G7 urmează să-şi prezinte înfrângerea climatică drept o victorie

Aşa-zisa energie regenerabilă e un eşec pe toată linia. Asta se ştie de mult timp, însă „capitalismul biruitor” e obişnuit să forţeze pentru a duce lucrurile acolo unde îşi doreşte. Doar că şi forţarea are limitele sale, iar acum economiile G7 se află în prag de colaps. 

Cu trecerea din ce în ce mai precipitată a ţărilor importante în BRICS, membrii G-7 s-au trezit într-o lume în care relevanţa lor s-a dus binişor spre zero, ca efect al impactului propriilor politici. Declanşarea războiului din Ucraina a fost doar bomboana de pe colivă întrucât politicile aşa-zis climatice începuseră de mult să fie aplicate, cu toate că relevanţa lor era cel puţin discutabilă 

Wade Ellison, profesor emerit de fizică la Universitatea Oxford a scos recent la luminăun raport devastator despre aşa-zisele „alternative eoliană”. Raportul îl puteţi descăraca de pe site-ul The Global Warming Policy Foundation. Multă vreme s-a crezut că eolienele vor fi viitorul energetic al omenirii deoarece „vântul e gratis”. În raport însă se demonstrează cu date certe că „alternativa eoliană” de fapt e o ficţiune. Cu toate că e concis, raportul e devastator în ceea ce priveşte analiza. Nu doar că eolienele produc doar o fracţiune din „capacitatea teoretică”, dar acea producţie vine la pachet cu numeroase belele. Dacă energia este produsă în exces, ea se pierde deoarece nu ai cum să opreşti eoliana ca să producă mai târziu deoarece mai târziu e posibil să nu mai fie vânt. De asemenea nu există alternative viabile de stocare a energiei electrice. Mai mult, pentru a produce suficientă energie de acest tip e nevoie de spaţii ample care poluează fonic. Nu mai vorbim de urâţenia respectivelor construcţii, care distrug orice privelişte. 

Solarele, în mare, au aceleaşi belele. Desigur, nebunia nu a oprit oamenii să instaleze aceste echipamente hidoase peste tot. În România sunt instalate chiar şi pe terenurile agricole, cu toate că în trecut se introdusese o limitare a acestei nenorociri. Evident, nimic nu concurează cu tembelismul ideologic şi uite-aşa s-a ajuns să se strice mii de hectare în numele nefastului zeu al ideologiei verzi.

Dacă veţi analiza obiectiv, veţi constata că ţările G-7, în special cele din Europa, au serioase probleme energetice. Amplificarea presiunii asupra Rusiei prin alimentarea iraţională a conflictului ucrainean a produs un dezechilibru energetic major pe piaţa mondială a energiei. Dezechilibrul respectiv, la nivel european, este un dezastru. Vestul e în colaps, dar ţine coada sus asemeni unei babete care se încăpăţânează să se considere în continuare femeie fatală. Însă, semnalele de alarmă venite dinspre economie şi populaţie nu mai pot fi ignorate. Deja s-a atins limita, iar evitarea unei probleme majore trebuie să se facă cu orice preţ. Aşadar, ce urmează?

După cum spuneam, la următoarea întrunire G-7 eşecul va fi sărbătorit printr-o scamatorie. Mai precis, energia nucleară va căpăta statut de energie verde. Asta din două motive. În primul rând pentru a face energia nucleară mai ieftină(va beneficia de subvenţii, asemeni celei verzi), dar şi pentru a permite SUA să-şi exporte mai facil acele junk-uri tehnologice denumite pompos „reactoarele modulare de mici dimensiuni”(SMR). E comic să vezi cum disperarea pentru suplinirea cu orice preţ a energiei lipsă face ca una dintre cele mai periculoase tehnologii pentru mediu să fie promovată ca „alternativă verde”. Sunt 50 de ani de când Cernobîlul e aflat tot într-o zonă de excludere şi sunt slabe speranţe ca vreo bucăţică din imensul terenul care înconjoară reactorul să reintre în circuitul economic. În continuare zona e „explozivă” întrucât reactorul tot mai „mocneşte”. Cu această experienţă, căreia i se adaugă şi celelalte accidente nefaste, ar trebui să tratăm cu mai multă circumspecţie situaţia. Aţi uitat oare dezastrul nuclear dela Fukushima, când poluarea nucleară a produs efecte care nici măcar acum nu pot fi contorizate?

E cât se poate de cert că tehnologia nucleară e departe de a fi sigură. De asemenea, e clar că nivelul nostru de dezvoltare cere inclusiv existenţa capacităţilor nucleare de producţie a energiei electrice. Trebuie însă ca întreaga situaţie să fie gestionată cu responsabilitate şi să se găsească un echilibru între diversele metode de producţie a energiei electrice. Generalizarea producerii de energie prin intermediul SMR-urile este o nebunie în sine. Această tehnologie şi-ar găsi aplicabilitatea doar acolo unde e nevoie de energie electrică într-o zonă izolată(de exemplu anumite facilităţi industriale în deşert sau undeva la munte, unde e extrem de costisitor să tragi linii electrice). 

Marile facilităţi nucleare de producţie a energie electrice sunt într-adevăr periculoase, dar cel puţin concentrează într-un singur loc problemele, putându-se supraveghea îndeaproape respectarea cu stricteţe a normelor de securitate. Răspândindu-se însă precum puricii, reactoarele modulare au toate şansele să se transforme în adevărate bombe portabile, cu consecinţe dramatice pentru cei care au ghinionul să se afle în zona limitrofă. 

De asemenea, dacă am lua în considerare riscurile extreme ale energiei nucleare am ajunge lesne la concluzia că numai energie verde nu e. Însă naţiunile G-7, aşa cum au fost obişnuite de atâta amar de vreme, nu-şi vor recunoaşte în ruptul capului eşecul, transformându-l într-o aparentă victorie. E cât se poate de clar că introducerea energiei nucleare ca energie verde e o înfrângere dezastruoasă. Doar că ei o vor promova ca pe un succes fără să se gânedească la consecinţele deciziei lor. Din punct de vedere economic, vom asista la o distorsionare şi mai mare a pieţei întrucât subvenţia va face să explodeze numărul capacităţilor nucleare de producţie, cu riscurile de rigoare.

E cât se poate de clar că treburile nu mai merg aşa. Heirupismul a ajuns forţa motrice a societăţilor occidentale, exact aşa cum ajunsese în Estul Europei în comunism. „Lumea e cu un picior în groapă!” - ni se va transmite de la viitorul G-7. „Norocul nostru, al naţiunilor dezvoltate, e că suntem cu un pas înainte”. Parcă aşa suna bancul „comunismului victorios”.