miercuri, 1 aprilie 2009

Istorie si Utopie

 
"Odată universul îngenuncheat, un important capitol al istoriei se va încheia. Va începe apoi destrămarea noii domnii şi reîntoarcerea în haosul dintâi, la vechea anarhie; ura şi viciile înăbuşite vor ieşi din nou la iveală şi, o dată cu ele, tiranii mărunţi ai ciclurilor revolute. După marea robie, robia măruntă."



Aşteptat cu speranţă de unii, cu afişe şi manifestaţii anti de către alţii, summit-ul G20 pare a avea o aureolă istorică. Toată lumea se aşteaptă la decizii fundamentale, la schimbări masive şi, până la urmă, la o ieşire precipitată din criză. Evident, speranţele sunt deşarte astfel încât nu mă aştept decât la o nouă dezamăgire care să confirme naivitatea(ca să nu spun prostia) factorilor de decizie planetari.

La informaţiile existente în acest moment, reuniunea nu are cum să fie altceva decât un dialog al surzilor. Chinezii, alături de ruşi de alţi câţiva "revoluţionari", vor susţine trecerea la SDR-uri. Pe de altă parte, americanii, alături de fraţii englezi, se pregătesc să-şi arunce artileria grea de abur peste participanţi: combaterea paradisurilor fiscale, neo-reglementarea sistemului şi, dacă e nevoie, doborârea satelitului nord coreean întrucât se pare că şi el se află în spatele acestei crize.

Lăsând gluma la o parte, m-ar interesa şi pe mine care este rolul paradisurilor fiscale în toată această criză. A pornit criza de la ele? Nicidecum, totul a fost iniţiat de multprea controlata lume financiară civilizată(anglo-americană). De fapt, marii baroni ai finanţelor au fost cei care-au dat-o-n bară, nu nişte zone insulare pe unde-şi mai externalizază unii profiturile(exceptăm Elveţia din această imagine). Credeţi că forţarea unei transparenţe mai mari din partea paradisurilor fiscale va produce vreun efect. Evident nu, dar băieţii trebuie să arate masei ceva rezultate concrete şi, în condiţiile date, acuzarea unor outsideri este cel mai simplu mijloc.

În mod evident, aşa cum se prezintă acum lucrurile, sunt convins că acest summit va avea un efect imediat: va reînscrie pieţele pe trendul principal de scădere. Aceasta contrar speranţelor politicienilor care cred că un discurs bombastic este suficient pentru relansarea economiei. Sper totuşi să mă înşel şi să mă surprindă ceea ce voi afla după desfăşurarea summit-ului.

Oricum, recomand în continuare multă prudenţă. Suntem într-o contracţie teribilă a economiei mondiale, iar "luminiţa de la capătul tunelului" încă nu se vede. Probabil în viitoarele luni vom mai primi ceva ştiri negative(posibil dinspre China) care ne vor face să reevaluăm realitatea în care ne mişcăm.

15 comentarii:

  1. De acord cu G20 si rezultatele care NU se vor obtine acolo.

    Dar se vede si luminitza Dane... :)

    Bine, multi o mai confunda din cand in cand cu farurile locomotivei care vine din sensul opus.

    Insa luminita e acolo si pentru cine vrea sa o ia cativa pasi inaintea turmei, ea devine orbitor de luminoasa ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Flavian: ai mai transmis aceleasi mesaj optimist si in alte topicuri, cat si pe blogul tau. Dar niciodata nu ai dat detalii despre cum arata luminita asta ca eu personal nu o vad.

    RăspundețiȘtergere
  3. Luminita este ceva alb si orbitor care se vede departe in zare atunci cand esti intr-un tunel. De fapt oricine poate zice ca exista undeva o luminita, la capatul tunelului. Unii pot zice ca o si vad. Problema este ce este in spatele ei, si din cauza ca te orbeste, nu veiz nimic mai departe.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ieri am citit stirile cu privire la G20. Din pacate, singura care revenea obsesiv pe ecrane era "se vor initia discutii despre plafonarea salariilor bancherilor"!!! Am ramas masca. A, si aia cu "Sarkozy pleaca de la G20 daca... nu mai stiu ce".

    Deci, cam cu asta se ocupa G20... Iar maine putin shopping la Strasbourg, pentru summit-ul OTAN.

    OFF-TOPIC - astia au blocat centrul Strasbourg-ului dar magazinele sunt deschise, cu program prelungit. Bineinteles, acces au numai doamnele si domnii din "suita".

    RăspundețiȘtergere
  5. Asa cum zice tania, e uneori mai greu de descris in cuvinte :)

    In special acum, cand oamenii tind sa priveasca cu neincredere cam orice afirmatie iesita din "normal".

    Abia atunci cand oamenii vor invata sa priveasca situatiile iesite din comun ca pe ceva firesc, vom putea incepe sa intelegem mai bine si viitorul atat de complex ;)

    In ultima vreme m-am cufundat cam adanc in problemele economice. Intentionez ca dupa inca cateva articole pe aceasta tema, sa reincep diversificarea temelor si corelarea de care spuneam.

    Pentru ca altfel, e cam greu sa vezi padurea din cauza copacilor... :)

    Pana atunci, inca un articol excelent pe tema banilor. Stiu ca s-a mai dat linkul, dar nu strica sa-l mai dam o data pentru cei care l-au ratat pana acum: Banii într-o societate liberă

    RăspundețiȘtergere
  6. Motto-ul, motto-ul de unde e ?

    RăspundețiȘtergere
  7. Flavian: Mi-e frica sa nu traiesti cu speranta desarta a unei utopii.
    v:Emil Cioran, Istorie si utopie(La scoala tiranilor) :-)

    RăspundețiȘtergere
  8. Stiu Dane, iar mie mi-e frica ca esti cam pesimist :)

    Si o sa mai discutam pe tema asta si vedem in final cine pe cine convinge.

    Insa va trebui sa treci un pic dincolo de economie. Sa privesti din afara. Pentru ca altfel nu prea poti vedea padurea din cauza copacilor... :)

    Eu sincer m-am bagat in latura economica, doar pentru finalizarea si intelegerea mai corecta a unei povesti mult mai ample. Pe care am inceput sa o studiez initial din cu totul alt unghi. Poate din cauza asta parerile noastre difera pe ici pe colo.

    Oricum economia, bursele si bancile vor fi ultima chestie care ne va mai interesa in curand. Exact asa cum ii spuneam lui Manole in toamna ca discutia despre imobiliare n-o sa mai aiba prea mult rost in cateva luni. Poti sa ma crezi sau poti sa ma ignori, la fel cum o facea si el atunci... :)

    RăspundețiȘtergere
  9. @Flavian

    ...la fiecare amarat de post...

    Ce gargara. Ce abureli. Ce pufaituri. Ce vorbe goale care nu spun nimic. Ce tromboane. Ce idei vagi. Ce lumini si ce mai umbre. Ce previziuni umflate complet lipsite de substanta.

    In ce-oi mai crede si tu... Isus? The Secret? Extraterestrii? Who cares?!

    Esti un adolescent care a descoperit apa si ne avertizeaza pe tot sa nu ne inecam. GROW UP!

    RăspundețiȘtergere
  10. Nok - te supara tare postarile mele ?

    Dan zice ca trebuie sa fiu si mai rabdator. Si eu ma straduiesc. Chiar si cu cei care dau dovada de mai putina minte si intelegere decat juniorul meu.

    Uite, iti doresc sa treci cat mai usor prin tranzitia asta si sa ai parte numai de bine. O minte deschisa iti mai doresc. Si sanatate multa ! :)

    Dane - nici un cuvintel despre articolul cu Banii într-o societate liberă ?

    Ai apucat sa te uiti peste el ? Ca este exact genul de idei ale scolii austriece la care facea si Schiff prezentarea pe care ai postat-o acum 3 zile.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Flavian cind iesi din padure poate iti este frica de ce vezi si te intorci repede inapoi la tembelizor si alte cele care te tin letargic, adormit si ametit si eu ai inteleg.

    Lumea se schimba mereu si ai dreptate ca fiind bivalent vezi o imagine de ansamblu nu doar din punct de vedere strict financiar si imobiliar pentru ca pina la urma toate acestea sintem noi, noi le-am creat si asta sintem, deci problema daca e sa mergi pina la capat vine de la asa numitii "oameni". Daca vrei sa repari problema repari cauza mai intai adica omul.

    Daca sistmul actual nu functioneaza nu va functiona nici unul daca oamenii nu sint dispusi sa se schimbe si am refer la lacomie, profit, coruptie, minciuna si multe altele. Omul (majoritatea) se schimba de frica aceasta il impinge de la spate (speranta il tage din fata :D) si cind nu va avea ce minca si multe altele care ne asteapta atunci vom schimba societatea pe fundamente poate morale, etice, bun simt.

    Din cite am observat asta spune-ti si voi cu alte cuvinte, cad bancile, cade sistemul financiar, cad monedele, se dizolva piata imobiliara si sint cei care nu pot sa accepte aceste schimbari si apar conflictele precum cele verbale "Nok", "softpedia" dar ideea e sa ne simtim noi bine.

    RăspundețiȘtergere
  12. "Nok - te supara tare postarile mele?"

    Cam fiecare al zecelea pe acelasi etern subiect imi umple paharul rabdarii.

    Probabil din cauza ca urasc religia, iar tonul tau pseudo-optimist, profetiile si credintele tale fara dovezi imi amintesc perfect de unul din martorii aia ai lui Iehova.

    RăspundețiȘtergere
  13. Solutia la criza: Nationalizarea Bancii Anglei si a Fed-ului, redarea acestor banci private contribuabililor britanici, respectiv americani. Asta vor si protestatarii de la G20 pana la urma, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  14. Mad - din contra, padurea e mai infricosatoare de obicei cand te afli in ea decat atunci cand o privesti din afara. De aceea mai incerci sa tragi de maneca pe cate unul inspre luminis, dar multi se impotrivesc. Si prefera pilula albastra in loc de cea rosie... :)

    Nok - nici eu nu inghit manipularile facute cu ajutorul religiei, asa ca stai relax ca nu o sa ma gasesti in fata usii vanzand "carti sfinte". Iar ideea mea de spiritualitate se apropie mai mult de varianta tibetana, poate de aici si optimismul "deranjant" pentru unii... :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Ce articol semneaza astazi (2 apr.2009) Ban Ki-moon, scretarul general al ONU, in The Guardian:

    "I fear global collapse"

    Fragment:
    What began as a financial crisis has become a global economic crisis. I fear worse to come: a full-blown political crisis defined by growing social unrest, weakened governments and angry publics who have lost all faith in their leaders and their own future.

    Omul asta este korean, Korea a trecut acum vreo 10 ani printr-o criza economica devastatoare, deci stie ce vorbeste.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)