Contextul actual şi fundamentele sale

Probabil ştirea cea mai importantă este aceea că s-a mai dedolarizat o halcă din lume. China şi Brazilia îşi dedolarizează complet tranzacţiile comerciale dintre ele, fiind ales modelul bazat pe yuan. De asemenea, Banco BOCOM BBM a anunţat că a aderat la sistemul chinezesc de plăţi internaţionale(CIPS).  Asta este o continuare directă a înţelegerii făcute de Putin cu Xi la Moscova şi despre care v-am mai povestit.

O altă ştire ar trebui să vă atragă atenţia, anume cea mai recentă întrunire a ţărilor din sud-estul Asiei(ASEAN) la care s-a discutat despre ... renunţarea la dolar între economiile acestei zone. Dolarul american e considerat nu doar o monedă riscantă ci şi periculoasă din cauza comportamentului necurat al SUA&UE în ceea ce priveşte afacerile monetare ale Rusiei. Nu doar că aşa-numitul Occident Colectiv a blocat activele externe ale Rusiei, dar acum se mai şi gândeşte să le confişte şi să le dea Ucrainei. Ceva îmi spune că acelaşi Occident Colectiv va plăti înzecit imbecilitatea asta, dar să nu divagăm de la subiect. Aşadar, ţările ASEAN caută modalităţi de ieşire de sub imperiul dolarului şi au motive serioase: niciuna dintre acele ţări nu vrea să păţeacsă ce-a păţit Rusia, astfel încât trebuie să se izoleze de dolar.

Confirmarea justeţei temerii respectivelor ţări a venit mai repede decât mă aşteptam: India(care nu e membră ASEAN) şi Malaezia(care e membră) au picat la înţelegere să-şi dedolarizeze întregul comerţ exterior. Cum? Plătind în monedele proprii. Partea frumoasă abia de-acum începe: cele două părţi vor folosi ca sistem de plăţi UPI, sistemul alternativ la SWIFT, deţinut 100% de India! Asta înseamnă că o altă halcă de piaţă va fi ghidată pe circuite alternative SWIFT-ului controlat de americani. 

Doar că treburile nu sunt atât de atomizate pe cât par: atât SPFS-ul rusesc(alternativa lor la SWIFT), utilizat în prezent în relaţia cu Iranul şi cu mai multe state africane, cât şi CIPS-ul chinezesc sau UPI-ul indian sunt interconectate între ele. Astfel, un mesaj SPFS către India este preluat automat de UPI, la fel cum un mesaj CIPS către Rusia e preluat de către SPFS. E o structură descentralizată în care orice parte poate veni cu propriul serviciu de mesagerie financiară pe care-l poate integra în reţeaua descentralizată a celorlalţi. Înţelegeţi cred cum merg lucrurile!

Acum trebuie să mai recunoaştem ceva, anume că indiferent cât de bine poziţionate ar fi serviciile ruşilor, ale chinezilor sau ale indienilor, mai nimeni nu s-ar băga pe ele dacă totul ar merge normal cu dolarul. Doar că, cealaltă îngrijorare a jucătorilor mondiali mai mici sau mai mari tocmai de-aici vine, anume de la starea reală a dolarului, care nu mai e cunoscută doar la nivel bancă centrală a unei ţări, ci devine din ce în ce mai cunoscută la nivelul politicienilor de rang înalt, al experţilor şi, chiar la nivelul omului simplu. Oficial nu se spune mare lucru, dar dacă te uiţi atent înţelegi imediat mecanismul dezastrului şi constaţi că într-adevăr „regele e gol”. 

La nivelul PMI(Purchasing Managers’ Index) datele din SUA arată creşteri, după cum urmează:

• Indicele compozit: de la 50.1 în februarie la 53.3 în martie(+3.2);
• Indicele Industriei Prelucrătoare: de la 47.3 la 49.3(+2);
• Indicele  din Servicii: de la 50.6 la 53.8(+3.2)

Situaţia e similară şi în Europa. Ce ne indică asta? Staţi puţin că mai avem ceva! La nivelul indicilor preţurilor de consum, din nou vedem o creştere superioară în domeniul serviciilor. OK, păi nu e frumos? Totul arată destul de bine!

Teoretic nu avem de-a face cu o recesiune. Partea interesantă abia acum vine deoarece vestea bună este dezastruoasă pentru pieţe în general, dar mai ales pentru FED. Nu-i un aradox introdus artificial de mine, ci o realitate! Ca să lupte cu inflaţia, FED-ul trebuie să readucă economia pe trend, în condiţiile în care ea acum e peste trend. Aşadar, din punct de vedere tehnic, pentru a-şi atinge obiectivul, FED-ul ar trebui ca ăn condiţiile de acum să ducă dobânda de intervenţie la 6%! E matematică, nimic mai mult. Doar că matematica nu mai poate face faţă „sofisticării” pieţelor întrucât, după cum aţi observat, stabilitatea financiară a instituţiilor bancare aşa-zis globale a fost serios zdruncinată de o dobândă de 5%! Cum va putea FED-ul să gestioneze o dobândă mai mare decât actualul nivel?

Ca să înţelegeţi şi mai bine rolul devastator al distorsiunilor la care s-a ajuns, vă voi reaminti că menţinerea ratelor de dobândă la nivel aproape zero timp de peste un deceniu a reprezentat adevăratul virus introdus în sistem. Cei care mă citesc de mai mult timp probabil s-au săturat de câte ori am avertizat că avem de-a face cu un adevărat dezastru financiar care nu are cum să se termine bine. Mai mult, sunt unii care-mi reproşează că sunt „mult prea prăpăstios în condiţiile în care nu se vede nimic”. De ce-am „dat-o în bară”? Pentru că avem de-a face cu volume extrem de mari, cu condiţii diverse ale pieţelor care se subordonează arhitecturii dolarului. Mult timp, acest indice de mărime a reprezentat garanţia că SUA se pot comporta aberant din punct de vedere politico-economic întrucât „oceanul” absorbea orice nebunie de la centru, afectându-i pe ceilalţi. Jocul simţeam că se apropie de sfârşit, doar că inerţia sistemului este mult mai mare decât ne putem imagina. Reversul acestei inerţii mari este devastator întrucât, pe măsură ce situaţia începe să se inverseze, valurile se vor accelera, transformându-se totul într-un iad mult mai rapid decât ne putem imagina. Inerţia este mare din cauza masei care trebuie „oprite”. Imaginaţi-vă un pendul a cărui greutate este uriaşă. E greu să fie oprit, dar odată ajuns la apogeu, atunci când gravitaţia a învins, nu rămâne acolo, ci se întoarce furios înapoi, neputând s se stabilizeze în punctul în care ar sta natural. Să revenim totuşi din paranteza făcută. 

Spuneam că timp de peste un deceniu, Băncile Centrale ale „Occidentului Colectiv” au lucrat cu dobânzi mici, apropiate de zero. Aceasta a făcut ca, din raţiuni de profit, băncile comerciale să achiziţioneze obligaţiuni pe termen lung şi titluri ipotecare. Raţiunea e simplă: prinzând o obligaţiune de - să-i spunem 2% - îţi securizai obţinerea unui diferenţial de 1.5, 1.8% sau chiar 2% pe termen lung. În plus, datoria statului american e considerată şi cel mai sigur plasament, astfel încât reuşeai să împuşti doi iepuri dintr-o lovitură: şi un profit constant(faţă de dobânda de intervenţie), dar şi o siguranţă a plasamentului. Desigur, în materie de logică orice om realizează că situaţia dobânzilor zero era un fenmen care ţinea de excepţie, nicidecum de regulă, doar că logica lipseşte cu desăvârşire în mediul corporatist. Ce s-a întâmplat e simplu de înţeles: „profitul sigur” s-a transformat în pierdere certă odată cu creşterea dobânzilor. Revin la exemplul anterior: în cazul titlurilor achiziţionate pe termen lung cu un procent de 2% pe an, la o dobândă de intervenţie de 5%, acestea se transformă în titluri care aduc o pierdere de cel puţin 3% pe an! Şi uite-aşa, sursele de profit devin unele de pierdere. Asta, împreună cu investiţii aberante în „domenii de viitor”(precum multiplele proiecte din zona criptomonedelor şi serviciilor adiţionale) au îngropat Silicon Valley Bank. Totul e simplu, ţine doar de matematica elementară.

Toată povestea vine de la criza trecută(de aici şi cerbicia mea în a susţine că acea criză încă nu a trecut!) când a explodat piaţa creditelor subprime şi când a apărut povestea cu „too big to fail”. Pentru că bubuiala marilor bănci era de neacceptat pentru politicienii de atunci, s-a mers pe ideea că „absolut nimic nu e în neregulă”. Am demonstrat încă de atunci că, de fapt, absolut TOTUL era în neregulă. Inclusiv lipsa de bărbăţie în a accepta o „pierdere inacceptabilă”(sic!). Ei bine, ceea ce se întâmplă acum e o consecinţă a măsurilor aberante de atunci. Priviţi tabloul real şi cruciţi-vă!

Poza care se vede de la nivelul omului simplu este aceea a unei inflaţii galopante. Ce face omul în momentul în care vede cum inflaţia îi mănâncă economiile din bănci? Pur şi simplu renunţă la economii încercând să le fructifice într-un fel. Dar cum? Păi îţi scoţi banii din bănci căutând bunuri tangibile pe care  să le achiziţionezi la orice preţ pentru a mai salva ce e de salvat. OK, cred că până aici e totul logic pentru toată lumea. Să acum trecem graniţa în ograda băncilor. Acestea trebuie să e restituie oamenilor banii, doar că ACEI BANI NU EXISTĂ! De ce? Pentru că au fost „investiţi în titluri sigure”, care titluri, aşa cum v-am arătat, produc acum pierderi, nu profituri! Deci nici gând să se găsească oareşce cumpărători pentru asemenea tinichele. Cine-ar fi nebun să cumpere acum titluri cu randament de 2% pentru următorii 10-15 ani??? OK, şi-atunci ce se întâmplă? Păi pentru a evita blocajul FED-ul e obligat să imprime bani pe care să-i pompeze băncilor întrucât altfel băncile dau faliment, iar, aşa cum ştim, cele mai mari sunt „too big to fail”. Tipărind bani, FED-ul de fapt accelerează inflaţia împotriva căreia luptă. Şi ca să lupte eficient trebuie să majoreze dobânda, iar apoi spirala o reia de la capăt într-un joc cu un grad de magnitudine şi mai mare.

Aşadar, în termeni reali, cei care au bani în bănci vor ajunge să-şi vadă economiile transformate în amintiri. La fel cum s-a întâmplat la noi în anii 90. Pur şi simplu banul nu va mai avea nicio valoare. Banul fără valoare conduce la economii fără relevanţă în care totul, peste noapte, se transformă în fier vechi nefuncţional. Revedeţi ceea ce s-a întâmplat la noi în anii 90 şi veţi avea o imagine la scară mică pentru ceea ce urmează să se întâmple la nivel mondial. 

BRICS-ul pare acum o barcă de salvare pe care vor s-o prindă cei mai mulţi dintre cei care au înţeles că „Titanicul” dolar a luat apă astfel încât nu mai poate face nimic altceva decât să se scufunde. Nu e o soluţie universală, de aceea mulţi nu sunt  fericiţi să schimbe un dolar cu un alt dolar care acum se numeşte yuan. Mai ales în condiţiile în care efectul de contagiune se va simţi destul de bine pentru toţi participanţii. Când se scufundă un vapor colosal, se produc perturbaţii, iar valurile pot să înghită inclusiv bărcile de salvare aflate în proximitatea sa. Iată motivul pentru care ţări aflate în diferite „alianţe strategice” cu SUA aleg acum să fugă cât mai departe, riscând inclusiv să fie victime ale răzbunării militare a SUA. Conducătorii lor înţeleg că riscul unei confruntări cu SUA este mai mic decât cel al unei scufundări definitive ca efect al utilizării dolarului şi de aceea încearcă să se lege de alte conducte economico-financiare. 

BRICS-ul ar putea fi o salvare în condiţiile în care s-ar transforma din barcă în vapor, astfel încât valurile generate de scufundarea Titanicului să nu-l afecteze. Asta însă nu se poate face peste noapte. De aceea cei care vor să se salveze îşi unesc bărcile într-o reţea descentralizată bazată pe schimburi bilaterale în monedă proprie, astfel încât „marele val” să se spargă în mai multe valuri mici care vor fi abordate de fiecare participant în parte în funcţie de gradul său de infectare cu dolari.

De aceea ceea ce veţi vedea în perioada următoare va fi o accelerare şi mai mare a ieşirii de pe dolar în încercarea fiecărei economii mai mari sau mai mici să supravieţuiască imploziei generate de spaţiul lipsit total de logică şi făă nicio portiţă de salvare în care evoluează dolarul. Cred că aţi înţeles exact care-s fundamentele şi, mai ales, de ce urmează o perioadă extrem de nefastă, dar, în acelaşi timp, extrem de bogată în evenimente care vor pune lumea pe un alt făgaş.