A început conflictul între Israel şi Liban. Este ceea ce şi-a dorit Netaniahu, chiar dacă n-o va recunoaşte niciodată. Nicăieri nu se spune adevărul, anume că Israelul efectiv a invadat Ierusalimul de Est şi că toate acţiunile arabilor au fost de fapt generate de ceea ce şi-au permis să facă forţele de ordine israeliene în plin Ramadan. Pur şi simplu nu poţi merge să pângăreşti un loc sfând doar pentru că ai tu o agendă politică. Iar nemernicia pe care au făcut-o la moscheea Al-Aqsa este chiar impardonabilă. Cum e posibil să-i trânteşti la pământ pe toţi credincioşii veniţi la slujbă şi să-i legi de mâini şi de picioare cu benzi zimţate de plastic precum pe animale? Cine vreodată a comis o asemenea nemernicie? Ceea ce s-a întâmplat la Al-Aqsa însă nu este o premieră şi ştiţi bine asta.
Oricâte fracturi logice ar încerca Netaniahu, realitatea e cea pe care-o vedem toţi cei care privim obiectiv către evenimentele care se petrec sub ochii noştri. Degeaba propaganda deşănţată încearcă să reinterpreteze evenimentele: în realitate totul a pornit de la incitarea palestinienilor de către Israel, care Israel îşi doreşte un incident major în Orient. De ce-ar dori un incident o ţară care clamează peste tot pacea? E de-a dreptul transparent: recentele înţelegeri între statele arabe - dintre care de departe cea mai proeminentă este cea între Arabia Saudită şi Iran - lasă din nou Israelul în izolare. De asemenea, mulţi dintre evreii de rând, incitaţi de propaganda deşănţată a sistemului politic de-acolo, au ajuns să creadă că înţelegerea dintre statele Orientului este un pericol existenţial pentru ei. Iar pe acest sentiment marșează Netaniahu cu minciunile sale.
De fapt, ceea ce urmăreşte cu adevărat Netaniahu este „întronizarea” sa ca „erou al Israelului”. Întreaga retorică începută chiar înainte de campania electorală ne arată limpede intenţiile sale reale. Oamenii au fost din nou păcăliţi de deep state-ul de acolo, dându-şi acceptul pentru venirea la putere a acestui mincinos care-l face chiar şi pe Pinocchio să se simtă un adevărat cavaler al adevărului. Însă, ceea ce ar trebui să înţeleagă evreii este că de data aceasta statul lor profund se joacă mult prea periculos cu focul, transformând temele de campanie electorală într-o problemă de-a dreptul existenţială pentru statul pe care-l au. Nu poţi sabota pacea cu violenţa. N-o poţi face în felul în care se face acum deoarece, în final, îşi vor pierde ţara. Dar asta puţin îl interesează pe Netaniahu. Părerea mea este că omul pur şi simplu e dus cu capul. E nebun de legat, căţărat la putere exact aşa cum s-au căţărat toţi nebunii de-a lungul istoriei. Iar asta este cu adevărat o problemă majoră pentru Israel.
În loc să facă război, cei înfierbântaţi de-acolo ar trebui să ia lucrurile aşa cum sunt. Moscheea aia e deja acolo, n-o poţi dărâma pentru că are unul viziunea reconstruirii Templului. Pur şi simplu nu poţi face asta fără să stârneşti furia imensei populaţii musulmane din toată lumea. Şi oricât de mult s-ar înconjura de justificări, pur şi simplu ceea ce urmăresc este o nebunie desăvârşită care-i va duce la pieire.
Acum Israelul se bazează pe forţa SUA. Doar că fantezia numită SUA e în picaj liber. Modelul lor de societate e în faliment, democraţia se duce la vale devenind nesustenabilă. A fos un vis - de fapt o minciună frumoasă - care se destramă pe măsură ce apar zorii. Nu mai merge. Totul se va prăbuşi zgomotos. În aceste condiţii, Israelul va trebui să găsească singur metodele de a-şi asigura existenţa. Acţiunile lui Netaniahu sunt din alte vremuri; pur şi simplu nu mai funcţionează! Nebunul crede că poate învinge Iranul în condiţiile în care nu e sigur că întreg Occidentul al putea învinge Iranul. El crede că lumea va uita nebunia bombardării Siriei imediat după cutremur sau acţiunile gratuite pe care le face.
Ce-o fi greu să te pui la aceeaşi masă şi să vorbeşti omeneşte? Pentru orice om normal asta e calea raţională, doar că pentru un nebun asta e ceva de neimaginat. Nu ştiu când se vor trezi oamenii de-acolo din sevraj. Să-l alegi pe unul care te-a vaccinat cu forţa încălcându-ţi cele mai elementare drepturi, iată o chestie pe care n-o voi putea înţelege niciodată. Există, desigur, în orice popor o tendinţă suicidală care se manifestă în momentele critice ale istoriei. Pentru Israel, apariţia acestui personaj nefast este unul dintre acele momente critice. Evreii ar trebui să se trezească dacă nu vor să treacă din nou printr-un război absolut inutil.
Poate asta doresc evreii : distrugerea statului Israel si mutarea in fertila Ucraina ...este cea mai plauzibila scuza !
RăspundețiȘtergereNu poporul evreu a facut pogromul de la Iasi si de pretutindeni de-a lungul istoriei.
ȘtergereReplica derizorie !
ȘtergerePoate nu intelegi care e problema in discutie .
Tu sigur nu intelegi problema antisemitismului in sine, asa ca o dai cu manta, sa-ti arunci veninul.
ȘtergereTu cam ai accente fascistoide ?
Ștergerehttps://mariustuca.ro/externe/new-york-times-pentagonul-investigheaza-scurgeri-de-documente-confidentiale-referitoare-la-ucraina-65965.html
RăspundețiȘtergerehttps://internationalman.com/articles/is-the-collapse-of-the-petrodollar-imminent-heres-how-it-could-impact-the-worlds-reserve-currency//
Moscheea aia trebuie sa dispară de acolo ca sa poată fi construit templul. Vaca roșie a fost deja identificată, uleiul pregătit, iar coroana de aur exista de cel putin 20 de ani. Băieții de la Institutul Templului lucrează masiv. Iar Netaniahu nu este nebun, în sensul ca lucrează conștient în numele cuiva, ci este nebun pentru că crede că acela pentru care lucrează va învinge. În asta constă nebunia lui și a tuturor celor ca el!
RăspundețiȘtergereSaracii oameni, idolatria le fierbe creierele.
Ștergeretu stii ceva, dar nu ai cu cine. Absolut totul e planificat, nimic nu e cum pare.
ȘtergereReferitor la Israel, indiferent de ce vor face sau nu politicienii sau populatia, legamantul dintre Dumnezeu si poporul lui Israel va dainui, iar finalitatea daca putem vorbi despre asa ceva, va fi favorabila lui. Greselile pot fi posibile si din lipsa de informatii despre istoria si instructiunile lasate de Dumnezeu. Nu-i confundati pe Erev Rav cu Israel. Asa cum in lume este proportia 80 - 20 asa si la ei. Arabii sunt oameni ai desertului, iar tarile au fost inventate ..., cu denumirile lor actuale Syria, Saudia, Iordania, Qatar, UAE, Irak etc. Nu iluzionati, treburile se vor aranja cum nu se poate mai bine, pentru toata lumea. Asta nu inseamna ca nu vor fi sacrificii si pierderi.
RăspundețiȘtergereTemplul va fi reconstruit si va dainui. Amen.
2 Tesaloniceni Cap.2
ȘtergereNimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.
5 Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi?
6 Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui.
7 Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei.
8 Şi atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.
Așa ca atât va dăinui templul!
Amin! Pamant nou si cer nou!
ȘtergereLegământul a expirat acum 2000 de ani, drăguța! Când a venit Iisus!
ȘtergereLegamintele cu divinitatea nu expira, cu Zalmoxis expira.
ȘtergereRegretabil dar de aproape 2000 de ani se transmite o traditie politizata. La 105 erau cu Zalmoxis, apoi dupa sute de ani au adoptat ce li s-a impus de altii. Asa ca educatia nu are continuitate peste tot.
ȘtergereBibicu nu a vaccinat pe nimeni cu forta, sau poate nu stiti ca nici Cola nu e la fel peste tot.
RăspundețiȘtergerePoporul, zis ales, nu pricepe că, condus de niște derbedei politici, ar putea repeta un nou exod ?
RăspundețiȘtergerePentru ei exodul este temporar pentru altii exodul este infinit, deoarece nu au la ce se intoarce. Israel este definit in cartea de baza si de capataii, nu ca alte tari temporare si cu denumiri efemere. Daca nu intelegi este pentru ca nu vrei sau nu poti.
ȘtergereTrebuie să căutaţi o alternativă paşnică, omule! Asta însemană să-i lăsaţi pe palestinienii ăia în pace, să le daţi sirienilor înapoi Înălţimile Golan(puteţi pune condiţia demilitarizării totale acolo), să lăsaţi Ierusalimul cum a fost reglementat de comunitatea internaţională şi să încercaţi să găsiţi căi de comunicare. Voi faceţi doar tranşee, aţi rămas blocaţi în paradigma de atunci. Oricum ai da-o, realitatea te contrazice, iar să mi-l ridici în slăvi pe un mitoman precum Netaniahu mi se pare absolut aberant. Arabii s-au obişnuit cu voi acolo, nu mai e situaţia din 67. Faceţi pace şi va fi bine pentru toată lumea! De voi depinde, nu de altcineva.
RăspundețiȘtergereDar daca nu intelegi corect situatia si ai parti-pris ?
RăspundețiȘtergereSigur ca arabii nu trebuie chinuiti si nici nu sant, au parte de tot ce este mai bun, scoala, serviciu, asistenta medicala si mai ales libertate religioasa. Poate fi vorba la fel invers ? Despre ce vorbim daca nu cunoastem si nu intelegem ?
Cunosc extrem de bine situaţia din toate părţile. Să nu exagerăm totuşi cu „arabii care au parte de tot ce e mai bun”. S-a văzut ce s-a întâmplat la Al-Aqsa în plin Ramadan. Şi dacă ar fi prima dată. Asta se repetă an de an şi, strict întâmplător, de Ramadan. La fel de bine ştiu cum se gândeşte şi-n partea cealaltă unde chiar şi-un copil ar pune mâna pe mitralieră ca să-i omoare pe evrei.
RăspundețiȘtergereAsta e tensiunea în care trăiţi de-atâta timp pentru că nici unii nici ceilalţi nu sunteţi dispuşi să vă puneţi la masă cu sinceritate. Eu nu cred că nu se poate face pace acolo. Se poate, dar fiecare trebuie să înveţe să mai lase şi de la el!
Harta nu e teritoriul, așa cum nici Bibi nu e poporul evreu în totalitatea lui. Nu există alb și negru absolut, iar dreptatea nu e intotdeauna ușor de stabilit. Lumea de acolo e prea complexă ca să o analizăm cu unitățile noastre de măsură. Iar israelienii încep să realizeze că încep să fie singuri, într-o mare de arabi. E prima oară când "un incident de securitate" îi ia prin surprindere oarecum și le amenință securitatea în propria casă. Dacă oamenii obișnuiți și normali la cap, care vor să trăiască normal, se vor trezi, atunci cu, sau fără, Netanyahu și statul lui ultra-controlat de sisteme de supraveghere (nici pasăre dacă ești nu scapi de supravegherea ochilor electronici), lucrurile se vor schimba. Poporul ales al lui David nu e totuna cu poporul lui Netanyahu. Și ii poti suspecta de orice, dar nu de prostie și de inconștiență.
RăspundețiȘtergereȘi știți bine că adevărata miză nu e Înălțimile Golan sau West Bank, ci Ierusalimul, oras pe care Israelul nu-l va ceda niciodată și la care palestinienii nu vor renunța niciodata. Așa cum ați scris, poate se vor așeza, vreodat, la masa negocierilor, pentru probleme economice, dar Ierusalimul e ne-negociabil! Și aici eu nu văd nici o rezolvare, cel puțin nu în timpul vieții noastre. Eu mă aștept ca Israelul să se regrupeze și poate le dă D-zeu gândul cel bun să-și modifice politica externă. Brusc au devenit conștienți că datorită slăbirii și slăbiciunii SUA vor rămâne singuri, fără spatele acoperit. Și cu Iranul care devine din nou "frecventabil", viața lor va fi din ce în ce mai nesigură. Nesiguranța e unul din sentimentele care le va amintii de anii 30-40 și de aici încolo orice e podibil, din păcate.
RăspundețiȘtergerePalestinienii nici nu pot sa pronunte ,,P,, ei zic Balesdina, in loc de pizza , bizza, .. bula. Nu exista palestinieni sunt arabi veniti din imprejurimi. Denumirea de Palestina este data de imparatul roman Hadrianus, odata cu expulzarea evreilor. Acum evreii s-au intors acasa.
ȘtergereDumnezeu este peste tot.
Mai studia,my friend.Vezi luptele lui David TheKing cu filistenii.
ȘtergerePreşedintele israelian Isaac Herzog — „Israelul se află pe marginea prăpastiei” și “războiul civil este o amenințare reală”. Bibi vrea sa-l evite cautand un dusman extern. Personal, nu cred ca va reusi , cum nici americanii nu-l vor evita pe al lor. Partea proasta pentru restul lumii e ca nebunii detin si arme nucleare.
RăspundețiȘtergereFostul premier israelian Ehud Barak - „În discuțiile dintre israelieni și diplomații occidentali, sunt exprimate îngrijorări profunde în legătură cu posibilitatea ca, dacă lovitura de stat reușește în Israel, o dictatură mesianică – care deține arme nucleare și își dorește în mod fanatic o confruntare cu Islamul pentru Muntele Templului – se va instala în centrul Orientului Mijlociu.”
RăspundețiȘtergereDaca le dau sirienilor inaltimile golan, tara ramane descoperita din punt de vedere strategico-militar la nord. Un avion sirian nu ar putea fi interceptat in timp util de ex.E ca si cum le am fi predat la nemti de buna voie in primul razboi, aliniamentul focsani namoloasa galati
RăspundețiȘtergereNu v-ati obisnuit inca ? au fost deja vreo 12 cruciade.....acolo toti se bat ca la nebuni
RăspundețiȘtergerePerfect de acord, doar că şi dacă eşti înconjurat doar de duşmani obţii un rezultat similar. Până acum Israelul s-a bazat pe puterea SUA. Acum SUA se află într-un declin vizibil şi iremediabil, astfel încât Israelul trebuie să înveţe să trăiască pe propriile picioare. Cu siguranţă nu va reuşi dacă o va continua pe linia asta. Însă, dacă întinzi sincer o mână şi cauţi să te înţelegi, până la urmă ai doar de câştigat. Eu unul aşa văd lucrurile.
RăspundețiȘtergereNu fiti modesti, primul presedinte care a recunoscut Israelul a fost I.V.Stalin, ma rog era secretar general sau ceva.
RăspundețiȘtergere