe scurt, o întreagă nebunie care nu face altceva decât să ne confirme tembelismul lumii în care trăim.

Evident, nu patrupedul este subiectul acestui articol, ci noua petardă de la Washington, adică reglementarea pieţei cardurilor de credit. Subiectul profitabilităţii acestui produs a mai fost dezbătut aici. Putem spune cu uşurinţă că această piaţă s-a dovedit a fi una dintre cele mai profitabile, chiar dacă în prezent se confruntă cu rate mari de default. Dobânzile exagerate şi comisioanele grase, bine ascunse în spatele diverselor tipuri de operatiuni, au transformat acest produs într-o mină de aur pentru bănci. Principala problemă a cardurilor de credit a fost uşurinţa cu care s-au acordat. De multe ori analiza aplicaţiilor a fost superficială, iar foamea pentru cotă de piaţă a deschis acestui produs nişe de neimaginat(vezi credit card-urile pentru imigranţi ilegali). Ca toată piaţa financiară şi segmentul cardurilor de credit este puternic lovit. Restanţele din ce în ce mai mari şi rata puternică de creştere a charge-off-urilor s-au transformat în coşmar având toate motivele să se constituie într-o nouă încercare pentru bănci.

Pe acest fond tensionat, Obama a decis să intervină în forţă pentru reglemetarea pieţei. Ceea ce se urmăreşte este creşterea nivelului de transparenţă, micşorarea dobânzilor şi a comisioanelor(aici nu prea-mi dau seama cum poate interveni întrucât pricing-ul este unul din atributele instituţiei, nu al administraţiei). Aceasta este declaraţia oficială. Neoficial lucrurile stau cu totul diferit. De fapt este vorba de o "plecare a urechii la nemulţumirile gloatei". Cum e vreme de criză, datoriile din ce în ce mai mari acumulate pe cardurile de credit devin aproape înrobitoare şi din ce în ce mai greu de plătit. Putem spune că toată lumea urăşte cardul de credit, iar cei care se află în spatele acestui mecanism par a fi duşmanii naţiunii. Pe de altă parte, schimbarea regulilor în această perioadă se poate dovedi extrem de periculoasă. Aşa cum am mai amintit, piaţa nu stă deloc grozav, iar pierderile mari sunt compensate de încasările mari. Orice dezechilibru al acestui mecanism oarecum infam poate avea consecinţe grave.

Pentru a evita problemele, măsurile nu vor fi aplicate acum, ci, din iulie 2010 când se speră că vor fi vremuri mai bune. Impresia mea este că nu avem de-a face decât cu o campanie de imagine şi-atât. O campanie care, în mod sigur nu va fi singura. Din păcate rezultatul acestor acţiuni va fi o super-reglementare a diverselor activităţi, adică o intervenţie brutală în economie. Rămâne să vedem ce-o să iasă, dar nu cred în minuni.

marți, 21 aprilie 2009

Insula si Norul

Larry Ellison, pentru cei care nu ştiu, este un individ veşnic îmbrăcat la patru ace, are o faţă de nesuferit, un deosebit simţ al umorului şi când se plictiseşte face cumpărături extravagante(este celebră încercarea sa de a se dota cu un MIG). Dincolo de această introducere romanţată, Ellison este un individ care ştie să facă business şi-o face "al dracu'" de bine. Mulţi tind să-l judece prin prisma bancurilor pe care le face la adresa Microsoft, prin temperamentul său dinamic, scandalos uneori. Evident, toţi aceştiu uită un "amănunt" esenţial: fără el Oracle n-ar fi fost ce este acum. Iar viitorul sună extrem de tentant!

La întrebarea cu ce se ocupă Oracle, probabil, automat, veţi spune că business-ul principal este reprezentat de bazele de date. Într-adevăr, numele firmei şi noţiunea de bază de date sunt similare, dar grosul veniturilor firmei este constituit în prezent din vânzarea de software de business(la care se adaugă şi consultanţa aferentă). Bazele de date, cu toate că reprezintă coloana vertebrală a companiei, deja se află în plan secund. De ce? Simplu, pentru că aceasta este o evoluţie naturală, intuită de Ellison încă de acum cinci ani(în mod sigur o intuise cu mai mult timp în urmă, dar atunci a început să iasă la atac). Probabil vă mai amintiţi de ianuarie 2005, data la care Oracle a achiziţionat People Soft, o afacere care a costat peste zece miliarde de dolari. Mulţi au fost şocaţi de nota de plată considerată uriaşă la acea vreme. Evident, Ellison nu a stat degeaba şi, un an mai târziu, a pus pe tapet o nouă achiziţie gigant: Siebel pentru aproape şase miliarde de dolari. Dacă încă vă întrebaţi care a fost scopul acestor cumpărături vă voi spune că nu a fost altceva decât cea mai simplă şi mai ieftină variantă a Oracle de a ocupa cât mai mult din extrem de profitabilul segment al aplicaţiilor de business(lista completă a achiziţiilor Oracle o găsiţi pe site-ul firmei). Putem spune că, la momentul respectiv, Ellison a intuit că modelul de business orientat exclusiv în jurul vânzării de baze de date se perima, banii adevăraţi câştigându-se din vânzarea soluţiilor la cheie. Iar timpul i-a dat pe deplin dreptate.

Ei bine, acum ne aflăm într-un nou moment de cotitură, moment speculat de Ellison printr-o lovitură de maestru: achiziţia Sun. O nouă cumpărătură cu un preţ ameţitor: aproximativ şaptemiliarde şi jumătate de dolari. Pe aceste vremuri de criză mişcarea Oracle pare a fi o greşeală. Într-adevăr, aşa cred cei mai mulţi observatori, dar în realitate este vorba de o nouă reinventare a firmei. Sun deţine trei lucruri esenţiale pentru viitorul Oracle. În primul rând Java, o tehnologie care există practic peste tot, de la frigidere şi maşini de spălat până la super-servere sau aplicaţii business critical. În al doilea rând, Solaris, sistemul de operare de la Sun care, în acest moment pare a fi intrat într-un con de umbră(atenţie, am spus pare). Nu în ultimul rând, Oracle va prelua de la Sun un puternic know how în domeniul hardware-ului. Ok, poate pentru unii cele trei elemente nu înseamnă mare lucru, dar pentru viitor înseamnă extrem de mult.

Dacă vă întrebaţi unde vrea Ellison să ducă Oracle, răspunsul este simplu: către cloud computing. Pentru unii noţiunea este necunocuscută, pentru alţii reprezintă o expresie de bon ton, iar pentru cunoscători viitorul. Indiferent de ceea ce cred unii sau alţii, cloud computing-ul este paradigma viitorului cu rădăcini extrem de puternice în prezent. Dacă nu credeţi, iată câteva exemple: Blogger, Wordpress, GoogleDocs, GoogleApps, Webmail(puneţi aici orice) s.a.m.d. În continuare sunteţi sceptici? Dacă vă spun că în scurt timp veţi înlocui consola video cu un dispozitiv hardware banal care va costa probabil câţiva zeci de dolari mă credeţi? Dacă nu, faceţi o vizită la OnLive şi veţi înţelege mai multe. Din ce în ce mai multe aplicaţii se mută pe net, iar prinderea acestui val este esenţială. Este clar că Oracle nu va mai vinde nici măcar baze de date ci tranzacţii şi spaţiu. Nu va mai vinde aplicaţii de business, ci spaţiu virtual în care ai preinstalate ultimele versiuni. Cu alte cuvinte, va deveni un fel de furnizor de utilităţi, întrucât puterea de procesare se va vinde în viitorul apropiat precum apa sau energia electrică.

Este aproape hilar faptul că IBM, unul dintre cei care a intuit această dezvoltare(vă mai aduceţi aminte de mainframe?) devine, pe zi ce trece, un perdant. Dacă acum banii pe care-i scoate din consultanţă par mulţi, pe viitor această piaţă s-ar putea să nu mai existe sau să se restrângă.

Revenind la Oracle, voi spune doar că, prin cele trei tehnologii cheie la care are acces acum, devine un jucător categoric pe viitoarea piaţă. Glumind, nu vom mai aminti decât că, în scurt timp, bancurile lui Ellison la adresa Microsoft s-ar putea să fie desuete. Gigantul din Redmond ar putea rămâne doar o amintire în timp ce Larry ne va saluta jovial din spatele tarabei în care se or vinde tranzacţii la metru. Direcţia e una singură şi sigură!

P.S. Aşteptaţi-vă ca pe moment ORCL să scadă deoarece preţul plătit nu e unul care să nu fie de luat în seamă. Pe moment nu va recomand să vă apropiaţi de JAVA întrucât a crescut pe fond emoţional. După ce "se vor aşeza apele" puteţi intra liniştiţi pe ORCL. Probabil va fi unul dintre business-urile care vor creşte constant şi sigur.

sâmbătă, 18 aprilie 2009

Barry Schwartz: The paradox of choice

O opinie foarte interesantă despre libertate, fericire şi satisfacţie.

O informatie scurta, dar extrem de utila

În urmă cu câteva zile, Nouriel Roubini a făcut o observaţie de bun simţ: " if you look at the actual data today macro data for Q1 on the three variables used in the stress tests – growth rate, unemployment rate, and home price depreciation – are already worse than those in U.S. government baseline scenario for 2009 AND even worse than those for the more adverse stressed scenario for 2009. Thus, the stress test results are meaningless as actual data are already running worse than the worst case scenario".

Public acum această informaţie pentru că este esenţială în înţelegerea evenimentelor care vor urma.

P.S. Probabil prostimea se va bucura teribil la aflarea rezultatelor testelor de stress. Motivul unora de a investi în optimism se va constitui în prilej al altora de a profita. Întotdeauna este esenţial să ştii de ce parte a baricadei vrei să te situezi.

vineri, 17 aprilie 2009

Lebada neagra

Nassim Taleb, autorul cărţii "Lebăda neagră" într-un interviu acordat Bloomberg.
Dacă încă nu aţi citit "Lebăda Neagră" vă recomand s-o faceţi cât mai repede. Este una din lecturile obligatorii, care vă va schimba modul în care vedeţi lumea.

joi, 16 aprilie 2009

Sidex

Combinatul de la Galaţi pare a avea parte de vremuri grele. Scăderea cererii mondiale a condus la înjumătăţirea producţiei şi, automat, la reduceri pe măsură. Iar când spun reduceri mă gândesc atât la personal cât şi la consum(energie electrică, materii prime, servicii s.a.m.d.).

Anul trecut ponderea afacerilor Sidex în PIB a fost de 1.3%, o valoare uriaşă, care vorbeşte de la sine despre impactul pe care-l poate avea în economie orice disfuncţionalitate înregistrată aici. Cu toate protestele sindicatelor(ieri a avut loc o manifestaţie puternică la Galaţi) principala vinovata pentru problemele actuale este realitatea economică. Nu este vorba decât de o conjunctură internaţională extrem de nefavorabilă.

Cea mai mare ameninţare la care mă gândesc în acest moment ar fi închiderea combinatului. Fără doar şi poate, o asemenea mişcare ar avea un impact catastrofal, antrenând după sine mai multe falimente în lanţ. Deocamdată nu cred că va fi luată o asemenea decizie. Principala problemă pentru noi s-ar înregistra dacă actualul trend de scădere a cererii mondiale de oţel va continua. Având în vedere modul de a acţiona specific lui Lakshmi Mittal, suntem obligaţi să luăm în considerare şi un asemenea scenariu. Mai rău este că Mittal e conştient de impactul pe care-l are orice închidere a unui combinat dintre cele pe care le deţine. Aceasta îi conferă o putere sporită de negociere şi, în scurt timp, am putea să vedem o sarabandă a facilităţilor oferite de diverse ţări în schimbul păstrării în funcţiune a combinatelor.

Nu vreau să dezvolt prea mult acest subiect. Să sperăm că cererea se va înscrie pe un trend ascendent întrucât, în caz contrar vom avea parte de un adevărat coşmar. Sunt totuşi curios dacă cineva din Ministerul Economiei a avut până acum curiozitatea să facă aceste calcule şi să pregătească soluţii pentru combaterea eventualelor probleme. Nu de alta, dar sunt o căruţă de funcţionari pe-acolo care nu prea-mi dau seama cu ce se ocupă.

miercuri, 15 aprilie 2009

Ignoranţa



"Scurtimea vieţii lui transformă cerul într-un capac negru de care se va lovi mereu cu capul, ca să recadă pe pământul unde tot ce trăieşte mănâncă şi poate fi mâncat"



Uneori am impresia că trăiesc un vis, că ceea ce se întâmplă este de domeniul fantasticului şi, de fiecare dată, trăiesc o perversă dezamăgire atunci când constat că realitatea este mult mai aberantă decât cele mai şocante închipuiri. Cu toate acestea, trebuie să privim înainte şi să reacţionăm în spiritul vremurilor în care trăim.

Nu am vrut să atac problema impozitului forfetar întrucât a fost întoarsă pe toate feţele în numeroase articole. Remarc numai că această măsură, prin caracterul ei contra-stimulativ nu va face altceva decât să conducă atât la o prăbuşire a colectărilor la buget cât şi la o închidere masivă a firmelor mici. În ceea ce priveşte lupta cu "duşmanul de clasă", cred că cea mai simplă soluţie pentru evitarea plăţii impozitului forfetar este să-ţi laşi firma să moară şi să transferi activitatea pe o firmă nou creată. Cred că e mai ieftin şi, în plus, ai avantajul că porneşti în fiecare an de la zero.

Lăsând gluma la o parte, voi spune că mă îngrijorează ignoranţa şi suficienţa factorilor decizionali. În locul reducerii ineficientului aparat de stat, bravul nostru guvern a ales calea cea mai proastă: păstrarea salariaţilor, reducerea investiţiilor şi mărirea fiscalităţii. Evident decizia este una pur electorală, însă adoptarea sa într-o perioadă de criză nu va avea alt efect decât un drum sigur către prăpastie. În cazul în care ar fi fost păstrate investiţiile, cea mai mare parte din forţa de muncă eliberată de către stat ar fi fost dirijată către economia privată. Chiar dacă această mişcare ar fi implicat o perioadă nu tocmai roză pentru respectivii salariaţi, ar fi avut , în final, un rol pozitiv în reechilibrarea balanţei salariaţi stat / privat.

O altă măsură îngrijorătoare cred că va fi luată în curând de către BNR. Isărescu a declarat ieri la Academia Română că va răspunde noilor realităţi economice prin intermediul politicii monetare. Cel mai probabil, Isărescu a dorit să sugereze că, în scurt timp, va face ceea ce au făcut toate celelalte bănci centrale în lupta cu criza: scăderea dobânzii de intervenţie. Cu toate că dintr-un anumit unghi măsura poate părea corectă, singurul ei efect va fi devalorizarea leului. În cazul în care măsura va fi secondată şi de eliberarea de lei în piaţă s-ar putea să avem efecte pozitive, cu toate că este un joc destul de periculos.

Nu-mi rămâne decât să remarc cu tristeţe că, în continuare, ne hrănim cu imagini şi avem impresia că lucrurile se pot rezolva la nivel declarativ. Că realitatea este alta, vom observa în curând.

marți, 14 aprilie 2009

Somewhere in Time

Nu vreau să devin scepticul de serviciu, dar cred că este momentul să privim cu atenţie la ceea ce se întâmplă pe pieţele internaţionale întrucât lucrurile nu par a fi atât de limpezi precum sugerează unii. Iar această realitate, aşa cum se va vedea, este valabilă şi pentru noi.

Există un puternic val de optimism care a dus la creşterea fără fundamente a pieţelor. Cu toate că lucrurile par a se dezgheța, există încă numeroase semne de întrebare privind dezvoltarea viitoare a economiei, iar sentimentul cel mai puternic pe care îl am este că suntem în preajma unei erupţii a unei noi bule. Nu vreau să par vreun soi de "mama omida", dar cred că în continuare ne aflăm în zona critică. De asemenea, cu toate că din ceea ce voi prezenta aici va rezulta contrariul, ţin să vă informez că am în continuare poziţii long pe piaţa americană(am mai amintit asta într-un comment la un articol anterior, dar mă simt dator s-o precizez aici).

Cel mai pregnant indicator este cel al şomajului care, cu toate măsurile luate până acum, continuă să crească. Aceasta înseamnă că atât consumul cât şi imobiliarele nu au şanse mari de stabilizare. Cu toate că sunt mulţi cei care aşteaptă o îmbunătăţire a consumului(azi vom avea raportarea) mă limitez la a aminti că există o relaţie invers proporţională între rata şomajului şi consum sau imobiliare. Având în vedere nivelul actual al ratei şomajului şi trendul ascendent pe care s-a înscris putem trage concluzia că va mai trece destul până la stabilizare.

Un alt motiv de îngrijorare este dat de rezultatele stress-test-ului, prezentate cu tamtam în media americană. Cu toate că s-a lăsat să se înţeleagă că lucrurile stau OK, realitatea pare a fi alta. Circulă zvonuri privind necesitatea unor noi injecţii de capital sub presiunea deteriorării puternice a indicatorilor. Faptul că unele bănci raportează sau vor raporta profit se datorează unor artificii contabile care permit evaluarea activelor toxice la valori pe care băncile nu le vor obţine niciodată. Şi dacă datele privind stress test-ul pot fi încadrată momentan la nivel de zvon, o altă informaţie, de data aceasta certă, mă face pesimist: există bănci mari care şi-au scos la vânzare pachete substanţiare de credite performante. Atenţie! Nu este vorba de subprime sau alte gunoaie ci de credite de prim rang, extrem de profitabile pentru bănci. Asta mă duce cu gândul în două direcţii: ori băncile respective chiar nu mai au capital(aşa s-ar explica zvonul privind stress test-ul) ori estimările viitoare sunt sumbre. Oricare ar fi cauzele, concluziile sunt tot negative, iar aşteptările mele în privinţa dezvoltărilor viitoare sunt de reluare a trendului principal descendent.

Întorcându-ne la noi, remarc o creştere isterică a BET-FI. Singura explicaţie pentru această evoluţie asimptotică este specularea de către unii a pragului de deţinere şi veşnica speranţă că acesta va fi eliminat(poate se va termina totuşi odată cu prostia aceasta fără margini conservată de atâta timp de CNVM). Privind peste datele fundamentale, constatăm că SIF-urile nu prea au motive de creştere, atât timp cât portofoliul lor este burduşit de bănci. Simpla listare a BCR ar scutura bine de tot valoarea acestora. De asemenea, creşterile înregistrate de bănci sunt nejustificate în condiţiile în care toată lumea este la curent cu creşterea fără precedent a restanţelor. Dacă punem în balanţă previziunile total negative pentru economia românească putem considera că trendul actual de creştere este nejustificat pentru aproape toate titlurile. Iar reglarea cred că va veni în mod sigur prin reluarea categorică a trendului principal.

Închei prin a aminti că ceea ce am susţinut mai sus nu se confirmă din punct de vedere tehnic(acesta este motivul pentru care încă mai sunt long). Indicatorii stau bine, cu unele mici excepţii. Aceasta cred că se datorează valului de optimism care, trebuie să recunoaştem, face jocurile în acest moment.

Poate că ceea ce am scris aici se bazează, în mare măsură, pe intuiţie şi pe sentimentul că undeva, cândva s-a mai întâmplat asta. Ceea ce înseamnă că ar trebui să evitaţi sfaturile unor indivizi care vă oferă X motive pentru a intra în horă. Şi dacă totuşi vă hotărâţi să intraţi acum, nu o faceţi fără protecţia unui stop loss. E un moment pe care-l consider foarte periculos.

P.S. Opiniile prezentate în acest articol nu reprezintă o recomandare de investiţie!

luni, 13 aprilie 2009

Am trait sa vedem si asta...

Pe fondul inactivităţii burselor vestice(cauzată de Paştele catolic), lista celor mai tranzacţionate titluri din Europa afişată de Bloomberg a fost realmente inundată de titlurile româneşti(vezi imaginea).


Die Tzeapa?

Vom vorbi astăzi despre una din multiplele sfidări de care trebuie să avem parte. Evident, ca şi în alte cazuri, probabil nu se va întâmpla nimic, iar noi ne vom vedea liniştiţi de ale noastre în timp ce băieţii isteţi(sau isteţiţi cu forţa) vor continua să ne sfideze.

În anul 2005 se semna contractul de privatizare a BCR, cea mai mare bancă din sistem. Preţul oferit atunci a fost considerat corect, dar având în vedere faptul că prin această privatizare statul român a spus adio oricărui control pe care l-ar putea avea pe piaţa bancară autohtonă, putem considera că preţul a fost insignifiant. Le reamintesc celor mai uituci că banca nu avea nicio problemă, fiind extrem de profitabilă şi solidă. De asemenea, în acea perioadă statul nu avea probleme financiare. Mai mult, banii rezultaţi din vânzarea BCR s-au constituit într-un fond de dezvoltare de care, din câte mi-am dat seama, s-a cam ales praful. Cu alte cuvinte, am avut de-a face cu ceea ce aş numi privatizare silită dictată de necunocunoscuţi şi instrumentată de competenţe cunoscute(dacă am dezgropa morţii privatizărilor bancare din România, cred că unor personaje le-ar cam tremura soclul).

Nu voi face nicio presupunere în ceea ce priveşte modalitatea în care austriecii au reuşit să restructureze cea mai mare bancă din sistem. Procedura este una complexă şi probabil că încă mai au mult de lucru. Organizaţiile de acest gen ascund mulţi dinozauri sacri, iar tentativele de optimizare, de cele mai multe ori, sunt adevărate lupte de gherilă. De asemenea, din punct de vedere al profitului, BCR stă bine. Există însă un punct extrem de interesant al acestei privatizări care mă nedumereşte: listarea la bursă.

Aşa cum se cunoaşte, prin contractul de privatizare, Erste s-a obligat ca până în octombrie 2009 să listeze BCR. Din punct de vedere juridic, înţeleg că este vorba de o obligaţie fermă, care nu prea lasă spaţiu de manevră austriecilor. Practic, având în vedere că până acum nu s-a făcut nimic pentru această listare, putem considera că ea nu se va face(e greu de crezut că un mastodont precum BCR se poate lista în şase luni). Erste a avut 4 ani la dispoziţie şi nu a făcut nimic. Acum probabil vor motiva amânarea cu condiţiile neprielnice ale pieţei.

Realitatea este că austriecii nu au vrut nicio clipă să listeze BCR. Este clar că aceasta face parte din strategia lor, iar pentru a-mi susţine afirmaţia vă voi spune că în 2002 Erste a delistat Ceska Sporitelna la numai 3 luni de la privatizare. De asemenea, dintre toate băncile achiziţionate de Erste, niciuna nu este listată la vreo bursă.

În mod normal, autorităţile ar trebui să dea dovadă de consecvenţă şi să sancţioneze întârzierea acestei acţiuni. Nu ştiu cum poate fi sancţionată, dar o asemenea încălcare grosolană a contractului nu trebuie lăsată nepedepsită. Aşa s-ar întâmpla în orice ţară civilizată. Mai ales că ea afectează atât acţionarii minoritari cât şi investitorii care ar putea considera BCR o alternativă viabilă de investiţie. Evident, din toată această ecuaţie lipseşte un element: trăim în România! O Românie în care Mirea Ursache(şeful AVAS) afirmă senin(şi cu ochii limpezi aş spune...) că "din punctul de vedere al AVAS nu este necesar ca amânarea să fie consfinţită prin act juridic". Cu alte cuvinte, călcaţi-ne fraţilor în picioare că tare proşti mai suntem.

Având aceste informaţii încep să fiu convins că listarea BCR se va amâna până spre Paştele Cailor. Această atitudine prostească a noastră este singura responsabilă pentru desconsiderarea de care ne bucurăm. În momentul în care tot ceea ce arătăm este o umilinţă tembelă, nu avem cum să avem aşteptări pozitive. Credeţi că într-o situaţie similară autorităţile austriece ar fi picat la pace cu un investitor român care şi-ar fi încalcat obligaţiile contractuale? Fiţi siguri că răspunsul este NU!

joi, 9 aprilie 2009

Despre rezolvarea crizei

Povestea de mai jos am primit-o ieri pe email si mi-a placut teribil. Sper sa nu fie veche...

E august, un mic oraş pe malul mării ... în plin sezon, ploua torenţial de câteva zile, oraşul arăta de parcă ar fi părasit.
Toţi au datorii şi trăiesc din credite.
Din fericire vine un rus bogat la un mic hotel cochet. Vrea o cameră. Pune o bancnotă de 100$ pe masa recepţionerului şi se duce sa vadă camerele.
Şeful hotelului ia bancnota şi se duce repede sa plătească datoriile la măcelar.
Acesta ia bancnota şi se duce repede sa-şi plătească datoria la crescătorul de porci.
Acesta la rândul lui se grăbeşte să-şi plăteasca datoriile la cel ce-i livrează furaje pentru porci.
Cel cu furajele înşfacă bancnota şi aleargă la prostituata pe care nu o mai plătise demult. În timpurile astea de criza până şi ea ofera servicii pe datorie!
Prostituata ia bancnota în mâna şi se grăbeşte spre hotel, unde fusese cu clienţii ultimele dăţi şi unde rămăsese datoare.

În acest moment coboarî rusul; după ce a inspectat camerele spune ca nici o camera nu-i place, îşi ia bancnota şi păraseşte oraşul.

Nimeni nu a câştigat ceva, însă întregul oraş trăieşte acum fără datorii şi priveşte optimist în viitor!

Muntele de aur

Asistăm de câteva luni la o continuă propagandă pro aur. Se dau indicaţii, se fac prognoze şi se judecă emoţional. Mai mult, am început să primesc tone de spam cu recomandări pentru aur. Când lucrurile stau aşa, înseamnă că e timpul să ne uităm mai atent.

Ei bine, de câtva timp încoace(mai precis de la sfârşitul lui februarie), graficul aurului dă semne clare de slăbiciune. Din punct de vedere tehnic, ceea ce ar fi trebuit să ne atragă atenţia este formaţiunea doble top şi confirmarea căderii din ultimele zile. Evident, această mişcare a fost accelerată şi de decizia FMI de a-şi vinde din aur. Ca o idee generală, probabil vom avea o scurtă perioadă de consolidare a nivelului actual, urmând ca preţul să ajungă în jurul valorii de 800 $. Lucrurile stau similar şi pentru argint care, cel mai probabil, va ajunge în scurt timp la 10.5$.Cum o imagine face cât o mie de cuvinte, nu-mi rămâne decât să vă invit să priviţi graficul aurului şi să trageţi singuri concluziile.



Estimez că mişcarea la care asistăm acum este mult mai amplă şi se va propaga la nivelul întregii pieţe de mărfuri. Într-o oarecare măsură, putem considera actuala turnură ca un semnal de alarmă care anunţă înrăutăţirea situaţiei generale sub efectul unui nou impuls deflaţionist. Încă suntem foarte departe de rezolvarea problemelor şi, parafrazând o glumă a unui prieten, voi spune că "viitorul sună short".

P.S. Nu ştiu dacă aţi vizitat până acum site-ul Finviz(http://www.finviz.com/). Dacă nu, vă recomand călduros să pierdeţi câtva timp pe el. Modul de vizualizare a pieţelor este total novator.

miercuri, 8 aprilie 2009

Go Down, Romania

Recentul raport al Moody's în care se estimează o cădere economică de 4%, cu toate că nu ne pică bine deloc, are rolul de a ne aduce cu picioarele pe pământ. Aceasta deoarece contrazice toate alegațiile opinenţilor autohtoni care, până acum, se întreceau în estimări care mai de care mai hazardate. Făcând o paranteză, îmi exprim îndoiala în modul în care instituţii cu pretenţii ale statului (INS, BNR, etc.) publică estimări ale evoluţiilor unor indicatori macro. Având în vedre că până acum estimările lor au fost total eronate, cred că, pe viitor ar fi mai bine să se abţină.

Reîntorcându-ne la oile noastre(tot e la modă Becali) nu cred că se va înghesui cineva să critice raportul Moody's, iar motivul e unul extrem de simplu: raportul este de fapt unul optimist. Realitatea pe care o vom trăi în perioada imediat următoare va fi una extrem de dură. Încetinirea rapidă a economiei din primele luni ale anului are toate şansele să se transforme într-o cădere puternică pe fondul unor măsuri aberante care urmează să fie luate în viitorul apropiat(vezi halucinantele propuneri ale Cabinetului). Nu cred că disperarea de a strânge fonduri a actualului cabinet va sfârşi cu altceva decât cu o scădere radicală a colectării. De asemenea, cele două campanii electorale pe care trebuie să le traversăm, cred că vor excela în pomeni şi dărnicii ridicând nota de plată.

Marea necunoscută a acestui an va fi, ca de fiecare dată, agricultura. Dacă vom avea un an agricol bun(premisele par a fi favorabile până acum), probabil că efectele căderii vor fi atenuate. În caz contrar însă, vom mai avea nevoie de încă un împrumut de cel puţin cinci miliarde de EUR pentru a putea face faţă "provocărilor".

marți, 7 aprilie 2009

Astenii primavaratice


În timp ce opinia publică urmăreşte cu inima-n dinţi spectacolul derizoriu al arestării lui Gigi, încep să iasă la iveală din ce în ce mai multe detalii ale unui împrumut care, pe zi ce trece, se dovedeşte a se îndepărta din ce în ce mai mult de ceea ce ar fi trebuit să fie iniţial. Probabil în valul mediatic al recentelor întâmplări, o informaţie precum cea publicată de Financial Times va trece neobservată. La fel de neobservată precum multe alte decizii majore care sunt scuipate în aceste momente.

Conform respectivei ştiri, FMI-ul intenţionează să propună o "terapie de şoc" pentru adoptarea euro pe scară largă în Europa Centrală şi de Est. Conform FMI, această mişcare ar permite estului o traversare mai rapidă a crizei, prin euroizarea datoriei şi prin reducerea riscului de credit indus de instabilitatea cursurilor de schimb.

Evident, dincolo de o mare superficialitate, această analiză este de-a dreptul idioată. Din textul respectiv deducem că, pentru realizarea acestui deziderat, UE va trebui să relaxeze regulile de intrare în zona euro, iar statele care aderă să devină un fel de jucători second-hand. Nu am înţeles dacă respectivelor state li se propune trecerea efectivă la euro sau doar un consiliu monetar. Oricum, în oricare din cazuri, adoptarea precipitată ar conduce către un dezastru de proporţii care ar ameninţa atât stabilitatea noilor aderenţi cât şi pe a UE în ansamblul său.

În ceea ce priveşte statele estice cu monedă liberă, instituirea unui consiliu monetar ar echivala, în prima fază, cu falimente răsunătoare în lanţ, şomaj galopant şi probleme economice profunde. Pierderea flexibilităţii cursului (chiar dacă va fi făcută prin consiliu monetar sau prin trecerea directă la euro) va fi percepută ca un şoc de către întreaga populaţie care se va trezi, peste noapte, în faţa unor creşteri generalizate a preţurilor şi a unor perspective neclare. În general, acest tip de mişcări conduce la agitaţie socială şi perturbări de proporţii. Ca o idee generală, nu trebuie decât să privim la ceea ce s-a întâmplat în Bulgaria după introducerea consiliului monetar pentru a ne da seama de ceea ce ne poate aştepta.

Dacă pentru cei care adoptă euro lucrurile nu vor sta grozav, probabil pentru vestici lucrurile vor fi mai urâte deoarece vor trebui să acopere găurile externalizate de mai noii membri. Chiar dacă aceste economii vor funcţiona oarecum izolate de "rudele bogate", problemele lor se vor propaga mult mai rapid decât acum. Necompetitivele state estice, cu economiile decimate şi fără puterea de a face faţă invaziei produselor vestice îşi vor cere, mai devreme sau mai târziu, drepturile de membri, adică mai mulţi bani. Este logic să se întâmple aşa întrucât vom avea de-a face cu o zonă de consumatori în care procurarea banilor necesari subzistenţei va fi o problemă majoră. Şi nu am discutat decât la nivelul simplului cetăţean întrucât, dacă vom privi la nivel macro, poza va fi de-a dreptul de coşmar deoarece vor apărea datorii externe în creştere exponenţială şi deficite bugetare imense. Iar "acoperitorul suprem" va fi, evident, tătuca de la UE care va avea de înfruntat, pe zi ce trece, un număr tot mai mare de contribuabili nemulţumiţi şi critici la adresa sărăntocilor din est.

Probabil acestea sunt motivele pentru care BCE a refuzat până în acest moment această mişcare. O asemenea decizie ar fi mult prea riscantă pentru toată lumea şi, probabil, ea va fi luată numai şi numai in extremis.

Întorcându-ne cu faţa spre noi, remarc faptul că ceea ce s-a semnat cu FMI este în continuare secretizat la maxim, iar asta cred că ne ascunde surprize majore. În aceste condiţii, intrarea long pe euro are, pentru moment, rol de protecţie. Mai ales dacă ţinem cont de nivelul de curs atins în urma unui optimism pe care mi-e din ce în ce mai greu să-l pricep.

P.S. Opiniile exprimate în acest articol nu sunt recomandări de investiţii!

luni, 6 aprilie 2009

Amintiri din casa mortilor

Sunt multe voci care, în această perioadă tulbure, readuc în discuție aurul. Cei care citesc acest blog probabil ştiu că nu odată m-am pronunţat împotriva întoarcerii la etalonul aur. Desigur, discuţiile pe care le-am avut pe marginea acestui subiect au fost sumare, motiv pentru care m-am hotărât să dezvolt opiniile mele într-un articol.

Originea etalonului aur o putem considera în anul 1921, atunci când parlamentul englez a votat trecerea la lira de aur, renunţând la bimetalismul dominant până în acel moment. Votul din parlament poate fi considerat formal atât timp cât, din punct de vedere practic, etalonul aur funcţiona de cel puţin 5 ani(o dată cu recomandarea Privy Council din 1816). Aceasta a deschis calea adoptării acestui sistem la scară largă. Astfel, putem considera anul 1880 ca an în care s-a finalizat trecerea la noul sistem, adoptarea sa făcându-se în întreaga Europă, America şi Asia. Având în vedere larga sa răspândire putem considera, fără să greşim, că etalonul aur a devenit un sistem monetar de facto la nivel mondial, funcţionând bine, chiar şi în lipsa unor instituţii coordonatoare sau a unor reglementări internaţionale. Răspândirea sa rapidă, adoptarea la scară largă şi relativa uşurinţă a sistemului păreau a crea premisa unui secol XX bazat pe acest sistem. Numai că, o dată cu complicarea vieţii economice şi politice, sistemul începe să sufere. Astfel, în anul 1922 în Conferinţa de la Genova se identifică necesitatea creării unor instituţii supranaţionale de reglementare. Astfel, în 1930 este creată Bank for International Settlements. Creată iniţial pentru a se ocupa de dirijarea fondurilor necesare refacerii infrastructurii, BRI va deveni după cel de-al doilea război mondial o bancă a băncilor centrale.
Perioada interbelică a fost dominată de încercarea de cristalizare a unui sistem monetar mondial prin confruntarea marilor puteri şi, implicit, a celor trei mari blocuri monetare din acel moment: al lirei sterline, al francului francez şi al dolarului american. Perioada a fost destul de tulbure, culminând cu cel de-al doilea război mondial şi cu deja ştiutele probleme economice ale Europei. Evident aceste probleme au deschis calea adoptării etalonului aur-devize, bazat pe puterea de convertire a dolarului în aur (Bretton Woods). Au urmat aproximativ 30 de ani de funcţionare relativă a acestui sistem pentru ca, în anul 1971 Nixon să renunţe la standardul aur pentru standardul "putere de cumpărare".

Am făcut această introducere prelungită pentru a putea marca în istorie câteva momente pe care le-am considerat esenţiale. Apologeţii etalonului aur au tendinţa de a ignora problemele acestui sistem. Ei bine, dacă veţi pune cap la cap informaţiile pe care le aveţi din istorie veţi vedea că momentele marcate de mine corespund unor perioade cel puţin tensionate, perioade în care sistemul respectiv şi-a dovedit limitele. Paralel, vă voi reaminti câteva date despre care nu prea s-a vorbit. Este vorba de perioadele de recesiune care, după cum veţi vedea nu au fost deloc puţine: 1837-1843(Panic of 1837), 1857-1858(Panic of 1857), 1873-1879 (1870's Recession), 1893-1896 (1890's Recession), 1907-1908 (Panic of 1907), 1918-1921 (Post War 1 Recession), 1926-1927 (Recession of 1927), 1929-1938(The Great Depression), 1945 (Recession of 1945), 1948-1949 (Late 1940's Recession), 1953-1954 (Early 1950's Recession), 1957-1958(Late 1950's Recession), 1960-1961(Early 1960's Recession), 1969-1970(Late 1960's Recession), 1973-1975(1970's Oil Crisis). Toate aceste date reprezintă perioade în care etalonul aur funcţiona. Cum lesne se observă, nici în perioada etalonului aur lumea nu a fost ferită de probleme. Poate că, în unele cazuri, este vorba despre perioade nefaste din punct de vedere istoric, dar chiar şi în aceste perioade este extrem de interesant să înţelegem cauzele pentru care s-a ajuns la acele probleme.

Nu lungesc prea mult discuţia. Ceea ce vreau să adaug este faptul că sistemul bazat pe aur nu mai este de actualitate întrucât, prin reprezentarea tuturor mărfurilor prin intermediul unei singure mărfi nu se ajunge decât la distorsionări ale întregii activităţi economice. Ceea ce n-am amintit până acum este faptul că în perioada 1930-1931, peste 71% din cantitatea mondială de aur se afla la dispoziţia a două ţări: Statele Unite şi Franţa. Imaginaţi-vă ce ar însemna aşa ceva acum, într-o perioadă în care criza economică nu prea-ţi lasă loc de mişcare.

Evident, mai sunt numeroase alte elemente pe care nu le-am amintit, şi despre care probabil vom mai discuta. Ceea ce am vrut să arăt aici e faptul că întoarcerea pe scara istoriei, dincolo de faptul că nu este posibilă, poate avea efecte perverse.

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Jim Rogers show

Sunt lucruri pe care le-am tot discutat aici, dar e extrem de interesant să le auzi din gura unui investitor legendar(CNBC, 1 aprilie).

vineri, 3 aprilie 2009

Orasul si cainii

În timp ce mulţimea protestatarilor din Londra era hăituită de poliţie, mai marii lumii discutau soluţiile pentru ieşirea din criză. Acum, mai mult ca oricând, presiunea străzii începe să producă nervozitate în sferele înalte. Şi această reacţie este cât se poate de normală deoarece, dacă în urmă cu nu foarte mult timp se protesta împotriva globalizării, acum se protestează împotriva scăderii nivelului de trai şi al pierderii job-urilor. După cum se ştie, foamea este cel mai mai mare duşman al stabilităţii, iar în cazul în care lucrurile scapă de sub control, situaţia poate arăta mult mai urât.

Teama indusă de o escaladare şi mai mare a conflictului este cea care i-a făcut pe participanţii la G20 să arunce în ochii mulţimii măsuri populiste, gen scăderea veniturilor marilor bancheri. Mai mult, la fel ca şi în cazul Americii, se anunţă sosirea unor fonduri pentru stoparea colapsului: încă un trilion(cu posibilitatea ajungerii până la cinci trilioane)! Probabil vă veţi întreba cum s-a ajuns la suma aceasta şi răspunsul este simplu: exact prin metoda aplicată la primul bailout, cel de şapte sute de miliarde. Dacă nu ştiţi metoda, v-o voi reaminti: "trebuie să fie o sumă mare, cât mai mare". Întrebarea care-mi vine obsesiv în minte este una singură(şi fixă): DE UNDE? Evident, răspunsul este cunoscut de toată lumea, dar se preferă obtenebrarea sa. E mai bine să nu ne gândim la consecinţe pentru că, cine ştie, poate nu se întâmplă.

Fac parte dintre cei care studiază logic realitatea, chiar dacă aceasta, uneori, ne oferă rupturi, surprize sau alte elemente neprevăzute(lebede negre). Atunci când pompezi aer într-un balon este logic să se umfle. Aerul respectiv poate ieşi pe unde a intrat sau peste tot(în cazul spargerii). La fel se întâmplă şi cu rudimentarul nostru sistem economic, numai că avem de-a face cu mai multe variabile care complică extrem de mult analiza. Complexitatea este atât prieten cât şi duşman. Datorită ei putem pierde foarte puţin aplicând modele greşite şi, la fel de bine, din cauza ei putem suferi cu toţii atunci când modelele bune se dovedesc a genera rezultate devastatoare.

Este posibil ca această criză se se sfârşească printr-o minciună şi, aşa cum am mai spus, nu trebuie exclusă această posibilitate. Numai că rezolvarea sa nu înseamnă nicidecum că problemele s-au terminat, ci că manifestarea lor s-a amânat pentru o perioadă oarecare. Ele vor continua să ne bântuie, din ce în ce mai mult şi mai înfricoşător, precum nişte stafii izvorâte din propria noastră neputinţă. Iar oamenii pe care-i vedeţi hăituiţi prin City vor avea o voce din ce în ce mai puternică şi din ce în ce mai isterică.

joi, 2 aprilie 2009

Adevarul minciunilor


Documentul pregătitor al vizitei ministrului austriac de externe este clar o bombă care are potenţial distrugător. În timp ce toată presa va fi probabil preocupată de implicarea preşedintelui în "cazul Năstase", ceea ce ar trebui cu adevărat să ne preocupe este interesul vădit al Austriei pentru contractarea de către România a împrumutului de la FMI(înţeleg că în documentul respectiv Geoană este considerat "factor de bruiaj" din cauză că s-a pronunţat în câteva rânduri împotriva împrumutului). Această informaţie, alături de eliberarea aproape isterică a rezervei minime obligatorii(aici încă mai am îndoieli deoarece este posibil să fie vorba de altceva;din păcate nu am toate informaţiile care să-mi permită un diagnostic) reprezintă dovezi clare ale unui caz care în ţările civilizate s-ar constitui într-un proces răsunător de înaltă trădare.

Poate că afirmaţia de mai sus pare exagerată, dar până acum am tot fost bombardaţi cu slogane privind binefacerile acestui împrumut, contribuţia sa la echilibrarea macroeconomică s.a.m.d. La prima vedere, banii pe care i-am primit la o dobândă de doar 3% sunt mai mult decât buni întrucât la rating-ul de ţară pe care-l avem finanţarea în alte condiţii ne-ar fi costat triplu(sunt unul dintre cei care au susţinut împrumutul, dar pentru cu totul altceva decât se prefigurează). Numai că, prin prisma informaţiilor care ne sunt aduse la cunoştinţă cu pipeta, se pare că avem de suportat un cost final de vreo 10 ori mai mare. Şi asta pentru a salva interesele altei ţări. Evident, acum este lesne de înţeles şi de ce experţii FMI alergau după noi cu împrumutul(probabil lobby-ul celor care au poluţii visând la fostul imperiu e destul de activ). Ceea ce nu prea-mi pot explica e lipsa de reacţie a oficialilor nostri, a oamenilor politici de la putere sau din opoziţie. La fel de neînţeles ca şi votarea în unanimitate a privatizării Petrom (divagând, amintesc în treacăt afirmaţia celor de la MOL referitoare la ruşii din spatele OMV). Chiar nimeni nu e conştient de ce se întâmplă? Cred că e timpul să ne întrebăm extrem de clar despre sursele puterii şi despre cine conduce cu adevărat pe-aici.

Evident, aceste discuţii sunt sterile în ţara mămăligii total neexplozive. Nu vă aşteptaţi ca de mâine să se întâmple ceva. Probabil ştirea va face turul redacţiilor şi-şi va pierde din imporanţă la următoarea magdă sechestrată.

Cum suntem oameni de business, e clar că în această situaţie opţiunea e una singură: short pe România. Iar ca să ne înecăm amarul nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să boicotăm tot ceea ce e austriac pe-aici. Sunt curios ce s-ar întâmpla dacă oamenii nu ar mai cumpăra benzină de la ei, dacă nu ar mai ţine banii în băncile lor şi dacă nu ar mai mânca în restaurantele lor. Evident, aşa ceva nu e posibil în în ţara obsesivei Mioriţa, dar probabil e util ca exerciţiu de imaginaţie.

miercuri, 1 aprilie 2009

Istorie si Utopie

 
"Odată universul îngenuncheat, un important capitol al istoriei se va încheia. Va începe apoi destrămarea noii domnii şi reîntoarcerea în haosul dintâi, la vechea anarhie; ura şi viciile înăbuşite vor ieşi din nou la iveală şi, o dată cu ele, tiranii mărunţi ai ciclurilor revolute. După marea robie, robia măruntă."



Aşteptat cu speranţă de unii, cu afişe şi manifestaţii anti de către alţii, summit-ul G20 pare a avea o aureolă istorică. Toată lumea se aşteaptă la decizii fundamentale, la schimbări masive şi, până la urmă, la o ieşire precipitată din criză. Evident, speranţele sunt deşarte astfel încât nu mă aştept decât la o nouă dezamăgire care să confirme naivitatea(ca să nu spun prostia) factorilor de decizie planetari.

La informaţiile existente în acest moment, reuniunea nu are cum să fie altceva decât un dialog al surzilor. Chinezii, alături de ruşi de alţi câţiva "revoluţionari", vor susţine trecerea la SDR-uri. Pe de altă parte, americanii, alături de fraţii englezi, se pregătesc să-şi arunce artileria grea de abur peste participanţi: combaterea paradisurilor fiscale, neo-reglementarea sistemului şi, dacă e nevoie, doborârea satelitului nord coreean întrucât se pare că şi el se află în spatele acestei crize.

Lăsând gluma la o parte, m-ar interesa şi pe mine care este rolul paradisurilor fiscale în toată această criză. A pornit criza de la ele? Nicidecum, totul a fost iniţiat de multprea controlata lume financiară civilizată(anglo-americană). De fapt, marii baroni ai finanţelor au fost cei care-au dat-o-n bară, nu nişte zone insulare pe unde-şi mai externalizază unii profiturile(exceptăm Elveţia din această imagine). Credeţi că forţarea unei transparenţe mai mari din partea paradisurilor fiscale va produce vreun efect. Evident nu, dar băieţii trebuie să arate masei ceva rezultate concrete şi, în condiţiile date, acuzarea unor outsideri este cel mai simplu mijloc.

În mod evident, aşa cum se prezintă acum lucrurile, sunt convins că acest summit va avea un efect imediat: va reînscrie pieţele pe trendul principal de scădere. Aceasta contrar speranţelor politicienilor care cred că un discurs bombastic este suficient pentru relansarea economiei. Sper totuşi să mă înşel şi să mă surprindă ceea ce voi afla după desfăşurarea summit-ului.

Oricum, recomand în continuare multă prudenţă. Suntem într-o contracţie teribilă a economiei mondiale, iar "luminiţa de la capătul tunelului" încă nu se vede. Probabil în viitoarele luni vom mai primi ceva ştiri negative(posibil dinspre China) care ne vor face să reevaluăm realitatea în care ne mişcăm.